Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Cartile ca o prada

Posted by daurel pe 4 ianuarie 2010

Fiind al treilea dintre frati, ar trebui sa-mi amintesc cã primele cãrti citite sã fi fost de Ion Creanga sau Petre Ispirescu; cãrti care parcã le vãd si acum, cu copertile jerpelite si pagini indoite, uitate in cele mai neasteptate locuri din casã,  curte si gradinã. Pentru mine prima carte este Kon-Tiki , celebra expeditie a unui norvegian; cã veni vorba: ultima, care a meritat, este Cursurile de literatura ale aristocratului rus, ajuns profesor in SUA, Vladimir Nabocov. Dupa cartea cu expeditia au urmat cãrti masive: Mizerabilii, Napoleon, Fratii Karamazov, Demonii, Fratii JderiLe-am citit inainte de-a merge la liceu, pe furis, deoarece erau ambalate frumos si depozitate acasa la noi de cãtre verisorul Puiu, care-si schimba des localitãtile in care-si practica meseria. Puiu este un intelectual fin; incã in vechiul regim a vizitat tot ce se putea vizita atunci; inclusiv China…Trebuie sã spun cã lecturile imi erau controlate de pãrinti prin intermediul fratilor mai mari, care certificau, in fata parintilor, dacã cartile sunt sau nu sunt lecturã scolarã…Desigur, am fost santajat…Fratii isi exersau cu mine abilitatile de negociere. Cât de putin am citit mi-am dat seama cam peste zece ani, dupã facultate, in armatã la Radna-Lipova, unde bucurestenii, si-l amintesc aici pe ing. Lipoveschi, citeau câte un roman pe zi…Aici, in cele sase luni de armatã am citit istorii militare, inclusiv de actualitate, cum ar fi rãzboaiele arabo-israeliene si istoria milenara a acestui conflict; cât era posibil le discutam si cu profesorii, ofiteri superiori de tancuri si auto. Pentru mine ultimele achizitii de cãrti au fost in 1990, când d-na Nusa de la Centrul de Librarii a emigrat in Canada. Nici n-a mai avut timp sã-mi explice cine-i tovarãsul Iliescu, pe care mi-l amintea prin anii ’80, când imi mai dãdea câte o carte in plus spunând: „a luat-o si tovarãsul Iliescu,… personal…” .  Una dintre aceste cãrti a fost „Toamna patriarhului” ; apoi restul scriitorilor sud-americani, tradusi intentionat ca sã stim cã sunt dictaturi si dictatori mai ale dracului…; ceea ce nu neg…Mã intorc la Nabokov, care  enumera zece scriitori europeni remarcabili. Dostoievski nu este, dar sunt Tolstoi, cu Ana Karenina, Gogol, Flaubert, Dickens, Proust, Joyce, Kafka…Asadar, dupa ce mi-a confirmat Nabokov (autorul Lolitei!) ca am citit ce merita, nu mai pierd timpul sa fiu la fel de citit ca dl Basescu, care l-a citit si pe Cãrtãrescu…

12 răspunsuri to “Cartile ca o prada”

  1. In copilarie si-n tinerete am citit destul de mult,primele romane citite fiind cele de Jules Verne.
    Nu prea-mi placea sa citesc din lista lecturilor obligatorii de la scoala, nu prea-mi placeau acele lecturi si mi se pareau cam greoaie.
    Marturisesc ca nu mai citesc,nu mai am rabdare sa citesc romane,prefer textulete,poezii de pe net.
    Va felicit pentru cartile citite si cunostintele dobandite.

  2. cristian said

    bune, solide lecturi; azi se citeste din ce in ce mai putin, iar marii clasici au devenit un fel de povara pentru scolari pe care parintii ii verifica mai degraba la siteurile accesate, decat la lecturi; eu mi-am impus si acum sa citesc minimum 2 carti pe saptamana; uneori nu izbutesc sa ma tin de cuvant si atunci, ca pedeapsa, citesc eseuri 🙂

  3. sebra said

    Uhh…mi-ai adus aminte de disperarea cu care colindam anticariatele în tinereţe, sau cumpăratul la pachet din librării când apărea o carte bună.Pentru cei ce nu ştiu, acel pachet conţinea cartea râvnită, plus încă vreo 4 carţi pe puţin, nevandabile, cum ar fi nu ştiu ce congres de-al tovarăşului sau cuvântări.
    Acum pofta de lectură a scăzut dramatic.O să încerc să iau modelul lui Cristian, prin autoimpunere 🙂

  4. daurel said

    @Supravietuitor.S-ar parea ca ma laud, dar ideea este ca unii au citit cu mult mai mult; eu nu mai citesc carti de cativa ani…

  5. daurel said

    @Cristian.Sunt ani buni de cand nu mai gust romanele, nici filmele; cate un eseu mai gasesc pe bloguri; si poezie foarte simtita…

  6. daurel said

    @Sebra.Dupa ce am aflat de la Nabokov ce-i literatura, sunt foarte selectiv…Insusi Nabokov, dupa ce s-a imbogatit n-a mai citit…

  7. Gina said

    Prima carte” Nuielusa de alun”. Apoi, multe povesti, dintr-o carte zdrentuita, ratacita prin podul bunicilor. .
    Pana la intrarea in liceu , literatura rusa, din biblioteca sateasca”Asa s-a calit otelul”, ” Tanara garda”, „Pe Donul linistit”etc. , romane frantuzesti, imprumutate de la niste vecini, reveniti din Baragan( nu pricepeam de ce atata vreme casa lor fusese incuiata), Drumes, ( pe furis), Jurnalul Annei Frank. Sunt cateva pe care mi le amintesc.
    Prima carte cumparata din rezervele mele-„Ivanhoe”, in clasa a VII_a.
    Dupa facultate, carti procurate ” pe sub mana”.Pentru fiecare membru al familiei. Cam asa mi-am alcatuit biblioteca.

    Aseara, am terminat, cu chiu cu vai’ supleantul’. Nu stiu cum de le-o fi placut celor care au tot laudat-o..
    p.s. In dimineata asta ” mi-am cumparat’ De veghe in lanul de secara”, J.D. Salinger .

  8. CELLA said

    mulţumesc pentru urările calde şi le întorc, să avem un an nou liniştit pe cît se poate

  9. daurel said

    @Gina.Am enumerat cartile care mi s-a confirmat ca ar merita…Restul au fost calea…Nu mai citesc/cumpar romane de cativa ani.Cand am vrut sa donez, vand ultimii treizeci de metri de rafturi de carti, am primit de la o vaduva inca vreo sase, cu mobilierul aferent cu tot… este ca un blestem! Totusi, mai arunc cate un ochi la imprevizibilele povesti de pe blogul d-lui Vania.

  10. daurel said

    @Cella.Sa dea Domnul!

  11. Mirela said

    Ai avut dreptate! Parcă ai fi răspuns ”lepșei cu lectura”, mai mult decât atât: avem în comun cel puțin cinci cărți/autori preferate/preferați. Zi frumoasă!

  12. daurel said

    @Mirela. Mi se mai intampla…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: