Am citit cu interes eseul lui Petru Racolta despre traiul pământenilor la 202 ani de la declansarea pandemiei de coronavirus. Iată câteva idei:
202 A.C. Nu-mi vine să cred că în urmă cu aproape două secole s-ar fi scris ”2020 Anno Domini”, ”era noastră”, ”anul curent” sau ”după Hristos”, iar acum, acele două litere au o explicație atât de lugubră: Anul Covidului.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Televiziunea nu mai există de mult, dar socializăm virtual prin internet și telefonie, după un orar bine stabilit, pentru a evita suprasolicitarea liniilor. Depanatorii sunt puțini și cu greu se încumetă să riște o expunere, chiar și în exterior.(…)
(https://racoltapetru6.wordpress.com/2020/08/15/notite-din-viitor/)
*
Dorind să aflu si opiniile altor scriitori despre pandemie, am accesat reviste literare.
Redau extrase din nr 7 al revistei clujeane Apostrof:
Gabriela Adameşteanu:
Partea proastă este că de la început mi-am dat seama că din punctul de vedere al călătoriilor, vacanţelor libere, întâlnirilor profesionale şi prieteneşti vor urma 2 ani pierduţi. Cel puţin. Şi doi ani pierduţi la vârsta mea înseamnă mult, după ce am trăit atâţia alţii în comunism.(..)
Din păcate, acesta este doar un jurnal de etapă, nu ştim dacă povestea noastră în pandemie a ajuns măcar la jumătatea ei. Mai mult ca oricând ştiu că trăim în provizorat.
(Gabriela Adameşteanu)
Vasile Igna
(…)e un loc comun (şi, câteodată, un subterfugiu ieftin) să spui că scriitorii sunt obişnuiţi cu izolarea, cu singurătatea. În ce mă priveşte, eu am în urmă „un veac de singurătate“, care n-a fost chiar o alegere deliberată, ci, mai degrabă, una de structură. Am învăţat foarte repede că nimeni nu visează în mijlocul mulţimii, şi că doar saltimbancii şi dictatorii au nevoie de aplauze şi încurajări din tribune.
(Vasile Igna)
Horia Bădescu
(răspunzând la intrebarile Cum aţi trecut prin perioada de „Staţi acasă“ si ce soartă va avea la noi cultura?)
Cu stupoarea cu care te găseşti dinaintea unui fapt de viaţă la care nici cu gândul n-ai gândit. Posibil teoretic, căci pandemii au mai încercat umanitatea, dar improbabil în felul în care lumea, lumea ta, dar şi lumea lume, îşi urma cursul de zeci de ani, îmbătată de mirajul atotputerniciei ştiinţei asupra infinitului microcosmic, a nano-universului, a micro-organismelor care, din păcate, vin să ne reconfirme cu brutalitate, ceea ce ar fi trebuit să ştim de la început, sau poate că ştiam dar în fudulia noastră endemică ne-am trudit a uita: nu noi, oamenii, ci ele se află în vârful lanţului trofic!
Cu perplexitatea neputinţei unui organism planetar nepregătit, buimac în reacţii, smuls fără menajamente din iluzia organizării de top a sistemelor sanitare şi din cămătăria imperialismului farmaceutic, a prostiei administrative şi politice al cărui singur panaceu valid a fost ghetoul, vizuina salvatoare a fiecăruia.
(…)
Cât despre soarta culturii… aceasta va fi oricum mai proastă decât cea precară de dinainte. Scriitorul va continua să muncească pro bono pentru zestrea culturală a naţiunii. Măcar dacă naţiunea şi-ar aduce aminte de asta nu doar la praznicele împărăteşti!
(Horia Bădescu)
Ilie Rad
Oamenii uită repede şi nu prea învaţă din experienţele trecutului. Ce a învăţat omenirea din zecile de războaie care au avut loc, chiar dacă ar fi să ne referim la ultimele două războaie mondiale? Cursa înarmărilor continuă, războaiele din Orientul Mijlociu continuă! Poluarea va reveni. Economia îşi va reveni şi ea, în ciuda pierderilor imense cauzate de acest virus. De aceea nu m-au surprins cuvintele lui Mirea Mihăieş, din România literară: „În ce mă priveşte, mă plasez la polul opus: nu se va schimba nimic. Va fi stârpit şi coronavirusul, vom ieşi din izolare/ carantină/ spitalizare şi vom fi tot noi, cei vechi. La fel de nemernici, abulici, răi, proşti, egoişti, ticăloşi, unii, şi la fel de naivi, buni, generoşi, puri, alţii“.
Ceva se va schimba totuşi! La multele spaime existenţiale (războiul atomic, dezastrele naturale, războiul bacteriologic etc.) se va mai adăuga încă o spaimă: aceea că un alt virus, cu o altă „tulpină“, va fi oricând posibil.
(Ilie Rad)
Radu Mârza
Ceea ce mi s-a părut interesant a fost teoria conspiraţiei care susţinea exact asta: „Dar ştiţi pe cineva care a făcut această boală? Nu? Păi şi ce credeţi că înseamnă asta?“
(Radu Mârza)
*
*