Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Archive for Decembrie 2010

La cumpãna anilor

Posted by daurel pe 31 Decembrie 2010

Deocamdata o poza si o rugaciune mereu actualã

DOAMNE , dã-mi putere sã mã pot obisnui cu ceea ce nu pot schimba,
dã-mi curajul lupt cu ceea ce pot schimba si
dã-mi inţelepciunea de a le deosebi una de alta!

PS. Mai caut autorul; am mai intrebat, insã nu stiu sã mi se fi rãspuns…Parcã un spaniol…

Anunțuri

Posted in Blogareala | Etichetat: | 13 Comments »

Presupun cã bloggerii…

Posted by daurel pe 29 Decembrie 2010

…sunt persoane foarte ocupate; constat cã sunt implicati responsabil atât profesional, cât si social;  sesizez aceasta din postarile concise plasate cu ocazia sãrbãtorilor cu zile libere. Aceeasi frecventa redusã se constata si in week-end-uri…

Daca  timpul liber nu se iroseste in blogosfera, atunci care-i timpul blogãrelii ?

Timpul blogãrelii este un timp reorganizat; presupun ca bloggerii:

– frecventeaza mai putin localurile

– urmãresc mai putine emisiuni la televizor

– citesc mai selectiv presa

……………………………………………

Rãmâne intrebarea: de ce se depune acest efort?

Sunt multe rãspunsuri; câti bloggeri, atatea motivatii…Oricum, generic, bloggerii transmit informatii, comunica.

Am in fiecare zi alte motivatii; azi ar fi: am tot auzit cã bloggerii ar fi oameni din una sau toate urmatoarele categorii: vedete reale sau imaginare, politicieni mincinosi, moralisti singuratici, plictisiti, frustrati, ratati, neglijati de familie…

N-am corespondat in blogosfera cu  persoane etichetabile ca mai sus; de altfel nici nu vreau sa etichetez bloggerii; initial scrisesem ca acestia „vor” sa comunice, „vor’ sa transmita…

Chiar si aceste combinatii cu  „vor” mi se par  etichetari…

Posted in Blogareala | Etichetat: , | 25 Comments »

Dacã grija…

Posted by daurel pe 28 Decembrie 2010

…celor care se expun vizual este sã aibã vestimentatia adecvatã, eu, ca blogger, am reusit sã am articole cam pentru orice eveniment repetabil; rarele surprize le tratez/relatez cu prudenta, eventual prin mimetism…; sau cu trimiteri/link-pinguri la postãrile respectabililor mei corespondenti…

Asadar, am la indemana  postarile potrivite intre sarbatori; iatã una: Forme fara fond

Posted by daurel pe decembrie 25, 2009

Am dat titlul acesta prãfuit, dar mereu valabil in România; sunt sigur cã este valabil in majoritatea tãrilor in curs de asezare…; probabil cã expresia e tradusa de undeva

De peste 35 de ani, mai exact de când gospodãresc in Capitalã, sunt colindat pe neasteptate, dar niciodata in Ajunul Crãciunului, când sunt pregatit pentru eveniment.Pregatit material…; spiritual este altã adevarata problema…; nepostabilã…deocamdata !

In anumiti ani eram colindat de cãtre studentii de la Conservator, de la Teologie, dar tot defazat…;uneori ori cred sunt eu defazat…

Oricum, incepând de pe trei ianuarie, stãm cu casa mãturatã si banii pregãtiti pentru a primi  preotul cu Iordanul…

Este o moda de-a merge la concerte de colinzi. Mi se pare mai adecvat sa frecventãm bisericile unde se colindã…Sunt niste reguli ale sacrului…Desigur, constat prin propria experienta, nu condamn. In anii formarii am avut ocazia, poate sansa,   de-a auzi corinde cântate mereu corect, in locul potrivit, la momentul potrivit…Poate ar mai trebui adãugat ceva pentru incheiere, dar merge si-asa; este un fond  fãrã formã…; sau o formã fãrã fond?!

 

Posted in Blogareala | Etichetat: , , | 12 Comments »

Din nou despre nume

Posted by daurel pe 27 Decembrie 2010

La multi ani tuturor sãrbãtoritilor de azi !

