In context…

…faptele, sentimentele, atitudinile, vorbele, culorile,…, au alte intelesuri.

Cica, unul notoriu, ar fi spus:

Ca sã fii mãret, mai intâi trebuie sa fi fost înteles gresit; desigur, ca (mai) toate cugetãrile memorabile, este o parafrazare din Cartea cea mai slefuita si concisa; aici, probabil, Marcu 6.4 :  „Un prooroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui”.

Am citit sau  am auzit citatul despre mãretie mai demult; n-am prea inteles, insã ceva-mi spunea cã nu-i complet, nu-i tocmai adevãrat; trebuie sã fie un context…; altfel fiecare blogger fãrã trafic/comentarii ar fi mãret…

La fel este si cu ziua nationala; se  sugereaza cã la acea datã,  românii au realizat ceva original…

In 1918, in realitate, ca sa nu zic in adevãr,  era un context, o conjunctura, de care au beneficiat majoritatea popoarelor din Europa: sârbii, cehii, slovacii, popoarele baltice, polonezii…Se pare cã si evreilor le-a priit momentul pentru a accesa Palestina…

Asadar,  in 1918  românii erau sincronizati cu Europa mai mult decât li se promisese la plebiscitul din 1866. Eram in rândul lumii; lumea conta pe români. Nici n-a contat cã armata a dat chix; a contat determinarea politica si populara de-a fi loiali unor angajamente internationale; chiar daca unii aliati ne-au lãsat cu ochii in soare(le Mãrãsestilor…) A contat ceea ce devenise Romania fata de 1859, 1866, 1877, 1881…

Regatul construit de Carol I era atractiv, altfel nu s-ar fi (a)lipit de el cele doua provincii.

Din pãcate, si acum, in 2010, persista spiritul falsei diplomatii ceausiste;  nu se subliniaza suficient , când ar fi atâta nevoie, cã prima provincie care a aderat la  Vechiul Regat a fost Basarabia, la 27 martie 1918…(Imi place cum isi spuneau: Vechiul Regat…)

Despre patriotism: vã recomand, pe situl Pro Atitudine,1 decembrie și mitul unității, la care completez cu ce retin de la dl Plesu: patriot este acela care, prin atitudinea sa, determina pe strãini sã-i respecte poporul; (sau tara?)

Despre conjunctura Unirii sunt de acord cu GEOCER, la care am comentat si am cãzut la pace: fãrã sprijinul Frantei si SUA nu s-ar fi materializat evenimentul…(Desteapta-te Romane!)

Ar mai fi ideea ca vreo 7 % dintre cetãteni nu se bucurã in aceasta zi; alte procente, greu de sondat, nu se bucura deoarece este frig…; poate are dreptate C.T Popescu, când propune prima duminica din iulie; eu, dupa cum stiti, sunt pentru 10 Mai .

Recent am aflat o updatare a cugetãrii:

Ca sã fii si mai mãret, trebuie sã-i ierti pe cei care te-au înteles gresit…

Acum, imi este mult mai clar; m-am linistit, nu-i nici o noutate; mãretia se bazeaza pe incredere, deci pe caracter ; iertarea este necesara cel putin din doua motive:

– n-are rost sa te superi pe cei cu disponibilitati intelectuale reduse; sunt nevinovati…

– nu trebuie intãrâtati criticii, nici  concurentii la mãretie; numai in rândul acestor persoane, personalitati, se poate gãsi recunoasterea, fie ea si postmortem…

– ura si rãzbunarea sunt obositoare; drumul spre glorie este oricum greu, nu meritã parcurs cu incrâncenare.

