Povara moştenirii (updatat sâmbãtã)

Unii spun „greaua mostenire”, insa expresia s-a cam uzat si, in plus, a fost folositã de neamuri proaste.

Ma refer strict la moştenirea patrimoniala, adica la avere, care in Romania, mai mult decât in statele asezate, ne aminteste de moşi si strãmoşi. Multi cunoscuti s-au trezit proprietari fara sa solicite expres acest lucru; existau alte rude sau intreprinzatori interesati direct, dar nu puteau intotdeauna sa-i inlature pe toti mostenitorii legali…Nu insist; sunt multe telenovele…

Pâna nu uit: solutiile in aceste cazuri de averi, la care mostenitorul n-a contribuit, i-au venit moca, sunt cedarea cãtre societate; nu cãtre stat, ci fundatii de caritate, asezaminte culturale…E bine si pentru protejarea animalelor…; fãrã ghilimele…

Alt caz frecvent, este averea adunatã de pãrinti, mai ales când copiilor li s-au interzis anumite distractii si mondenitati; aici consider ca  averea  poate fi transferata acestora in anumite limite si conditii; aici intervine teoria meritocratiei; oricum, si pentru acestia va fi o povara…

.   

Am gãsit articolul si imaginea zilelor noastre, deci ajunge; voi reveni.

Updatarea de sambata ora 10.30: am intrerupt ieri postarea pentru a privi nunta regala, ca orice monarhist consecvent; de altfel, urmaresc cu interes orice nunta, chiar tiganeasca…

Pana sa revin cu o noua postare, recomand articolul meu din 2009 Casa vieneza; este despre meandrele mostenirilor si despre un an din viata mea.

30 in 30 de zile

Este vorba de statistica bloggingului meu. Nu stiu cat au contat linkurile, cat conteaza traficul; intr-o saptamana am avansat cu peste 300 de pozitii; acum astept investitorii !

Info pentru
daurel.wordpress.com       

• Data: 26 aprilie 2011
• Scor: 1,165
• Pozitia in clasament: 1595
• Posturi in ultimele 30 zile: 30

Back

Grafic pentru
daurel.wordpress.com

Data	Pozitia
26 aprilie 2011=	1595/
19 aprilie 2011=	1904/
12 aprilie 2011=	1922
5 aprilie 2011	1648
29 martie 2011	1809
22 martie 2011	1756
15 martie 2011	1513
8 martie 2011	1483
1 martie 2011	1479
22 februarie 2011	1239
15 februarie 2011	1103

N-am avut bonã, nici…

…bunici, insa nici n-am crescut cu cheia de gât, din motive foarte simple: casele din satul meu nu se incuiau niciodata; nici portile; nici nu prea erau câini in gospodariile din vatra satului…

Irina n-are bona la copii, insa are masinã; când il duce pe Vlad la scoala, ii insoteste bucuros si cel mic, David. Uneori, cat timp scolarul este in grija scolii, merge cu cel mic in parc si la cumpãrãturi. De Paste i-a avut ca oaspeti pe cumnatul ei Sorin cu Lia, prietena acestuia. Vãzându-se intr-un oras mare, oaspetii au profitat de ocazie si si-au cumpãrat imbrãcaminte scumpã, deci moderna; azi au imbracat noile ţinute si au insoţit-o pe Irina la scoala lui Vlad. La intrarea  in scoala Irina i-a spus portarului cã cele doua persoane adulte  vor sã vadã unde invatã Vlad; portarul i-a privit pe cei doi, apoi inca odata pe Irina, si   a spus: „nu-i nici o problema, pãrintii copiilor pot oricand sã viziteze scoala, chiar si fãrã bonã…”

Spre norocul ei, Irina are umor; si-a amintit de o poveste  pe care o spun când imprejurarile imi permit;  azi am ocazia. Iatã intâmplarea. Un comisionar sunã la poarta unei vile; dupã un timp apare o femeie cu aspect de vânzãtore de seminte de floarea soarelui si de dovleac; dupa ce-l interogheaza pe comisionar, binevoieste sã-si explice statutul: „Io mi-s nemţoica la puradeii doamnei !”

Copilãrii

Mai afisez câteva judecãti proaspete despre realitate; sper ca sunt originale, adica nu sunt traduse…Le-am primit pe e-mail.

