Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Archive for februarie 2011

Despre rugãciuni

Posted by daurel pe 27 februarie 2011

Povestile memorabile au maxim trei personaje.

Azi am o poveste cu patru personaje: doi pescari naufragiati pe o insulã pustie, unde, dupã câtiva ani, mai apar  si doi preoti  cu o barca defecta.

Pescarii credeau ca sunt foarte departe de civilizatie si erau impacati cu ideea ca isi vor trai acolo tot restul  vietii.

In timp ce pescarii le reparau barca, preotii i-au intrebat  daca se roaga si cum se roaga; cu smerenie cei doi au spus ca stiu o singura rugaciune: „Voi Trei, noi doi; miluiti-Va de noi”.

Preotii i-au invãtat câteva rugãciuni consacrate, iar pescarii s-au strãduit sã le memoreze.

Dupa câteva zile preotii au plecat cu barca lor, iar pescarii rãmasi pe mal  incercau sã se roage cum ii invãtasera preotii, care le-au promis cã vor trimite ajutoare de pe insulele apropiate.  Se rugau pentru cãlãtoria  preotilor, insã  cuvintele  noilor rugãciuni. Dupa un timp au alergat disperati dupa barca ce se mai vedea in zare.

Când i-au vãzut pe cei doi pãsind pe ape in jurul bãrcii, preotii s-au crucit si le-au dat asigurari ca nu-i mare pacat daca au uitat noile texte …

Updatarea de luni: am constatat cã la postarea IZBANDA s-a pierdut un link pretios; il redau aici

Posted in civilizatie | Etichetat: , | 5 Comments »

In martie imi serbez ziua de nastere…

Posted by daurel pe 26 februarie 2011

…in ziua oficiala sau intr-o zi nelucratoare apropiata. Sunt ani când o fac uitatã, nu fac invitatii, nu deranjez lumea, nu-mi fac obligatii…Rãmâne emotia tonica a felicitarile primite prin telefon.

Un vãr nãscut in ianuarie m-a sunat de ziua lui din SUA sã mã intrebe ce-am pãtit de nu l-am felicitat; se pare cã nu-l intrebase nici un cunoscut de sãnatate nici  la anul nou…

Anul acesta voi fi cãutat intens de ziua mea, deci nu pot sa evit organizarea unei petreceri; nu cã ar fi o cifra rotunda, dimpotriva…

 Câtiva tinerii din marea familie careia ii apartin si-au pus mintea, timpul si banii la contributie pentru a alcatui si tipari un calendar de perete cu pozele rudelor; pozele sunt plasate in chenarul zilelor, deci este greu de ratat sãrbãtoritul de serviciu…Sunt date adresele, gradele de rudenie, numere de telefon…

Suntem trecute in calendar peste o suta de persoane…La unii am fost la nunta, unii au fost la nunta mea, cam toti au fost la nunta fiicei mele; deci oameni de nadejde.

Daca depãsesc aceasta provocare cu bine, voi scrie un articol pe aceasta tema; pânã atunci sugerez  celor care vor sa cheltuie o anumita suma pe cadouri, sã mã intrebe despre ce am nevoie.

Posted in civilizatie, confidente | Etichetat: , | 10 Comments »

Purtarea cu demnitate a cãtușelor…

Posted by daurel pe 25 februarie 2011

…face parte din filozofia de viata a unor (deja) personaje preocupate de perspective, de oportunitati.

Nu stiu cât de constienti erau Bãlcescu si Cuza de sansa lor de-a intra in istorie cu ocazia arestarii, insa sunt convins cã Ana Ipatescu habar nu avea de aceasta oportunitate când si-a scos prietenii din inchisoare; de altfel i-au luat numele de pe bulevardul din Bucuresti in favoarea lui Lascãr Catargiu…

Au mai fost incãtusati cu urmãri notabile: Candiano Popescu  anti-monarhistul din Ploiesti, Zelea Codreanu din Iasi, Ceausescu din Scornicesti, Gheorghe Gheorghiu (Dej)  din… Onesti, Mihai Antonescu din Pitesti…

Au mai fost intemnitati Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu…

Cam toti au intrat in istorie. Unii ca eroi…

Unii oameni politici cunosc teoria despre debutul  eroilor ; se pare ca si dl Basescu o cunoaste, insa n-o crede…; altfel si l-ar fi luat consilier pe Dan Pavel, un clujean destept, mentorul lui Gigi Becali

Mi-am amintit azi despre aceste personalitati cu gandul la ” dalba primavara” amintita in cântecul inchinat unui erou sãtmarean respectat in satul meu natal unde avea prieteni de nãdejde.