PS. Am scris comentariul la updatarea cugetarii având in minte  pe Iuliu Maniu, Ion Ratiu si Corneliu Coposu…

Aleargã, slãbeste, bucurã-te si taci

Sunt avertizat prin lãtratul câinilor, când, la ore imposibile din noapte, cineva aleargã pe stradã; unii aleargã cu câinii lor de rasã, ceea ce maidanezilor mei nu le convine…

Veti spune cã mã leg, din nou, de vecini; asa este, insã am replica celui care nu s-a sfiit sã muste un câine:

” el, javra, a inceput! „

Alergãtorii la care mã refer adreseaza si cuvinte injurioase la adresa câinilor nevinovati din curti; uneori isi insotesc cuvintele cu gestul de-a da cu fesurile de pãmânt…

Alegãtorilor diurni le vãd dispretul din priviri când nu mã feresc repede din fata lor; ceva asemãnãtor cu relatia sofer-pieton…

Practic, adica fizic, eu n-ar trebui sã-i incomodez; sunt atât de insignifiant incât unii cunoscuti trec de doua ori pe lânga mine  si-mi rãspund la salut numai odata…; uneori niciodata…

Redau mai jos descrierea artistica a celor mentionati…

Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el  începe să lucreze trufia.

Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci!
Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti,sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne ,poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere.
Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată…

Sunt nevoit sã transcriu si ce nu-mi convine:

orice tinere de minte a răului, orice lipsa de mila, orice lipsa de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingășiei unui menuet de Mozart … este un păcat si o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,orice căutătura rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol si strica totul…

Celor care, asemenea mie, n-au citit incã minunatele mãrturisiri ale acestui admirator al spiritualitãtii românesti, pot gãsi autorul si textul integral pe blogul Incertitudinini;

Cei ce au citit,  stiu ce au de fãcut…

Indreiu lu’ Indreiu Indreichi

Gospodaria copilãriei mele era intre Indreiceni; Indrei, Indreica, nu era nume de familie, ci o forma popularã a numelui de botez; in acte, toti Indreii erau ortografiati Andrei…

Prietenul meu, pânã pe la 15-16 ani, a fost colegul de grãdinitã si scoala  Viorelu  lu’  Indreiu Indreichi; am fost colegi si in primul an de liceu, insã optiunile noastre incepeau sã fie diferite; Viorel a plecat in lume…; dupã vreo doi ani, incã minor, a fost adus de cãtre militie si incredintat pãrintilor; povestea cã a fost marinar, chelner…; cred cã povesteste si azi; dupa cate stiu, n-a mai pãrãsit niciodata satul…Tata sustinea cã prietenia asta, care-si fãcuse cãrare prin grãdinã si peste gard, l-au costat  frâiele si zurgãlãii cu care impodobea caii la evenimente…Eu ii rãspundeam, cam necugetat, cã la colectiva agricolã putem merge  fãrã zurgãlãi…

Tot atunci, dupa ce a plecat Viorel, deci in al doilea an de liceu, s-a rupt si portía de colindatori; vreo trei dintre  liceeni mi-au propus sã nu mai colindãm impreuna cu cei de la scoli profesionale; am refuzat; la fel a procedat si Lica lui Roatis, odihneasca-se-n pace ! nu-mi reamintesc la care portíe a aderat Vasile Cavasi…

In aceastã formatie am colindat, in satul natal, pâna la varsta de 23 de ani; Craciunul varstei de 24 de ani l-am sarbatoruit in armata, la Lipova-Radna; urmatoarele in Bucuresti…; n-au mai fost nici portíe, nici colind; a fost un fel de erzatz…

Prietenia cu Gusti si  Ratiu, colegi din generala, insã pe atunci neliceeni, a inceput la acel Crãciun al rupturii; continuã si azi…

Multi ani sãrbãtoritilor de ziua Sf. Apostol Andrei !

PS. Am cãutat dovada cã Indrei=Andrei n-am gãsit decât:
,,Ratiu” (sau Racz a fost numele tipic sub dominaţia ungara sau Ratz sub dominaţia austriaca) este unul dintre cele mai vechi nume de familie atestat documentar din Transilvania. Prima data apare in 1332 când voievodul Thomas Szeczenyi atesta ca Andrei (Indrei) este un ,,Nobilis” (nobil)… (Aici)

Updatare: O Doamna din Germania mi-a facut o surpriza nesperata; cã de aia-i surprizã… ; a gãsit o clasica melodie  scolara,  pe care vreo zece nemti, in 30 de ani de când ii tot intreb, n-au reusit…

Ai nostri tineri…

…au un mare atu: se formeaza intr-un mediu impregnat de mândria cã suntem un popor vechi cu traditii bine implementate si verificate, oameni descurcãreti, deci inteligenti…N-au nici o emotie sa concureze cu strainii ! Ca la meci: „…pe ei si pe mama mamii lor !

