Extreme culturale

Când simteam nevoia sã mã tin la curent cu mersul ideilor parcurgeam comentariile la articolele din ziare scrise de Plesu, CTP, Patriciu.(punct)

Azi am mai adugat un nume: jurnalista Lelia Munteanu. Am gasit o lume nu numai informata, ci si foarte instruita care comenteaza articolul intitulat “Conştiinţa – o invenţie evreiască”

Nu-mi dau seama ce vârste au comentatorii; cert este ca sunt si câtiva evrei; imi era dor de o discutie cu un evreu…Nils  Snecker este prea ocupat…Evreii au argumente atât de solide sau o logica atât de sofisticatã, incât nu pot fi combãtuti decât cu forta ce ne este data de siguranta cã noi, neevreii, suntem, totusi o majoritate…La o nevoie ne unim cu arabii…

Iatã câteva comentarii:

# 27.07.2011 17:34

“Conştiinţa – o invenţie evreiască” . Posibil.
In orice caz le-a fost furata . De aia n-o mai au azi

$

#7 Laie 27.07.2011 17:49

Nefiind un articol pe teme religioase, expresia „Tara Sfanta” mi se pare deplasata aici.

$

#8 Lucian Dobrovicescu 27.07.2011 17:49

Ce frumoasa veste! Multumesc pentru ea si pentru articol.

$

#9 zazania 27.07.2011 18:51

Mi-amintisi de Wolf, Lelie draga.
Pe unde-o mai fi Wolf al nostru?

$

#11 traveller 27.07.2011 20:17

un banc si… cconstiinta evreiasca:
„un budist , un arab și un evreu povesteau câte o minune intâmplată fiecăruia .
budistul ; ies odata din pagodă și era o ploaie mare ,mă rog la Buda și a oprit ploaia pe o rază de 200 m.
arabul ; ies odată din moschee și era o furtună de nisip ,mă rog la Allah și a oprit furtuna pe o rază de 200 m.
evreul ; ies odată din sinagogă și văd un portofel plin cu bani jos dar ce să fac că era sâmbătă și nu aveam voie să mă aplec , mă rog la Iahve și pe o rază de 200 m si sa făcut marț.” 

$

#13 traveller 27.07.2011 20:19

„s-a” facut marti, evident…. greseala e din tastare, nu de la evrei…:))

$

#18 felix 27.07.2011 23:54

lui TRAVELLER
Mã ,daca povestesti un ,,banc”povesteste corect.
Evreii au voie sâmbata sa se aplece ,dar nu au voie sa umble cu bani. totodata ei se roaga la D-ZEU ca religie
monoteista, si nu pomenesc cuvantul,,iahve”…

Si tot asa…

PS.  O propunere  pentru comentarea literara a manelelor autohtone gãsiti in postarea:O mână întinsă către respinși

Dupa cum spuneam…

…intr-o postare recentã, blogareala este o arta a conversatiei; este pãrere a mea. Puteti constata:  unii comentatori nu m-au contrazis….

Suntem cu totii de acord cã in ultimii 3000 de ani conversatiile au degenerat continuu; liderii de opinie sunt schimbati cu o viteza din ce in ce mai mare. Cel putin in antichitate, personalitatile erau ucise; astfel nu mai aveau ocazia sã se amãrascã vãzând ce neispraviti le-au luat locul la tribuna…

Impasul comunicarii, mai ales in atragerea audientei, este atât de mare, incât unii pun mâna pe arme pentru a se face auziti; postãrile de mii de pagini ale teroristilor au cel mai mare trafic…

PS1. Despre alte metode de atragere a audientei pe blogurile personale puteti citi la Teo Negura; nici nu stiu daca aceasta subliniere a mea este ping sau link…; posibil chiar sa-i dãuneaze destinatarului.

PS2. N-am rãspuns la comentariile postarii de ieri deoarece imi convine sã las prima pagina cu un decor agreabil, cumva publicitar…; dacã rãspund, apar o multime de câini pe picior de plecare…

Oricum, faptul cã ieri doamna Carmen din Germania a gãsit la mine o trimitere spre blogul inactiv  al tatalui sãu, este mai mult decât o coincidenta, este un semn ! Vorba mea: „Nu cred in minuni, insã mã bazez pe ele„; ori: „Cel care n-a fost copil minune, are ocazia de-a deveni un batran fenomen(al)”.

Semnul este cã dialogul, blogareala au viitor!