Respect înseamnă sa te scoli si sa stea babele pe scaun. (9 ani

Modern e când vezi ceva frumos si e scump si n-ai bani. (7 ani)

Tristete înseamnă când un om vine la altul si bea mult. (7 ani)

Răscoala înseamnă, când părintii nostri nu găsesc bani si atunci
răscolesc ca sa găsească. (8 ani)

Vãzând succesul postarii despre economie de pe blogul Cati Lupascu, mai adaug:

Economie înseamnă sa nu mai cheltuim din salariu, ca sa-l punem la
banca. Cheltuim numai din ciubucul, care ni-l da  seful. (7 ani)

PS. N-am uitat  promisiunea de-a scrie despre transmiterea  mostenirii; intre timp abunda coincidentele; mai intâi trebuie sã-mi caut un avocat…

A doua postare de marti

Am primit de la Veronica pe e-mail mai multe glume; acum am salvat un portofoliu consistent pentru aprope orice situatie. Cum ar fi azi, când nu stiu la ce ora vor ajunge cei pe care ii voi astepta la gara; mã vor suna când pornesc din Ploiesti…; Pe drum voi cumpãra si iaurt, deoarece imi vin neamuri de la sat…

Sunt nevoit sa folosesc copy/paste ; unii mã vor intelege…

Este vorba despre aprecierile unor copii; iata-le:

-Tăranii sunt oameni săraci, care nu au ce sa mănânce si vorbesc pe
alta limbă, pe tărăneste. (8 ani)
-Tăranii sunt aceia care se ocupă si cu agricultura. (8 ani)
-Tăranii sunt oameni care le-a dat Cuza Pământ. În al Doilea Război
Mondial, ei mai vroiau Pământ, ca s-a fărâmitat la bombe. (10)
-Tăranii sunt oamenii de la tară care n-au iaurt si noi când mergem la
tară , le ducem iaurt, cascaval si brânză. (7 ani)
-Tărani înseamnă un om care vrea sa facă buletin în Bucuresti. (8 ani)

-Ministru e un om care sta pe scaun si le spune la altii sa facă cerere. (7 ani)

-Ministru e un om care a învătat zece clase si s-a dus la serviciul de
ministrii. (8 ani)

Biblia este o carte lăsată de Dumnezeu, ca sa se afle despre viitor.
în ea scrie ca vor fi două războaie mondiale si amândouă vor fi
câstigate de către  români;

si chiar asa s-a si întâmplat. (6 ani)

Dacã e marţi,…

…ar trebui sã scriu mai multe postãri; sã recuperez, pentru a atinge cândva 30 de postari in 30 de zile…

Am 3-4 subiecte, insa la o analiza mai atenta am constatat cã toate au un numitor comun: ce mostenire transmitem, cui lasam mostenirea, cum vom fi pomeniti cât traim, daca vom fi iertati dupa…?

Dar, mai ales, cât mãrturisim despre preocuparea pentru nume si renume?

Asadar, am gãsit coincidente in majoritatea intâmplarilor acestor zile de sãrbatoare.

Aceasta-i prima postare de marţi.

Inca o poezie

LAUDĂ

Nichifor Crainic

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ți amiază

Și lumea o spânzuri în haos de-o rază,

Metanie ție, Părinte.

Izvod nevăzut al văzutelor linii,

Mă scalzi și pe mine în unda luminii

Un mugur de carne fierbinte.

Sunt duh învălit în năluca de humă,

Sunt om odrăslit dintr-un tată și-o mumă,

Dar sunt nerăspunsa-ntrebare.

Ce glas destoinic să-mi spună-ncotro e

Oceanul de somn ce icnind fără voie

M-a-mpins și pe mine-n mișcare?

Nici maica nu știe ce tainică normă

Îmi dete din carnea-i vremelnică formă,

Neant înflorit în minune.

Căci toate izvoadele umbrelor noastre

Roiesc mai presus de arhangheli și astre

Din veșnica ta-nțelepciune.

În ceruri, Părinte, sunt abur în aburi

Și-asemeni cu apa ce-ngheață pe jgheaburi

Prind coajă de carne din spațiu.

Tu cugeți, se naște; voiești și durează;

Respiri și-nflorește; iubești și vibrează

De-adancul luminii nesatiu.

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,

Fac dâră de umbră acestei planete

Cu spumă de soare pe creste;

Și-n saltul credinței gustând veșnicia,

Din pulberea lumii îmi strig bucuria

Că sunt întru Cel care este!