Repostez: Abigail…, deoarece azi a accesat-o cineva de pe internet.

Posted by daurel pe iulie 10, 2010

…este un nume care-mi inspira incredere. Desigur, este un nume din Biblie; se gãsesc amanunte suficiente pe internet…Mã surprinde cã nu este folosit de români; probabil din cauza ca este din Vechiul Testament…A fost una dintre sotiile lui David.

In ultimul timp am intâlnit, in doua povestioare, numele Abigail.

Despre o perioada din viata ei, militanta Melody Beattie, cea care a introdus notiunea de codependenta, spune: “ Când s-a eliberat un post, au angajat-o pe Abigail. Intotdeauna am fost invãtatã sã mã rog pentru cei pe care-i displac, asa cã m-am rugat pentru ea. Uneori de trei-patru ori pe zi –  atât de mult o displaceam… In cele din urmã, am fost angajata si eu, dar nu pe postul ce-l doream; pe acel post era Abigail…Mã rugam in continuare: <Doamne, binecuvânteaz-o pe Abigail!>… Apoi am observat cã Abigail este rapida, eficienta…; am inceput sã mã automotivez, spunând: <Dacã ea poate, pot si eu!>“…Cam atât este prima intamplare. Astfel si- a inceput cariera renumita specialista in dependente, codependente…

Altã povestioara este cu o cãtelusa numitã Abigail, al cãrei stãpân avea o afacere de pompe funerare. Abigail era jucãusã si vesela in zilele fãrã clienti. Când era activitate, cãtelusa se strecura printre oameni in sala unde rudele isi privegheau decedatii;  se aseza la picioarele celei mai  inlãcrimate persoane si  privea insistent spre ochii acesteia; pânã la urmã, persoana se oprea din plâns, se apleca si o mângâia…

Stãpãnul cãtelusei povestea cã, pe cand era pui, Abigail a mãncat garoafele unui participant la inmormântare.   Vrând sã achite dauna, patronul  a fost refuzat de  familia decedatului, explicându-i-se si de ce: Rãposatul era iubitor de animale; s-ar fi amuzat dacã o vedea pe Abigail mestecând garoafe…”

Mai recomand:

nume predestinate

si

prenume romanesti

Posted in Blogareala | Etichetat: , | 7 Comments »

Relaxare

Posted by daurel pe 25 Decembrie 2010

Repostez ceva de anul trecut, Gazde mari/ decembrie 24, 2009

Ajunul Crãciunului, dacã nu cãdea duminica, era o zi lucrãtoare, deci gospodarii isi vedeau de treburi ajutati de copiii mai mãrisori; copiii din clasele primare corindau pe la vecini si neamuri de cãnd se lumina de ziua. Era de bun augur ca in aceasta zi, si in altele clar stabilite –  cum ar fi ziua unei nunti  – , primul cãruia i se deschide usa sã fie un bãiat, un bãrbat…

Asadar colindul copiilor.

Copii nu intrau cu colind, cum se obisnuia/obisnuieste seara, când nu se intreba daca gazdele vor sa-i primeasca. Erau primiti in camera locuita, nu in curte,  tinda, hol, antreu…Salutul lor era: “”Buna ziua lui Ajun!”‘. Apoi asteptau. Asadar, copiii nu cântau ziua colinzi.

Grigore Lese spune ca ajun vine de la juni; dictionarele nu contrazic ipoteza…

Gospodina le introducea darul direct in trãistile ce le purtau atârnate de gât. Darurile erau diferentiate, chiar discriminatorii…Regula generala erau nucile si merele, insa copiii vecinilor apropiati si ai rudelor primeau suplimentar colãcei impletiti. La plecare se ura, dupa caz: “Câte paie/tigle pe casã, atâtea sute pe masã”; “Câte pene pe cocos, atâtia copilasi frumosi“;   Corindul copiilor, numit “piez”, se incheia imediat dupa prânz.

