Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Archive for Aprilie 2010

Nu-i gluma

Posted by daurel pe 28 Aprilie 2010

Acum mai rar, dar sub comunisti, cine voia sã glumeasca isi anunta intentia. Desigur,  totdeauna au fost persoane care trebuiau sã-si explice glumele, bancurile…Si eu simt nevoia  sã-mi repovestesc articolele, sã le repostez. Probabil,  fac parte din categoria celor care spun: „nu m-am facut inteles„.  Stiu cãnd trebuie sã mã opresc; sper cã stiu…; dau si un reper: când voi fi in Zelist sub 50 % !… Si eu am zâmbit…La câte jmekerii se pot face, pot trage de blog, bloguri, ” cât vrea muschii mei”.

Voiam sã zic ceva despre actualitatea politica, dar nu stiu nimic nou. Deocamdata, scriu o glumã foarte veche, dacã-mi dati voie. In vremea comunistilor, cei ce glumeau pe seama politicii  erau pedepsiti astfel: inventatorii bancurilor – un an de inchisoare; rãspandacii – doi ani; cei ce ascultau si nu informau autoritatile – trei ani. Pedeapsa cea mai mare, peste trei ani de inchisoare, primeau cei ce refuzau sã asculte bancurile despre conducatori; ei  dovada  indiferentei criminale  fata de soarta tarii, deci a poporului…PS. Multumesc de completari; stiu cã sunt si alte variante; varianta aceasta vreau s-o brevetez la Viena…

Mi se pare cã politica merge cum am stabilit. Iata ce ziceam:

Scris de daurel pe februarie 19, 2010/  Am ocazia…

…sã-mi dau cu pãrerea despre politicã. S-ar pãrea cã este un moment important: congresul PSD; apoi al PNL…Nu se va schimba nimic la nivel de stat…Se incearcã doar sã se precizeze cine se va sacrifica sã facã figuratie in opozitie. Mai este ceva: se creazã o ocazie onorabila sã plece din partide acea majoritate care se vrea la putere. Momiti sau santajati de PD-L …Da, in fiecare din partidele mentionate existã o majoritate care abia asteaptã sã se alãture la prãduirea banilor publici. N-ar fi o problemã dacã ar fi vorba numai despre bani; este greu;  mai sunt doi ani pânã la urmãtoarele alegeri, iar politicienii au familii de intretinut…  Este ceva mai grav: se cautã consolidarea unei majoritãti parlamentare absolute pentru a rescrie constitutia dupa viziunea domnului Bãsescu; il inteleg; vrea sa lase ceva in urmã (cum a lãsat   Caragea…);  mai bine  lãsa autostrãzi…Nu va fi cine sã-l opreascã in mod democratic.  Desigur, multã lume a înteles ce se întamplã si a început demult o miscare civica intitulata NU BASESCU!  Sunt televiziuni si ziare care prezintã sistematic pericolul real ce se profileazã: o constitutie care sã permitã concentrarea puterii la nivel prezidential. Mai multã  decât este acum… Simpatizantii d-lui Basescu nu se sperie;  “ce? va face Bãsescu ce-a fãcut Ceausescu?”  Sã zicem cã nu…. Dar cine ne asigurã cã nu ajunge Boc presedinte? Sau Vanghelie…Nici nu conteaza cine va fi ales astãzi presedinte la PSD…Dl Iliescu stie asta; nu-l deranjeazã cã România este in mizerie si derapeazã spre autoritorism si arbitrar… Probabil, se bucurã si-i reaminteste d-nei Nina: “Le-am spus eu, mãi dragã, cã nu-i bun capitalismul…”

Posted in confidente, glume reincalzite | Etichetat: , | 15 Comments »

„Prietene crescut la oras/…

Posted by daurel pe 27 Aprilie 2010

…/fãrã milã, ca florile in fereastrã”/…  ( din poezia PLUGURI, vol. In marea trecere, de L. Blaga.

