Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Archive for the ‘Povesti’ Category

Civilizatie(2)

Posted by daurel pe 2 Noiembrie 2016

Am promis că voi reveni cu postari despre fapte bune.
Căutând  cu cheia „să nu incetăm de a face binele” am găsit textul de mai jos:
La începutul primului război mondial, pe vârful unui munte, se afla cea mai temută închisoare. Nimeni nu reuşise să evadeze vreodată de acolo, în general, cei trimişi aici erau fie condamnaţi la moarte pentru crime sau jafuri deosebit de grave, fie ispăşeau o pedeapsă foarte mare. Deşi era atât de bine păzită, într-o seară un criminal a scăpat. Toată noaptea gardienii l-au hăituit cu câini, însă, spre dimineaţă, i-au pierdut urma într-o pădure. Fugarul, obosit după atâta goană, a văzut într-o poiană, o luminiţă la fereastra unei case. Desigur că acolo putea găsi ceva de mâncare şi haine. Cu disperare, a năvălit în odaia mică, unde o imagine cu totul neaşteptată îl ţintui în loc: o tânără femeie plângea lângă un copilaş micuţ, care, de asemenea, scâncea. Pe masa goală, un rest de lumânare lăsa în mica încăpere o lumină slabă, în care se vedea, totuşi, chipul palid şi slăbit al femeii. Parcă trezit dintr-un coşmar, evadatul o îndemnă pe tânăra mamă să nu se sperie, se aşeză alături şi o întrebă ce probleme o fac atât de nefericită. Aceasta, printre lacrimi, i-a răspuns că soţul ei a murit pe front, că nu mai are nici un ban şi că, de foame şi frig, copilaşul s-a îmbolnăvit. – Lasă femeie, îi spuse puşcăriaşul, o să te ajut eu. – Nu vreau să furi pentru mine şi nici să sufere cineva nu doresc. – Nu-ţi face griji, nu va suferi nimeni! – i-a răspuns omul şi a luat-o pe femeie cu el. Când au ajuns împreună în faţa poliţiei, aceasta l-a întrebat mirată: – Ce faci? – Lasă, ţi-am spus că n-o să sufere nimeni. Vino! Intrând cu ea în clădirea poliţiei, omul s-a predat, iar când şeful poliţiei a venit să vadă cu ochii lui dacă periculosul puşcăriaş este, în sfârşit, prins, acesta îi spuse: – Femeia aceasta m-a găsit în casa ei, când încercam să fur câte ceva şi m-a adus aici. Dă-i recompensa pusă pe capul meu, o merită! Cu lacrimi de recunoştinţă în ochi, femeia n-a mai spus nimic. Era o recompensă foarte mare, deoarece puţini credeau că cineva l-ar putea prinde şi preda pe criminal. Bucuros că îl avea acum prizonier, şeful poliţiei a plătit imediat femeii suma enormă, după care l-a trimis pe fugar înapoi la închisoare, sub pază strictă. După câteva zile, însă, femeia, cerând o audienţă la directorul puşcăriei, i-a povestit acestuia totul, aşa cum se întâmplase cu adevărat. Uimit de bunătatea deţinutului său, cu ocazia Sfântului Crăciun ce se apropia, directorul l-a graţiat, căci era obiceiul ca, o dată pe an, să fie eliberat puşcăriaşul care s-a purtat cel mai bine. Timpul a dovedit că omul acela se schimbase cu adevărat, căci niciodată nu a mai făcut ceva rău”.
Invătătura rostită de Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova)
Sursa: adev.ro/nof13b
*
P.S.Sper să reusesc, tot azi, o postare pentru MfC.

Anunțuri

Posted in civilizatie, Mari romani, Povesti, religie | Etichetat: , , , | 2 Comments »

Un text din scoala Waldorf

Posted by daurel pe 13 Noiembrie 2015

Deoarece  intâlnesc  adesea in transportul public  pãrinti care isi insotesc copiii la si de la scoala Waldorf, am cautat pe internet mai multe informatii  despre acest sistem de invãtãmânt.
Printre altele, am gãsit o poveste destul de ciudatã:

Un cerşetor diform şi schilod a intrat într‑o biserică, tocmai în momentul predicii. Preotul spunea credincioşilor, că orice pe lumea asta este bun, frumos şi potrivit scopului, pentru care a fost creat. La sfârşitul slujbei sărmanul cerşetor, care nu se putea împăca deloc cu soarta lui, l‑a întrebat pe preot:

–Spuneţi, că orice pe lumea asta, este bun, frumos şi potrivit. Oare eu, aşa diform şi nenorocit, eu sunt bun, frumos şi potrivit?