Posted in civilizatie, confidente | Etichetat: , | 8 Comments »

Jocurile de neuitat ale copilariei…

Posted by daurel pe 22 februarie 2011

…le-am gasit la Marius Cruceru, care, probabil, este cel mai neconventional cadru universitar; oricum este cel mai blogger dintre dascali…

Azi i-am rascolit blogul si m-am bucurat ca am gasit dictionarul Webster, pe care l-am trecut in blogroll meu.

Despre jucariile copilariei mele pot sa spun ca n-am fost original; i-am imitat pe copiii mai mari: in casa pe frati, pe ulita pe cine se nimerea…

Cred cã, doar copiii singuri la pãrinti au ocazia de-a se manifesta precoce, original si memorabil…

Iatã doua ipostaze(daca nu apar, urmati linkul):

A) urbanã si actuala:

Pagini: 1 2 3

Posted in Blogareala | Etichetat: , | 8 Comments »

Izbânda

Posted by daurel pe 21 februarie 2011

Domnul Gavrilã s-a nãscut in acelasi an cu Regele Mihai, insã nu intr-un palat, ci intr-o casã tãrãneascã cu doua camere si tindã cu cuptor.

Se pare cã  familia lui nu era instãritã, deoarece la vârsta de vreo 10 ani a fost dat ca si copil de trupa la Regimentul de Garda din  Bucuresti; varianta acestui episod, din punctul lui de vedere, este alta: era un copil nedorit si neprotejat de pãrinti.

Era al treilea  copil,  ultimul, din familia unui tãran veteran si mutilat de rãzboi. Necazurile mezinului si a surorii lui au inceput dupã ce fratele cel mare a adus o nora in casa; s-a lãsat amãgit de o fata dintr-o familie  mai sãraca decât a lor.

Domnul Gavrila sustine cã pânã sã intre cumnatã-sa Malvina in familie, se descurcau; primisera ceva pãmânt la reforma agrara din 1922, era pensia de veteran; aveau doua vaci, vie si parte intr-o moara pe râu…Insã Malvina, neam de traista,  a inceput sã facã ea regulile in casã, gospodãrie si familie; fratele cel mare, cam mãlai mare, s-a lãsat imbrobodit…Se pare cã nici nu stia sã citeasca; dar nu asta era problema…

Domnul Gavrilã sustine cã n-a avut copilarie si adolescenta, in sensul de cinema, baluri, distractii, insã a avut sansa de a participa cu viitorul rege in câteva tabere de vara; totodata existau zvonuri cã printul, investit ca Voievod de Alba Iulia, isi va face un regiment cu cei din leatul lui. Visele de mãrire ale domnului Gavrila nu erau lipsite de suport real; acum stim cã cei din anturajul lui Nicu Ceausescu n-o duceau rãu sub comunisti…; si n-o duc rãu nici azi…; au tupeu dobândit.

Domnul Gavrilã a devenit major in plin rãzboi; a fost incorporat in Regimentul de Garda a lui Ion Antonescu pe baza de pregãtire militara, dar in special prin statura; a fost si este un bãrbat impozant.

Dupa cucerirea României de cãtre sovietici, Regimentul de Garda a fost trimis pe frontul din Vest; domnul Gavrila a fost  rãnit tot la  picior, precum  taicã-sãu in celalalt razboi; este veteran.