PS3.Nu-i intâmplator cã Germania, marele sponsor al UE, plãteste majoritatea cheltuielilor necesare ca (aproape) fiecare european sã poata parlamenta pe limba lui; sau sã piarã pe limba lui…

Cãnd dialogul inceteaza, porneste bubuitul armelor…

Imi cer scuze pentru abuzul de citate. Citate aiurea, citate fãra cuvenitul protocol…;

precum consuma unii bãuturile…

Miercurea…

…este simplu, fac mai putine greseli de ortografie.

Imaginea de mai jos am captat-o de la Paul, cãruia ii multumesc inca o data:

Multumesc si doamnei Carmen din Germania ca ne face publicitate pe un blog de top !

Despre minunata inutilitate a blogãrelii

O personalitate, pe care o respect de peste 50 de ani, a jubilat spunându-mi la telefon:

– Mã, tu chiar n-ai observat cã nu te mai sunã cunostintele?

– Nu mã sunã, deoarece nu consuma minutele…; fiindcã-i criza…, am parat eu.

– Iti spun io de ce nu te suna: le este frica; tu  le pui viata pe blog! Ce treaba ai tu cu orientarea profesionala a unora si altora ? Ce-ti pasa daca  nepoatã-ta voia la medicina? Stii tu ce-i mai bine?

– …., am tãcut eu.

– Tot am vrut sã-ti spun: nici una dintre cunostintele noastre comune nu intelege care-i finalitatea practica, rostul,  câstigul, in urma timpului pierdut scriind pe blog…

Ce sã-i rãspund? Daca era o interpelare scrisã, i-as fi indicat bibliografia: Zamfir,  Dana din Gibraltar, interviul dnei Carmen, declaratia mea de pe bara de sus a blogului…Se vede cã, la fel ca majoritatea cititorilor mei, nu acceseaza linkurile, pingurile, recomandãrile mele oneste…

Asta a fost duminica. Chiar dacã sunt ardelean, dupa trei zile mã prind cam cum devine problema. Iatã rãspunsul:

O teorie spune despre arta cã ar fi  creatii frumoase fãrã nici o utilitate practicã; daca cineva sparge nuci cu statueta de pe birou, atunci acel obiect, cel putin pentru acel consumator, nu este o lucrare de arta.

Similar, daca blogareala n-are nici o utilitate practica, inseamna ca este o arta; arta conversatiei !

PS. N-as vrea sa mi se aminteasca despre cartea unei românce, cam prea orientata politic, care si-a intitulat un roman Arta conversatiei; il respect pe marele traducator care o gireaza, in calitate de sot, pe acea doamna…

Sunt nevoit sã revin,…

.. simt cã trebuie sã completez postarea din 2011/07/22.

Iata ce scrie dl. Cãrtãrescu, iar de data asta nu pot sa-l suspectez de naivitati:

În anii ’70, însă, versurile sale au creat prima breşă prin care un nou continent poetic se arăta în zare. Noi, optzeciştii, ca şi cei mai tineri decât noi, am fost într-un fel copiii săi. Mircea Ivănescu a fost unul dintre vârfurile triunghiului de aur al poeziei româneşti de după război, alături de prietenul său Leonid Dimov şi de Nichita Stănescu.

Suntem de asemenea îndatoraţi lui şi prin faptul că i-a îmbrăcat pe Joyce şi pe Musil, pe Kafka şi pe Faulkner, pe T.S. Eliot şi pe Scott Fitzgerald în haina splendidă a limbii române. Poate comit o blasfemie, dar, subiectiv vorbind, savoarea lui „Ulise” în româneşte mi s-a părut adeseori că depăşeşte originalul. În orice caz, pentru mine epopeea lui Leopold Bloom se leagă în primul rând de incredibila versiune ivănesciană, pe care-o ştiam pe vremuri ca pe propriile mele buzunare.

Citiţi mai mult: SENATUL EVZ: A mai murit un poet – Opinii EVZ > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-a-mai-murit-un-poet-938922.html#ixzz1T3mMqJ5v

Mi se pare potrivita si poezia selectata de dl. Cartarescu:

 Dar sunt şi amintiri adevărate
Şi eu am umblat odată cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura
pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna
din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
în braţe – (şi ma gândeam, cu un rânjet
rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
umbla cu propriul sau cap prin infern, luminându-şi
drumul). şi parcă nu e tot una? (Mircea Ivanescu)

PS. Asadar, Mircea Ivanescu inchide  triunghiul de aur care-l include pe Nichita…

De altfel, a fost propus pentru premiul Nobel, insa, culmea ironiei, el cunoscatorul a sapte limbi, nu prea avea  poezii traduse in limbi de circulatie…

Nu-ti lua casã, ia-ti…

…vecini!