Trebuie sã spun cã se dãruiau si bani. Functionarii satului, salariati, locuind in chirie, in gazdã la gazde,  nu numai cã  stricau obiceiul, dar creau mari probleme: copiii aveau bani necontrolati…Dacã i-ar fi cheltuit pe napolitane vãrsate sau “Eugenii”‘ ambalate era in regula, dar exista riscul de-a juca cãrti pe bani, de-a cumpara tigari…

Revin la dupa-amiaza Ajunului.  Urmau câteva ore de pregatire pentru noaptea cea mai lunga…Se aduceau lemne in casa, se fãcea focul in camera de la ulitã,  se stergea sticla de la lampã, se punea petrol…; se incãlzea apa pentru imbãierea tuturor…Se calcau cãmãsi, lustruiau pantofi, se fãceau noduri moderne la cravate; uneori cu ajutorul vecinilor…

Pe la ora sase bãtea clopotul; incepea litia. Dupa litie, având binecuvântarea preotului, incepea marele corind.

Ca exemplu, o casa cu patru feciori si-0 fata era corindata astfel: de cãtre cele patru portíi (formatii, gãsti)  cuprinzând, de obicei, colegii de clasa ai fiecarui flãcãu; apoi de colegii de clasa ai fetei;  de inca 3-4 portii formate din verisori ai fetei, portía prietenului/ logodnicul fetei. Un alt rând de colindatori erau familiile vecinilor, situatie in care veneau sot si sotie, eventual cu copiii prescolari (cei din clasele primare, care corindasera ziua, adormeau devreme). Insumând, se poate ajunge la o medie de zece rânduri de corindatori. Fiecare formatie avea, in medie, zece insi, deci printr-o casa puteau trece o suta de vizitatori, oaspeti…

La rândul ei portíile corindau la casele fiecarui membru, toate colegele de clasa, verisoarele, prietenele (dragutele); se corindau circa treizeci de gospodarii.

Nu se cerea acceptul gazdelor; se incepea corinda inca din ulita si se intra in curte. Corindele de intrare erau, dupa inspiratie, una dintre urmatoarele: “Buna seara lui Craciun/S-a Nascut Domnul Cel   Bun/“”, “”Buna, buna seara  la Mos Craciun/ Ne dati, ne dati…””/. Se intra cântând  in camera pregatita, iar dupa terminarea colinzii se astepta in picioare. Gazda multumea si-i invita sa se aseze la masa. Corindatorii erau intrebati ce beau. Se servea, dupa caz, vin si cozonac;  palinca si sãrãtele. Obligatoriu, trebuia cântatã incã o colinda;  maxim doua. Semnalul de plecare  era inceperea corinzii de incheiere: “”Da-ti pastori sa ne sculãm/ Degrab’ s-alergam/”” Dupã miezul noptii, colindatorii insurati, care cum ziceam, colindau intre vecini,  cântau, alãturi de colinzi, imnul regal, imnul eroilor, Trei culori,…, si alte cantece interzise.

Unii, mai veseli, spre dimineata, treceau si pe muzica populara, ba atacau si oalele cu sarmale…Sper cã s-a inteles:  fetele nu umblau la colindat...In vremurile despre care scriu, nu se obisnuia sã se faca cadouri de Craciun; innoirea era la Pasti….In ziua de Craciun era obligatoriu sã te prezinti treaz la liturghie; in acea zi nu se faceau vizite. Dupã masa de Crãciun, care continea mereu cele cuvenite, tata se relaxa si cânta incet, ca pentru el :

“”Intelegeti neamuri si va aplecati, cãci cu noi este Dumnezeu”“


Posted in confidente, religie | Etichetat: , , , , | 6 Comments »

Brand-ul

Posted by daurel pe 25 Decembrie 2010

Nepotul Voicu, om informat, zice cã dacã se imbolnãveste Hruscã se amâna Crãciunul; anul acesta am depãsit acest impas…

Hrusca este un brand.

Probabil toti bloggerii am dori ca site-ul personal sã devinã un brand; dar ce-i brand-ul ?

Mirela zice convingator:

Un brand nu este cea ce spui TU (proprietar) că este. Un brand este cea ce spun EI (consumatori) că este.”

Am gãsit si asta:

etimologic cuv. “brand” denumeste fierul inrosit cu care se insemneaza animalele de cãtre proprietari. ( sursa:Şi totuşi, ce e brandul? Entitate sau personalitate?)