Fratele domnului Gavrilã a scãpat de rãzboi; era cap de familie; avea o fata si un bãiat; sorã-sa devenise piatra din casa; era de aceeasi vãrsta cu Malvina, insã nu putea sã se cãsãtoreasca din cauza cã aceasta tragea sforile spre diminuarea dotei…S-a mãritat in sfarsit, dupa sapte ani de convietuire cu cumnata,  in timpul razboiului, cu un tânar din sat care a devenit prietenul si confidentul domnului Gavrila; acum avea si mezinul un loc  unde sã se intoarca sã-si panseze rãnile…

Prin anii ’50 domnul Gavrila era bugetar in serviciul silvic; având alura de actor american, usorul schiopatat ii intregea prestanta; sefii il tineau la distanta deoarece toata lumea il considerau director…

Prima cãsãtorie i-a fost aranjata de prieteni si a fost nevoit sã divorteze dupa câtiva ani; incã trãia taicã-sãu, insã n-a avut nici un cuvant la atribuirea terenurilor cuvenite; avea si are in proprietate doar ceea ce a primit ca veteran la reforma agrara din 1946; vãzând in ce familie a intrat, nevasta i-a blestemat familia fratelui mai mare; nu retin termenii, insa domnul Gavrila mai urmareste desfasurarea blestemului. Sora-sa, fratele mai mare si Malvina sunt decedati si judecati de peste doua decenii, insa blestemul isi face efectul peste urmasii fratelui mai mare, sustine  domnul Gavrilã; desi se declara ateu…

Mã intreaba adesea:

– Domnule Dunca, cum rãspundea regimentul când era trecut in revista de Antonescu?

– Nu retin, domn Gavrilã, mai spuneti-mi.

Domnul Gavrila se indreaptã cu efort din sale, isi duce bratele in pozitia de prezentare a armei, se uitã sã-l audã si sã-l vadã mai multi, apoi rãcneste:

-Izbândã, ori moarte ! Insa eu, inspectorul Gavrilã am actualizat-o: Izbânda inainte de moarte !

Updatare: am gãsit cântecele fredonate uneori de domnul Gavrila: http://www.evz.ro/multimedia/video/detalii-video/video/maicile-de-la-petru-voda-canta-parintelui-justin-la-implinirea-a-92-de-ani

Posted in confidente | Etichetat: , | 6 Comments »

Fii şi părinţi

Posted by daurel pe 20 februarie 2011

Fiul nerisipitor

— Cu cel ce nu-i decât un ciob,
cu un hoinar te bucuri, tată.
Eu ţi-am dus greul ca un rob
şi n-ai fost vesel niciodată.

— Da, fiul meu, tu ai robit,
dar eu te-aştept de-o veşnicie
ca să-mi slujeşti ca fiu iubit,
din dragoste, nu pe simbrie…

— Cu-acest fugar, cu-acest proclet
petreci sub viţă şi sub cetini.
Şi mie nu mi-ai dat un ied
ca să mă bucur cu prieteni.

— O, nu un ied, ci zeci de zeci
ţi i-aş fi dat, căci se cuvine.
dar tu voiai ca să petreci,
vai, cu prietenii, nu cu mine…

— I-ai dat inel împărătesc
şi mantie de in cu ciucuri.
Iar eu de ani şi ani trudesc,
şi tu de mine nu te bucuri.

— Tu eşti al meu. Dar eşti pustiu.
El s-a întors din foc şi gheaţă!
El a fost mort şi azi e viu,
iar tu trăieşti şi nu ai viaţă.

Costache Ioanid

Am gasit si audio:

Posted in confidente | Etichetat: , , | 1 Comment »

Cam asta-i situatia

Posted by daurel pe 19 februarie 2011

gandulpolitica rss

Primarul care doarme CU POZA ELENEI UDREA SUB PERNĂ

Posted in confidente, criza, Faliment | Etichetat: | 7 Comments »

Vinovaţii

Posted by daurel pe 18 februarie 2011

Angajatii unei firme producatoare de mãncare pentru cãini s-au intâlnit neprotocolar cu patronul lor la terminarea  unui team building.

Imbrãcat sportiv, cu paharul de bãutura in mâna, bossul i-a intrebat:

– Care-i firma cu cea mai mare gama de produse pentru câini ?

– Firma noastra, boss ! au rãspuns veseli angajaţii.

– Ce firma are cea mai buna reclama?

– Firma noastra, boss !

– Ce firma are cea mai buna strategie de vânzãri?

– Firma noastra, boss !

– Dragii mei, daca suntem asa buni, cine-i vinovat  cã suntem pe locul 6 in topul firmelor din domeniu?

Dupa o tãcere stânjenitoare s-a auzit un glas timid:

– Câinii, domnule ! Mizerabilii de câini ! Câinii, pur si simplu; nu vor sã inghitã ceea ce le oferim noi…

Posted in Blogareala | Etichetat: , , | 2 Comments »

Vrea sã publice…

Posted by daurel pe 17 februarie 2011

…62 de poezii pentru copii.

Editurile din judet i-au cerut  peste 50.ooo.ooo de lei vechi pentru a-i tipari 1000 de exemplare, deci mai mult de un euro pe bucatã; distributia rãmâne in grija autorului.

N-am citit poeziile, treaba mea a fost sã gãsesc adresa Editurii Humanitas; am gãsit-o pe internet; sunt curios dacã renumita editurã  le va publica gratuit…

Am inteles cã persoana ar contribui  cu ceva bani pentru a se vedea publicata, insa, deocamdata, au enervat-o editurile de doi bani, care nici n-au citit si nici nu s-au uitat peste ilustratiile propuse.

Nu stiu cât este orgoliu, cât este capriciu de creator. N-o sã-i spun, dar o spun aici: am trecut prin orgoliul publicarii.

Am participat la un  volum colectiv, am si achitat doua milioane, am distribuit cãrti la cunoscuti… Asta in urma cu vreo patru ani, in provincie. Prinzând curaj, in urma cu doi ani am oferit texte unei fundatii din Bucuresti; textele erau cam in genul celor  postate acum pe blog; mi le-a achitat fix cu doua milioane si mi-a dat 20 de exemplare gratuit sã mã laud cunoscutilor.

Cu banii am iesit pe minus, deoarece zilele trecute mi-a venit de la fisc o somatie sã achit impozit pe 2009 pentru drepturi de autor…Semnasem niste hârtii cu editura…

Cu orgoliul am iesit mult mai sifonat; au fost in total cinci reactii in patru ani, si nu toate favorabile: sora-mea, doi frati si un vãr.

Toate aceste experiente le-am parcurs inainte de a-mi face blog; acum sunt dublu vaccinat in ce priveste publicarea de cãrti, insã nu pot sã promit solemn cã n-as mai incerca…Mai ales pe banii altora.

Revenind la cele 62 de poezii, zic asa: daca as avea texte si ilustratii pentru copii, as pune langa ele biscuiti Eugenia, si as merge prin gradinite, scoli si orfelinate; apoi as mai vedea ce-i de facut…

Posted in confidente | Etichetat: | 3 Comments »

Cei apropiaţi n-au oprit-o

Posted by daurel pe 15 februarie 2011

Doamna Mirea avea spre 60 de ani când a divorţat; motivul a fost infidelitatea soţului, doveditã cu fotografii fãcute de profesionisti; nici nu stiam cã existau si atunci un fel de paparazzi…;

Era inainte de ’89, rãmãsese fãrã domiciliu si trebuia sã-si preschimbe buletunul. Voia buletin de Bucuresti in continuare, desi avea posibilitatea sã-si declare domiciliul in  casa din satul natal, unde mai locuia mamã-sa. Din motive obscure in locuinţa de dinainte de divort a rãmas primului soţ.

Buletinul, spune ea acum, dupa peste doua decenii, a fost piatra de incercare a relaţiilor familiale.

Fiicã-sa, cãsãtoritã, insã fãrã copii, locuia intr-un apartament achitat in principal de doamna Mirea, care gâstigase binisor ca directoare adjuncta in industrie; fostul sot era un tehnician cu salariu modest, insã citea multe romane romantioase, avea si timp liber; cãzuse intr-un fel bovarism…

Fiica si ginerele n-au consimtit  s-o dea primeasca formal  in spatiu.

