Gândind amintiri

Repovestesc postari; sa vedem ce iese…

In podurile caselor…

…de la sat nu se depozitau vechituri; deci, cu atât mai putin valori; din motive de incendiu.

Din aceste motive cei de la sat nu avem “documente” din copilãrie…Apoi a mai fost si implantarea obligatorie a  copiilor naivi de la sate printre orãseni, printre “reactionari”, printre fosti legionari, printre unguri, printre evrei; cei mai norocosi au cunoscut si nemţi…

Plecarea era considerata fãra intoarcere; probabil asa si trebuie; doar unii au sansa fiului risipitor…

De altfel, la sat nu prea se adunau lucruri nefolositoare; toate aveau rostul lor, unele doar o zi pe an: cum ar fi pistonul de facut cârnaţi si caltabosi…

Nu mã refer la  ultimii 30-40 de ani, când satele au devenit groapa de gunoi a oraselor, ci la satele clasice, care erau mai igenice decât orasele; in vremuri de molime orãsenii se refugiau in sate. Rufele se fierbeau cu lesie, paiele din saltele (strãjece, strujece) erau schimbate de doua ori pe an…; câti oraseni igenizeazã temeinic saltelele de douã ori pe an ?

Înțelegem ruinele atunci când ajungem și noi ruine.

Citatul este din Heinrich Heine(1797 – 1856) “Gedanken und Einfälle VI”, ne asigura Paul când a postat imaginea de mai sus…

Alte poze ingenioase gasiti in postarea arta-fotografica; merita !

M-am luat cu manipularea pentru viata la ţara,  iata ce debitam acum vreo doi ani:

Podurile caselor sunt, pentru copii, un loc interzis. O usã interzisã, ar zice dl Liiceanu…

Podurile caselor ţãrãnesti conţin alimentele uscate necesare supravieţuirii, deci proiecteazã un viitor de foamete; ale celor de la oras sunt burdusite de trecut; poate si de secrete – cum ar fi carnetul de note a unchiului ajuns  salvatorul clanului –  sau cufarul  unei rude ce-a dezonorat familia…

Indrãznesc sã spun cã podurile caselor pot influenţa viitorul adolescentilor.

Este posibil ca tãnarul de la ţara sã-si viseze acces nelimitat la cârnaţi, iar copilul urbanizat sã-si doreascã  cariera de sef sau o viaţa aventuroasa; sau viceversa; oricum,  notoritate . Desigur,  aceste situatii sunt cazuri teoretice… Practic apar mixturi. Chiar caricaturi, cum ar fi: copilul de la tara ajunge, ca adult, un surogat de oraşan:  consumator unsuros de  mezeluri cu nume straine,  icre negre si lichide colorate sintetic…; eventual, unii, se lasa consiliati temporar de câte o persoana urbanizata din  nastere, care isi dã aere  de prinţ(esa) in exil… ; probabil, in acest context au aparut zicerile: toti prostii au noroc/ la cioara chioara…

Despre copilãrie recomand ceva verificat;  (http://calinhera.wordpress.com/dor-de-tati/)

Patroni fãrã frontiere

Povesteam intr-o postare recenta ca am incredere intr-un tânãr reintors din strainatate pentru a-si face rostul acasa; in agricultura, ceea ce m-a impresionat.

Dupa 4 interviuri a fost angajat la o multinationala; ceruse 2500; a primit 33oo net, masina de serviciu, bonuri de masa, laptop, asigurare, telefon…; este adevarat ca nu are munca de birou…

Ideea este ca se poate !

Criza actuala nu este cauzata de multhulitele companii transnationale , ci de mânuitorii de bani, care nu mai sunt majoritari evrei…

Evreii nu omorau gãina care face oua de aur…Nu sunt/ nu erau toti precum Ştroţcan…

Localizand, este suficient sa-i vezi pe Adrian Vasilescu si Ilie Serbanescu, nostalgic comunistoid,  si iti faci o idee de ce nu merge creditarea, deci economia româneasca…Despre nea  Ilie n-am gasit date biografice relevante; poate la CNSAS…

Marti, trei cugetari

Le-am copiat de la Paul.

Nu fi de neinlocuit. Daca nu poti fi inlocuit, atunci nu o sa fii niciodata promovat.

&

Stii ca lumea s-a intors pe dos cand cel mai bun rapper este alb, cel mai bun jucator de golf este negru si cel mai inalt baschetbalist din NBA este chinez.

&

Un nou studiu guvernamental finantat prin fonduri europene si desfasurat pe o perioada de 10 ani a concluzionat ca trei sferturi din populatia Romaniei inseamna 75% din populatie.