Sper cã nu fortez mult nota spunând cã multi si-ar dori sã fie asociati cu ideea de OM BUN; chiar dacã politicul a maculat (si) aceasta sintagma…Si derivatele acesteia: oameni de bine, omenie…

Oricum, eu republic poezia  Maicii Tereza;

Oamenii sunt adesea neintelegatori , irationali si egoisti.
Iarta-i ,oricum.
Daca esti bun oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse.
Fii bun, oricum.
Daca ai succes poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati.
Cauta succesul , oricum.
Daca esti cinstit si sincer oamenii te pot insela.
Fii cinstit si sincer , oricum.
Ceea ce construiesti in altii ani , altii pot darama intr-o zi.
Construieste , oricum.
Daca gasesti linistea si fericirea , oamenii pot fi gelosi.
Fii fericit , oricum
Binele pe care il faci azi , oamenii il vor uita maine.
Fa bine , oricum.
Dã-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodatã de ajuns.
Da-i lumii tot ce ai mai bun , oricum.
La urma urmei este intre tine si Dumnezeu.
N-a fost niciodata intre tine si ei , oricum

Posted in Blogareala | Etichetat: , , | 8 Comments »

Felicitari

Posted by daurel pe 22 Decembrie 2010

La vreo 2-3 ani de când nu mai trimitem felicitari prin posta, primim din ce in ce mai multe felicitari ambalate clasic; pânâ azi sunt cinci… Una loco, una din Cipru, una confectionata artizanal de o nepoata talentata…  Este emotionant si putin stânjenitor…

Cumva suntem vinovati; in urma cu vreo 5-6 ani scriam multe scrisori si felicitari clientilor; era o lista cu adrese; am fãcut si o lista cu rude si cunostinte; ce mai contau 20 in plus?  Zic „am fãcut”, insã eu n-am participat decât cu dusul  la posta…

Odata cu lichidarea firmei s-au piedut si listele…

Iata ce am postat cândva despre scrisori:

Posted by daurel pe septembrie 16, 2009

De cate ori primesc plicuri, imi revin in memorie emotii de demult. Acele emotii dureaza  cateva secunde, deoarece plicurile din ziua de azi contin, mai in toate zilele,  facturi si publicitate. Multe plicuri le aruncam fara sa le deschidem… Plicurile cu scrisori adevarate sunt scrise de mâna.

Azi am primit asemenea scrisoare. Ceva, totusi, nu era in stilul clasic: lipsea expeditorul  de pe plic. Am avut o presimtire de veste neplacuta. N-am recunoscut scrisul, deci am citit direct finalul celor patru pagini: reprosuri cu scuze de deranj, Este vorba de un cadru didactic din tinutul meu natal. Iata povestea: la un Craciun i-am laudat, cu sinceritate, talentul cu care colinda.

Cu o luna in urma, am primit, tot prin scrisoare, CD-uri de la cadrul didactic amintit. Mi-a spus, prin telefon, cã nu sunt colinzi, deci nu m-am grabit sa le ascult. Mai este pâna la Craciun…Nici nu le puteam asculta pe calculatorul meu…Eu sunt inginer, iar la muzica nu ma pricep nici cat Grigore Lese, cel de la institutia culturala lui Patapievici (tot un fel de inginer!).  In scrisoarea de azi lasa sa se inteleaga ca sunt arogant, deoarece nu m-am interesat  care ar fi drumul spre lansare nationala. Toata ziua m-am perpelit. Oricum mâine imi cer scuze…Dar lânga scuze trebuie sa mai adaug ceva. Ceva socant: declar cã renunt la ortodoxie si trec la o secta; la mormoni, despre care a postat Oana-romanciera.

