De câteva zile…

…un cititor ajunge pe blogul meu cãutând bancuri cu mafioti; m-a facut si pe mine curios; iata ce am postat cãndva:

Un mafiot voia sa angajeje un contabil; s-au prezentat trei candidati; fiecaruia i s-a pus aceeasi intrebare:

– Cât fac 2+2 ?

Primul candidat s-a simtit jignit si a plecat fara sa raspunda sau sa salute…

Al doilea a rãspuns amuzat:

– 2 + 2 fac 4.

A fost respins.

Al treilea s- a  uitat in stânga si dreapta, s-a  apropiat de boss la o distanta inafara  zonei de sigurantã, s-a aplecat si l-a intrebat cu voce soptitã :

– Dumneavoastrã, domnule, cât v-ar conveni sa facã…?

Profit de ocazie si mai plasez cateva glume primite de la profesorul Sandu din Sighisoara.

Adevarata fericire consta in lucrurile mici: o mica vila, un mic iaht, o mica mostenire…

*

I: Cand este felicitat cineva pentru greseala lui?
R: Cand se casatoreste.
*
– Sotia dumitale va fi frumoasa, desteapta si bogata, ii spune ghicitoarea unui barbat.
– Minunat, dar ce fac cu actuala?
*
Sa-i multumim lui Columb. Daca nu exista el, multi dintre americanii actuali ar fi trãit in Europa!

&

PS.Merita sa urmati linkurile din text…

Despre sinceritate…

…nu-mi amintesc sã fi scris; mai mult: nu-mi place sa discut acest subiect…

Am gasit intr-un DEX ca notiunea aceasta  implica si mãrturisirea; cu mãrturisirile sunt de acord, deci imi inscriu postarea pe blogul Lolitei, care, scrie Mirela, a lansat tema sinceritatii; stiu sigur ca mai participa: Carmen din Germania,  innerspacejournal, Rokssana, Napocel, Max Peter…

Toti suntem mentionati democratic pe blogul Mirelei.

Acum, sa nu credeti ca voi face marturisiri directe; am primit pe blog  o marturisire a unui pictor celebru.

Iat-o:

  În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.

       După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.

       Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul; Albrecht a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani.

Lucrările lui Albrecht au au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor  profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante.

Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzica şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru ca el să-i îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost:

A, și acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine.”

       Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repea  în continuu nu, nu, nu.

       În final, Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. Nu , frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat ată de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentu a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.

.

 

       Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul său, Albrecht  i-a pictat fratelui său mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.

        Şi-a denumit opera simplu ”Mâini”, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit tributul iubirii ”Mâini în rugăciune” .

PS.Povestea o gasiti aici si aici

M-am bucurat…

…in ultimele zile si pentru unele realizari in domeniul bloggeristicii; am fost folositor unor cititori care cautau insistent  informatii despre pisoi; iata ce au gasit pe blogul meu:

… elevii primesc ca tema sa faca o compunere despre dragostea de tara.

Cea mai apreciata compunere a fost a lui Bula. El a descris o intamplare legata de pisoii pe care pisica sa i-a fatat de curand. Bula le-a pus in fata doua strachini cu lapte, pe una a scris Romania si pa cealalta Germania si pisoii s-au dus toti la strachina pe care scria Romania .
– Bravo, Bula!Frumoasa compunere! exclama invatatoarea entuziasmata. Te rog sa citesti compunerea si cand vom avea inspectie.

Dupa cateva saptamani a venit inspectia.

Bula e pus sa citeasca compunerea, dar de data asta pisoii merg la strachina pe care era scris Germania .

Contrariata, invatatoarea intreaba:

– Cum asa, Bula? Parca acum cateva saptamani pisoii au mers la strachina pe care scria Romania !
– Asa-i, doamna, dar intre timp au fãcut ochi!

PS. Azi am descoperit citatul: Quod scripsi, scripsi; tot acolo veti gasi articole despre copilaria lui N. Iorga si multe alte informatii pentru minte, inima si literatura.

Invingerea fricii

N-am vrut sã folosesc imperativul Nu va fie frica!, deoarece stiu ca multi fac alergie când le sunt amintite modelele recente de curaj.

Ieri am condus un tânar curajos prin Bucuresti pentru a da un interviu la o multinationala; fusese cazat la noi, deci am avut timp de discutie; m-am abtinut cu greu sa nu-i dau sfaturi…; dupa interviu mi-a spus cât a cerut: 2.500 net. Este inginer zootehnist, are 30 de ani, a lucrat in Germania si Scotia, dar si la o mare ferma de porci din Timis. Asadar, a aparut si managerul potrivit pentru domeniul meu agreat; stiu cu cine ar renta sã mã asociez in caz cã mi-ar prisosi cândva banii si ar trebui sa investesc…Pe de alta parte, a tine banii la banci este tot un act de curaj…Ar fi o trista dilema…

Acum imi dau seama ca intr-o postare mai veche am imagini potrivite pentru WW:

A iesi din zona de confort /Posted by daurel pe 11 august 2010

Am postat recent despre inconfort, ca o stare de neplaceri de diferite grade, dar fara nimic dramatic; cum se intampla, imi revin in minte cateva asocieri ce trebuiau spuse; deci am ramas cu un fel de inconfort…

Sintagma din titlu, ca sa zic mai ca la ziar, m-a dus la niste articole foarte interesante pe internet; iata una:

sau

Sursa: un blog recomandat perfectionistilor.

Zona de confort este mai mult legata de teama, decât de dependente. Este frica de-a nu fi rãniti fizic si psihic.

Probabil si blogareala este o zona de confort; eu recunosc faptul cã mi-am facut un blogroll agreabil…

Invingerea fricii, fara a cadea in aventuri inutile si periculoase, face parte din instruire si educatie, incepand din familie.  Mark Twain ar fi spus: “Pe cand eu aveam 14 ani, tatãl meu era asa de ignorant cã abia il sufeream; la 21 de ani am fost uimit cât de multe invãtase bãtrânul in sapte ani”

Nu stiu exact când am inceput sa apreciez metodele educationale si  curajul pãrintilor mei; oricum mult dupa 21 de ani…

La sat, teama de intuneric apare altfel decat la oras; ulitele si curtile nu sunt luminate; nu sunt luminate nici anexele: poduri, pivnite, hambare; povestile traditionale sunt uneori infricosetoare: moroi, stafii, spanzurati…Suplimentar, in satul natal, erau patru cimitere in trei puncte cardinale; erau greu de ocolit…

Intâmplarile spuse de catre tata incepeau clasic: “La vârsta voastra…”

La vârsta copilariiei fusese trimis noaptea cu caii la pãscut. N-a reusit sã-i gãseasca pe ceilalti tineri, era singur in noapte. Când s-a intunecat de tot a atipit in apropierea cailor; caii nu calca copii; s-a trezit când deja luna era sus; caii erau in preajma, dar de la vreo 50 de metri era privit de o naluca…; o vedenie alba, mai mare de trei metri…; a inchis ochii, insa astfel  “o vedea”  apropiindu-se…

N-a mai reusit sã adoarmã. S-a hotãrât sã infrunte nãluca. A despiedicat caii, care aveau “piedici metalice ca si cãtusele politistilor, nu funie ca tiganii, care rãnesc picioarele cailor…”. A incãlecat pe un cal si s-a apropiat de vedenie cu lanturile piedecilor in mâna. Nu mai stiu daca a lovit arãtarea cu lanturile…A constatat cã este o rãchita decojita…

Inchei cu un citat biblic, gãsit prin cheia “cãldicel”; primul articol gasit se refera la Sever Voinescu, care parea mai normal când scria in : Dilema veche; poate mai scrie, dar eu n-am mai citit-o de cativa ani…

Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot! Dar fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea!”

Recomand indemnul lui I.O. Flavius: de-a povesti despre Un OM. Un om căruia îţi e jenă să-i spui pînă şi… “mulţumesc”…

Asta scriam in aug.2010.

Recomand si ultima postare a lui I.O. Flavius: Gesturi care…

Au scris mult mai convingãtor…

…decât as fi reusit eu:

Teo Negura,

Shayna,

Max Peter,

Andi Bob,

supravietuitor

Nu intentionez sã parcurg blogroll-ul azi si mâine; voi citi postarile despre care sunt atentionat, presa, si voi privi la tv.

Cât va fi posibil…

Recomand din presa:La_multi_ani, Majestate

E suficientă o căutare pe Google ca să afli că despre Regele Mihai se scrie mai puţin decât, de pildă, despre Traian Băsescu! Sigur, tot cifrele ne arată că utilizatorii de internet sunt de cinci ori mai monarhişti decât românii. Dar, în zilele noastre, cei care-şi declară simpatia pentru familia regală s-au înmulţit atât de repede încât aproape că nu mai ştii ce să crezi. Motivaţia pare să fie aprinsa dezbatere iscată de afirmaţiile jignitoare ale actualului şef al statului la adresa predecesorului său.

Comentariul meu la extrasul din presa:  din fericire normalitatea unui stat nu depinde de votul popular…

Oameni si locuri

Am primit imaginile de mai jos intr-o perioadã când mã gândesc sã invãt sã vorbesc  o limba strãina…

Pentru orice eventualitate…

Updatarea de luni: Nu-mi mai bat capul  sa dedic o postare Regelui Mihai; tinerii o fac mai bine, sunt mai vizibili:un-popor-la-diateza-pasiva/

Am mari emotii pentru Majestatea Sa…

Cele mai recente detalii despre noblete…

…le-am gãsit in  urmatoarele pagini:mirelapete, sarabesleaga,rokssana, g1b2i3,innerspacejournal,  dictaturajustitiei, verovers, lolitamyinnerthoughts.
Am scris mai demult un articol stropit cu parfum de(spre) noblete; il aduc in actualitate cu orice ocazie…

Doamna R face parte din familiile dezavantajate de comunism. Mai stiu indeaprope vreo zece biografii de “dusmani” ai poporului. Intr-o perioadã pãcãtuiam considerând cã “povestile” le percepeam identice…

Nu se aseamãna, sunt unicate, si nici o poveste de acest fel nu s-a terminat.

Tanti Ani nu mai este, dar eu scriu aici despre ea, deoarece ea a fost aproape toata viata  bona  Doamnei R. Asta-i sigur.

  Mai  cred si partea nesigura autobiografiei ei:   cã  a fost o perioada in slujba Marucãi Cantacuzino si a vãzut-o când  si-a dat foc  deoarece o pãrãsise Nae Ionescu…Unii ziceau ca inventeaza; de ce ar fi fãcut-o ?

Tanti Ani  a preluat-o pe Cindy (Doamna R) dupã ce Maruca, cam pârlitã si ofilitã,  l-a acceptat pe Enescu si au plecat la Paris…

Cindy avea vreo 12 ani când tatãl sãu, aviator decorat in ultimul rãzboi, a fost arestat si executat la Jilava. Mama si bunica fetitei erau la Paris si nu s-au mai intors; se pare cã au murit cu zile…

Cindy a fost exmatriculatã din scoala de arte plastice, dar fiind preluatã cu tutela de cãtre Tanti Ani, care devenise femeie de serviciu la un spital,  a intrat la o scoalã sanitarã. Trebuie sã spun cã, bona era sãsoaicã, vorbea si franceza, nu s-a cãsãtorit niciodatã; avea carte de munca,  deci dovedea origine sociala acceptabilã. Dupa un timp  a primit o garsonierã.

Cindy, ajunsã  asistentã medicalã, probabil avea o personalitate mai deosebitã, din moment ce, de dragul ei, un tânãr medic a renuntat la cariera universitara. Era Domnul R, specializat la Kiev si la Moscova.

Dupã cãsãtorie s-a (re)descoperit cã Cindy provine dintr-o familie de dusmani ai poporului, deci Domnul R  ar putea transmite studentilor ceva subversiv…; a rãmas cercetator.

