Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Archive for the ‘religie’ Category

MfC.Agatha Christie

Posted by daurel pe 15 septembrie 2020

15 septembrie 1890 – S-a născut Agatha Christie Mary Clarissa (d.12 ianuarie 1976).

*

Carti/Carti de colectie/Agatha Christie/Bibliografii complete/Colectii Timisoara - imagine 1
Sursa:https://www.olx.ro/oferta/carti-carti-de-colectie-agatha-christie-bibliografii-complete-colectii-/
*
Particip la Miercurea fără cuvinte, serial inițiat de Carmen in anul 2010 și coordonat acum de Zina.
*

Posted in Blogareala, civilizatie, Cultura, Miercurea fara cuvinte, religie | Etichetat: , , | 10 Comments »

Ziua internațională a carității

Posted by daurel pe 5 septembrie 2020

Azi, 5 septembrie, pe multe canale mass-media s-au spus cuvinte frumoase despre caritate. Mi s-a părut normal. Căutând definitii si păreri despre caritate prin dictionarele online si prin arhiva mea de citate am găsit tot felul de idei…
Iată câteva:

CARITÁTE s. f. (În societatea burgheză) Atitudine pretins miloasă prin care exploatatorii, dînd uneori pomeni, vor să pară generoși. V. filantropie. ◊ (În trecut) Soră de caritate = infirmieră; (astăzi înlocuit prin) soră de ocrotire.

CARITÁTE s.f. Atitudine de milă afectată, prin care cei avuți vor să pară generoși, dând pomeni. ♦ Generozitate, filantropie. [< lat. caritas, cf. it. carità].
sursa: DN (1986)

CARITÁTE s. f. Atitudine miloasă, plină de generozitate față de cineva; filantropie. ◊ Soră de caritate = soră de ocrotire; infirmieră. – Din fr. charité, lat.caritas, -atis.
sursa: DEX ’09 (2009)

Caritatea nu a umilit niciodată pe cel care a beneficiat de ea, nici nu l-a legat vreodată în lanţurile recunostiintei, căci nu către el ci către Dumnezeu a fost făcut darul.
(Antoine de Saint-Exupery)
*
Caritatea vede nevoia, nu cauza.”
(Proverb German)
*
Caritatea crează o multitudine de păcate.
(Oscar Wilde)
*
Caritatea nu este un substitut pentru ascunderea dreptăţii.
(Sfântul Augustin)

*
**

Posted in Ganduri, religie | Etichetat: , | 8 Comments »

Civilizatie(2)

Posted by daurel pe 2 noiembrie 2016

Am promis că voi reveni cu postari despre fapte bune.
Căutând  cu cheia „să nu incetăm de a face binele” am găsit textul de mai jos:
La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo, în general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure. Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii. Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit. – Lasă femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu. – Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc. – Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni! – i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta l-a întrebat mirată: – Ce faci? – Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino! Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse: – Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită! Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă. După câteva zile, însă, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău”.
Invătătura rostită de Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova)
Sursa: adev.ro/nof13b
*
P.S.Sper să reusesc, tot azi, o postare pentru MfC.

Posted in civilizatie, Mari romani, Povesti, religie | Etichetat: , , , | 2 Comments »

Despre rugăciune

Posted by daurel pe 4 mai 2016

Initial, am copiat de pe situri creştine mai multe cugetări despre rugăciune pentru a alcătui un articol.
Când am găsit citatul de mai jos, din Søren Kierkegaard, am intrerupt cautarile si am mutat celelalte cugetări pe pagina Aforisme (plasată pe bara de sus a prezentei pagini )

Rugăciunea nu-L schimbă pe Dumnezeu, dar îl schimbă pe cel care se roagă. (https://ro.wikiquote.org/wiki/Rugăciune)
&
P.S. Am aflat ca filozoful danez Søren Kierkegaard, i-a influentat pe unii scriitori români interbelici ( Mircea EliadeEmil CioranNicolae SteinhardtJeni ActerianMax Blecher etc.)

 

Posted in Blogareala, religie | Etichetat: , | 5 Comments »

Un text din scoala Waldorf

Posted by daurel pe 13 noiembrie 2015

Deoarece  intâlnesc  adesea in transportul public  pãrinti care isi insotesc copiii la si de la scoala Waldorf, am cautat pe internet mai multe informatii  despre acest sistem de invãtãmânt.
Printre altele, am gãsit o poveste destul de ciudatã:

Un cerşetor diform şi schilod a intrat într‑o biserică, tocmai în momentul predicii. Preotul spunea credincioşilor, că orice pe lumea asta este bun, frumos şi potrivit scopului, pentru care a fost creat. La sfârşitul slujbei sărmanul cerşetor, care nu se putea împăca deloc cu soarta lui, l‑a întrebat pe preot:

–Spuneţi, că orice pe lumea asta, este bun, frumos şi potrivit. Oare eu, aşa diform şi nenorocit, eu sunt bun, frumos şi potrivit?