Am postat  cândva (si)  asta:

“Cãtre cititori

Aici e casa mea. Dincolo soarele si gradina cu stupi./

Voi treceti pe drum, va uitati printre gratii de poarta/

Si asteptati sa vorbesc. – De unde sa-ncep?/  Credeti-mã, credeti-mã,/

despre ori si ce poti sã vorbesti cât vrei:/ despre soarta si despre sarpele binelui,/

despre arhanghelii cari arã cu plugul/ gradinile omului,/ despre cerul spre care crestem, /

despre urã si cãdere, tristete si rãstigniri/ si inainte de toate despre marea trecere./….” a scris Lucian Blaga in 1924.

Posted in Blogareala, confidente | Etichetat: , , , | 10 Comments »

Cel mai reusit articol,…

Posted by daurel pe 26 Aprilie 2010

…dupã pãrerea mea, este cel de mai jos. A  fost accesat numai de vreo 70 de vizitatori…

Calea Victoriei

Scris de daurel pe octombrie 23, 2009

De o vreme îmi tot revine in minte o poveste cititã intr-o carte moralizatoare. O voi adapta la obiceiurile ortodoxe. Pânã acum mi-o reaminteam numai duminica,  la biserica, cand aprindeam  lumânãrile pentru vii si morti, iar  unele tinere isi cereau repezit scuze, si treceau peste rând.

 Peste sãptãmânã uitam de poveste. Azi este vineri, si, se pare ca trebuie s-o scriu. Este vorba de carierele  a doua fete. Amândouã erau jurnaliste, cam de aceasi vârstã, aceeasi pregatire, la fel de plãcute.

In decursul a câtiva ani s-au ciocnit una de alta in mai multe redactii. Relatiile dintre ele, totusi, nu au trecut de la “Bunã”  la mai apropiatul  ”Ce faci?” Mereu Cornelia era pe o pozitie ierarhica superioara. Pentru Victoria, cealalta jurnalista, evenimentele au luat o intorsaturã mai neplacutã când a pierdut un concurs de promovare in favoarea Corneliei; deja le desparteau doua trepte ierarhice.

A inceput s-o urascã, s-o bãnuiascã de aranjamente incorecte, chiar de imoralitate. Munca in redactie devenise un calvar. A fost nevoita sa se destainuie in fata pãrintilor,care au calmat-o si, in lipsa altor idei, i-au reamintit despre perceptele religioase. Trebuia sã-si iubeasca dusmanca!  Parintii erau cumva pregatiti pentru acest esec al fiicei lor inca de la  gradinita. Victoria isi facuse un scop de-a fi premianta, recitatoare, zâna cea bunã din piesele scolare, sahista, redactor sef  la revista liceului…Vedeta…Pãrintii n-o incurajau, dar nici nu stiau cum s-o pregateasca pentru locul doi. Aveau doar un singur copil…

O vreme, Victoria nu stia cã ea o  ura pe Cornelia; credea cã este o banalã invidie, si se rusina in sinea ei pentru acel sentiment. A citit pe furis comentarii religioase, dar n-a gasit ceva clar despre invidie. In schimb, a aflat multe despre povara urii si despre dragostea fata de oameni, fata de toti oamenii…

Având multe drumuri prin oras, intra in biserici si incerca sa se roage. Uneori reusea. Aprindea si lumânãri. Dorinta  de-a fi remarcata nu-i disparuse. Urmarind daca actele ei  sunt apreciate de catre cei prezenti, intr-o duminica,  a recunoscut-o in multime pe Cornelia, care se ruga concentrata .  A asteptat-o la iesire, dar Cornelia a trecut fara sã se uite la cei prezenti. Victoria a urmat-o si a salutat-o cu  “Buna, ce mai faci?”.