Puzderii de stele ascunse-n amiază,

Făpturile-n tine de-a pururi durează

Și-n spațiu vremelnic colindă.

A fi, bucurie eternă și sfântă!

O vrajă a toată lumina răsfrântă

De-a gloriei tale oglindă.

PS. Am gãsit-o in peregrinarile mele de Pasti; m-au „prins”versurile:

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ți amiază

Și lumea o spânzuri în haos de-o rază,

Daca stãpâneam tehnica, as fi afisat in paralel si urmãtoarele: o poezie de Vlahuta,  un indemn la demnitate,  o colectie de poezii de Paste (Pasti pentru ardeleni), cum ilustrau copiii sãrbatoarea de Paste…

dar si:

Giovanni di Paolo – Creation and the expulsion from the paradise

De Paşte

Iisus in celulã
Azi noapte Iisus mi-a intrat in celulã.
O, ce trist si ce-nalt pãrea Crist !
Luna venea dupa El, in celulã
Si-L fãcea mai inalt si mai trist.

Mâinile Lui pareau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niste pãduri.
Luna-L bãtea cu argint pe vestminte
Argintându-I pe mâini vechi spãrturi.

Uimit am sãrit de sub pãtura surã:
– De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gurã
Si mi-a facut semn ca sa tac.

S-a asezat lânga mine pe rogojina:
– Pune-mi pe rãni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si ruginã
Parca purtase lanturi candva.

Oftând si-a intins truditele oase
Pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
Lungeau pe zãpada Lui, vãrgi.

Pãrea celula munte, pãrea Cãpãtâna
Si misunau pãduchi si guzgani.
Am simtit cum imi cade capul pe mâna
Si-am adormit o mie de ani…

Cand m-am desteptat din afunda genuna,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram in celula si era luna,
Numai Iisus nu era nicãiri…

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul: nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
Cu sulita lor m-au strapuns…

–  Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din luna venea fum de cãţui
M-am pipãit… si pe mâinile mele,
Am gãsit urmele cuielor Lui.

Radu Gyr, cel  Condamnat la moarte pentru o poezie

A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964.

Sângeorz

Sângeorzul de altãdatã

Nu Floriile, nici Pastile (cf. BOR, in loc de Paste!), ci  Sângeorzul este sãrbatoarea religioasa a naturii, a vegetalului. Gheorghe este din grecescul  geo = teren, pãmant.

In satele din nord- vestul Transilvaniei, in urma cu vreo 50 de ani, de Florii nu se pomenea de flori si persoane cu nume de flori; simbolul era salcia; crengile de salcie. Pur si simplu!

La Sângeorz – rostit Sânjorz – se puneau  la poarta corzi inverzite de trandafir sãlbatic (rug), iar la Rusalii, in varã, ramuri de tei. Sânjorzul era reperul de incepere a lucrarilor agricole: sâmbra oilor, angajarea slugilor, ciurdarilor, purcarilor, stãvarilor (la pazit caii). In unele sate era sãrbatorita in aceste zile tânjeaua (ceva cu plugul), se stropeau feciorii cu apa…

La oras se stabilea chiria de vara, care dura pana la Sf. Dumitru, deci vreo 6 luni. Tiganii aveau vorba potrivita de Sanjorz: „unparnou uncarnou socardenfoc!”  Erau sãrbatoriti, desigur, si cei cu numele de Gheorghe; Gherghinele nu stiu cum erau sãrbatorite, Georgianele nu aparusera…

Dupa ce dimineata erau udati de cãtre vecini, cu galeti de apa rece, sãrbatoritii se schimbau si mergeau la biserica , unde ii felicita preotul la finalul predicii. Dupa prânz,  barbatii se adunau prin livezi sau in parcul castelului si chefuiau cu vin din productia proprie; mersul la crâsma / bufet(!)  era necuviincios. Nu se intindeau mese.  Inainte de asfintit se terminau chefurile, deoarece trebuiau ingrijite animalele.

Acum, o foarte veche gluma politica.

Pe vremea când România era condusa de  Gheorghe Gheorghiu-Dej (G.G.-D)  a avut loc o vizita la nivel inalt in China lui  Mao Zedong.  G.G.-D, conducatorul delegatiei i-a prezentat lui Mao restul delegatiei: „tovarasul Gheorghe Apostol, tovarasul Gheorghe Maurer, tovarasul Gheorghe Cioara …” 

Aici a intervenit admirativ Mao spunând: „asa tânar si este deja gheorghe ! ?”