Pânã acum câteva zile eram convins cã tineretul român, atât de avansat in informatica, este bine documentat in privinta nivelului de cunostinte ale tinerilor din Vest.  Mentionez cã mã refer strict la cunostinte tehnice si financiar economice.

Ceva semnale aveam de la fiicele mele, plecate de peste trei ani, insa ele au pregãtire umanista, care, se pare, poate fi mai usor armonizata cu alte culturi…Mai stiam de la un muncitor intors din Italia urmãtoarea cugetare: „Daca am fi noi cei destepti, ar munci italienii pentru noi…”

De câteva luni bãiatul unor vecini este student bursier in Anglia, la Notingham; numele orasului mi-e cunoscut; nu numai din filmele cu haiduci, ci si prin faptul cã cineva apropiat urmeaza acolo un masterat in stiinte juridice.

I-am fãcut o bucurie vecinului  lãsandu-l sã-mi povesteasca. Unde gãsesti pe cineva dispus sã te asculte ? Mai ales cã omul prezenta totul ca un succes a  familiei lui…Cam ca o laudã…Recunosc, au o realizare deosebita. Oricum, n-aveam cine stie ce graba; tineam parcarea libera pentru o conostinta ce se anuntase in vizita…

Bursa anuala este de 3462,oo lire/ an, bani pe care absolventul ii va restitui incepând cu momentul când va câstiga peste 16.000 de lire anual; atunci se va aplica 10 % la suma care depaseste 16.000…E simplu si motivant.

Altceva voiam sã spun, vorba unor povestitori de la tv…

Am aflat ce se pretinde absolventilor de liceu.

Studentul a urmat cele mai bune licee din Capitala; mamã-sa este medic, cu masterat in Anglia; taicã-sãu este inginer chimist, ca orice inginer de stil vechi, privatizat in prepararea vopselelor speciale pentru artisti. Ca orice parinti, erau convinsi ca odrasla lor, bãiat de capitala, ii va uimi pe provincialii din Nottingham. Deocamdata, uimirea universitarilor englezi este mai mult o perplexitate.

Aproape in fiecare zi vecinii il ajuta pe baiat, prin internet,  la pregatirea pentru laboratoare si la redactarea referatelor.

Studentul a constatat cã si sud-americanii au fost mai bine pregatiti in licee decât el; nici nu cautã sã se compare cu indienii sau cu studenti din alte foste colonii britanice… A spus cã regreta cã n-am fost o colonie a unei puteri civilizatoare…

Facultatea nu are asistenti decât in laboratoare; profesorul merge cu studentii pe câmp, improvizeazã baraje pe râu, monteaza pompe  pentru simularea alimentarii cu apa a unor obiective; unele mai sus decât barajul, altele in aval…Nici alimentarea unui consumator la nivel cu apa din acumulare nu-i simpla…Lucreaza in grupe mici, profesorii acorda cu bucurie consultatii ; cumva, n-am prea inteles cum, sunt si ei cotati dupa cum vor reusii in viata actualii studenti…

Profesorii si laborantii descopera mereu noi lacune in pregatirea românasului:

– nu v-a invãtat in liceu cum se determina titlul unui aliaj? nici pentru argint ? ce fãceati voi la chimie?

– cum alegeati voi pompele in laboratorul de hidraulicã ?

– chiar nu reusesti sa faci diferenta dintre volt si watt ?

– la voi nu se da timpul probabil? n-ai auzit de presiunea atmosferica ? Torrul nu-i ceva asemanator colacului de salvare…

Bãiatul vecinilor are toate atuurile sã depãseasca, inclusiv  cu ajutorul pãrintilor, toate aceste aspecte practice; la teorie merge bine, ca orice român…

Am un fel de nepot, inginer constructor de locomotive, ajuns cu o bursã in SUA; n-a rezistat la ironiile conducatorului de doctorat si a renuntat la bursã; s-a angajat intr-o uzina pentru a invãta practica vestului…Nici la doctorat nu te poti baza pe teorie…

PS. Am pus si eticheta  „burse in strainatate”; fac si eu cercetare…

In asteptarea emisiunii preferate

Aveam in plan câteva articole, insã n-am chef sã le dezvolt.

