M-am lamurit…

…de ce nu-mi rãspunde vecinul la telefon: este pe lista lui Voicu… Eu si incã un vecin  il cãutam de aproape un an. Inainte rãspundea prompt si trimitea pe cineva sã rezolve problemele; este vorba de conducta de gaze, gardul care trebuie reparat, sobolanii…Are multe case in oras; adresa nu i-o stim…Acum este simplu: ne adresãm la DNA …Sau ne vor cauta cei de la DNA, deoarece l-am sunat de foarte multe ori…

Am constatat…

…cã o parte  dintre bloggerii cu care corespondez au publicat recent cãrti. Ar fi:  Cãlin Hera, Paul Sandu, Ioan Usca si Oana Stoica Mujea; dintre cei din blogrollul meu. Am mai comentat, fãrã succes,  la alti doi scriitori: Lucia Verona si Nea Costache. Stiu cã autorilor le revine vreo 10 % din incasãrile din vânzari; deci dupã ce se  vând…Nu-i o afacere…De un timp, un vârstnic excentric mã tot tenteaza sã-i scriu, sã-i redactez, romanul vietii lui. Este adevarat cã, asa cum mã stiti, eu nu-mi intrerup  interlocutorii; chiar ii incurajez…Acum, omul este convins cã pãtaniile lui ar interesa pe cineva. M-am cam laudat cã am distribuit in Bucuresti cãrtile unui prieten, scriitor si editor   timisoarean; dar asta a fost in urmã cu peste zece ani…I-am spus cã acum este foarte greu cu difuzarea, insã  nu-l deranjeazã: plãteste tipãrirea a câteva sute de exemplare; le va da prietenilor, vecinilor, cunoscutilor, consãtenilor… Cu autograf caligrafiat…Vrea sã trimitã cãrti si in satul lui Octavian Paler, deoarece a stat  cândva in gazdã la familia scriitorului. Stie ceva scandalos si despre o actrita pensionarã…Veti zice: care-i problema? Ce, banii lui nu merg? Problema mea este cã,  sunt tentat sã-mi pun si eu numele pe coperta…Omu’ cu romanu’ are si câteva idei la care nu ader: Regele Mihai I a furat tablouri, mosierii puneau botnite copiilor care le culegeau viile, fii tãranilor au ajuns intelectuali numai sub comunisti, românii care nu sunt de religie ortodoxã sunt sau prosti, sau vânduti  imperialistilor…Ca fapt divers: nu-l citesc pe Nea Costache de când a mãrturisit cã-l citeste cu plãcere pe Zaharia Stancu; cel cu „sã nu uiti, Darie”…Am si eu limitele si pãcatele  mele… Un exemplu de pacat:  nu am intelegere si mila crestineasca fatã de acesti oameni neinformati; sau porniti sa manipuleze…Tinerii ar putea sa creada;… doar Nea Costache are o varsta, stie ce spune…Oare?… Am avut si avem acces la aceleasi surse de informare. Eu am ales logica,  altii au ales colportarea propagandei…Deci, nu am sentimente de mila, dar nu pot fi nici indiferent…Mila  fãrã o infinitã dragoste  este o jignire…

Updatare: Mi-a placut si azi Cu Paul la taclale

Mai rea decat ura,…

…ar putea fi indiferenta.
Teologii sustin cã trebuie sã si urâm. Sã urâm pãcatul si locurile unde  acesta se manifestã...
Un om care urãste este capabil si de alte sentimente; inclusiv de compasiune. De exemplu,  dupã ce-si vede dusmanul cãzut…; cum bine comenta cândva, despre o postare pe acest blog, dna Lucia Alexandru…
Este posibil ca omul indiferent sã nu urasca pe nimeni, dar totusi este  indezirabil.
Cel mai periculos este  ” ticãlosul  inteligent”, dupã cum il descrie  prof. dr. Vasile Morar in articolul „Moralitatea in lumea indiferentei”, publicat in „Lumina de duminica”  din 21 martie.
Ticãlosul inteligent profitã de tot ce nu este incriminat de normele juridice: egoism, lasitate, infidelitate, impolitete, arogantã, dispret fata de semeni…Lui ii este indiferentã existenta celorlalti…El nu se simte niciodatã vinovat, niciodatã responsabil. Aici intervin eu: cei iresponsabili limiteaza libertatea celorlalti…, deci ar putea fi condamnati si juridic pentru ingrãdirea dreptului la libertate…
Cam asta am inteles eu din articolul mentionat.