 Fãrã sã zicã nici un cuvânt, Cornelia a luat-o pe Victoria  de brat si s-au indepartat de multime. A invitat-o la o cafea. N-a lasat-o pe Victoria sa vorbeasca pana nu s-a confesat cu pauze lungi si cuvinte demult gandite. Astfel, a aflat Victoria ca sefa ei i-a simtit ostilitatea imediat dupa concurs, si tot de atunci se roaga si pentru linistea ei. Pentru linistea celei ce-a pierdut promovarea.  Cornelia a povestit ca- si creste singurã copilul, munceste mult, inclusiv peste program si admira  de un timp, cu sinceritate,  talentul de reporter al Victoriei. 

 A fost o mare bucurie in familia Victoriei. Mergea cu bucurie la redactie. Cornelia ii cerea sfaturi despre stilul diverselor articole jurnalistice si o incuraja sã scrie o carte.   Dupa cativa ani, Cornelia a ajuns redactor sef, iar Victoria o scriitoare de succes. Bineînteles, orice  lansare a cartilor ei era sprijinita cu publicitate cordialã de Cornelia si multi jurnalisti.

Posted in Blogareala, confidente, religie | Etichetat: , , , | 10 Comments »

Pe termen scurt…

Posted by daurel pe 20 Aprilie 2010

…era o expresie care mã enerva. In urmã cu 20 de ani, fãceam proiectii pentru cel putin 20 de ani…Deja, pentru multe investitii a venit vremea scadentei. Cel mai mult mã deranjeazã locurile unde am turnat betoane… Poate fi si o figura de stil, dar adevarul este cã mi-am umplut bãtãtura cu betoane; acum trebuie sã le sparg, sã transport molozul…Nu este vorba de o noua viziune estetica, nici de ganduri ecologico-pãsuniste…Pur si simplu, trebuie inlocuite conductele din curte. Imi propun sã nu mai fac planuri pe termen lung; cineva a spus cã atunci când facem planuri, Dumnezeu zâmbeste…Mã bântuie o viziune privind locuirea: o rulota; poate doua…; maxim trei rulote, deci o investitie de vreo 10.ooo de euro. Era sã uit ce voiam sã comunic: pe termen scurt, sper sã mã abtin de la blogareala; oricum nu voi posta zilnic, dar voi citi si comenta, pe unde se mai admite…Nu cã as fi cine stie ce ocupat, dar vreau sã verific niste tendinte din blogosfera.

UPDATE. La unele pensii, se potriveste  asta.

Posted in Blogareala, confidente | Etichetat: , , | 30 Comments »

In asteptare

Posted by daurel pe 19 Aprilie 2010

Am dat o raita pe bloguri; nu prea sunt articole noi…Nici articolul meu de ieri nu-i incã de actualitate…Puteti vedea un film, si articole deosebite, pe blogul Cella; de asemenea gãsiti multa  artã si diverse sugestii despre finetzuri, pe blogul Mirelei din Cluj. Recomand si blogul GEOCER, care are un blogroll care afiseaza titlurile articolelor  publicate recent de cãt re corespondentii dumnealui, dar si alte trimiteri spre  informatii generale aduse  la zi…Succes!  PS. Fiecare cu asteptãrile personale; eu astept o veste: dacã vine fiica-mea din Olanda, cu ocazia liberelor de 1 Mai…Ca sã stiu dacã spãl autoturismul …

Update: Apoi, citind aici, am am inteles cum sa talmacim stirile si zvonurile.

Posted in Blogareala, confidente | Etichetat: , , | 11 Comments »

Nimic nu-i nou

Posted by daurel pe 18 Aprilie 2010

Am auzit cã bãncile vor fi nevoite sã-i execute silit pe pensionarii care nu-si pot plãti ratele. Asta mi-a amintit de o poveste auzitã in copilãrie: conversiunea lui Iorga