Posted in confidente | Etichetat: , , | 27 Comments »

Haloimis…

Posted by daurel pe 20 Decembrie 2010

…a fost cuvântul ce mi-a venit in minte azi in autobuzul cu aer conditionat si platformã joasã, reglabilã, pentru a facilita urcarea boierilor iesiti la plimbare intre orele 10-14, fie iarna fie vara…Deocamdatã, având treburi de rezolvat, n-am timp, in speta nici gratuitãti, pentru ” a mã da ” cu noua caleascã la sosea…

Este vorba de acelasi autobuz si cam aceleasi persoane evocate in postarea despre legionari /18.03.2009; nu retin dacã atunci vâstnicul avea  cocarda tricolora; poate cã este altul…

Tema discutiilor era soarta nefericita a României, care nu mai are oameni ca Maniu, Bratienii…

Trecând prin Piata Victoriei a fost injurat…Petre Roman. Motivul: a numit industria un morman de …*vechi. In acest punct as fi intervenit in discutie daca nu m-ar fi abordat controlorul; iatã mai jos ce voiam sa spun.

N-am nici o consideratie pentru fostul prim prim-ministru de dupa ’89; nici ca om…; oricum,privatizarea a demarat-o Vãcãroiu…

Sã ne imaginãm cã nu s-ar fi privatizat industria si agricultura, insã ar fi existat democratie pluripartinica, deci rotirea la guvernare; asta ar fi insemnat cã, pe langa schimbarea directorilor din administratie, sã se numeascã incã câteva mii de directori in economie…

Despre starea industriei puteti sã mã credeti pe cuvânt: era invechita; exportul se fãcea in tãrile socialiste si in Lumea a Treia; inclusiv armament, care se incasa in dolari; cash in valiza securistilor…; restul era schimb de mãrfuri; cliring. Se exporta nesemnificativ in Vest.

Multe state aveau restante la platã; astfel s-a trezit dl Patriciu cã incaseaza in contul Petromidia câteva sute de mil. $ din Libia; au incasat si alte firme dupa privatizare, deci se va pune batista pe tzambal…

Asadar:

– merita sã pãstreze statul fabricile pentru a-si rãsplati partidele trepadusii? Pentru a-si asigura parandãrãtul ?

– de unde sã fi scos statul proprietar banii pentru a moderniza economia?

– unde sã exportãm, dacã a cãzut tot lagarul socialist european si China s-a impãcat cu SUA si Rusia?

– piata internã: putea sã inghitã toata productia care inainte mergea la export?  puteau fi opriti românii sã cumpere produse mai ieftine dinafarã? sã fi pus vama? sa se fi interzis turismul de afaceri? Unii vor zice DA ! Poate n-au copii…

*metal; nu spun materialul recuperabil deoarece devin cuvinte cheie pentru cei ce se intereseaza de pret; imi denatureaza traficul.

PS. Prin haloimis puteti intelege ce doriti; inclusiv toate postãrile mele…

Se poate consulta si studiul  dnei Rodica Zafiu, Haloimãs.

 

Posted in confidente | Etichetat: , , , | 13 Comments »

Indiferentã frãteascã

Posted by daurel pe 19 Decembrie 2010

Am citit un text de moralã crestina intitulat ca mai sus; credeam ca este vorba despre Iosif si fratii sai, o carte despre care-mi face placere sã-mi reamintesc; poate-i mai atractivã decât Fratii Karamazov

Era un text greu, deoarece pornea de la Galateni 6:2 Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos ; apoi definea Legea lui Hristos: Ioan 13:34 Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu  (http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=613831)

Am cãutat  articole cu cuvintele din titlu; nu prea sunt…; am gãsit tratarea laicã a problemei:

Indiferenta doare .Ce se spune despre indiferenta, nepasare:

  • Cel mai grav pacat savarsit fata de semenii nostri nu este de a-i uri, ci de a fi indiferenti fata de ei. Aceasta este esenta neomeniei. (G. B. Shaw)
  • Nepasarea este somnul mintii omenesti. (Vauvenargues)
  • Daca toata grija noastra nu ne poate face viata fericita, cu atat mai putin ne-o poate face fericita nepasarea. (Vauvenargues)
  • E usor sa-i trezesti pe cei ce dorm; nepasatorul si mortul sunt la fel. (Saadi)

Interesul propriu sau  “interesul poarta fesul”, ”ma folosesc de tine ca sa-mi mearga mie bine” (http://g1b2i3.wordpress.com/2008/02/26/(Solidaritate, indiferenta, interes propriu)

Revin la solutia data de articolul religios.