Le voi enunta pe scurt.

#   Doi navetisti discutau, la un pahar de vorba servit in autobuzul de Mogosoaia.

– Acum vor sa invete geografia si istoria in ungureste…

– Da, le convine…; de ce nu cer sa invete si matematica in ungureste? Aud ? sa-i vad eu daca pot invata in ungureste cat este radical din 49…

N-a mentionat ordinul radicalului, insa ne-a privit pe toti cu superioritate…

#  N-am mai vãzut,  de câtiva ani, elevi cu rame de geam duse la geamgii; acum scolile au termopane…

Pe vremea studentiei mele clujene, dacã spargeai un geam, luai cerceveaua in brate si rezolvai problema.

Tot pe atunci se povestea cã un student, constient cã nu poate pretinde prea des bani de la pãrinti invocând doar spargerea geamurilor, a telegrafiat: „urgent 100 lei spart decanul”

In general se povesteste cã studentii sub comunisti se tineau serios de carte*, erau respectuosi, civilizati…

imi amintesc de o scrisoare versificata:

Dragi pãrinti

Va sparg la dinti

Poac **  si bani

nu fiti tigani !

* despre stinta de carte, avem exemplu pe Emil Boc; **Poac=pachet

#  Un cunoscut m-a atentionat, tendentios, cã americanii au torturat prizonieri de razboi; am fost surprins, deoarece nu-l stiam atât de pornit impotriva americanilor; deci nu mi-am gãsit replica cea mai buna…Acum este operat la ochi si nu vreau sã-l enervez; rãspunsul ar fi: in rãzboi se tortureaza, se violeaza si se omoara; rãzboiul este oribil. Insa…

…cetatenii americani au aflat oficial despre torturi dupa 20 de ani; cetatenii rusi au aflat dupa 70 de ani; românii n -au recunoscut nici dupa 70 de ani cã au fost torturati evrei in Moldova; in Moldova Mare incepând cu iunie 1941, pe vremea lui Antonescu Ion…

#   Sunt in  dezacord cu cei care sustin ca O. Paler si A. Paunescu  ar fi repere culturale; am explicat cã nici nu le citesc opera, din cauza ideologiilor propagate  si a  caracterului lor indoielnic…; unii mi-au sugerat sã fac distinctie intre om si opera. Nu pot, nu vreau sa pot…Opera se va valida, daca se va valida, in timp; cam in acelasi mod Cãrtarescu si Liiceanu, abuzând de notorietate, au sustinut o putere care mã iritã; este dreptul meu sã mã protejez…

Nici pe Mircea Dinescu nu-l apreciez ca poet; nu-i voi citi nici versurile de pe etichetele sticlelor de vin… marca Dinescu;  din cauza cã propaga idei antimonarhice si l-a sustinut, in câteva campanii, pe Traian Bãsescu; a dus naivii in ispita…; inclusiv pe mine…

In rest, respect opiniile politice, convingerile religioase si talentul  tuturor celor care n-au „darul” si posibilitatea de-a manipula masiv…Mai precis, ii respect pe cei ce nu profita de notorietate pentru a manipula…Nici nu-i vorba intotdeauna de foloase materiale…Exista si misionari…

P.S. Emisiunea preferata de vinerea este Tãnase si Dinescu

Pentru a nu cãdea intr-un…

…senzational extraordinar de ieftin, de tip B1 sau DDD, am intercalat o postare conventionalã intre cele douã articole; altfel se puteau interpreta ca o singura poveste de tipul Ciocoii vechi si noi

cu antiteze si coincidente supãratoare; mai ales cã in povestea de azi este vorba despre sãteni; nici nu voi spune din ce provincie…

Sãtenii, sot si sotie, pensionari, ne-au anuntat miercuri seara târziu cã vin azi, joi, la un cabinet de audiometrie din Capitala; eu aveam stabilitã intâlnirea cu pensionarul  din postarea Ce-o mânã pe EA in luptã?. A trebuit sã-i preia sotia mea.