Actualitatile mele

Am mai incercat de câteva ori sa fac sinteze sãptãmânale…; sâmbãta, când n-am ce comenta…Sinteze…Ceva bârfe despre politicã si alte pasiuni…Inclusiv despre bloggereala… Acum stiu si de unde-mi vine ideea: de la „jurnalele” de stiri, prezentate in sinteze pe 7 zile, la cinematografe in vremurile de demult. Recent,  Cristian a avut o postare cu primul  film vãzut in copilarie…Simteam cã mai era ceva; erau jurnalele de propagandã politica! Nu prea erau televizoare. Poporul isi vedea conducãtorii mai rar…;  o datã pe sãptãmânã. Biletul costa 2 lei;  ouãle erau cu 50 de bani; o halbã de bere era 3 lei, iar un pachet cu doua „eugenii”  costa 75 de bani…Nu mai stiu cât costa pâinea, dar stiu cã era neagrã, gustoasa,  dar pe cartelã; nu mã refer la cartelele din anii  ’80, ci la cele din anii ’60, când pantofii cei mai buni costau 210 lei, iar fratele meu, muncitor calificat, avea salariu de 600 de lei. Si pe atunci se pierdea vremea cu taclale, dar parca mai cu ferealã; nu din cauza turnãtoriilor la securitate, ci de rusine; sã nu  iasã vorbe…Astfel, doua doamne discutau despre filme. Una a spus cã se emotioneazã si plânge intotdeauna  in sala de cinema…Prietena a intrebat-o cu toatã seriozitatea: ” plângi si la jurnal?”. Revenind in actualitate: eu nu cred cã ne-am schimbat prea mult, in ultimii 30-40 de ani, motivele de-a ne emotiona. Acum, când vedem zilnic câteva jurnale de actualitati, este posibil ca doamnele sensibile sã fie mereu cu nasul in servetel… Din actualitatea sãptãmânii,  relatez cã nu s-a intâmplat, la nivel national,  nimic neasteptat. In ce mã priveste, nu cred ca ar emotiona pe cineva prin ceea  ce am facut; totusi, poate intereseaza pe cineva faptul cã magnolia, cumpãratã anul trecut cu 50 de lei, s-a uscat; am cumpãrat alta cu 40 de lei. In ce priveste bloggereala, am o veste buna pentru Zamfir Turdeanu”: nu mai este ultimul in blogroll. Stiu cã el nu crede in versetul „cei din urmã vor fi cei dintâi”, desi, dacã s-ar gândi ca la Revolutie, ultimul pe lista noii puteri era dl Ion Iliescu… Despre penultimul nu-si mai aminteste nimeni… Da, bloggerul Ion Iliescu…Stiam cã blogul dumnealui se numeste ECHILIBRU; l-am avut si eu in blogroll, când nu stiam cum se sterge; azi i-am scris numele si prenumele, am dat „cauta” si am citit ce mai este actual cu privire la  decembrie 1989… PS. Prin anii „60-’70,  taxa lunarã la internatul liceului era de 150 de lei; asta includea:  casã-masã si supravegherea de cãtre pedagog; la film mergeam in sãptãmânile când nu eram consemnati…

Restituiri

DESTINE SI PERSONALITĂŢI SĂTMĂRENE

(Scris de daurel pe iunie 25, 2009)

  Cunosc câteva familii de intelectuali  care,  de multi ani,  dedică comunităţii binemeritatul timp liber. Mă refer la iniţiative private, non-profit, având ca scop cunoaşterea şi promovarea valorilor româneşti.  Voi prezenta o familie din nordul Transilvaniei; este vorba de soţii Cosma, Gheorghe şi Rozalia. Ca profesori la Liceul «Mihai Eminescu» din Satu Mare au «livrat» facultăţilor peste treizeci de promoţii de absolvenţi; în ultimii cincizeci de ani se menţin în primele 10 personalităţi ale judeţului Satu Mare; în plan naţional profesoara Rozalia Cosma a fost distinsă cu Ordinul Naţional pentru Serviciu Credincios, iar profesorul Gheorghe Cosma a fost membru în Comitetul Naţionalal Societăţii de Ştiinţe Matematice între anii 1956-1993.