&

PS.Recomand: imi-doresc=nu-pot

Updatarea de la ora 9.30. Desi am recomandat (si) ceva mai consistent, Ulise  a strâmbat din nas; sunt nevoit sã plusez:

“La  jumătatea drumului între credinţă şi critică se află popasul raţiunii.

Raţiunea înseamnă să crezi că poţi să înţelegi fără să crezi; dar tot credinţă rămâne, fiindcă a înţelege conţine şi presupunerea că există ceva de înţeles.”

Si inca:

„Un singur lucru mă uluieşte mai mult ca prostia cu care mai toţi oamenii îşi petrec viaţa: inteligenţa pusă în această prostie“

&

Comentariul meu: am explicat in postarea https://daurel.wordpress.com/2011/11/13/despre-ignoranta-sau/ de ce nu indic autorii citatelor.

Bancurile de luni

Nu-i mai dau numele doamnei care ni le-a trimis, deoarece incearcã s-o momeasca pe sotia mea, deseara, la un concert al uneia Gheorghiu (parca…); ce conteaza ca nu-i cere banii pe bilet? Primele droguri se dau gratis !

O femeie în farmacie:
– Aveţi ceva ieftin pentru slăbit?
– Da, plasture!
– Şi unde se pune?
– Pe gură!

––––––––––

O secretara blonda la prima zi de lucru primeste sarcina sa faca
cafea la baieti.

Cum nu a facut niciodata cafea, se duce la
restaurantul de vis-a-vis cu un termos in mana:
– D-le chelner, intra in acest termos 6 cafele?
– Da, domnisoara, intra si mai mult. – zice chelnerul.
– Vai ce bine e!!! M-ati salvat! Faceti 6 cafele atunci. Doua cu
zahar, doua fara si doua cappuccino.

–––––––––––––––

Domnişoară, îşi întreabă şeful secretara, ce faceţi de obicei duminica?

− Mai nimic…, răspunse secretara.

− Atunci, aş vrea să vă amintesc că azi nu este duminică.

–––––––––––––
– Spuneti-ne doamna, sotul dvs. are ceva semne particulare? Altfel nu-l putem gasi.
– Inca nu, dar o sa aiba imediat ce-l aduceti acasa.

––––––––––––––-

– Ce mai fac ai tãi?
– Excelent, nevasta-mea a nãscut un bãietel, care seamana leit cu mine…
– Da? Si nu se mai poate face nimic?

–––––––––––-

O blonda persoana  in troleibuz.

La un moment dat ii suna telefonul mobil.
Ea incepe sa-l caute: in buzunar, in geanta – nu-l gaseste. In cele
din urma spune:
– Fuck! Sigur l-am uitat la serviciu!

––––––––––––––––––

– Trebuie  neapărat să-mi comand câteva rochii noi.

– Bine, zice soţul, dar toate dulapurile sunt pline de rochiile tale!
– Ştiu, dar pe toate mi le-au văzut vecinii.!
– În cazul acesta, ar fi mai bine să schimbăm cartierul, ar fi  mult mai ieftin.
·

–––––––––––

– Când se gândeşte la mine, soţul meu capătă o putere de muncă extraordinară…
– Aşa e, tu!  L-am văzut ieri bătând covoarele…

––––––––––––-

Aglomeratie in toate magazinele de ceasuri din Romania; blondele toate mondenele au auzit cã in aceasta zi se schimba ceasul

–––––––––––––––

EA: Dragul meu, stii ca ori de câte ori vãd florile astea imi
amintesc de ochii tai?
EL: Cum asa draga, asa ochi
frumosi am?
EA: Nu, se cheama Ochiul- boului!

&

PS. Pentru Zamfir: stiu ca ora s-a schimbat mai demult, doar am aflat de pe blogul lui Ulise;…

Ulise, cel cu aforismele secolului XXI si cu cadourile bloggeristice…

Updatarea de la ora 18.30: mi-a placut postarea http://drumuricatretine.wordpress.com/2011/11/25/stii-cat-valorezi ?/

Fãrã titlu

Am primit pe e-mail o poveste perfecta de succes.

Desigur, este o poveste americanã, scrisa de americani pentru americanii complexati de cultura(?) europenilor; totusi, pentru mine, povestea este incurajatoare; inclusiv in blogging…

Un comis voiajor recent angajat a trimis companiei primul raport cu privire la vînzările făcute. Superiorii lui au rămas împietriti. El scrisese:

„Am dus l-a omul acesta care nu cumprat nimic niciodată de la noi si iam vîndut multi produse. Acuma mă duc la Cicago.”

Înainte ca directorul departamentului de vânzări să-l concedieze a sosit al doilea raport:

„Am ajuns la Cicago si a-m vândut peste un milon de produse.”