Preotul l‑a privit cu dragoste, a făcut o mică pauză şi apoi i‑a spus:

–Pentru cineva, care trebuie să stârnească mila eşti foarte bine creat !
*
In acelasi loc am gasit si recomandari privind situatiile in care se relateaza povestea:
Spunem povestea: pentru a ilustra diferenţa inteligenţă ‑ înţelepciune, cuiva superficial,  aceluia ce măsoară totul după sine,  celui ce nu se împacă cu soarta sa grea.
Totodata, în toate există o logică, chiar dacă noi nu o vedem, forma este adecvată scopului, esenţa se regăseşte şi în forma exterioară, totul are o raţiune de a exista. Descoperiţi alt sens!
Sursa: aici
&
P.S. Acum, dupa ce am postat-o,  mi se pare mai putin ciudatã…

Posted in Povesti, religie | Etichetat: , | 4 Comments »

Despre noroc si ghinion

Posted by daurel pe 14 Iunie 2015

Revin in blogosferă cu incă o poveste cu tâlc.

 Noroc şi ghinion

Un ţăran pierde iapa sură, singura lui avuţie.

–Ai pierdut tot ce aveai, sărmanul de tine! Cât trebuie să fii de nenorocit! au spus, plini de milă, vecinii.

–De unde ştiţi voi, că ce mi s‑a întâmplat este o nenorocire? s‑a mirat el.

A doua zi, iapa s‑a întors acasă însoţită de doi armăsari sălbatici…

–Ce neaşteptat noroc pe tine omule! au exclamat vecinii.

–De unde ştiţi, că este un noroc? a exclamat omul.

În ziua următoare, încercând să dreseze unul din armăsarii sălbatici, fiul ţăranului şi‑a rupt piciorul.

–Ce mare nenorocire! au spus toţi.

–Sunteţi siguri? a întrebat omul nostru.

După câteva zile, a izbugnit războiul şi fiul său a fost scutit de armată…

(pildă armenească)
Sursa:aici (http://waldorf-educatie.ro/povesti-cu-talc-3/)

&
Un aforism:
Un ghinion nu vine niciodată singur. De asta avem alegeri.(Dragutin Minic Karlo)

Posted in Blogareala, Povesti | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Când solicit …

Posted by daurel pe 20 Martie 2014

…furnizorului de internet  restabilirea semnalului, cam de fiecare data specialistii care răspund la telefon imi recomandă să resetez modemul.
Tot cam  de fiecare data, eu imi declin competenta.
Specialistii nu-si pierd răbdarea: imi explică, aparent calmi,  cã modemul nu are butoane, deci va fi simplu. Resetarea, spun dumnealor, inseamna sa-l scot din priza pentru circa un minut, să-l reconectez inversând pozitia si să-l las vreo 2-3 minute să se incarce(!?) …
Este o reconditionare  atât de incredibila, incât  scap din vedere ca mi-e la indemâna; si  n-ar trebui sa apelez la specialisti…
E drept  că m-a derutat faptul ca aveam semnal la  tv si la telefonul fix legate pe acelasi cablu cu internetul…
Dacă aplicam prompt  resetarea prin inversarea stecherului in priză, as fi scris cu o zi mai devreme despre:
* Penelopa si pisica
* Antologia parolelor … câineşti, vol XX
* bãutura recomandată in această săptămână pentru anumiti bloggeri
*  toaletarea ciresilor, desi, cum a zis si nepotul Voicu, aceste tăieri se fac in verde, după cules; voi reveni  pe această temă…
* Ucraina si Rusia – insă, mai sper  să nu ne intereseze in mod deosebit…

&

PS.După cum am mai scris, citesc cu bucurie povesti; intr-o zi voi (re)incepe să le tălmăcesc pe blog.