Avem responsabilitatea sã ne rugam pentru cei care trec prin incercari”

„Cu cât ne aplecãm mai mult spre nevoile altora, cu atât ne vom ingijora mai putin de ale noastre”

…………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Imi amintesc cã in biserica din satul natal se oficiau rugãciuni comune pentru cei bolnavi; se ruga tot satul !

Acum, cã se construiesc biserici, probabil cã este o sansa pentru enoriasi sã se cunoascã, sã se ajute…; pentru a se cunoaste mai bine, inca din faza de proiect, mi se pare ca ar fi mai bine sa-si construiasca prin efort propriu biserica.

Dau exemplul meu: in cele doua biserici  frecventate nu cunosc decât pe câte un preot, desi fiecare are vreo trei…In rest numai figuri concentrate, uneori grãbite…; chipuri indiferente…

Noroc (?) cu cersetorii; lor nu le sunt indiferent…

Posted in confidente | Etichetat: , , | 10 Comments »

Rãmâne ca anul trecut

Posted by daurel pe 18 Decembrie 2010

Ce-i un an?

Când a implinit o sutã de ani  femeia a fost bãgatã in seamã…Sãrbãtorita o tinea una si bunã: Ce-i, maicã, o sutã in ziua de azi?

N-am ce sã retractez din ce scriam acum un an; este drept cã nu l-am citit si nici nu-l voi citi pe Cartianu; poate mã confirmã, insã n-am nevoie de alegatii…

Posted by daurel pe decembrie 16, 2009

…scriu scenariul revoltei din 1989; n-am cum sã debitez ceva ce nu s-a mai spus, deci ader la o varianta. Ca in 1848  (scuze, dar nu pot fara pasopt!), 1859, 1877-78, 1917, 1918 , in ’89 a fost interventia masoneriei…,dar in anii de dupa 2000, cand   românii verzi l-au  infiltrat pe  dl Prigoana, iar Florian Pittis si  alti oameni valorosi au dispãrut, nici masonii nu ne mai pot salva…decât, poate, peste alti  20 de ani…Dupã cum se stie, masonii, desi au sãbii, nu se bagã ei in inghesuiala revoltelor si razboaielor. Trebuia sã inceapa cineva, de undeva, cumva…In nici un caz nu s-au bazat pe bucuresteni! A fost un test in 1987 la Brasov, au pregatit  ceva la Iasi, dar ca buni strategi, au dat lovitura la Timisoara. Daca nu era Laszlo Tokes, era un Johannis, poate chiar un …Escu…Dinescu? Nu Dinescu; el era bucurestean … Organizatorii stiau cã se pot baza pe tinerii din orice oras mare; problema majorã erau adultii. O revolta fãrã câteva sute de adulti n-are sanse…Era necesar sa aparã scânteia revoltei intr-un oras cu oameni demni, oameni care sã nu sufere de complexul cã i-au facut oraseni, deci domni, Ceausescu…Recunostinta difuza, fatã de Gheorghiu-Dej si fatã de Ceausescu persistã si azi in mintea  multor adulti neincrezatori in puterile lor…In primele zile ideea anticomunistã nu era cristalizata; important era sa fie inlãturat dictatorul. Din pãcate cei ce s-au lãsat antrenati in revoltã nu stiau ce trebuie pus in locul marionetelor lui Ceausescu; poate cineva chiar i-a incurcat in decizii… Nu stiau nici la Timisoara, dar nici ulterior la Bucuresti…Dar cineva stia, cineva veghea…P. S. Adaug o idee pentru cei ce au chef de revolte: tinerii din ’89 voiau sa fie ca tinerii din vest: blugi, muzica, dans, tranzistori, cãlãtorii…Nu s-au sacrificat pentru locuri de munca sau prima casa…Acum, in 2010, cred cã s-ar revolta dacã s-ar interzice telefonia mobila, internetul, libera circulatie…Pentru aceste valori s-ar revolta si adolescentii de prin sate…Zic 2010, deoarece deocamdata este cam frig si viscol.

PS. Iatã cã  trece(/) si 2010...

Posted in confidente, istoria Romaniei, Mari romani, Politica | Etichetat: , , , , , | 7 Comments »