Serenadele de Anul Nou

Cele mai vechi amintiri despre revelion sunt legate de serenade…

Era un spectacol de sunet si lumina…Deoarece serenadele  incepeau dupa miezul noptii, balul de revelion nu dura pânã dimineata, ca alte baluri. Copil fiind, adormeam imbrãcat asteptând cântãretii; mã trezeau serenadele si agitatia din casa;  gazdele trebuiau sã rãspundã rotind lumina unor bete de chibrit in fata ferestrei. Uneori tinerii erau primiti in casã si serviti cu bãuturã si prajituri. Desigur, fetele se lãudau mult timp, chiar dupa mãritis, cu  serenadele ce le-au fost dedicate. Prin anii ’70 , când ar fi trebuit sa dau si eu serende, balul dura toata noaptea, deci fetele nu erau la locul adecvat serenadelor. Fetele mai beneficiau de serenade si la onomastici, ziua de nastere sau alte evenimente ce-mi scapã…

Unii trubaduri ai copilariei mele erau insotiti de câte un tigan cu vioara, altii aveau gramofon…Nu se cântau productii populare. Acum nu-mi vin in minte decât  versuri in varianta copilãreasca:

„”Sub balcon, eu ti-am cântat o serenadã

sã fiu al dracu’ de ti-o mai cânt

Mi-au ingheţat picioarele-n zãpada

Iar mucii-mi atârnau pân’ la pãmânt…”

Gratis!

De câte ori sunt gratuitãti si reduceri, beneficiez de aceste oportunitãti cu inima indoita. Am lansat in anturaj dilema, dar pãrerile erau cam la egalitate; chiar daca unii erau putin peste 50 %, se incadreau in marja de eroare…
In aceste zile balanta s-a inclinat definitiv in favoarea  comportamentului meu
Am si  sprijinul celor care au umblat prin  in strãinãtate…
Iatã care ar fi o parte dintre gratuitatile recente:
– am fost la un revelion subventionat in pavilionul de la Expozitie,
– in campaniile electorale am primit gãleti si pelerine,
– studiez cu atentie promotiile de la magazinele de unelte si accesorii,
– am telefon mobil si calculator rãmase de la tinerii din familie, iar acum astept un laptop…
In final, vã spun cum mi-am consolidat pozitia de pomanagiu: câteva persoane care au locuit in Olanda, printre care chiar un cetãtean olandez, au povestit cã, printre primele cuvinte pe care le descifreaza copiii olandezilor este cuvantul  „gratis””; astfel, in magazinele din Haga se aud frecvent  copii care striga: „”Mama, ghrhatis!””

Domenii

Bucurestenii pronuntã „‘Piata Domeni”‘ (cu un singur i); desigur nu toti…Cândva au fost domeniile unei persoane, ale biserici sau ale statului…Nu stiu…Acum in autobuze sunt ecrane cu hãrti dinamice ale traseului si strãzilor cu care se intersecteaza traseul. Exersez cu plãcere semnificatia denumirilor locurilor publice: Ion Mihalache, Dr. Felix Iacob, Banu Manta…De  câteva decenii cunosc povestea strãzii Polizu. Pe acolo, invecinat cu domeniul Filantropiei, a fost domeniul familiei Polizu. O descendentã a familiei respective, care avea numele de fatã Polizu-Micsunesti, mi-a tot povestit despre vechile domenii. Stiu cã domeniul Polizu a fost donat statului pentru a se construi Scoala de Drumuri si Poduri; s-a pretins numai atribuirea numelui de Polizu unei strãzi…Marile domenii au fost fragmentate incã de pe vremea lui Cuza. Ca o paranteza: reforma agrara a Domnului Unirii i-a afectat mai mult pe cãlugarii de la Muntele Athos, care incã n-au uitat  mosiile pierdute in Tãrile Românesti…). Alte reforme agrare au fost dupa Razboiul de Independenta, dupa cele doua razboaie mondiale, iar ultima in 1991…Am auzit cã in Anglia si Germania este interzisã fragmentarea domeniilor prin mosteniri sau vânzari…Situatia actuala a domeniilor agricole este mai ciudata ca oricând; existã proprietãti particulare mai mari decât orice mosie din secolul trecut, dar si o multime de sate unde nu gãsesti zece hectare comasate pentru a construi un obiectiv economic…Cele mai mari domenii actuale nu sunt provenite din restituiri cãtre fostii proprietari, ci prin achizitiile si comasarile strategice ale  unor intreprinzatori curajosi … As vrea sa precizez si situatia fostelor cooperative agricole, a cãror desfiintare este deplânsã de cãtre unii: in satele unde au dat rezultate bune pe exploatatii  au rãmas in continuare la comun sub diverse conventii; tãranii au hotãrât cum au crezut de cuviinta; desigur cã n-au fost intrebati mostenitorii de la oras…; deja intrãm in probleme de familie…Mã intreb când vor apare donatorii de terenuri in scopuri caritabile si de vesnica pomenire?