Posted in confidente, Povesti | Etichetat: , , , , , | 7 Comments »

O parte din blogosfera…

Posted by daurel pe 1 Martie 2014

…sărbătoreste in aceste zile


PS.
Doamna Mirela Pete a comandat pentru toti participantii, povestitori si cititori, șampanie cu Mandat Regal: Moët & Chandon.
Au dedicat articole  acestui eveniment: Maria Cãlin, Vavaly, Diana.
*
*
*

Posted in Povesti | Etichetat: , , | 3 Comments »

Bazele succesului

Posted by daurel pe 23 Iunie 2013

Extrag pasaje consistente din  postarea  mea /daurel.wordpress.com/2010/11/28/ai-nostri-tineri/. Mai pun si cateva vorbe  noi, de legatura.

Motto

Un muncitor român despre noi, românii: Daca am fi noi cei destepti, ar munci italienii pentru noi…”

De câteva luni bãiatul unor vecini este student bursier in Anglia, la Notingham; numele orasului mi-e cunoscut; nu numai din filmele cu haiduci…

I-am fãcut o bucurie vecinului  lãsandu-l sã-mi povesteasca. In ziua respectiva eram pornit pe fapte bune; altfel, unde gãsesti azi pe cineva dispus sã te asculte ? Mai ales cã omul prezenta totul ca un succes a  familiei sale…

Bursa anuala este de 3462,oo lire/ an, bani pe care absolventul ii va restitui incepând cu momentul când va câstiga peste 16.000 de lire anual; atunci se va aplica 10 % la suma care depaseste 16.000…E simplu si motivant.

Altceva voiam sã spun, vorba unui povestitor clujean  la tv…

Ascultandu-l pe vecin, am aflat ce se pretinde absolventilor de liceu cu profil real.

Studentul, singur la parinti licentiati si cu ceva situatie, invatase la cele mai bune licee.  Parintii  erau convinsi ca odrasla lor, bãiat de capitala, ii va uimi pe provincialii din Nottingham.

Deocamdata, uimirea universitarilor englezi este mai mult o perplexitate.

Aproape in fiecare zi vecinul il ajuta pe baiat, prin internet,  la pregatirea pentru laboratoare si la redactarea referatelor.

Studentul a constatat cã inclusiv sud-americanii au fost mai bine pregatiti in licee decât el; nici nu cautã sã se compare cu indienii sau cu studenti din alte foste colonii britanice…

A spus  de multe ori, la necaz, cã regreta cã n-am fost si noi, românii, o colonie a unei puteri civilizatoare…

Facultatea are asistenti doar in laboratoare; in rest, profesorul merge cu studentii pe câmp, improvizeazã baraje pe râu, monteaza pompe  pentru simularea alimentarii cu apa a unor obiective:  unele mai sus decât barajul, altele in aval…Nici alimentarea unui consumator la nivel cu barajul nu-i simpla…Lucreaza in grupe mici; profesorii acorda cu bucurie consultatii …

Cumva, n-am prea ințeles cum,  profesorii sunt cotați dupa cum vor reusi in viața actualii studenți…

…….

Profesorii si laboranții descopera mereu noi lacune in pregatirea românasului:

„nu v-a invãtat in liceu cum se determina titlul unui aliaj? nici pentru argint ? ce fãceati voi la chimie?

– „” cum alegeati voi pompele in laboratorul de hidraulicã ?”

–  „chiar nu reusesti sa faci diferenta dintre volt si watt ?”

–  „la voi nu se da timpul probabil? n-ai auzit de presiunea atmosferica ? Torr-ul nu-i ceva asemanator colacului de salvare…”

Bãiatul vecinilor are toate atuurile sã depãseasca, inclusiv  cu ajutorul pãrintilor, toate aceste aspecte practice; la teorie merge bine, ca orice român…

&

PS.

1.Mentionez, inca o data, cã este vorba despre o specializare in tehnica; pãrerea mea este ca tinerii nostri pregatiti in stiinte umanistice sunt mai competitivi; in mod cert comunica mai usor…Nu le prea avem cu tehnica, cu disciplina industriala, indiferent cate olimpiade de matematica sau fizica au fost câstigate de „ai nostri”, an de an, de când mã stiu…

2. Particip, in compania celor mentionati mai jos, cu bucurie si succes constant (chiar când nu postez !),  la Povestile parfumate intre bloggeri. 