În anul 2000, când le-am fost prezentat, ştiam toate cele de mai sus despre soţii Cosma şi-mi imaginam că după 1989  «s-au orientat» spre pregătirea, pe bani, a elevilor pentru admitere şi/sau participarea remunerată în diferite consilii şi comisii locale sau naţionale. Am avut o surpriză plăcută şi o satisfacţie oarecum meschină, când am aflat că profesorii Cosma au iniţiat o activitate de scriere a monografiei comunei Pomi cu toate cele consacrate (geografie, istorie, religie, etnii/naţionalităţi, folclor, regionalisme, arhitectură, starea economică etc), dar şi cu numele, destinele, adresele şi numerele de telefon ale pomnienilor. Doream de mult să-mi apară şi mie scrise numele şi faptele (bune)  într-un letopiseţ. I-am întrebat imediat cine sunt colaboratorii, unde să trimit datele despre mine şi familie, dacă trebuie să sponsorizez. M-au privit cu înţelegere (sper că nu cu milă) şi mi-au răspuns, întâi despre sponsorizare, că mai este timp şi Domnul are grijă. Despre colaboratori mi-au spus că sunt toţi cei ce vor să relateze ce cunosc despre comuna Pomi şi judeţul Satu Mare. Soţii Cosma se angajau să adune relatările scrise, să caute indicii istorice (româneşti, austriece, ungureşti), să le selecteze, să le transcrie, corecteze, coreleze, comenteze, să suporte costurile tipăririi. Credeam  că este o întâmplare că soţii Cosma călătoreau spre Pomi, ca mine, cu o maşină de ocazie, dar am aflat că inginerul Vasile Dunca, proprietarul acelui Cielo vechi, este printre primii sponsori asigurând, în câte un  week-end, partea de dus spre terenul de documentare; întoarcerea zilnică în Satu Mare era o alta problemă. Singurul sprijin viguros, ce se profila atunci, era profesorul de istorie Ilie Sălceanu, director la ziarul Informaţia Zilei din Satu Mare, dar care nu este pomnean. Recunosc că n-am crezut în proiectul cărţii. N-am trimis familiei Cosma materialele promise, n-am fost solicitat să sponsorizez…

       În 2002 a apărut monografia promisă cu titlul «Comuna Pomi, străveche vatră românească» la Editura Solstiţiu – Satu Mare, 260 de pagini, 83 trimiteri bibliografice, multe fotografii vechi, reproduceri după documente istorice. Ce mi se povestise în anul 2000 era publicat în totalitate, atrăgător, convingător, detaliat. Găsim, în plus, în monografie: acte de cultură şi de politică naţională specifice, problemele convieţuirii religioase, liste de intelectuali, primari, eroi etc., din comună, dar şi alte personalităţi din nord-vestul Transilvaniei. Numele subsemnatului apare în două locuri. A fost un succes comentat pe plan local, dar şi la Cluj Napoca, Oradea, Baia Mare. În mod firesc au apărut şi personalităţi nemulţumite de (ne)prezentarea lor. Răspunsul prompt al profesorului Cosma a fost o invitaţie publică către toţi cei ce doresc să dea replică sau să întregească monografia din 2002, să trimită materiale în vederea editării unei completări.

       În 2007 autorii sătmăreni amintiţi lansează în Satu Mare şi Pomi cartea «Omagiu celor care au fost şi celor care sunt – POMI – 600 de ani» Editura Solstiţiu – Satu Mare. Cele 468 de pagini sunt dedicate cu sentimente nobile şi respect celor care : au menţinut focul, ani lungi,  în cele 450 de vetre,  n-au uitat de unde au plecat, au sosit în comună şi i-au înţeles rânduielile, au vizitat locurile noastre şi le promovează. Sunt menţionaţi, în ambele cărţi, peste două mii de persoane; numele tuturor locuitorilor, cu adrese poştale şi numere de telefon sunt actualizate la nivelul anului 2007. Soţii Cosma au trecut de cel puţin două ori pe la fiecare casă. Voi selecta, foarte subiectiv, câteva personalităţi sătmărene intrate în istorie.

         Vasile Lucaciu: preot, memorandist (1892), profesor de limba română, a  însufleţit pe sătmăreni în afirmarea naţională ; Alexandru Pteancu: născut în Pomi , devine protopop greco-catolic, inspector general pe întreaga Românie (1923), ataşat la Liga Naţiunilor; Eugen-Pavel Barbul: cu rădăcini nobiliare în Pomi, director al Bibliotecii Universitare din Budapesta înainte de Marea Unire, deputat în Parlamentul României în perioada interbelică (cartea din 2007 reproduce fragmente ample din memoriile Lucreţiei Barbu, soţia lui Eugen, întemniţată de comunişti); Aloisie L.Tăutu: sătmărean, profesor de teologie, membru al Legaţiei Române de la Vatican (1937-1947), documentele copiate din arhivele Vaticanului sunt la muzeul ce-i poartă numele în comuna Valea Vinului – Satu Mare.                  