Drumurile resemnarii

Titrasem „‘drumurile noastre toate”‘, din motive binecunoscute, apoi am cãutat expresia pe internet…Sunt multe articole cu titlul cântecului regretatului Artist, dar, dupa cum bãnuiti, nici o referire nu este in nota optimista. Lãsând lirica la o parte, spun direct:  activitatea economicã fara drumuri este ca inima cu by-pass! Este o grija, frica, incetinire si nesiguranta permanenta…Nu exista spor si precizie in nici o activitate. Adaugati dumneavoastrã : mersul la spital, la scoala, la servici, turism…Mai zic si eu, ca cel patit: agricultura, care, desigur este tot o parte economica, dar intrata tot in zona neputintei nationale. Exista calcule precise pe ore-om si tone de carburanti risipite pe drumurile patriei, dar nu se remediaza nimic; nici dupa 20 de ani, nici dupa cinci ani, si nici in viitorii cinci ani…Acesti vesnici guvernanti au declarat pe vremea premierului Ciorbea, cã nu trebuie autostrãzi; credeam cã au un calcul economic….Adevarul este cã au avut un calcul: sã detina cine trebuie proprietãtile pe unde vor trece drumurile! Vor fi despãgubiri generoase si contracte de milioane; banul public  va ajunge la oameni de incredere; la cei ce mobilizeaza cu pomeni atractive alegatorii…Românii s-au resemnat ca in lipsa centurilor ocolitoare ale oraselor, sa le treaca camionele pe sub ferestre, sã respire praf si fum, sã achite taxe de drum si reparatii dese la autovehicole…Ce sã-i faci? N-ai ce-i face! (?)

Letopiset

Am fost suportat un an sã blogãresc; de cãtre familie si bloggeri…Imi vine sa copiez  la imprimanta câteva articole, deoarce n-am incredere in virtual…Nici in virtuosii declarati…Asadar, as vrea sa rãmâna ceva din gâlceava mea cu lumea. Zamfir din Turda chiar are categoria „”letopiset””…Dacã cineva, cândva o sa caute cum am trait, noi, românii prin anii  2010, si va ajunge aici, ii recomand sã caute, inafara de ( http://blogulise.wordpress.com/2009/12/28/pozne-noi-2/ ) , si viata de zi cu zi a boemei: (http://ivanuska.wordpress.com/2009/12/28/cloectionara-de- cosmaruri-6/), unde scriitorul Ioan Usca-Vania face ordine in literatura si politica; inclusiv apelând la politie…  De pe aceste situri veti gãsi  linkuri spre toti cei ce conteaza, au contat…Cei ce m-au bãgat in seama i-am scris pe blogroll.  P.s. Ciudat, ca acum cateva zile, dar fix când voiam sã anunt cu mândrie cã am implinit un an, am supãrat, pe un blog,  pe cineva dpdv politic…Eu, oricum, cred in semne si atentionãri ale divinitatii; a existat riscul sã mã simt multumit…Nu pot fi multumit dacã am supãrat un om… Voi fi mai atent in continuare…

Fara stralucire;…

…adicã mãtuitã. Cam asa percep azi atmosfera acestui sfârsit de an. Blogurile  parcurse, pânã acum, sunt cam pãrãsite… Nu mai caut comparatii;  a surprins mai bine d-na Gina, sub un titlu cu semideschidere  spre dialog (http://incertitudini2008.blogspot.com/2009/12/sau-mi-se-pare.html/) . Tinerii  pe care i-am intâlnit  urmãresc  stirile meteo; unii pentru a zbura aiurea, altii pentru a alega pentru mogulii din România. Cei ce nu mai sunt tineri isi confrunta zvonurile despre criza, somaj si scumpiri…Bunul simt le dicteaza tuturor, chiar si cei tineri, sa nu faca aprecieri despre moda la imbrãcãminte; nici pe fatã, nici pe la colturi. Mai mult m-a surprins faptul ca nu am auzit nici o discutie despre planuri de afaceri sau de concedii…Poate-i de vina numai vremea asta cu zãpada asezatã in locuri nepotrivite…P.S. Un tânãr s-a intors acum cateva minute foarte bucuros de la un mall…Capitalismul rezista…