Dar, cu toate că depresiunea economică din 1929-1933 a lovit extrem de puternic agricultura, datorită particularităţilor economice ale exploatărilor agricole rurale din aceste state, ţăranii au fost capabili să îşi asigure cel puţin hrana zilnică din propriile gospodării. Însă, dacă populaţia rurală a putut să se ajute singură prin mijloace drastice de a înceta de a mai fi consumatori ai pieţii, prin acelaşi proces ea a tras în jos, în mocirlă, restul locuitorilor. Situaţia internaţională a făcut ca industria să devină în totalitatea ei dependentă de piaţa locală. Or, acum, cu o proporţie de 80 % din totalul locuitorilor încetând a mai fi consumatori ai pieţii, producţia industrială a scăzut rapid, iar şomajul urban a sporit în mod alarmant. Fenomenul a condus la întoarcerea la sate a multora dintre muncitorii industriali, care îşi pierduseră locurile de muncă din fabrici, în special a acelora cu rude în mediul rural ori a persoanelor angajate cu puţin timp înainte în diferite întreprinderi urbane.

Reducerea puterii de cumpărare, cauzată de criza economică mondială, a sporit şi alte poveri. În anii anteriori, de comparativă prosperitate, când preţurile obţinute de agricultori pe produsele agricole fuseseră încurajatoare, mulţi ţărani mai înstăriţi s-au îndepărtat de sistemul tradiţional de agricultură făcut pentru subzistenţă.  Ei au împrumutat bani de la bănci ori de la persoane particulare cu care şi-au sporit suprafeţele de pământ pe care le-au ameliorat, au cumpărat maşini agricole, animale de rasă, seminţe selecţionate sau au plătit forţa de muncă închiriată. Cei mai săraci dintre săteni au împrumutat, de asemenea, bani dar pentru a cumpăra alimente în perioadele critice ale anului, în lunile de dinaintea recoltării, când rezervele lor din recolta precedentă erau epuizate, pentru care au plătit, de regulă, dobânzi uzuare, de până la 50% sau chiar mai mari. Odată cu scăderea preţurilor produselor agricole toţi aceşti ţărani datornici au devenit insolvabili.

Creditorilor le stătea la dispoziţie soluţia legală a scoaterii la vânzare silită a bunurilor persoanelor rău platnice. Însă diminuarea preţului pământului a fost atunci atât de mare încât, în foarte multe cazuri nu mai acoperea valoarea creanţei restante. În plus, deposedarea debitorilor de averea avută în proprietate devenea o operaţie extrem de riscantă, atâta vreme cât numărul celor datornici dintr-o anumită localitate era destul de mare. Împotrivirile acestora din urmă faţă de încercările creditorilor de a le prelua bunurile devenise o acţiune extrem de riscantă pentru executorii trimişi la sate. Cum neliniştea socială se extindea continuu, guvernanţii s-au văzut nevoiţi să intervină pe căi legale pentru a stopa executările silite. Apoi, s-a încercat prin patru legi de conversiune reducerea datoriilor agricole şi urbane. Ultima, cea din 7 aprilie 1934, care a devenit operantă, a redus datoriile agricole şi urbane la un cuantum de 50% şi la plata lor eşalonată în decurs de 17 ani, cu o dobândă de numai 1% pe an .

Povestea conversiunii am auzit-o de zeci de ori; cred cã povestitorul stia cã mã plictisesc, dar insista…Trecusera vreo treizeci de ani de la eveniment; era epoca de glorie a lui Ceausescu; nu se mai faceau confiscari, fusesera eliberati detinutii politici…Nu incepusera nici demolarile, deci era inainte de cutremurul din 1977…Atunci credeam cã vrea sã se justifice de ce  n-are bani si casa noua, dar acum stiu cã voia sã transmitã câteva principii morale si economice. Probabil a fost singurul taran care a pierdut cu ocazia conversiunii lui Iorga; asta l-o fi impins  spre implicare politica intr-un partid foarte critic fatã de profesorul Regelui Mihai I…Povestitorul, ca orfan, iesise de sub tutela inainte de marea criza, iar administratorii averii trebuiau sã-i inmâneze, conform legii,  suma adunata in vreo 20 de ani; s-au prevalat de legile lui Iorga si nu i-au dat nimic…Nici 50% in 17 ani, deoarece au promis cã-l vor compensa cu terenuri…Apoi a venit alt rãzboi, alta reforma agrara, deportari, colectivizari…Situatia povestitorului, in anii lui Iorga, era dramatica: trebuia sã-si lucreze cele vreo 5 hectare, dar nu avea animale si utilaje; a fost nevoit sã arendeze pãmântul si sã lucreze zilier la nobilul local. Intotdeauna termina povestea cu relatãri despre nobil; boierul ungur ajunsese chiar mai rãu: statul român ii confiscase aproape toatã mosia; boieroaica trãia cu administratorul evreu; conacul, sera pescãria, cripta si cetatea de pe insulã se degradau, se ruinau…Principiul ce cauta sa mi-l transmita povestitorul taran era sã nu mã imprumut, sã nu imprumut („ca-ti pierzi si prietenii si banii”), dar mai ales cã, averile sunt relative si nesigure…Cine vrea sã transmita ceva important, va repeta povestea fãrã sã oboseascã, fãrã sa-i pese…Este principiul aplicat si de cãtre religii… PS. Am facut trimiterea la satul arãdean Chier, de care am aflat azi, deoarece situatia este asemanatoare; satul de care vorbesc eu este in jud. Satu Mare.