          Dintre cele douăsprezece personalităţi aflate în activitate ca profesori universitari voi aminti numai pe academicieni.

          Gabriel Ştrempel : născut în Pomi la 8 septembrie 1926 ( de Sfântă Mărie, data hramului bisericii), directorul Bibliotecii Academiei, publică în cartea din 2007 un text autobiografic emoţionant ;  Maria Magdalena Zaharescu, cercetător ştiinţific în Cluj, este nepoata preotului greco-catolic Pelle amintit cu respect în Pomi.            

          Am încercat să semnalez că există speranţe de bine şi normalitate dincolo de ceea ce vedem la televizor. Persoanele instruite cu rădăcini  la ţară au interese directe în civilizarea mediului rural, rentabilizarea economiei săteşti şi, implicit, valorificarea moştenirii părinteşti. Am relatat la început că nu ştiam cum se rezolvă costurile materiale directe ale proiectelor private non-profit; au apărut sponsorizări din partea firmelor consătenilor; a contat determinant implicarea personală a familiei Cosma, care şi-a sacrificat circa zece ani acestei demonstraţii de real simţ civic şi românism în variantă ardelenească.

Updatare: La vara anului 2009,  profesorii Gheorghe si Rozalia Cosma au publicat o monografie a Liceului Mihai Eminescu din Satu Mare. PS. Subsemnatul n-am invatat carte cu profesorii mentionati; am  absolvit  liceul  in oraselul Seini,  jud. Maramures.

Despre blogspot…

…voiam sa scriu de mai demult. Cam jumãtate dintre cei trecuti in blogrolllul meu sunt gãzduiti de cãtre blogspot.  Eu sunt gãzduit de cãtre wordpress. Intentionat sau nu, exista anumite incompatibilitati intre cele doua platforme. Nu stiu ce neplaceri au vizitatorii de pe blogspot, când acceseaza bloguri din wordpress, dar eu am destule când comentez postari din blogspot. Doresc sa le transmit celor dinafara wordpress cã-i citesc cu bucurie, dar am probleme cu fixarea comentariilor; un alt regret este cã nu apar pozele lor când binevoiesc sã mã comenteze. Dupã cum se vede, mizez mult pe poze…; nici nu rãspund prompt la comentarii când am poze …Sper cã pozele lor, de pe blogul meu, le poarta si lor noroc…Desigur, nici calculatorul meu si internetul nu sunt performante; am probleme si cu unele bloguri din wordpress,  daca au pagini foarte incarcate cu imagini si muzicã…

Pericolul paradigmelor…

…l-am gasit explicat convingator in noianul de comentarii de pe blogul dnei Cati Lupascu; mi-a permis sa postez; ii multumesc.

 CUM SE NASTE O PARADIGMA

Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar
deasupra scarii o legatura de banane.
Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece
pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.
Atunci, oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se
urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al
noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru.
Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea celei de a doua. A treia maimuta a fost schimbata si lucrurile s-au repetat. A patra si, in fine, a cincea. In final, oamenii de stiinta au
ramas cu cinci maimute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane.
Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce le bateau pe cele care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost: “Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa, aici…”
Va suna cunoscut?

“E mult mai usoara dezintegrarea unui atom, decat a unei prejudecati” Albert Einstein