Incerc sã redau ce mi-a povestit, ce am inteles.

Acesti sãteni, fosti salariati , dar si gospodari de frunte, cu stupi, oi, porci, livada, vii…,  sunt necãjiti; au venituri doar din pensii, care cumulate abia depasesc  10 milioane; este pentru prima data când se plâng,  in cei peste  peste 35 de ani de când ne stim. Nu pentru surzenia barbatului, ci de mila nepotilor. In sate bolile, infirmitatile, sunt acceptate, in general, ca un dat firesc; mai ales dupa o anumita varsta…

Crinel, feciorul lor, cu sotia si trei copii este stabilit in Spania; câstigã doar 500 de euro/lunã.  Fiica lor, Crina, impreunã cu sotul, nu pot asigura celor doi copii, Darius si Daria,  confortul necesar; nici nivelul care l-au avut ei in copilarie sub regimul comunist.

Oaspetii nostri au decis sa lupte cu bolile pentru a fi in stare sã-si ajute mai eficient nepotii.

Din vorba-n vorba au ajuns in fata medicului, care, inainte de-al consulta pe sot, a intrebat-o pe sotie:

– Cum se manifesta domnul? Dã televizorul la maxim?

– Nu-i vorba de televizor, il dau eu cât vreau…N-aude ce-i spun…trebuie sã-l strig de mai multe ori pâna sã-mi rãspunda !

Nu mai insist; medicul le-a fãcut audiograma la amândoi; barbatul, desi este cu 6-7 ani mai in vârsta, are auzul mai bun decât doamna…

PS. Dupa cum vã spuneam, azi l-am insotit, din nou, la un cabinet medical pe pensionarul citadin, intelectual, in varsta de 71 de ani impliniti in ianuarie; mi-a spus aceste amãnunte si faptul cã-i sunt prieten, cam dubios de multe ori…Am discutat si politicã, deoarece stiindu-se protejat, chiar nu mai era terorizat ca se va rãtãci…;  eu l-am criticat pe Adriean Videanu, el pe Dinu Patriciu…Ca intre prieteni…

Am primit de la…

…Sandu din Sighisoara:

Intr-o frizerie. Frizerul, taindu-l pe client de vreo doua ori, incearca sa discute cu el:
– Ati mai fost la noi pana acum?
– Nu, urechea mi-am pierdut-o in razboi.

Romanii la olimpiada.
In prima zi au luat o medalie.
A doua zi au mai luat una.
A treia zi i-au prins.

In tramvai:

– E cineva fara bilet, in fund ?
– Eu, da mi-l bag imediat!!

Sotul se intoarce tarziu acasa si incearca sa se bage in pat fara sa-si trezeasca nevasta. Sotia il intreaba:
– Ai venit, hai? Cat e ora?
– 10.
– Cum „zece”, daca eu am auzit pendula bãtând unu?

– Pai si, ce? Vrei sa
bata si zero ?!

Sotul: Nu mai fi suparata! Îti promit ca te fac cea mai fericita femeie din lume.
Sotia: Cînd pleci?

Un bancher discuta cu prietenul sau:
– Iti inchipui, m-am indragostit! Ea are 20 de ani, eu 65!
Ce crezi, sansele mele vor creste daca ii voi spune ca am 50?
– Sansele tale vor creste daca ii vei spune ca ai 80!
*
– Spune, Ioane, gasit-ai vreodata barbati straini in sifonier?
– Nu! Toti erau români….

Daca tot spuneti ca sunt glume vechi, revin cu una, publicata numai de catre mine de vreo trei ori; anul viitor nu va mai fi valabila; sper!

1.Suzuki le stie pe toate

Inceputul anului scolar, intr-un liceu din America, diriginta le prezinta clasei un nou coleg: Sakiro Suzuki din Japonia.
Incepe ora:
– Sa vedem, cine stie cel mai mult despre istoria Americii.

Cine a zis: ‘Libertate sau moarte!’?
Tacere de mormant in clasa, numai Suzuki ridica mana:
– Patrick Henry, 1775, Philadelphia.

– Bravo Suzuki, si cine a zis: ‘Tara este poporul, de aceea poporul nu poate sa moara.”?
Suzuki:- Abraham Lincoln, 1863, Washington.