Recomand in cunostinta de cauza:


1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.

….8.Lili3d   9.Anca   10.Gabi   11.Silving  12.Elly 13.Vavaly 14. Mala


Posted in Blogareala, Povesti | Etichetat: , , | 20 Comments »

Negãsind nimic interesant in…

Posted by daurel pe 4 August 2011

…politica româneasca, voi continua, si azi, sã aberez despre arta plastica.

Scriam in postarea anterioara ca artistii elimina, din asa-zisa realitate, surplusul ce nu sustine emotia vizata; mã bucur cã Mirela a fost si de aceasta data amabila si a ordonat lucrurile, categoriile: Ceea ce este esenţial în artă este considerarea artisticului ca fiind un nucleu concentrat al esteticului, sau „esteticul specializat”, adică cel urmărit a fi atins în şi prin operele de artă.

(…)Urâtul poate fi util si este expresiv atunci când vrei sa-ţi exprimi dezaprobarea în fata ororilor războiului, a unei politici strâmbe sau a greşelilor pe care le fac semenii.

Toate acestea mi-au amintit despre o  concentrare estetica a urâtului de cãtre un artist flamand sau englez, oricum, dintr-un regat democrat, nu dintr-o republica cu elite arogante.

Legenda spune cã in urma cu vreo 150 de ani, intr-o cârciumã sãteasca un consumator a pãtat un perete cu cafea. Cârciumarul a pretins sã i se achite o suma pentru refacerea vãruielii. In timp ce se discuta desdãunarea, un consumator necunoscut a inceput sã incadreze petele de pe perete in conturul unui cerb falnic si expresiv. As putea spune cã acel pictor a fost innobilat, insa nu sunt sigur daca regii acelor vremi erau atât de populisti…

Image Detail

 

Posted in Blogareala, Povesti | Etichetat: , , | 5 Comments »

Pensiunea

Posted by daurel pe 29 Martie 2011

Incerc sã comprim povestea unor fapte incepute in urma cu peste 30 de ani, auzite fragmentar in rãstimpul ultimilor  vreo 5 ani, de când fac naveta; uneori impreuna cu boemii de la Buftea. Povestitorul mai colaboreaza in productiile cinematografice, iar eu il tot intrebam despre Sergiu Nicolaescu, Mircea Diaconu si Diana Lupescu, Cãlinescu…; adica actori dedati la politica…Despre restul actorilor am numai cuvinte de lauda. De vreo doi ani, de când stie cã am blog, nu-i convine sã-mi vorbeasca despre actori; nici despre politica… Revine mereu la amintiri despre fratii lui cu care voia sa faca o pensiune in satul natal, alãturi de cãsuta pãrinteasca. Vãzându-mã cãrând flexuri, bormasini, bomfaiere si alte asemenea, mã considerã constructor…

Acum, a cãzut si varianta cu pensiunea…Din cauza unor nenorociţi de olandezi…Poate-i  mai bine asa; nu cred cã as fi rezistat; vã dati seama:  dupa 40 de ani de viata la bloc in Capitala, seara de seara prin localuri selecte, m-am rupt total de traiul la ţara. Dealtfel, am puţine amintiri plãcute despre satul natal; m-am visat mereu in locuri si locaţii rafinate; am avut si norocul sã ajung in paradisuri turistice unde puţini români au ajuns…

Dupa cum cred ca v-am mai spus, pãrintii, pensionari de la CAP, n-au gãsit pe nimeni in sat dispusi sã-i ingrijeasca; nici daca au promis ca lasa casa in schimbul acestor servicii; i-a adus un frate in Bucuresti; in mod firesc acel frate, Paul, trebuia sa mosteneasca casa parinteasca; poate si cele 7-8 hectare de teren…Dupa trei ani de oras, bãtrânii au cerut sã fie dusi sã moara  in casa lor, sã fie siguri cã vor fi inmormântati in locurile stabilite; s-au stins la o luna dupa ce au ajuns din nou in sat, la câteva zile unul de altul; nu inainte ca mama sã se impace cu sorã-sa cu care nu vorbise de zeci de ani…