Orgoliile unui prieten

Si  domnul Tunatu mã numeste prieten…Are cu vreo treizeci de ani mai mult decat mine. Avem multe cunostinte comune, deoarece am lucrat in aceeasi fabricã,  in acelasi compartiment, dar in etape diferite. L-am cunoscut in ultimii cinci ani; deja  nu mai lucram nici eu  acolo…A fost foarte dezamagit când i-am spus cã nu-l mai pomenea nimeni…Am fost si un pic rãutãcios: la intrebarea, daca cunosc sau am auzit despre anumite instalatii concepute de cãtre dumnealui, am rãspuns cã,  da, le stiu: sunt ineficiente, nefiabile si periculoase…” Dar inginerii X si Y, pe care i-am promovat, nu aminteau de mine?”. Adevãrul este cã aminteau; de multe ori imi spuneau: ” Mare noroc ai tu, Aurele, ca nu mai este sef  bãtrânul Turbatu”. I-am spus-o si pe asta prietenului meu, dar tot nu i-am zdruncinat prietenia. Mã consultã  in ceea ce priveste noile tehnologii, apoi merge singur si cumpãrã exact pe dos…In urmã cu doi ani voia televizor cu ecran mare; apãruserã cele plate. Si-a cumpãrat un televizor de 60 de kilograme, s-a rupt mãsuta si a explodat tubul…. Pe telefonul mobil cu camera foto a dat sase milioane; dupa ce l-a blocat de trei ori i l-a confiscat sotia….Acum vrea sã-si cumpere calculator sau laptop; are pusi deoparte peste 30 de milioane. Are un baiat, pe care nu-l cunosc,  este aproape de vârsta mea, si stiu cã lucreaza mult  pe internet; chiar are probleme cu ochii din aceasta cauzã. I-am sugerat dlui Tunatu sã-i dea banii fiului sãu si sã preia aparatura acestuia… I-am explicat cã asa procedeazã toti cunoscutii mei…Redau intocmai rãspunsul dlui inginer:  „Ce ? Vreti sã am aparaturã mai veche decât a ramolitului de cumnat?… iar de banii mei sã-si batã joc vagabonzii infiati de fi-meu,… care s-a lãsat prostit de  neveste-sa?… „

Senatorii nu trebuie arestati…

…ci lãsati sã se facã de cacao…Desigur, se va vota arestarea ca sã nu-i mai faca de râs…Pãcat cã, revizuirea constitutiei este la mâna parlamentarilor actuali…Ar fi binevenitã o prevedere ca toate convorbirile telefonice ale alesilor si magistratilor sã fie transcrise si publicate; deoarece sunt pe bani publici…Poate  s-ar degreva ofiterii de la serviciile secrete pentru a prinde si alti infractori…Ar fi si distractiv…Poate si instructiv.

Minciunile prietenilor

El mã numeste prieten; este un optimist…Il stiam, ca vecin, de vreo 10 ani, dar nu comunicam dincolo de  „buna ziua”  si daca a trecut postasul… Familia lui era una dintre cele 90 (din totalul de fix  o suta de pe strada),  cãrora nu le stiam numele. In urmã cu vreo sase ani, m-a abordat sã-mi vândã o poarta metalicã. Probabil, a aflat despre nevoile mele de la unul dintre cei 10 vecini cu care comunicam. Vecinul a fost atât de convingator, incât, am renuntat la gestul politicos de-a mai negocia.  Si el a fost deosebit:  mi-a pretins banii dupã ce mi-a montat poarta. Atunci, dar si dupa afacere, i-am vizitat gospodãria dintr-un sat din Ilfov. Oricum, aveam si mai am zilnic drumuri in zona respectivã. Ca multi bucuresteni, vecinul este rentier: in Ilfov are chiriasi in casã, parcare cu plata in curtea imensa, chiriasi in hala industrialã construita de mâna lui…Se ocupã si de albinãrit…Mi-a promis cã-mi gãzduieste  calul dacã mã hotãrãsc sã cumpãr unul de la tiganii din sat…Ne sfãtuim…L-am asistat uneori in negocierile cu firmele care au inchiriat hala. Pe doamna Olteanu, sotia prietenului meu, am cunoscut-o in urmã cu un an. S-a recomandat chiar asa: „Sunt doamna Olteanu, profesoarã, pensionatã de boala; sotul meu mi-a spus cã sunteti deosebit; nu i-ati cerut nici un ban pe poarta care i-ati dat-o inapoi. Va multumesc ca-l ajutati sa inchirieze la pret bun…”. Acesta era adevãrul: mi-am comandat o alta poarta, iar cea veche i-am dat-o gratuit dlui Olteanu…Deci, de un an o salut pe dna Olteanu. Uneori discutam despre greutãtile momentului. Doamna nu merge niciodatã la gospodaria din Ilfov, dar de câteva ori mi-a spus cã se ajuta mult cu cele 6 milioane incasate din chiriile aferente. Mi-a mai spus,   ca o lauda, cã mult timp credea cã sunt bozgor, dar acum le spune tuturor cã suntem o familie ortodoxa; s-a interesat; stie cã am fãcut si sfestanie…Nu eram incântat de discutiile cu vecina; mai ales cele privind veniturile din chirii. Eu stiam cã sumele sunt cãtre 40 de mili0ane, dar am tãcut…De curând doamna a aflat de la fisc sumele exacte…Nu mai stã de vorba cu mine…Domnul Olteanu zice sã n-o iau in seama…Cred cã redevin bozgor.