Temându-se să-l concedieze si fiindu-i si mai frică să-l păstreze, directorul a plasat problema în bratele directorului general. În dimineata următoare, personalul departamentului de vînzări a observat cu stupoare pe afisier, alături de cele două rapoarte ale comis-voiajorului, o notă din partea directorului general:

„An petrecut prea mult tinp încercînd să scriem coret si prea putin timp încercat să ne vindem produsele. Să ne uităm atent la aceste vînzări. Vreau fiecare să citeste cele două rapoarte de la Gooch care unblă din casă în casă si face o trabă foarte bună penru noi. Fiecare ar trebi să merget si să facetja fel.”

Comentariul meu:-vesti-bune-pentru-oameni-imperfecti

Dacã o parte …

…dintre cei care mã cunosc ar avea blog, si-ar simplifica viata  (sper cã se observa cã-mi pasã de semeni…; si nici n-am inceput cu „eu”…)

Proprietarii de bloguri au multe avantaje; nici nu stiu cu care sa incep; ma ghidez dupa blogroll.

Abbilbal semnalizeaza ca se schimba mersul si denumirea trenurilor; altfel, zilnic, ne incânta cu imagini din judetul Alba, care este, in topul personal, pe locul trei; primele fiind Maramuresul si Sãtmarul…Acumulatorii si incarcatoarele expediate la domiciliu imi sunt la indemana…

Nu lipsesc nici ideile culinare inserate cu dichis intre doua sugestii de  Cultura fãra frontiere.

Cineva ne convinge cã scoala româneasca nu trebuie pusã la stâlpul infamiei, altcineva ne argumentaza, cu imagini reale cã trebuie sa fim implicati zilnic in viata cetatii…

Exemplele sunt cu zecile…; va trebui sa revin….

Teza prezentei postari este: circula  pãreri neconforme despre blogging: lãsând la o parte politicienii, vedetele si alte persoane si personaje notorii, care ar utiliza  negrisori, se considera ca  scriu cei care:  au prea mult timp liber/n-au cu cine vorbi/ altfel, nu-i asculta nimeni…

Cel mai mult ma intristeaza insinuarea cu prea mult timp liber; vezi Doamne, unii suntem neproductivi, dar avem bani pentru aparatura si internet, insa nu binevoim sa ne intalnim cu fostii colegi de munca niciodata in ultimii 20 de ani…

Isi fac pãcate…

„Ce n-ai 50 de lei? Pun eu…”

„2-3 ore, acolo…; seara, de la 5 la 5;  la 5 a doua zi , ha, ha, ha…”

Desigur, este vina mea; trebuia sã scriu pe blog ca animalutului bolnav i se fac injectii de mai multe ori pe zi; daca chem/cheama o cunostinta vecini sã o ajute pe sotie, nu-mi convine sa mint, sa inventez  evenimente  urgente…

Alteori am drumuri la aeroport, cum ar fi azi…

Dar ei n-au blog, deci …

In final, ar trebui sa am curajul sa le spun ca discutiile despre trecut sunt obligatorii doar la priveghi…; poate nici acolo…

PS. Reamintesc etalonul blogãrelii transparente, ca urmare eficienta: Carmen din Germania;  este cel mai cunoscut blog din coltul de blogolume care m-a legitimat.

Doamna Carmen descrie cu talent si sinceritate viata proprie de zi cu zi, viata de angajat obisnuit intr-o tara normala;  nu cred cã indrazneste cineva sa-i ceara  frivolitati mondene; eu nu intraznesc sa-i cer sa verifice motivul inutilitatii pingurilor spre blogul meu…

Un domn din Cluj, care…

…detestã cu argumente valabile Capitala, mã solicita frecvent sã-l astept in Gara de Nord si sã-l  conduc pe unde se ingrijeste de sãnãtate. Se pare ca i-a povestit sotiei cu admiratie despre indiferenta cu care imi risipesc eu timpul, deci aceasta nu ma agreaza; mi-am dat seama dupa niste rare si sumare convorbiri telefonice.

Clujeanul acesta zice ca sunt o fiinta recunoscatoare;  in timp ce eu insist sã remarce  flerul meu privind mersul politicii, el aduce mereu vorba cã, dintre toti care au invãtat cândva in Cluj si i-au trecut prin casa, sunt singurul care-l mai suna de sãrbatori; chiar mai  mult: eu il astept si acum la tren, desi nu-mi mai aduce, ca altãdata, pachete si damigene cu bunãtãti traditionale…

Povestea mea este altfel;  prima parte i-am spus-o de mai multe ori: nu pe mine, ci pe frate-meu mai mic l-o fi ajutat la Cluj in studentie…

In ce priveste atentiile traditionale, este adevarat: timp de câtiva ani venea lunar cu pachete pentru autoritãti; insa mie mi-a dat o singura data niste caltabosi expirati si de trei ori palinca; o sticla mi-a cerut-o inapoi deoarece a aparut pe filiera ceva neprevãzut, iar celelalte doua  erau cu palinca contrafacuta !