Se pare cã eu si fratii mei semãnãm cu tata, insã cine stie ce ne rezerva viata…

Frate-meu Paul are un ginere cam sãrit de pe fix; il cheamã Nelu; in anii când erau pãrintii la socru-sãu ne tot critica pe ceilalti frati cã i-am stricat rosturile; ar fi vrut sã deschida o afacere in casa acestuia in Bucuresti; apoi, câtiva ani n-am stiut nimic despre el, dar nici nu doream sã stiu…Nici cu fratii n-am prea vorbit dupa inmormântarea pãrintilor, desi am participat la pomenirile cuvenite pânã la trei ani…

In urma cu vreo zece ani,  Nelu ne-a comunicat fiecarui frate in parte cã vrea sa cumpere terenul si casa pãrintilor nostri; noi i-am rãspuns ca teoretic este a lui socru-sãu, a lui Paul, sã se inteleaga cu el; noi dãm oricând declaratie de renuntare.

Intr-un final am ajuns sã aflam ce se intâmplase: Nelu urmase niste cursuri si devenise pastor la o denominatie crestina…Bine, vãd ca trebuie sã va explic, domnule Dunca; eu nu spun secte sau pocãiti;  nu vreau sa supãr pe nimeni; la fel, evit sã generalizez despre moldoveni, olteni, ardeleni…Mai am ce am  cu unii tigani din Mogosoaia, dupa cum am mai discutat…

Asadar, Nelu era pastor, nepota-mea era preoteasa, iar cumnata, care avea grija de copiii lor, era pe punctul de-a renunta la religia majoritara pentru a nu-si deruta  nepotii; credinta si pãrerea fratelui meu nu contau nici de data asta; nici nu-mi explic cum reusise sã aduca, cu ani in urma, pãrintii in casa neveste-si; mã bate gândul cã tot aceasta a avut si atunci un plan, insa cred cã era un plan de afaceri in care era inclusa casa pãrinteascã…

Cu aceasta ocazie am aflat ca a fost reconstruita casa parinteasca de cãtre pastorul Nelu, care a cazat temporar acolo niste”pocaiti”; consãtenii mei, ortodocsi inversunati, au vrut sã dea foc casei; veneticii au renuntat si au plecat, insa Nelu s-a ambitionat: voia sa faca o pensiune si o casa de rugaciune cu acte in regula pe terenul nostru; a gãsit o comunitate care trebuia educata in spiritul  tolerantei religioase…

Oferta lui Nelu ne-a derutat; includea punerea la dispozitia noastra a casei pãrintesti atât timp cât trãim  si acces, contra cost, la cantina pensiunii ce se va construi pe cei 4000 de metri ai nostri. Totusi, voiam sa stim de ce nu si -a insusit  frate-meu casa si terenul aferent in conformitate cu dorinta pãrintilor si acceptul nostru, al celorlalti frati.  Explicatia lui  Paul a fost neconvingatoare: cicã, nu-i moral ca pentru ingrijirea pãrintilor sã pretinzi rãsplata materiala…Ca stie el ca prima dorinta a pãrintilor era sa ne facem fiecare acolo câte o casa; este loc pentru toti, fiecare avem amintiri legate de acel loc …Ne-am simtit cumva reimproprietariti de cãtre Paul; nu este prea confortabil sã admitem un fel de donatie din partea familiei lui Paul…. Asa l-o fi sfãtuit nevastã-sa; sa ne indatoreze …

De voie, de nevoie, am intrat in echipa cu fratii; m-am uitat mai cu atentie ce a devenit satul natal: are gaze, canalizare, trotuare, farmacie, dispensar…;  am vãzut si câteva vile reusite.

Am hotãrât sã punem mâna de la mâna si sã facem o pensiune pentru uzul familiei; ar fi urmat sã-l despãgubim pe pastorul Nelu pentru ce a cheltuit cu casa pãrinteascã; Paul a rãsuflat usurat…Iesea de sub influenta ginerelui.