Preotul l‑a privit cu dragoste, a făcut o mică pauză şi apoi i‑a spus:

–Pentru cineva, care trebuie să stârnească mila eşti foarte bine creat !
*
In acelasi loc am gasit si recomandari privind situatiile in care se relateaza povestea:
Spunem povestea: pentru a ilustra diferenţa inteligenţă ‑ înţelepciune, cuiva superficial,  aceluia ce măsoară totul după sine,  celui ce nu se împacă cu soarta sa grea.
Totodata, în toate există o logică, chiar dacă noi nu o vedem, forma este adecvată scopului, esenţa se regăseşte şi în forma exterioară, totul are o raţiune de a exista. Descoperiţi alt sens!
Sursa: aici
&
P.S. Acum, dupa ce am postat-o,  mi se pare mai putin ciudatã…

Posted in Povesti, religie | Etichetat: , | 4 Comments »

Despre datorii

Posted by daurel pe 14 septembrie 2015

Cãutând tâlcuiri ale Bibliei, am gãsit urmãtoarele explicatii:
Tot timpul asteptãm ceva de la ceilalti. Ei ne datoreazã dragostea, atentia, admiratia lor.
Nu celãlalt mã intereseazã, ci satisfactia pe care el mi-o aduce.
Materia din care sunt fãcut e vanitate si susceptibilitate. Si cum ceilalti mã dezamãgesc fãrã încetare si nu-si pot plãti datoriile (adica, dragostea, atentia, admiratia lor pentru mine) , îi urmãresc cu ranchiuna mea, îmi hrãnesc pasiuni negative la adresa lor, mã pierd într-un hãțis de rãzbunãri greu de definit. Sau, dimpotrivã, cu aerul demnitãții ofensate, mã retrag în coltul meu, sub masca unei indiferente trufase si îmi plãtesc eu însumi ceea ce altii îmi datoreazã, îmi plãtesc cu monezi false, e cazul s-o spunem.

Vom întelege cã ceilalti nu ne datoreazã nimic. Ceilalti nu îmi apartin. Fiecare dintre ei, ca si Dumnezeu, a cãrui imagine este, rãmâne o persoanã liberã, inaccesibilã, pe care nu as putea s-o stãpânesc decât rãpindu-i libertatea, adicã negând-o, la limitã, ucigând-o.

Noi nu suntem deloc sfinti. Totusi, în viata de zi cu zi, trebuie sã încercãm, fãrã pizmã, nici masochism, sã respectãm taina celuilalt, singurãtatea lui, relația lui cu misterul.
(Sursa: Tâlcuiri ale Sfinților Părinți la rugăciunea Domnească)

*

Posted in confidente, religie | Etichetat: , | 8 Comments »

Completare la postarea …

Posted by daurel pe 28 august 2015

…anterioară.


Sursa: aici
*
.

Posted in Politica, religie | Etichetat: , | Leave a Comment »

Cum ţin copiii postul?

Posted by daurel pe 16 iunie 2015

Cred că am mai scris despre posturile de peste an. Adevãrul este că incă nu-mi este foarte clar, deci, dupa cum vedeti, mă documentez destul de des. Joia trecută am văzut un alai de nuntă; eu stiam că majoritatea romanilor sunt in  postul Sf. Ap.Petru si Pavel…
Căutånd pe internet, am găsit si articolul de mai jos. Mi se pare interesant.