Diriginta se uita peste clasa si zice:
– Mi-e rusine pentru voi, Suzuki vine din Japonia si stie mai multe despre America decat voi!

Din spate se aude o voce:

– Pupa-mã-n cur, Japo imputit!
– Cine a zis? intreaba diriginta..
Suzuki se ridica si zice:
– Generalul McArthur, 1942, la Guadalcanal, si Lee Iacocca, 1982, la sedinta actionarilor Chrysler.

In clasa iarasi liniste, numai din spate se aude iara:
– Imi vine sa vomit!
Diriginta striga:
– Cine a fost nemernicul?
Suzuki:
– George Bush senior, catre Tanaka ministru japonez, in timpul unei mese de serviciu, Tokio, 1991.

Inca un elev se ridica si zicet:
– Suzuki asta e un rahat mare!
Suzuki:
– Valentino Rossi, 2002, Brazilia Superbike GP.

In clasa e un haos total, diriginta lesina, se deschide usa si intra directorul:

-O adunatura de idioti mai mari ca voi n-am vazut in viata mea!
Suzuki:
– Traian Basescu, catre intreg guvernul Boc, la o noua sedinta de rectificare a bugetului si de creare a noi impozite, Bucuresti,  201o

Ce-o mânã pe EA in luptã?

Desigur, din considerente tactice, voi incepe cu EL…

Mai intâi portretul fizic: semãna si seamãnã,  in continuare, cu Danny DeVito; au cam acceeasi vârstã; +/-  6 ani nici nu mai conteaza. Are mimica si râs molipsitor precum actorul, insã expune dinti model Mircea Dinescu…

EL a luat bacalaureatul când liceul se termina dupa 10 clase; la 21 de ani era licentiat. Era si este bãiat de municipiu, un citadin; a avut profesori buni, inclusiv in facultate;  reamintesc cã, pâna in anii ’70-’80 erau in activitate profesionisti formati in perioada interbelicã; in 1975, spre exemplu, o persoana nãscuta in 1920 era incã in plinã si rodnica activitate…

Acum ajung si la EA; putini dintre cei ce-l cunosc pe EL stiu cã, in primii ani de activitate profesionala, a avut o relatie cu o farmacistã mai in vârsta decat el; avea nume unguresc. Mama lui EL  a avut doua motive sã se opunã, deci s-a opus; ceea ce a regretat mai tarziu…; asta spun cei care cunosc bine familia…

EL avea maxim 40 de ani când s-a cãsãtorit cu EA; a cunoscut-o intr-o statiune si au corespondat/negociat câtiva ani; in finalul acelei etape  EA a renuntat la municipiul natal si s-a mutat din Muntenia in Ardeal, in municipiul celui ce-i devenise sot; al doilea sot, deoarece era vãduvã. EA avea 43 de ani si pãrea de 50…

Este momentul sã spun cã am cunoscut-o si retin cum spunea, cu orice ocazie, chiar si fara ocazie, cã in orasul ei natal era cea mai eleganta, insã in orasul ardelenesc nu poate sã atragã privirile trecãtorilor din cauza nerusinatelor de unguroaice care se imbracã indecent si fãrã stil…

EL nu mai era el; nu-i mai invãta  pe muzicanti, la nunti, arii celebre din opere, nu mai fãcea demonstratii de vals, tango, rock and roll, yenca…Este adevarat cã EL a fãcut, dupa insuratoare, cariera surprinzatoare; a ajuns inspector la o autoritate din vechiul regim, a intrat in cercul celor ce nu stãteau la cozi…

Totusi EA tânjea dupa orasul natal…

Dupa vreo zece ani de mariaj, EL si-a vândut apartamentul superb din centrul orasului si s-a mutat in orasul sotiei; cunoscutii au apreciat cã, prin acest pas, nu mai este insurat, ci este mãritat…Acum cred cã s-a maritat mai inainte de-a pleca in orasul nevestei…

Recent m-am reintâlnit cu EL in Bucuresti; s-a bucurat ca un copil; era imbrãcat cu gust, cu geanta modernã, insã cu doua fermoare ale acesteea erau deschise deschise…A verificat: nu fusese jefuit.