Aceasta era situatia in urma cu vreo 3-4ani; pensiunea trebuia sa contina câte o garsoniera pentru fiecare frate si câte o camera la mansarda; suplimentar, era planificata o sufragerie si o bucãtarie comuna pentru evenimente si oaspeti…

A cazut tot planul când un alt frate a venit cu urmatoarea poveste.

In Olanda, intr-o casa mare, un fel de pensiune familiala, o mostenire indiviza, locuiau frati si surori in vârsta; se intâlneau zilnic in curte sau in sufrageria comuna pentru a discuta, juca cãrti…Uneori plecau singuri sau impreunã in cãlãtorii…Odata, dupa o discutie politica, unul dintre ei s-a supãrat si a zis :  „nu vreau sã  mai aud de voi”; cadavrul mumificat natural al razvratitului a fost descoperit in garsoniera lui dupa ce murisera ceilalti frati si casa fusese scoasã la vânzare…

Posted in Povesti, religie, Uncategorized | Etichetat: , | 3 Comments »

Cei apropiaţi n-au oprit-o

Posted by daurel pe 15 Februarie 2011

Doamna Mirea avea spre 60 de ani când a divorţat; motivul a fost infidelitatea soţului, doveditã cu fotografii fãcute de profesionisti; nici nu stiam cã existau si atunci un fel de paparazzi…;

Era inainte de ’89, rãmãsese fãrã domiciliu si trebuia sã-si preschimbe buletunul. Voia buletin de Bucuresti in continuare, desi avea posibilitatea sã-si declare domiciliul in  casa din satul natal, unde mai locuia mamã-sa. Din motive obscure in locuinţa de dinainte de divort a rãmas primului soţ.

Buletinul, spune ea acum, dupa peste doua decenii, a fost piatra de incercare a relaţiilor familiale.

Fiicã-sa, cãsãtoritã, insã fãrã copii, locuia intr-un apartament achitat in principal de doamna Mirea, care gâstigase binisor ca directoare adjuncta in industrie; fostul sot era un tehnician cu salariu modest, insã citea multe romane romantioase, avea si timp liber; cãzuse intr-un fel bovarism…

Fiica si ginerele n-au consimtit  s-o dea primeasca formal  in spatiu.

Doamna locuia de fapt, dupa divort, in satul natal si sustine cã nici nu avea de gând sa se mute la fiicã-sa…Avea autoturism, cãlãtorea in Ungaria si Polonia si facea un mic comert transfrontalier tolerat de comunisti; poate era si atunci spaga…

Mai existã un personaj: fratele mai mare, care locuia si locuieste tot in Bucuresti; era tot divorţat, pensionar de prin ’90, fãrã copii, posesor de garsoniera. Si fratele a refuzat sã-si dea acordul formal de primire in spatiu. A invocat ca are pisici…Pe acesta l-am cunoscut recent, are peste 80 de ani si venise la doamna Mirea sã se imprumute cu ceva bani pentru o pisica bolnava.

Doamna susţine cã n-a gãsit alta cale pentru buletin  decât o casatorie. A dat anunt la ziar si in decurs de câteva luni a gãsit un vãduv fãrã copii, insã cu spatiu locativ in Capitala.

In acest punct al povestii imi amintesc despre un fermier american care a dat anunt matrimonial astfel: „Caut sotie posesoare de tractor; rog sa trimiteti poza tractorului”

Afacerile cu traficul de mãrfuri au continuat si dupa 89;  i-au revenit si câteva terenuri dupa decesul mamei, iar acum la varsta de vreo 80 de ani are la banca peste un miliard de lei vechi si-i revin  dobânzi lunare spre 10 milioane; pensia doamnei este ceva peste 10, mai este pensia soţului…

Noua familie este bãnuita cã ar fi cu prea multi bani si nu toti curati… Bãnuiala vine in primul rând de la fiicã si ginere, care au infiiat doi orfani: un chinez si un tigan; doamna Mirea  nici nu concepe sã dea bani pentru „bastarzi”; de ce le spune astfel n-am inteles incã; or fi cei doi  infiati, care deja sunt studenti, o fi bastard ginerele… ; fiicã-sa…?