Posted in confidente, Ganduri | Etichetat: , , | 5 Comments »

Se-mparte-n trei omenirea, daca…

Posted by daurel pe 17 Aprilie 2010

… judecãm dupã atitudinea adultilor in  comunicarea cu semenii; comunicarea cu nevãrstnicii si vârstnicii  este o alta tema. Ar merita o postare si despre comunicarea cu animale; animale fãrã ghilimele…Unii spun: „N-ai inteles…„, lãsând sã se inteleagã: interlocutorul este prost si/sau nepregatit… Alta parte grupeaza persoanele care spun cu regret: „N-am reusit sã mã fac inteles„; astfel accepta cã au deficiente in comunicare. A treia parte sunt cei mai interesanti, deoarece sunt cei profund interesati de comunicare; sunt comunicativii. Nativ si/sau prin instruire comunicativii au abilitãti deosebite in sustinerea discutiilor. Comunicativii ocupa scena publicã, incepând cu vecinii, strada, cârciuma, holurile la locul de muncã, trenurile  si microbuzele cu  navetisti,…, pânã la televiziuni si demnitãti. Comunicativii imi creeaza probleme numai in privinta cã, nu stiu când incearcã sã mã (mai) pãcãleascã –  ca sã nu zic insele, pãgubeascã, ironizeze, bârfeascã…Despre cei ce-mi zic des  „n-ai inteles„, deci pentru ei sunt  un prost, zic doar:  ei mã deranjeajã cel mai putin; ne ignorãm civilizat; dar ne salutãm…Mã preocupã categoria celor care fac eforturi sã spuna ceva; ei sunt rãbdatori când vreau sã spun si eu ceva… Se pare cã din aceasta ultima categorie se ridica artistii; ei cautã o altfel de exprimare…; poate mai exacta…

Posted in confidente, Uncategorized | Etichetat: , , | 7 Comments »

Voiam sa scriu…

Posted by daurel pe 15 Aprilie 2010

…despre fostele si actualele bariere ale oraselor; nu cele de la calea ferata, ci barierele medievale, pãstrate in memoria orasenilor respectabili. Dincolo de bariera a fost si mai este o altã lume… Mai plãnuiam un articol politic…Nu pot sã scriu nici despre bariere, nici despre politicã; cumva, as fi nevoit sã declar de care parte a baricadei mã plasez…Nu as scrie nici despre pensionarii care se plimba gratuit in autobuzele cu platformã joasã si cu aer conditionat…Nici despre vecini n-as mai scrie… Mi-a fost milã de vecinul de la care-mi vin sobolani, când l-am vãzut cu cãtuse; nici nu i-am retinut chipul…S-ar putea sã vânda casa,  si sã  nu-l cunosc…Poate i-o confiscã statul  si o ia un demnitar…; odatã cu demnitarii   apar si paznici inarmati;  astfel, creste si pretul imobilelor…Valoarea caselor vechi este aceeasi: nula; niste vechituri nedemne de-a fi modernizate; conteaza terenul… Nu voi scrie cã tiganii mi-au furat scara de aluminiu; am fost informat pe e-mail cã un blogger din blogrollul meu este tigan…Credeam ca sunt mai multi…Imi apãr  toti corespondentii…Reflecta structura Romaniei; este si o unguroaica…Poate  nu tiganii mi-au furat scara…Or fi scornit vecinii…