Am tot scris despre vecini, uneori cu nume si prenume; nu mereu de bine…

„Osânda este mai  grea decât pãcatul”, se spune, insa fiecare intelegem ce putem…

Eu inteleg cã am fost pedepsit; la data actuala nu stiu cu precizie numele nici unuia dintre cei trei vecini cu care am garduri comune: o casa-i parasita, alta isi tot schimba chiriasii, a treia are intrarea din alta strada, iar pâna la noi rãzbat doar glasuri rãstite si fum…

La toate acestea m-am gândit citind dintr-un ziar despre pretul-corect-al-unei-locuinte. Citez din ziar:

Celebrul şi controversatul Donald Trump este creditat cu o vorbă pe care o ştiu toţi agenţii imobiliari: Există trei chestiuni de care trebuie ţinut cont în cazul cumpărării unei locuinţe: 1) amplasamentul, 2) amplasamentul şi 3) amplasamentul! Trecând peste evidentul aspect umoristic, butada are o bază extrem de solidă. Ceea ce cumperi nu sunt doar terenul, cărămizile şi mortarul.

Apoi gândul mi-a zburat (figura de stil!) spre locul natal; abia in ultimii ani il inteleg pe tata care s-a luptat, aproape toata viata,  sa intretina la standarde acceptabile 130 de metri de gard dinspre drum; nici nu vreau sã-mi amintesc despre dezinteresul suveran (alta figura de stil!) cu care tratau problema cele 6-7 familii cu care aveam in comun ceilalti 130 de metri…

Reamintesc, recomand, inclusiv celor  celor interesati de arhitecturã, (inca) o postare despre garduri: /eu-stiu-calul-cand-se-fura/; desigur, tot de-a mea…

Mongolii din Mongolia…

…ar trebui sa fie mai culti  decât sud-coreenii, deoarece au trait vreo 70 de ani in socialism, iar socialismul, sustin unii invãtati, aduce intregului popor lumina cunoasterii.

Am zis sud-coreeni pentru a rãmâne in zona; despre mongolii din China, respectiv cei din Mongolia Interioara, nu s-a vorbit decat in treacãt: ceva legat de filmul „Ultimul impãrat”; cu aceasta idee m-am bagat si eu in vorbã, când Sanda compara disconfortul hotelurilor din cețosul Beijing, cu viata sãnãtoasa din  iurtele din stepele mongole.

Ghidul mongol nu auzise de România; i s-a spus cã noi, românii suntem lânga unguri; tot degeaba…Nu auzise nici de (h)unguri, insã sunt foarte siguri cã Napoleon s-a inspirat din tactica lui Gengis Khan, imparatul care a civilizat o parte din Asia si…intreaga Europa !

Desigur, nu exista muzee relevante si alte dovezi acceptabile; la fel ca in dovedirea vechimii românilor, documentele sunt in arhivele dusmanilor…

Marele inamic al Mongoliei este statul chinez, iar aliatul de nãdejde este Rusia.

Tot Sanda spune cã in grupul lor erau si câtiva sud-coreeni, deci scoliti intr-un capitalism feroce; totusi, erau foarte bine informati despre Europa, inclusiv despre România…

Am scris toate aceste pentru vecinul meu Gica Ferariu, fost sofer pe santierele patriei pe vremea când se invãta carte.

Nea Gica este convins ca suntem un popor atat de inventiv incât, inca de pe vremea Romei Antice, s-a hotarat sã fim tinuti sub control pentru ca nu cumva Cuza Voda sa cucereasca toata Europa…

Bineinteles ca  cei de la Roma i-au incurajat mereu pe unguri si pe turci sa ne faca tot felul de mizerii…

Azi voiam sa rectific…

…niste comentarii mai vechi de pe blogul meu si de pe un blog-forum deja disparut. Pe forum, un blogger renumit s-a exprimat ca subsemnatul, care umblasem cândva in opinci, n-am cum sa fiu liberal; liberalii trebuie sa fi crescut, sa se fi format, intr-o casa cu pian si cãrti valoroase…Tot pe atunci, acel blogger a spus cã, daca mai sunt multi liberali ca mine, dumnealui nu se mai simte liberal in Romania …Sau cam asa ceva…