Pretenţii la bani are si fratele doamnei; cicã impãrţeala terenurilor pãrintesti n-a fost corecta, deoarece el merita mai mult; el a dat lunar jumãtate din salariu pentru studiile universitare ale surorii; asta era acum 60 de ani… Am fost solicitat sã revad calculul si reţin ca pretenţia fratelui se ridica la peste 100 de milioane lei vechi; i-am sugetat doamnei sã-i vireze in rate, deoarece tot asa i-a primit…

Bineinteles, persoana cea mai odioasa pentru consângenii  doamnei este sotul actual,  care este considerat creierul din umbra  al afacerilor; cica ar trage spuza spre nepotii lui…

De câteva ori, mai ales de când soţul ii este imobilizat in casã, doamna a recunoscut cã deja ii este greu, poate nu trebuia sã se recãsãtoreascã; se pare cã simte ceva ostilitate a soţului faţa de  fiicã-sa; poate-i este mila si de fratele cu pisici, mai ales cã intre timp a devenit si ea iubitoare de pisici; sub influenta actualului sot…Oricum, fratele si actualul soţ nu-si vorbesc de multa vreme…

Doamna ar vrea sã fie compãtimita de cãtre cei apropiati, insa acestia au alte sentimente…Uneori am impresia cã ii considera vinovati;  o data s-a exprimat astfel:

„Dupa ce l-am gãsit pe actualul, i-am adunat pe toti la ţarã  in casa natala si l-am prezentat: erau mama, fratele, fiica-mea; stiau cã am indoieli, insã au tãcut, nu m-au oprit…”

Alta data, când sotul era in spital mi-a spus cã dacã rãmâne vãduvã se reintoarce la primul sot; singura invinuire ce si-o mentine ar fi cã acesta s-a lãsat smintit de prea multele cãrti citite…

Posted in glume reincalzite, Povesti | Etichetat: , | 7 Comments »

Ultimul act

Posted by daurel pe 13 Noiembrie 2010

Moto

Dacã in primul act ai un pistol pe perete, in ultimul act acel pistol trebuie sa traga” (A.P. Cehov)

Actul I

Cabinetul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cercetarea Terenurilor  (ANCT)

Presedintele Eremia Ilean (E.I.), singur,  se relaxa cu picioarele pe birou, savura o bãutura direct din sticla, desi pe birou erau cuburi de gheata si doua pahare.

Sunã telefonul, E.I. ridica receptorul, asculta indispus.

E.I.: Ii primesc peste câteva minute…

E.I. isi retrage unul câte unul picioarele de pe birou,  ascunde sticla, paharele si gheata in dulapiorul biroului, apoi apasã pe un buton al telefonului.

Scena II

Intru eu dupã functionara Ela, o doamna  in vârsta de vreo 40 de ani.

Ela: Ti-l prezint pe domnul Daurel, care a venit cu niste dosare din judetul J T si doreste sã-ti  inmâneze  personal niste palinca; suntem prieteni de familie, sã stii cã este o bãutura veritabila...

Vãzând cã am mâinile ocupate si privirile-mi cãutau  un loc unde sã depun palinca, E.I. nu mi-a intins mâna; s-a asezat in fotoliu si ne-a fãcut semn sã ne asezãm pe scaunele surprinzãtor de joase din fata biroului.

E.I.: Mãi ardelenilor, când o sã intrati si voi in Europa? Si tu Ela, tot turdeancã ai rãmas; tot ca acum 20 de ani când ne-am cunoscut in facultate…

Daurel: Eu sunt bucurestean. Frate-meu Petre, aici de fata, este angajatul in teritoriu al ANCT…

E.I.: La fix ai venit, Daurele ! Te tutuiesc, nu te supãra, suntem cam de aceeasi vârsta. Am posturi libere. Cred cã esti la fel de serios cum e  frate-tãu, pe care nu-l cunosc personal; Ela a fost in judet la numire…Stii o limba strãina? Ce pãrere ai de Iliescu?

Daurel: Nu…Sunt inginer specializat in optica si mecanicã finãEu sunt mai mult cu Coposu…

Ela: Remi,  poate Daurel ar fi bun la intretinere, aprovizionare

E.I.: Mai vedem, mai discutam…Acum o sã vã arat cum se bea whisky...