PS. In contextul actual (mai) recomand: Blogul Clujenilor, Blogul cu biserici, Picturi, Paste rational(izat), Cella, Lumina lina de Ioan Alexandru, Intrebari din Germania, Poezie, Sperante vieneze si Ulise

Mintea românului de pe urmã…

…e bunã, dacã trãiesti mult; de transmis nu-i nici o sansa in România; poate nici aiurea…Faptul cã eu voi cita azi din Petre Tutea nu inseamna ca voi (si) actiona bine in viitor.

O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor.

Eu am citit „Cronica raţiunii pure”  ca student şi am înlemnit de emoţie. Acum am faţă de ea, ca mistic biblic, consideraţia pe care am avut-o faţă de „Informaţia Bucureştiului”. Dar a trebuit să fac 80 de ani…Manifestul comuniste evanghelia roşie a comunismului. Chiar unul din autori îl numeşte “evanghelia” lor: aşa evanghelie la aşa autori. E cea mai crîncenă manifestare umană din cîte am citit. Nu-i interesează pe Marx şi pe Engels decît distrugerea legică a burgheziei în istorie, nimicirea unei clase, chiar dacă în burghezie un muncitor calificat de la uzinele Ford are salariu cît un secretar de stat sovietic. Da’ n-are importanţă. Să piară burghezia! Ăsta e tot conţinutul Manifestului. Regele Mihai I de Hohenzollern a izbit neamul nemţesc de la Baltica la Creta într-o noapte şi a salvat poporul român de la dezastru. Mihai, regele românilor, a pus pumnul în balanţa forţelor, înclinînd-o în lagărul democraţilor, într-un moment în care nu se ştia în care înclină, nici în senatul francez, nici în cel american. Că am redus războiul cu un an, pentru ca Hitler să nu facă arme speciale, că-n Anglia nu mai rămîneau atunci decît iepurii din vizuini…

În celebra Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen a Revoluţiei franceze, prima propoziţie e o idioţie absolută sau în cel mai bun caz un sofism: Oamenii sînt egali de la natură. Asta e ca şi cum Kant ar fi egal cu Iliescu. Oamenii sînt inegali de la natură. Sint inegali înşişi membrii unei familii, în care unul poate fi genial, altul mediocru şi altul imbecil. Substanţa ereditară e un mister.

Egalitatea e cel mai mare duşman al libertăţii.

Principiul egalităţii, pe care-l vehiculează democraţii din lume, funcţionează în mod real numai în religie, fiindcă numai religia creştină consideră oamenii egali în faţa lui Dumnezeu.

Eminescu, despre care Iorga spune că-i expresia integrală a naţiunii române, iar Blaga că reprezintă “ideea platonică de român”, e românul absolut. L-am definit eu: sumă lirică de voievozi.

Ceea ce e curios în persoana mea e că sînt un mistic industrialist. În planul meu din anii ’40 aveam paisprezece miliardari români. Atîta plănuisem eu. Ăia făceau cît paisprezece state române de astăzi. O linie ferată dublă Bucureşti – Episcopia Bihorului ăia o fac în două veri, iar statul în vreo nouă ani. E un viciu de sistem, de structură aici. Noi a trebuit să copiem haosul muscălesc.

Sunt cateva mostre despre nivelul la care se gandea in  Romania  tineretii lui Cioran, ca sa-l amintesc pe cel mai cunoscut…; totusi,  mai copiez o declaratie de-a lui Petre Tutea :

În Consiliul de Miniştri am vrut să lămurim problema aceasta, cum să se limiteze creşterea populaţiei, iar eu am fost de părere că românii trebuie să se înmulţească ca sardelele, sa creeze o superindustrie ultramodernă, să se înarmeze pînă în dinţi şi să se ducă în vizită războinică la popoarele vecine, culcîndu-le la pămînt. Şi asta am gîndit-o în România! Îmi spunea un ministru: Sînteţi cinic, domnule director. I-am răspuns: Nu. Sînt excesiv de patriot, domnule ministru. Eu gîndeam ca naţionalist, bineînţeles. N-am avut încotro. Sînt un imperialist…(Copyright © Radu Iliescu –Biblioteca Electronicăhttp://www.lme.ro/~byblos/)

  radu.iliescu@lme.ro)