In mod normal un copil între 0 şi 12 ani nu ţine postul, în sensul tradiţional, dar el trebuie educat în spiritul postului, adică al ascezei liber consimţite ca măsură a  sănătăţii sufletesc-spirituale.
Pentru cei mici între 2 şi 10 ani aş recomanda o disciplină sufletesc-spirituală care ar consta în trei lucruri: lecturi potrivite din Biblia pentru copii, povestiri sfinte zilnice şi un arbore al cuminţeniei.
A. Voi începe cu ultimul. Se ia o foaie mare de bloc de desen şi în funcţie de vârsta copilului se desenează împreună cu copilul un copac, de preferinţă măr (are coroana rotundă) aşa cum este el primăvara fără frunze. Desenul se fixează în perete fie în living, fie în camera copiilor. Apoi dintr-o foaie roz pal se decupează flori mici, cu cinci petale, 40 la număr, care se ţin într-un pliculeţ, ori cutie de lemn frumoasă. Florile pot fi făcute din mătase sau fetru dacă avem talent şi iniţiativă. Le propunem copiilor să facem lui Cristos în fiecare zi de post ca dar o faptă frumoasă sau cuminţenia noastră (strădania de a fi cuminte). În fiecare seară punem în pom darul copilului pentru Cristos, o floare de măr…La Înviere vom avea un minunat pom sufletesc înflorit.
B. La culcare sau în alt moment al zilei spunem o poveste despre micul Iisus ori despre faptele lui Cristos folosind poveşti adunate în acest scop. Ar trebui să fie 40 la număr. Se pot adăuga poveşti cu tâlc despre generozitate, iertare, dar, ajutor, dragostea de aproape, fapta bună.

C. Citirea din biblie cere multă diplomaţie atât în crearea atmosferei cât şi în alegerea pasajelor.  Asta presupune ca citim  mai întâi noi înşine şi să alegem. Acum putem vorbi altfel despre rugăciune. Copilului îi face bine să ştie rugăciuni, să spună rugăciuni. Acum se pot învăţa rugăciuni ori cântece religioase frumoase.
Educaţia spirituală este un act de respect al libertăţii individului. Ştiu că în ziua de azi mulţi sunt atei. Din discuţiile mele cu ateii am constatat că şi ei cred în ceva sau cineva: un architect, un principiu, o raţiune supremă.
A confunda defectele preoţilor ca oameni şi ale bisericii ca instituţie cu credinţa în Dumnezeu şi a refuza copiului accesul la spiritual este o decizie de mare importanţă şi cu consecinţe imediate şi de perspectivă în educaţie.
pe de altă parte copilul dar şi adolescentul şi tânărul au nevoie să vadă că şi noi ca adulţi recunoaştem şi respectăm o autoritate.
Singura autoritate autentică este Dumnezeu.
Dorul după spiritual şi absolut nedecodificat duce la paleative ca: drogul, alcoolul, sexul, alte patimi.

Sursa:prof. Ileana Vasilescu
*

Posted in Cultura, religie | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Dupa cum …

Posted by daurel pe 13 decembrie 2011

…am promis, prezint si cealalta carte pe care o citesc in aceste zile: O făptură atât de minunată/Philip Yancey &dr.Paul Brand .

Cartea este scrisa pornind de la citatul:
„Oamenii merg in locuri straine pentru a se minuna de inaltimea muntilor , valurile uriase ale marilor , lungul parcurs al raurilor , nemarginita intindere a oceanelor , miscarea circulara a stelelor , dar trec pe langa ei insisi fara sa se minuneze deloc.”

Si aceasta carte m-a acaparat; desi nu vorbeste despre români, am reusit sa fac o legatura: la pag. 68 este lãudata Miscarea Emmaus;  se sustine cã, la un moment dat, miscarea  nu mai gasea cersetori in Vest, iar abatele Pierre, plecat in cautarea de oropsiti, a ajuns tocmai in India unde l-a intâlnit pe dr. Brand, conducatorul leprozeriei din Vellore…; eu apreciez ca era inainte de revolutia din  ’89…

Ultimele rânduri ale cãrtii povestesc despre  o statuie din Anglia distrusa de bombele germane si  reparata dupa Ultimul Razboi de cãtre studenti nemti; statuia originalã reprezenta pe Isus Cristos cu bratele larg deschise, iar pe soclu scria Veniti la mine.

Neputând reconstitui mâinile, studentii au gasit o solutie interesanta: au schimbat textul inscriptiei astfel: „Isus Cristos n-are alte maini decât pe ale noastre”

La o analiza inginereasca cele 240 de pagini s-ar imparti astfel: 1/4 despre o parte dintre celulele specializate ale organismului uman, 1/4 contin vreo 20 de intâmplari adevarate din India, SUA si Anglia; restul paginilor rãmane sã vedeti…

Va asigur ca nu veti gasi  psihiatrie, psihologie, magie, misticism, supranatural, senzational…Daca preferati asa ceva, va recomand televiziunile romanesti.

Oricum, este un atac nemilos la adresa risipei crestinilor din SUA, care construiesc clopotnite scumpe, conferinte pe teme minore, amenajari peisagistice pe lânga biserici nefrecventate…

Asadar, anti-americanii n-ar regreta ca au dat 50 de lei…

Posted in confidente, religie, Sanatate | Etichetat: , , , | 1 Comment »

Credinta si cultura…

Posted by daurel pe 12 decembrie 2011

…se intâlnesc mult mai frecvent decât bãnuiam eu; aproape ca as generaliza: elitele, din orice domeniu cu utilitate pentru umanitate, sunt constiente de prezenta Divinitatii.

Nu toate personalitatile sunt, in mod automat, si mãrturisitoare…Nici cu cele mãrturisitoare nu este simplu: foarte multi maestri devin sustinatori ai unei denominatiuni; cuvantul lor este mai greu decat cuvintele teologilor…

Dupa cum am promis in postarea anterioara, va povestesc despre una dintre cartile achizitionate recent.

Stiam ceva, destul de vag, despre increstinarea românilor; redau mai jos un extras din afirmatiile unui teolog renumit, istoric  oficial:

Pe la inceputul secolului al IV-lea, in provinciile romane din sudul Dunarii existau vreo 40 de scaune episcopale, cu ierarhi de seama, dintre care unii au luat parte si la lucrarile primelor Sinoade ecumenice, ori au scris lucrari de teologie, prin care aparau dreapta credinta in fata unor invataturi gresite. In provincia Dacia Mediterranea, de pilda, era un scaun episcopal in orasul Remesiana, pe locul caruia se afla azi satul sarbesc Bela Pelanka, la vreo 30 de km de orasul Nis (fostul Naisus roman), catre granita Bulgaria. Aceasta eparhie a fost pastorita cu vrednicie de un mare teolog si ierarh cu viata sfanta, cu numele Niceta. Se cunosc anumite fapte din viata si lucrarea sa duhovniceasca din doua poeme pe care i le-a inchinat un prieten de al sau, Sfantul Paulin din Nola, oras in Italia, in apropiere de Napoli. Sfantul Niceta i-a facut doua vizite, in anii 398 si 402, cand a avut prilejul sa-i infatiseze felurite lucruri din eparhia pe care o carmuia. Impresionat de cunostintele teologice si de viata duhovniceasca a lui Niceta, la plecare, Sfantul Paulin i-a dedicat, de fiecare data, cate un poem de o mare frumusete literara. Din primul poem, aflam ca Sfantul Niceta isi desfasura activitatea in indepartata Dacie, unde “barbarii invata prin tine sa cante pe Hristos cu inima romana si sa traiasca puri in pace senina”. (Niceta i-a+crestinat+pe+romani)

Acelasi punct de vedere, dar intr-o scriere mult mai obiectiva, am gãsit-o intr-o carte apãruta foarte recent:

Credinta si Cultura, Vicisitudini si Speranta”  scrisa de profesorii Rozalia si Gheorghe Cosma. Lansarea cartii a avut loc duminica, 13 noiembrie 2011.

Citind cartea profesorilor Rozalia si Gheorghe Cosma, mi-am amintit ca toti frati intru credinta ai românilor  ne trateaza cu superioritate:

– pretentiile grecilor de la muntele Athos de-a fi recompensati pentru averile confiscate de catre Cuza; aici repara Gigi Becali…

– insistenta rusilor de-ai tine pe basarabeni sub ascultarea Patriarhiei Ruse…:aici repara Basescu…; in mandatele viitoare…

– autocefalia, deci independenta bisericii majoritare, este discutabila: mirul si lumina invierii ne parvin pe filiera greceasca; specialistul luminii este un domn cu nume predestinat: Flutur…

Toate acestea arogante au cauze lumesti, orgolii politice; in cartea mentionata am gasit ca de la fratii bizantini ni se trage numele de vlahi:

„{…}bizantinii contesta latinitatea noastra(…)

Ei se inversuneaza cu obstinatie sa vada in români o etnie barbara, straina de Imperiu si numai tolerata. Ei (bizantinii) nu-si gasesc egali decat in literatura maghiara, unde gasim aceeasi atitudine(…)

In pofida faptului ca românii se numesc ei insisi români (daco- romani, aromani, rumeri…), bizantini ii desemneaza prin etnonimul de imprumut slav „vlahi”

Asadar, fratii bizantini ne-au „blagoslovit „…

Nu insist pe divergentele care persista intre noi si ucraineni, bulgari, sarbi; vorba aia: prietenii ti-i alegi, fratii…

Concluzia cartii este una de speranta: cultele religioase crestine se vor uni, ne vom ruga impreuna in cea mai apropiata biserica a lui Isus Cristos, deoarece numai triburile isi asimileaza nationalitatea cu religia; deja, in Vest, românii au primit spre folosinta edificii de la felurite confesiuni crestine…

Posted in confidente, religie | Etichetat: , , | Leave a Comment »