Din când in când accesez o carte incurajatoare si scrisă cu talent: Abilităţi de comunicare de Allan & Barbara Pease.
Am extras câteva fragmente pentru serialul de luni găzduit pe blogul https://povestiripescurt.blogspot.com/2019/01/CF-93-despre-trecut-prezent-viitor.html :
« charisma » este un talent dobandit al oamenilor cu autoritate, si ca orice talent dobandit se poate invata, poate fi consolidat si perfectionat, daca ai informatiile neceseara si vointa de a invata.>>
<<Dorința de a te simți important este cel mai puternic imbold constant al omului și una dintre caracteristicile care ne deosebesc de animale. Ea îi face pe oameni să dorească să îmbrace haine de firmă, să conducă mașini scumpe, să-și scrie profesia pe plăcuța de pe ușă sau să se laude cu copiii lor. Este principalul motiv pentru care copiii intră în bandele de cartier. Unii oameni ajung chiar hoți sau criminali pentru a deveni celebri.>>
Concluzia cărtii este:
<<Aţi observat vreodată cum sunt legaţi elefanţii de circ cu un lanţ uşor de un piron înfipt în pământ? Un elefant tânăr ar smulge cu uşurinţă pironul sau ar rupe lanţul, dar elefanţii maturi nu încearcă să fugă. De ce oare? Când sunt mici, puii de elefanţi sunt ţinuţi legaţi câteva ore în fiecare zi cu un lanţ solid înfăşurat în jurul unui picior şi cu celălalt legat de un bloc mare de beton. Oricât ar trage şi s-ar smuci, oricât ar scânci şi ar urla, nu se pot elibera. Pe măsură ce cresc, învaţă că, oricât de mult ar încerca, este imposibil să se elibereze din lanţ. În cele din urmă renunţă…
Din ziua în care ne naştem şi noi suntem condiţionaţi de educatorii noştri. În afară de instinctele înnăscute, apărem pe lume fără nicio cunoştinţă şi tot ce facem sau gândim este rezultatul condiţionării de către „educatori” – părinţii, fraţii, prietenii, profesorii noştri, reclamele şi televiziunea. În general, condiţionarea este subtilă şi repetitivă şi ni se insinuează în subconştient, unde este înmagazinată pentru ca mai târziu, în viaţă, să luăm decizii conform ei.
Deşi o parte a acestei condiţionări este menită să ne ferească de pericole, o mare parte a ei ne opreşte dezvoltarea individuală. Ajungem să fim legaţi cu lanţuri mentale şi emoţionale.
*Părinţii ne spun: „Copiii trebuie văzuţi şi nu auziţi.” *)
*Profesorii ne spun: „Vorbiţi numai când vi se vorbeşte.”
*Prietenii ne spun: „Nu renunţa niciodată la o slujbă sigură.”Societatea spune: „Plătiţi-vă datoriile şi puneţi bani de o parte pentru bătrâneţe.”
*Mass-media ne spune că nu suntem suficient de buni. Ca să fim fericiţi trebuie să fim slabi, să avem pielea, părul şi dinţii perfecţi şi să mirosim frumos.
Avertismentele lor sunt subtile şi repetitive, iar cu timpul devin o parte a sistemului nostru de convingeri.
Pe măsură ce ne maturizăm parcurgând cea mai abruptă curbă de instruire din viaţa noastră, ni se spune permanent mai degrabă ce nu putem decât ce putem face.*
Aşa cum elefantul este condiţionat să creadă că nu poate fugi, noi putem deveni uşor oameni „care nu pot face”, fiind îndepărtaţi de succes prin condiţionarea negativă repetitivă.>>
(https://www.scribd.com/document/39895176/26022802-Allan-Amp-Barbara-Pease-Abilitati-de-Comunicare)
*
Nota:
*) Aici se potriveste un banc vechi din Maramures:
Ardeleanul coboara pe Feleac spre Cluj cu nevasta si copilul. Ajungand in dreptul Teatrului, copilul intreaba:
– Tată, da’ casa aiasta mare cu doi cătei pe ea ce-a fi?
– Nu stiu, dragu’ tatii.
Apoi, in Piata Unirii:
– Tată, da’ omu aiesta de hier pe cal, cine-o fi?
– Nu stiu, dragu’ tatii.
In fine, langă Parcul Mare:
– Tată, da’ la balta aiasta mică, oare cum i-a zice?
– Nu stiu, dragu’ tatii.”
Femeia, agasată de insistentele copilului, intervine:
– Da’ mai lasă-l in pace pe tată-to, mă copile, nu vezi că-i trudit?!
La care barbatul răspunde cu bonomie ardeleneasca:
– Lasă-l, femeie, pe copil sa intrebe, că numa’ asa invata!
*
*