Dupa ce s-a lãudat cã are pensie de peste 20 de milioane,  mult mai mare decat a sotiei, cã si-a cumpãrat recent o masina nouã si a modernizat casa sotiei, am ajuns si la adevãratele probleme. Nu-si gãsea carnetelul unde-si notase cum ajunge la cabinetul medical unde avea programare, dar nici nu voia s-o sune pe EA sã-i mai explice odata; voia sã intrebe pe cineva unde-i cabinetul particular respectiv; dupa el, trebuiau  sã stie multi adresa cabinetului, deoarece i-a spus EA cã-i cel mai bun…

Auzisem eu ceva, asa cã i-am privit mâinile; ii tremurau, insã nu atrageau neapãrat atentia; dupã un timp mi s-a pãrut cã nu-i mai tremura mâinile.

Am sunat pe cineva sã caute pe internet si ne-a descurcat; am ajuns repede la cabinet unde  doctorita ne-a spus cã EA a sunat de câteva ori si i-a lãsat numãrul de telefon al lui EL . L-a luat la rost:

– Ce-i cu telefonul? V-a sunat sotia,v-am sunat si eu…

L-am vãzut pe EL speriat, panicat; a cãutat agitat telefonul in toate buzunarele geantii. Dupã ce l-a gãsit, a explicat:

– L-am inchis când am intrat in garã, cã-i un loc public…

………………………………………………………………………………….

– V-am spus de trei ori, cum sã luati tabletele; v-ati si notat; poate sã vã confirme si prietenul dumneavoastra…

– Imi cer scuze, asa mã pierd in locuri strãine…Nu vã suparati, doamna doctor… Cu permisul auto…

– Am vorbit cu doamna EA, nu am scris in fisa nici o boala care sã trebuiascã anuntatã…

……………………………………………………………………………………………………..

In drum spre garã l-am intrebat de ce se complicã sã cheltuie cu autoturismul; ar putea umbla cu taxiul; este mai practic, mai de prestanta.

– Nu se poate, ce stii tu despre orasele de provincie; mergi la un spectacol, la biserica mea, la biserica frecventata de EA…Pe ea o cunoaste tot orasul; fostul ei sot, cred cã ti-am spus, era un profesor renumit…Un liceu ii va purta numele…Eu stiu cum se pune problema…; de când eram inspector…Trebuie sa-ti mentii rangul, statutul…

L-am urcat in tren; joi il astept din nou; când i-am sugerat sã vinã insotit de EA s-a panicat…

Bine cã nu vine cu masina personalã…

Un tânãr dintre aceia,…

…ce trec vara pe la noi in drum spre mare, mã mai sunã din cãnd in când sã mã intrebe despre investitii.

Tânãrul nu este un debutant, ci profesor intr-un oras transilvan, familist, automobilist; a lucrat in vacante si in strãinatate, deci nu este tocmai un  român verde , insã de multe ori se exprima in sabloane de forma:

„daca unul se imbogateste, cel putin unul sãrãceste”; „americanii sunt inculti si aroganti, nu stiu decât sã faca bani si sã subjuge alte natii; ei nici nu sunt o natiune…”

Fiindu-mi oaspete, il contraziceam moale, schimbam subiectul…

Cred cã a vãzut pe lânga fotoliile mele preferate, pe care le apãr cu strãjnicie, atât  cãrtile despre investitii si afaceri, cât si cãrtile de morala crestinã, multe publicate de cultele protestante, ceea ce l-o fi contrariat stiindu-mã ortodox practicant.

Dobândind niste bani, tanarul profesor s-a asociat cu incã doi tineri, dintre care unul este intreprinzator, si au pornit o afacere pe care profesorul n-are cum o controla zi de zi; a intrat la idei…; firma era in Bucuresti, asa cã m-a intrebat cum mi se pare mie piata serviciilor unde investise. I-am spus cã unora le merge, deci ar trebui sa le mearga si lor…

Apoi,  n-am comunicat vreo doua luni; când m-a sunat  mi-a spus sã nu râd, sa nu-l iau peste picior…

A povestit cã s-a dus la biserica, s-a rugat sã mearga afacerea, s-a rugat ca Domnul sã-l lumineze pe asociatul care conduce…La doua zile dupã rugaciune au primit comenzi promitãtoare…

PS. Iar am abordat cel putin trei teme si cititorii se vor intreba ce-am vrut sa zic…

Mai adug ceva din Caragiale; pentru restul povestii ecologice am mai dat la inceput un link:

„Noi, romanii verzi, purcedem de la urmatoarele principii sanatoase
de progres national:

A iubi neamul sau e peste putinta din partea aceluia care nu uraste
celelalte neamuri.