Doamna locuia de fapt, dupa divort, in satul natal si sustine cã nici nu avea de gând sa se mute la fiicã-sa…Avea autoturism, cãlãtorea in Ungaria si Polonia si facea un mic comert transfrontalier tolerat de comunisti; poate era si atunci spaga…

Mai existã un personaj: fratele mai mare, care locuia si locuieste tot in Bucuresti; era tot divorţat, pensionar de prin ’90, fãrã copii, posesor de garsoniera. Si fratele a refuzat sã-si dea acordul formal de primire in spatiu. A invocat ca are pisici…Pe acesta l-am cunoscut recent, are peste 80 de ani si venise la doamna Mirea sã se imprumute cu ceva bani pentru o pisica bolnava.

Doamna susţine cã n-a gãsit alta cale pentru buletin  decât o casatorie. A dat anunt la ziar si in decurs de câteva luni a gãsit un vãduv fãrã copii, insã cu spatiu locativ in Capitala.

In acest punct al povestii imi amintesc despre un fermier american care a dat anunt matrimonial astfel: „Caut sotie posesoare de tractor; rog sa trimiteti poza tractorului”

Afacerile cu traficul de mãrfuri au continuat si dupa 89;  i-au revenit si câteva terenuri dupa decesul mamei, iar acum la varsta de vreo 80 de ani are la banca peste un miliard de lei vechi si-i revin  dobânzi lunare spre 10 milioane; pensia doamnei este ceva peste 10, mai este pensia soţului…

Noua familie este bãnuita cã ar fi cu prea multi bani si nu toti curati… Bãnuiala vine in primul rând de la fiicã si ginere, care au infiiat doi orfani: un chinez si un tigan; doamna Mirea  nici nu concepe sã dea bani pentru „bastarzi”; de ce le spune astfel n-am inteles incã; or fi cei doi  infiati, care deja sunt studenti, o fi bastard ginerele… ; fiicã-sa…?

Pretenţii la bani are si fratele doamnei; cicã impãrţeala terenurilor pãrintesti n-a fost corecta, deoarece el merita mai mult; el a dat lunar jumãtate din salariu pentru studiile universitare ale surorii; asta era acum 60 de ani… Am fost solicitat sã revad calculul si reţin ca pretenţia fratelui se ridica la peste 100 de milioane lei vechi; i-am sugetat doamnei sã-i vireze in rate, deoarece tot asa i-a primit…

Bineinteles, persoana cea mai odioasa pentru consângenii  doamnei este sotul actual,  care este considerat creierul din umbra  al afacerilor; cica ar trage spuza spre nepotii lui…

De câteva ori, mai ales de când soţul ii este imobilizat in casã, doamna a recunoscut cã deja ii este greu, poate nu trebuia sã se recãsãtoreascã; se pare cã simte ceva ostilitate a soţului faţa de  fiicã-sa; poate-i este mila si de fratele cu pisici, mai ales cã intre timp a devenit si ea iubitoare de pisici; sub influenta actualului sot…Oricum, fratele si actualul soţ nu-si vorbesc de multa vreme…

Doamna ar vrea sã fie compãtimita de cãtre cei apropiati, insa acestia au alte sentimente…Uneori am impresia cã ii considera vinovati;  o data s-a exprimat astfel:

„Dupa ce l-am gãsit pe actualul, i-am adunat pe toti la ţarã  in casa natala si l-am prezentat: erau mama, fratele, fiica-mea; stiau cã am indoieli, insã au tãcut, nu m-au oprit…”

Alta data, când sotul era in spital mi-a spus cã dacã rãmâne vãduvã se reintoarce la primul sot; singura invinuire ce si-o mentine ar fi cã acesta s-a lãsat smintit de prea multele cãrti citite…

Posted in glume reincalzite, Povesti | Etichetat: , | 7 Comments »