Nu mai insist…

Imi vine in minte  un banc; un banc vechi, bineinteles:

Doua babe se duc in vizita la o a treia. Gazda le spune:
– Daca tot ati venit la mine sa va servesc cu o cafeluta.
…Dupa un timp le zice iar:
– Ei, am vorbit noi ce am vorbit, dar nu v-am servit cu nici o cafeluta…sã vã aduc una imediat.
Si tot asa din uitare in uitare le aduce vreo 7 cafelute.
Dupa ce pleaca, o baba ii zice pe drum celeilalte:
– Ai vazut ce s-a sclerozat saraca? Am fost la ea si nu ne-a servit cu nicio cafeluta.
– Cum….ai fost la ea si nu m-ai chemat si pe mine?

Comentariul meu: asa se scrie istoria !

Updatare: Ulise m-a surprins cu o sumedenie de aforisme inedite; iata o mostra din domeniul meu de interes:

Omul, care crede că dragostea poate fi cumpărată cu bani, n-a avut niciodată câine în casă.

Bancuri vechi

Am primit pe e-mail nenumarate glume, bancuri; postez câteva pentru a nu râde singur…

Un medic isi aduce studentii in vizita la un ospiciu. Se opresc la un salon unde era un barbat cu privirile ratacite.

– Vedeti, acest barbat si-a pierdut mintile fiindca femeia cu care trebuia sa se casatoreasca l-a refuzat; in urmatoarea rezerva il vom vizita pe cel care a luat-o…

 &

– Domnule doctor, sotia mea spune ca sunt nebun.

– De ce?

– Deoarece de fiecare data cand beau cafea mananc ceasca!

– Cummm?!! Mananci ceasca cu totul??

– Nu, toarta o las!

– Chiar ca esti nebun! Toarta e cea mai buna!

&

Videanu si Vanghelie se duc la o petrecere parlamentara, acolo ei observa ca, tacamurile sunt de aur.Vanghelie zice:

-Ce tacamuri frumoase! Ce bine ar fi daca am lua si noi macar o lingura de aur!

Asa ca Vanghelie spune:

-Priviti aceste tablouri minunate!

Toata lumea se uita la tablouri, iar Vanghelie pune o lingura in buzunar.

Videanu:

– Vreti sa vedeti un numar de magie?

Toata lumea:

-DA!

Videanu:

-Priviti cum bag aceasta lingura in buzunar si o scot din buzunarul lui Vanghelie…

Miercurea fãrã cuvinte. Locul inceputului

Civilizatia europeana actuala a inceput in spatiul schitat in harta de mai jos; daca cineva se indoieste, sa consulte harta Asiei redata in aceeasi imagine.

Sursa: http://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/22/harta-orientul-antic/002-orientul-antic/

Inceputul WW este datorat Doamnei Carmen din Germania, care azi a postat ceva de sezon: despre spãrgãtorul de nuci.

 

Rãmân in Istorie

Sanchi…

Voiam sã continui, inca de ieri, cu vreo doua postãri din domeniul istoriei, plus o postare pentru ww; asa-i bine martea…

Speriat de bruma si fulgii de nea, m-am luat cu alte treburi: golirea instalatilor de apa din exterior, repararea unor custi ale câinilor, provizii de boabe pentru animale…Pentru mine am reusit doar sa-mi cumpãr o haina imblãnita; mai rãman de cumparat: cizme, flanele, cãciula…; mãnusi mai am…

M-am intins la vorba….

Iata ideea: este vorba despre istoria recenta; cum v-am obisnuit deja, preiau comentarii de pe unde pot. Despre „cazul Geoana” a sintetizat corect un forumist:

olimpiu spune:
marți 22 noiembrie 2011 la 7:56:25 pm

Geoana out!!! sa-si ia cu el si ce-a mai ramas din securisti, pt. ca PSD ramane al activistilor si nomenclaturistilor PCR, securistii dincolo cu Base si cu generalul chilotilor!!!

Se pare ca are dreptate; nu Geoana, ci comentatorul: securistii au „suferit” mult in vremea lui Ceausescu; nu aveau alternative; trebuia sa se supuna activistilor unicului partid existent; se stie ca din acest motiv au provocat evenimentele de acum 22 de ani (!)…

Au si prostanacii rolul lor in istorie…; in cea cu „i” mic…

PS. In ultimii ani ai lui Ceausescu, securistii erau alesi dintre premianti si medaliati, deci erau oameni capabili; pe mine nu m-au ales, eu nu i-am cautat…