Un neam nu poate avea vrajmasi in propriile sale defecte;
vrajmasii lui sunt numai si numai calitatile altor neamuri.

De aceea, un neam nu trebuie sa-si piarda vremea a se gindi cum
sa-si indrepteze defectele si cum sa-si cultive calitatile; el
are altceva mai profitabil de facut: sa le numere defectele si sa
le ponegreasca sau de-a dreptul sa le tagaduiasca altora calitatile.

Prin urmare, un neam trebuie sa aiba vecinic groaza de celelalte,
deoarece existenta unuia n-are alta conditie decit compromiterea
completa a altuia.

De aci, necesitatea imperioasa a exclusivismului national celui mai
extrem.

Barbatul care are copii cu o femeie de alt neam, sau viceversa,
creste la sinul lor niste monstri, cari jumatate vor iubi pina
la nebunie neamul in mijlocul caruia au vazut lumina, iar jumatate
il vor uri cu inversunare.

Da-mi-ai, nanã, de-ai avea? Despre cersetorie

Nanã este o tãrancã cãsãtoritã.

Cersetori au existat dintotdeauna; unii sunt tãcuti, altii vocali; dintre cei vocali, unii recita, altii cântã…Unii-si exhiba infirmitatile…

Cred cã exista studii sociologice despre lumea cersetorilor; eu as vrea sã povestesc despre cersetorii care recita.

A fost o perioada când intâlneam zilnic un tânãr care recita, destul de corect si cu multa simtire, toate cele aproape 400 de versuri din Luceafarul; apoi trecea, de-a lungul tramvaiului, sã-si ia pomana…Uneori anunta cã recitã „poezii filozofice proprii”; erau mai intinse decât poezia eminescianã amintita. Dupã recitarea creatiei proprii nu mai trecea sã ceara; unii cãlãtori mergeau si-i dãdeau inca o data bani.

Se pare cã exista multi oameni nescoliti cu o memorie si talent extraordinare. In primii ani ai comunismului s-a infiintat o „scoala pentru poeti”; au fost  admisi vreo trezeci de tinere sperante; dupa absolvire s-a dovedit cã au iesit atâtia poeti câti intraserã: unul, numit Nicolae Labis…

La sate sunt valorificate talentele native sub diferite forme: femeile bocesc la inmormântãri, bãrbatii sunt angajati ca staroste la nunti; câte doi, unul de partea mirelui, altul de partea miresei…Desigur sunt si corurile sãtesti.

Nu-s sigur cã, dacã si-ar fi urmat talentul, dacã ar fi fost incurajati de cãtre stat, cum se pretinde, ar fi ajuns poeti; mai degrabã niste veleitari milionari cum este Dinescu; despre poetii  care nu-mi pot da replica nu zic…Dinescu a recunoscut cã a aflat târziu cã poezia poate fi si fãrã rimã…

Au fost cazuri recente in care artistii,  nu numai poetii, au cersit recunoastinta românilor si stipendiile aferente…

Unele ambitii artistice sunt sustinute de familii; familiile cu judecata pondereaza ambitiile odraslelor; am postat ceva pe aceasta tema sub titlul Calea Victoriei/octombrie 23/2009

Asadar, cersetorii sunt ingeniosi.

Pentru mine, cea mai inspirata abordare a potentialelor binefãcãtoare este expresia din titlu, folositã de romii ajunsi pâna in satul copilariei mele, aflat la vreo 50 de km de satele romilor, situate in  Zona Codru din tinutul Sãtmarului, zona sãracã, deci cu puternicã tusa folclorica.

Updatarea de duminica seara: despre frumusetea limbii germane: Limba germana :))