Invatarea

Invãtarea este strâns legata de dezvatare; probabil cã momentul cel mai greu este dezvatarea, deoarece in acele momente ne recunoastem greselile…. Capacitatea de-a invãta nu se refera atât la cea ce stim deja si la memorie, ci la atitudine: este foamea de-a descoperi, de-a creste, de-a deveni…Ceea ce conteaza este ceea ce inveti dupa ce stii totul…Este remarcabil cât de multe mai are de invatat un om inainte sa-si de-a seama cât de putin cunoaste. Nu ma refer la stiinte si teorii…Ma refer la un lucru foarte simplu: relatiile interumane de zi cu zi…Doi vecini de-ai mei sunt consateni de prin Vrancea. Una dintre familii, intelectuali fara copii, este in mod evident mai instãrita, dar in limitele decente…Nici n-au autoturism…Domnul din cealaltã familie este meserias si repara de zeci de ani prin gospodariile tuturor vecinilor, deci si la consateanul lui…Cu ocazia ultimelor alegeri au rupt definitiv relatiile, nici nu se salutã. Meseriasul isi vede de meseria lui, dar intelectualii simt nevoia sa povesteasca. Problema lor era si este care dintre ei este in mãsurã sã dea sfaturi…

Marginalizatii

Azi, A Doua Zi de Crãciun, ar trebui sa fie o zi relaxanta, dar se pare cã nu este astfel pentru toata lumea…Desigur, am invitat pentru dupã- prânz câteva cunostinte, in doua- trei reprize ;  am avut grija sã nu se intâlneasca unii incompatibili politic…La Anul Nou vom merge noi la ei…Nici n-a fost cazul sa mai facem azi facem cumpãraturi, vom servi cu ce se mai gãseste…Sunt linistit, spre multumit…Fãcându-mi de lucru pe la poartã, am schimbat câteva idei cu vecinii. Câtiva veneau indignati de   la cumparaturi. Mi-au povestit cã supermarketul este plin de nehaliti, cozi la casele de marcat, lume fara spiritul Craciunului…Acum, eu ce sã zic…Vecinii mei aveau motivele lor, perfect indreptãtite sã mearga la cumpãrãturi…Dar ceilalti? Eu cred cã, o buna parte dintre ceilalti cumparatori  au tot asteptat, pânã in ultimul moment, sa fie invitati undeva; nu credeau cã vor fi lãsati cu ochii in soare… deci sunt victime, sunt marginalizati! Societatea este strâmba, se bazeaza numai pe interese,  biserica nu se evidentiaza…Jos consumismul!

Forme fara fond

Am dat titlul acesta prãfuit, dar mereu valabil in Romania; sunt sigur cã este valabil in majoritatea tãrilor in curs de asezare…; probabil cã expresia e tradusa de undeva…De peste 30 de ani sunt colindat pe neasteptate, dar niciodata in Ajunul Craciunului, cand sunt pregatit pentru eveniment. In anumiti ani eram colindat de cãtre studentii de la Conservator, de la Teologie, dar tot defazat…de multe ori cred ca eu sunt defazat…Oricum, incepând de pe trei ianuarie, stãm cu casa mãturatã si banii pregãtiti pentru a primi  preotul cu Iordanul…Este o moda de-a merge la concerte de colinzi. Mi se pare mai adecvat sa frecventãm bisericile unde se colindã…Sunt niste reguli ale sacrului…Desigur, constat prin propria experienta, nu condamn. In anii formarii am avut ocazia, poate sansa,   de-a auzi corinde cântate mereu corect, in locul potrivit, la momentul potrivit…Poate ar mai trebui adãugat ceva pentru incheiere, dar merge si-asa…este un fond  fãrã formã; sau o formã fãrã fond!

Gazde mari

Ajunul Crãciunului, dacã nu cãdea duminica, era o zi lucrãtoare, deci gospodarii isi vedeau de treburi ajutati de copiii mai mãrisori; copiii din clasele primare corindau pe la vecini si neamuri de cãnd se lumina de ziua. Era de bun augur ca in aceasta zi, si in altele clar stabilite –  cum ar fi ziua unei nunti  – , primul cãruia i se deschide usa sã fie un bãiat, un bãrbat…

Asadar colindul copiilor.

Copiii nu intrau colindând. Navaleau in casa spunand „Buna zua lui Craciun” . Desigur, era nepotrivit, deoarece era Ajunul de Craciun…Grigore Lese spune ca ajun vine de la juni; dictionarele nu contrazic ipoteza…

Copiii erau primiti in camera incalzita, nu in curte,  tida, hol, antreu..

Nu conta ca aduceau zãpada, zloata, noroi…Faceau parte din eveniment.

Gospodina le introducea darul direct in trãistile ce le purtau atârnate de gât. Darurile erau diferentiate, chiar discriminatorii…Regula generala erau nucile si merele, insa copiii vecinilor apropiati si ai rudelo r primeau suplimentar colacei impletiti. La plecare se ura, dupa caz: „Câte paie pe casa, atâtea sute pe masa”; „Câte pene pe cocos, atâtia copilasi frumosi„;   Corindul copiilor, numit „piez”, se incheia imediat dupa prânz.

Asadar, copiii nu cântau ziua colinzi.

Trebuie sã spun cã se dãruiau si bani. Functionarii satului, salariati, locuind in chirie, in gazda la gazde,  nu numai cã  stricau obiceiul, dar creau mari probleme: copiii aveau bani necontrolati…Dacã i-ar fi cheltuit pe napolitane vãrsate sau „Eugenii”‘ ambalate era in regula, dar exista riscul de-a juca cãrti pe bani, de-a cumpara tigari…

Revin la dupa-amiaza Ajunului.  Urmau câteva ore de pregatire pentru noaptea cea mai lunga…Se aduceau lemne in casa, se fãcea focul in camera de la ulitã,  se stergea sticla de la lampã, se punea petrol…; se incãlzea apa pentru imbãierea tuturor…Se calcau cãmãsi, lustruiau pantofi, se fãceau noduri moderne la cravate; uneori cu ajutorul vecinilor…

Pe la ora sase bãtea clopotul; incepea litia. Dupa litie, cu binecuvântarea preotului, incepea marele corind.

Ca exemplu, o casa cu patru feciori si-0 fata era corindata astfel: de cãtre cele patru portíi (cete, formatii, gãsti)  cuprinzând, de obicei, colegii de clasa ai fiecarui flãcãu; apoi de colegii de clasa ai fetei;  de inca 3-4 cete formate din verisori ai fetei, portía prietenului/ logodnicul fetei. Un alt rând de colindatori erau familiile vecinilor, situatie in care veneau sot si sotie, eventual cu copiii prescolari (cei din clasele primare, care corindasera ziua, adormeau devreme). Insumând, se poate ajunge la o medie de zece rânduri de corindatori. Fiecare formatie avea, in medie, zece insi, deci printr-o casa puteau trece o suta de vizitatori, oaspeti…

La rândul ei portíile corindau la casele fiecarui membru, toate colegele de clasa, verisoarele, prietenele (dragutele); se corindau circa treizeci de gospodarii.

Nu se cerea acceptul gazdelor; se incepea corinda inca din ulita si se intra in curte. Corindele de intrare erau, dupa inspiratie, una dintre urmatoarele: „Buna seara lui Craciun/S-a Nascut Domnul Cel   Bun/„”, „”Buna, buna seara  la Mos Craciun/ Ne dati, ne dati…””/. Se intra cântând  in camera pregatita, iar dupa terminarea colinzii se astepta in picioare. Gazda multumea si-i invita sa se aseze la masa. Corindatorii erau intrebati ce beau. Se servea, dupa caz, vin si cozonac;  palinca si sãrãtele. Obligatoriu, trebuia cântatã incã o colinda;  maxim doua. Semnalul de plecare  era inceperea corinzii de incheiere: „”Da-ti pastori sa ne sculãm/ Degrab’ s-alergam/”” Dupã miezul noptii, colindatorii insurati, care cum ziceam, colindau intre vecini,  cântau, alãturi de colinzi, imnul regal, imnul eroilor, Trei culori,..., si alte cantece interzise.

Unii, mai veseli, spre dimineata, treceau si pe muzica populara, ba atacau si oalele cu sarmale…Sper cã s-a inteles:  fetele nu umblau la colindat...In vremurile despre care scriu, nu se obisnuia sã se faca cadouri de Craciun; innoirea era la Pasti….In ziua de Craciun era obligatoriu sã te prezinti treaz la liturghie; in acea zi nu se faceau vizite. Dupã masa de Crãciun, care continea mereu cele cuvenite, tata se relaxa si cânta incet, ca pentru el :

„„Intelegeti neamuri si va aplecati, cãci cu noi este Dumnezeu”„

Bibliografie:http://www.informatia-zilei.ro/sm/locale/in-satele-din-jude%C8%9B-obiceiul-colindelor-nu-va-disparea-niciodata/comment-page-1/#comment-158898