Au trecut de atunci vreo doi ani, il mai vãd pe bloguri si evit sa-mi apara numele alãturi de al lui…Nu vreau sa-i stric bucuriile; pentru mine a fost pâna ieri un om nefericit, ca toti orgoliosii…

Ieri, citind in ziarul lui Patriciu ca Razvan Theodorescu se declara monarhist, planificasem sã ma dezic public de aceasta idee; insa tot nu voi comenta alaturi de cel amintit mai sus; am si eu orgoliile mele…

Pãnã sã-mi aleg vorbele pentru onesta mea rectificare, am dat o raita pe bloguri; am ajuns numai pânã la litera C; de acolo am fost trimis in alte doua directii. Iata ce am gasit:

Ca o oaie

putem să stăm acum şi să behăim disonant, mai departe

am văzut ce a fost – adică nimic.

tot facem vorbe din astea, şi adevărul

este că atunci lumina îi năpădeşte părul,

ochii, faţa şi aproape că ne era frig

privind-o, era frumos dar chiar în momentul acela, ştiam,

începeam să alegem vorbe, adică minţeam.

Am mers mai departe si am aflat stirea zilei:

„El nu mai  vede(a), dar asculta în fiecare vineri emisiunea ta la Realitatea TV. Era plin de entuziasm, am vrut să-l văd, dar am înţeles că e prea bolnav. Şi îmi amintesc o poveste: la Mogoşoaia acum mulţi ani, acolo unde stătea Marin Preda, Fănuş Neagu, a apărut la un moment dat la Casa Scriitorilor şi M. I., cu soţia sa şi cu 20 de pisici. Avusese scandaluri cu vecinii din cauza pisicilor şi venise la Casa Scriitorilor.

A fost un mare traducător, un poet foarte interesant, va rămâne în istoria literaturii române”, a declarat Mircea Dinescu, pentru REALITATEA.NET.

PS.

Nu dau numele marelui disparut, deoarece n-ar fi drept sã-mi fac trafic pe seama unui Om a cãrui poezie n-am cunoscut-o pãna azi…In graba mea din tinerete, nici n-am retinut cã-l pot citi pe Kafka datorita acestuia…

Repet sursa cea mai documentata: http://bloglenesrau.wordpress.com/2011/07/21/ce-inseamna-pentru-dumneavoastra-singuratatea/

Miercurea cu poze regale (updatat, dublat, linkuit)

Supratitlu: Ilustrarea poeziei Dilema de Toparceanu; sper sa se vada imaginile…

Multumesc cumnatului Brudi din Brad (HD) pentru aceasta poveste adevarata.

PS. Am inscris postarea pe blogul doamnei Carmen din Germania; nici nu stiti ce pierdeti daca nu treceti pe acolo !

Updatarea de la ora 21: am gasit un link pentru imagini: http://www.whatsinyouremail.com/2011/02/12/did-phillip-fart/; reiau imaginea si din a doua sursa:

 

Inca n-am poze de la nunta…

…la care am fost sâmbãtã, deci azi va fi o postare cu cuvinte.

Mai intâi câteva glume primite ieri pe e-mail tocmai de la unul dintre socrii acelei nunti, profesorul Sandu din Sighisoara:

– Daca stiam cat esti de sarac, nu ma mai maritam cu tine!
– Eu am fost sincer cand iti ziceam ca esti tot ce am pe lume. De ce nu ma luai in serios?

– Cine ti-a facut cunostinta cu sotia ta?
– Ah, ne-am intalnit intamplator, nu pot da vina pe nimeni.

– Doctore, sotul meu are grave tulburari psihice. Uneori, ore intregi, ii povestesc cate ceva, ca sa constat apoi ca el n-a auzit niciun cuvant.
– Aceasta nu e boala, doamna, e un dar de la Dumnezeu !

Femeia are suflet bun, poate ierta barbatului orice, chiar daca el n-are nicio vina.

– Saptamana trecuta, v-am semnalat ‎disparitia sotiei mele. Ei bine, puteti ‎abandona cercetarile.‎
‎– Ati gasit-o?‎
‎– Nu. Dar intre timp am mai reflectat.

Am mai reflectat: nu-i nimic de adãugat…