De la Domnul R, fiu de colonel ardelean  format in Austria si acceptat dupa 1918 in Armata Românã, am aflat multe adevãruri despre istoria românilor…Domnul R se nãscuse  in Basarabia, unde tatal lui era detasat cu treburi militare…Oricum, Domnul R vazuse multe, stia multe, se informa continuu… Avea si  darul  comunicarii, bucuria comunicarii…

La fiecare sfarsit de februarie, intr-o perioada de peste 30 de ani,  fãceam o vizita familiei R pentru a duce mãrtisoare. Acolo am cunoscut-o pe Tanti Ani, pe doamna colonel R – soacra Doamnei R (Cindy pentru cei foarte intimi, insa nu si pentru mine), fosti detinuti politici, spiritisti, ozenisti…O lume reala, insa discreta …

Mãrtisorul era un prilej de cadouri-surprizã intre adulti; eu nu prindeam finalul, mã retrageam devreme; aveam copiii mici, mergeam zilnic la servici…Se pare cã primul mãrtisor primit de Cindy de la Domnul R era o brãtarã-lant de aur; in fiecare an primea un martisor care reproducea o altã carte de joc. Pânã la urmã le-am vãzut: sunt niste miniaturi din pietre pretioase montate in aur. Domnul R s-a stins dupã ce a oferit setul complet de mãrtisoare; l-au urmat Dincolo soacra Doamnei R, apoi Tanti Ani, care si-a trait ultimii ani in casa dragei ei Cindy…

Nu stiu exact când Doamna R a fost nevoitã sã vândã brãtara cu carti de joc…Dar  a mostenit si garsoniera fostei bone…Se gândeste sã se stabileasca in Italia sau in Franta; ar vrea sã respire aerul locurilor vizitate de strãmosii dumneaei…

Unii vor zice ca e veche, altii…

…o vor gãsi inexactã, altii o vor numi manipulare; toti au dreptate…

Extrag din ce am primit de la Brudi din Brad(HD):

Daca ai putea reduce populatia din intreaga lume la un sat de 100 de persoane, mentinand proportiile tuturor popoarelor existente pe Pamant, acest sat ar fi compus in felul urmator:

57 de asiatici
21 de europeni
14 americani (din America de Nord, Centrala si de Sud)
8 africani

Am sãrit peste niste rãutati la adresa americanilor…

80 ar sta in case de nelocuit

70 ar fi analfabeti

50 ar suferi de malnutritie

1 ar fi pe moarte

1 ar fi pe punctul de a se naste

1 ar avea un computer

1 (da, numai 1 ar avea diploma de studii)
Si mai gandeste-te si la urmatoarele:

Daca te-ai trezit azi-dimineata mai mult sanatos decat bolnav, inseamna ca ai mai mult noroc decat milioane de persoane care nu vor apuca sa traiasca saptamana viitoare.

Daca nu ai trait pericolul unei lupte, singuratatea unei inchisori, agonia torturii sau chinurile foamei, esti inaintea altor 500 de milioane de oameni de pe lumea asta.

Daca poti sa intri in biserica fara teama ca vei fi amenintat, arestat, torturat sau omorat… esti mai norocos decaa 3 miliarde de persoane.

Daca ai mancare in frigider, haine cu care sa te imbraci, un loc unde sa dormi si o casa in care sa stai, esti mai bogat decat 75% din populatia lumii.

Daca ai bani in banca, in portofel si cateva monede intr-o pusculita… esti printre cele 8 procente ale persoanelor care traiesc bine.

Daca parintii tai sunt inca in viata si inca impreuna… esti, intr-adevar, o persoana rara chiar si in Statele Unite si Canada.

Daca poti sa citesti acest text esti binecuvantat pentru ca nu te numeri printre cele doua miliarde de persoane care nu stiu sa citeasca.

Comentariul meu: daca o parte din oamenire nu este torturata, se datoreaza civilizatorilor europeni, civilizatiei crestine; stiu ca spaniolii au torturat cândva, insa ar trebui sa ne gandim ce au gasit acolo: preotii pãgâni smulgeau inima din pieptul celor mai buni din trib…Chiar si azi solutia ar fi cam aceeasi daca s-ar gasi triburi cu practici asemanatoare …

Ca americanii si altii din NATO au torturat prizonieri de razboi este din cauza… razboaielor; rãzboaie declarate sfinte...

 

Mereu am fost globalizati, …

…insa acum participam si noi; noi, românii; participam democratic, prin reprezentantii nostri; nu mai suntem pasivi ca in veacurile trecute …

Mãtasea, piperul, maslinele…, religia, tiparul, armele…,porumbul, rosiile, vinetele…, Brancusi…, sunt parte din globalizare.

Iata o ilustrare primita de la cumnatul Brudi din Brad(HD)

Intrebare: Care este cea mai adevarata definitie a globalizarii?

Raspuns: Moartea printesei Diana !

Intrebare: Cum asa ?

Raspuns: O printesa engleza cu un amant egiptean are un accident intr-un tunel francez.…. …intr-o masina germana cu motor olandez, condusa de un belgian, imbatat cu wiskey scotian, urmarita fiind de paparazzi italieni pe motociclete japoneze. Printesa era tratata de un doctor american cu medicamente braziliene.. Si chestia asta iti este trimisa de un bãnãtean, adica eu, iar tu o citesti pe un monitor corean, asamblat de muncitori din Bangladesh intr-o fabrica din Singapore , transportat cu vapoare de indieni si descarcat de sicilieni, transportat din nou in camioane conduse de soferi turci si in final vanduta tie de evrei .…

PS. m-am plictisit sa mai subliniez popoare in textul de mai sus , mai ales cã românii nu apar: bãnãteanul, cumnatul care mi-a trimis e-mailul, este neamt …; cu ideea ca evreii sunt cei mai tari prestatori de servicii, nu sunt de acord; cãmãtarii din Romania sunt de zeci de ori mai eficienti…

Lectii de viata (3)

A FACE O GAFĂ a da cu bâta-n baltă, a da cu mucii-n fasole, a o face fiartă, a o face de oaie, a gafa, a o nimeri (ca Ieremia) cu oiștea-n gard, a o scrânti.
Sursa: Argou |

Dupa cum banuiti, sunt si alte definitii; mi-a placut in mod deosebit:

GÁFĂ, gafe, s. f. 1. Piesă metalică în formă de cârlig, fixată pe o prăjină, folosită la acostarea ucare se prinde sarcina.nei ambarcații, la îndepărtarea ei de mal etc. 2. Cârlig montat la capătul unui dispozitiv de ridicat, și de care se prinde sarcina

Din cauza gafelor mele frecvente s-au indepartat de mine multe persoane; unora le-am cerut scuze, insa nu cred cã am fost suficient de persuasiv; au rãmas in sferele lor…

Pe cei cãrora n-am reusit sã le cer scuze ii port ca pe niste sarcini, poveri…

Un caz particular este blogareala; s-au indepartat de blogul meu republicanii agresivi, cei care cocheteaza cu religiile necrestine, antiecumenistii…

Este posibil ca prin aluziile mele privind pericolele de pe sosele patriei sa se simta ofensati o alta categorie de cititori…

In final, nu-mi vine in minte decât povestea cu broasca si scorpionul:

Scorpionul trebuia sa ajunga pe partea cealalta a lacului si o roaga  pe Broasca sa-l ia in spate si sa-l traverseze.

– Dar o sa mã omori, spune Broasca reticenta.

– Nu am de ce sa te intep, cãci ne vom scufunda amandoi.

Broasca se invoieste si il ia in spate pe scorpion. La mijlocul drumului, Scorpionul o inteapa.

– Dar de ce? Acum vom muri amandoi.

– Pentru ca asta e natura mea, raspunde Scorpionul.

Comentariul meu: am dat o pilda zen, desi n-am nici o apetenta pentru filozofiile Orientului Indepãrtat; natura mea este de a-mi spune pãrerea, ceea ce, in majoritatea cazurilor, nu-i totuna cu adevarul…Cât pot, evit sã atac persoanele nepublice; atac intentionat ceea ce mi se pare rãtãcire fata de valorile Europei crestine; mã deranjeaza, mã supãra, mã destabilizeaza, mã despereaza…, in mod deosebit, propaganda, locurile si imprejurarile ce determina rãtãcire; dacã cititorii mei nu evita acele situatii, nu stiu dacã trebuie sã-mi cer scuze…Faptul ca insãsi o parte dintre vest- europeni se indeparteaza de valorile noastre  si  se complac in tentatiile oferite de alte culturi, nu-i o scuza…

Pãrerea mea…

Updatarea de la ora 13: Probabil tot articolul este o gafa…

Recomand si:politicianul-isaac-newton/newton