…De Ziua Crucii, odinioarã, ca si in zilele noastre, se intâmplau multe.
Unii isi amintesc de bâlciuri cu cãlusei, pepeni si inghetata.
Eu imi amintesc ca fiind o zi de cumpãrãturi urgente, emotii, cãlãtorie spre oras…Asadar, stres…
Pentru copiii “de pe sate” era ziua in care se instalau la internate sau la gazde. Se transportau cu caruțele paturi, perne, dune, imbracaminte si alimente…
Mult timp nu m-a interesat, deci nu am stiut nimic despre semnificatia si simbolistica sarbatorii de dinaintea inceperii scolilor.
Simbolistica zilei• Ziua Crucii nu este importantă doar ca punct de hotar, ea se bucură şi de alte semnificaţii. În tradiţia creştină, crucea este cea mai de temut armă, atît a lui Iisus Hristos, cît şi a tuturor oamenilor. Ea a fost cea care a sfinţit pămîntul şi toate lucrurile de pe el. Crucea ferestrei, sau cerceveaua, sfinţeşte acest microcosmos care este casa, îndepărtînd pericolele. Semnul crucii îi apără pe oameni de nenorociri şi primejdii şi îndepărtează teama. Tradiţia mai spune că este suficient să-ţi aduci aminte în ce zi a săptămînii a picat în acel an Ziua Crucii, că pe dată capeţi putere şi-ţi învingi teama. Fiind o zi foarte importantă, s-au instituit de-a lungul timpului o serie de interdicţii. Cea mai importantă este legată de interzicerea consumului alimentelor care au forma unei cruci: usturoi, nuci, prune sau peste. Nu se lucrează pe camp sau în casă, pentru a nu atrage primejdiile. În schimb, cei care ţin post negru, însoţit de rugăciune din suflet, se vindecă de multe boli grele.
Ofrande de Moşii de toamnă
• Se dau de pomană, de sufletul celor morţi, vase de lut. De obicei se oferă copiilor şi se umplu cu apă proaspătă de izvor, cu lapte sau cu miere. Deasupra se aşază un colac sau un covrig. Pomana este primită doar alături de o lumînare şi un cuvînt bun. De Moşi se organizează în sate tîrguri de toamnă, în care se vînd diferite vase de lut, de toate mărimile si formele.
Asadar, ziua de azi este mai sigura cu post negru, altfel putem sa gresim consumand nuci, prune usturoi, pesti...
Pâna azi n-am stiut despre aceste restrictii; chiar daca le stiam, nu mi s-ar fi aplicat prea des, deoarece zilnic sunt pe drumuri.
Stiu din pruncie, cã postul si ajunul nu se impun in timpul calatoriilor.
Se povestea despre o ruda, Nuțu lui Ionu’ lu’ Şimon, in casa cãruia a fost gãzduit tata ca orfan, cã in zilele de post acest gospodar de seama pleca la drum avand in desaga cele cuvenite: palinca, slana, ceapa si brânza. Spre seara, se intorcea acasã…Nimeni nu avea curajul sã-i cearã explicații…
Inchei cu una dintre cele mai vechi amintiri.
Nu stiu exact ce vârsta aveam, dar imi va spune sorã-mea, care in acel an, de Ziua Crucii, a fost (con)dusã cu cãruța noastra pentru a incepe liceul la Negresti-Oas. Acolo era profesoara Aurica unchiului Vila, iar sotul ei, Ionel, era procuror…Altfel, consatenii nostri se orientau, in egala masura, spre Satu Mare sau Baia Mare.
Plecarea s-a facut dimineata devreme. In familie s-a relatat multi ani varianta cã m-am ascuns cu o seara inainte in fânul din caruța si m-au descoperit la primul popas, in Seini, dupã ce trecusem Somesul cu podul plutitor…
Dacã pâna la Seini sunt 7 km, masurati peste cativa ani de mine in anii grei de liceu, apreciez cã Negrestiul este la vreo 30. Deci durata cãlãtoriei, cu caruta trasa de cai, a fost de vreo cinci ore.
Dupã ce am trecut de Seini, am urcat dealul spre satul Orasul Nou, apoi am coborât in Tara Oasului; cu aceasta ocazie tata mi-a spus sã privesc atent la “ce-i dincolo de deal“, cum il tot intrebam arãtând de pe câmpia natala spre nordul impãdurit.
“Dincolo de deal este alt deal apoi Tisa, Polonia si Cehoslovacia, unde am vândut boi si am adus dohan si tigari, la contrabanda, impreuna cu niste prieteni oseni, cu care am fost in armata si pe zona…; asta era inainte de cedarea Ardealului…”
Apoi a continuat: “Osenii ãstia nu-s ca noi, sunt mai fãra carte.
In ’45, când ni s-o spus celor de pe sate sã mergem la defilare, in Sãtmar, cu steaguri frumoase, cei din Racşa au venit cu steag unguresc…S-au fãcut de râs; toata lumea ii arãta cu degetul. Unii îi fotografiau,…
Primarul lor tot intreba nedumerit: <verdele-i de bai ?“
*
Mai in vechime, copiii nu erau printre primele griji; mama povestea oripilata despre vorba ce o spuneau unele femei mai bãtrâne, când bãtea clopotul mic al bisericii:
“O fi murit un prunc…; bine ca n-a murit un purcel a oarecui…, mai ales de la sãracii care au doar un purcel”
2.Sursa citatului despre semnificatia Zilei Crucii:aici
Sunt şi unii oameni cărora, dacă ar putea să-şi cunoască subalternii şi să se cunoască şi pe ei înşişi, le-ar fi ruşine de întâietatea lor.(La Bruyere în Caracterele, IX, Despre cei mari)
Cel mai important lucru este să fii ceea ce eşti, fără ruşine.
Sursa:
…