UPDATE 16 aprilie: Azi ar trebui sã ne amintim de Panait Istrati; am fost anuntat, deci vã anunt: la Brãila…  Nu sãriti  capitolul : „Sã nu ai grijã. Aici nu sunt români”… Apoi puteti (re)asculta si cântecul cu Tanti Elvira…I-as sugera d-nei Lupascu sã puna cântecul in „Pagini” sau intr-o noua postare ; stiu cã il are undeva in postãri sau comentarii…Pentru câteva zile…Cred cã s-ar bucura, acolo unde o fi, si genialul mãrturisitor…

Posted in Blogareala, confidente, Uncategorized | Etichetat: , , | 10 Comments »

Uneori, comentariile…

Posted by daurel pe 14 Aprilie 2010

…transmit mai mult decât tema dezbatuta. De multe ori, comentariile abat discutia de la fondul problemei (ca sã mã exprim in termeni juridici); se discuta mult si despre  procedura, „deontologia” comentãrii…; cu cãtuse, prezumtie, intentie…Am citit recent, pe un  blog , o clasificare a comentariilor. Adaug si eu: comentariile sunt cel putin la fel de importante ca textul; daca n-ar fi comentarii, valoarea sociala a textului ar fi spre zero; n-ar avea circulatie, n-ar avea urmari; admit si valoarea de jurnal a postãrilor, dar trebuie dublate cu o opera in interesul unei comunitãti…recunoscatoare…Comentariile oneste sau prefãcute/interesate definesc pe cititori. Lipsa comentariilor nu inseamnã neaparat un nontalent; poate fi o tema prea grea, o tema neadecvata momentului; cel mai des este lipsa  de publicitate specifica…In cazul nostru,  publicitatea se face (si) cu ZeListul…Sunt convins cã pentru oricine existã cel putin un interlocutor! Aprobator sau contestatar… Indiferent de talent, cultura, religie, vârsta…Un ultim argument, stiu cã-i exagerat, ar fi comentariile biblice.  Evangheliile  fãrã comentarii  ar fi fost uitate. Fiind comentate, vor impãrti omenirea cel putin in douã; acum si in vecii vecilor… PS. Zic eu AMIN! (Dumneavoastra sunteti poftiti sa comentati.) UPDATE. Citind un blogger foarte documentat despre veniturile echitabile, am inteles cã voi fi plãtit mai bine; nu se stie de când, dar s-a demonstrat cã nestiinta este rãsplãtitã…

Posted in Blogareala, confidente | Etichetat: , | 21 Comments »

Impresii

Posted by daurel pe 12 Aprilie 2010

Intr-un dictionar am gãsit cã impresia ar fi: pãrere, sentiment, senzatie; dar si efect. Pe efect mã voi baza astãzi; las prima paginã cât mai vizibilã; sã se vadã premiile. Voiam sã fac o trimitere spre Mirela Pete, indicând mai multe postãri documentate impecabil, insã n-am starea (impresia artisticã)  necesarã. Incã ceva: mi-a plãcut, impresionat, foarte mult postarea de astãzi de pe blogul Cellei; adicã am inteles-o aproape toatã; o recomand. UPDATE: vreau sa-l impresionez pe bloggerul cu cele mai multe domenii:  pot si stiu sa dau ping/link; doar el m-a invatat; o fi uitat…Meritã sã-l vizitati!  Nu tine evidenta actelor caritabile…Cred cã n-are timp…

Posted in Blogareala | Etichetat: , , , , | 11 Comments »