E.I., pentru cei apropiati Remi,  a scos ce ascunsese in dulãpiorul biroului, a pus gheatã pânã a acoperit fundul a trei pahare, apoi a turnat whisky cât sã acopere gheata.

E.I.: Serviti ! Hai noroc ! Mai lãsati palinca, ceapa si slana, mai ardelenilor…Voi beti palinca ca (sic!) apa…

ACTUL II

Dupã un an in biroul lui Petre, in mansarda prefecturii judetului JT. O masa si un scaun sprijinit pe trei picioare si pe un teanc de dosare. O doamnã, purtând haine scumpe, gesticula indignatã.

Doamna: De ce nu rãspunzi la telefon? Unde-ai trimis-o pe secretara? Asa sunteti voi fostii directori comunisti, folositi angajatii sã vã rezolve problemele personale...

Petre: N-am telefon. In schemã nu este post de secretara. Eu imi scriu la masina…Pânã la Revolutie am fost tehnolog de sectie la debitare la fabrica de prãjitoare de cafea. Dupa Revolutie, când l-au dat jos pe directorul comercial, sindicatul m-a instalat pe mine…Apoi fabrica a fost vânduta pe cupoane de privatizare date de  Vacaroiu…A venit unul cu zeci de mii de cupoane cumpãrate la coltul strazii; un fost chelner…Cuponarul a dãrâmat halele ca sã facã primãria sala de sport…Stiti si dumneavoastra, doar este un mare scandal…

Pentru post am dat concurs la Bucuresti !

Doamna: Inseamnã cã esti de-a FSN-ului…Vi s-a terminat ! Acum suntem noi, Conventia…Il terminãm noi si pe seful tãu betiv  de la Bucuresti…

Doamna iese lãsând usa deschisa. Dupa câteva momente intrãm in scena eu si cumnata Magda.

Scena II

Magda: Ce-a vrut bolunda asta?

Petre: O cunosti?

Magda: E sefa PNTCD-ului pe judet; o apucata rãzbunatoare; schimba sefii din toata administratia.

Vezi Aurele, v-a trebuit sã faceti revolutie; acum au luat fabricile niste smekeri, care s-au tinut de invârteli si sub comunisti; si doamna asta a dus-o bine sub comunisti…

Daurel: Io cred cã n-o sã le tihneasca de averea adunata din furãciuni: Dumnezeu vede…

Magda : Pâna la Dumnezeu te mãnâncã sfintii !

Petre: A zis cã-l dã jos si pe seful meu cu care-ai bãut tu Aurel whisky…Haideti acasa, cã avem treaba.

ACTUL III

Eu, in noiembrie 2010, acasã, vorbesc pe telefonul fix, in weck-end când este mai ieftin, cu cumnata Magda

Daurel: Unde-i frate-meu? Vreau sã-i povestesc despre fostul lui sef din Bucuresti; am vorbit cu Ela, doamna aceea de treaba de la autoritatea cu terenurile…

Magda: Azi este cu Vasilicã, mecanicul auto, stii tu l-ai cunoscut, la bãi termale in Ungaria; mâine merg eu si  sotia lui Vasilicã…Ce vrei sã-i transmit?

Daurel: E bine sã afli si tu, chiar voiam sã-ti reamintesc de ceea ce am discutat despre averile adunate cu smekerii.

Stii ca domnul E.I. a fost dat afara de la autoritate pe vremea lui Ciorbea; l-au angajat imediat  firma strãinã care a fost plãtita de ANCT cu bani grei sã cerceteze… A scris si in ziare acum vreo cinci ani; este un proces; sotia lui si bãiatul, economist, au avut bãnuialã cã se va lãsa cu confiscarea averii. Era o avere mare pentru un bugetar: casa noua intr-o zona bunã din Capitala, teren de câteva hectare pe soseaua de centurã, concesionat unui hipermarket si unei benzinarii, douã apartamente, vila lânga un lac si pãdure…Ceva intre opt si zece milioane de euro…

Sotia a intentat divort  si i-a propus lui E.I. o treime din avere; el a cerut si a obtinut jumãtate in numerar; deci vreo 4-5 milioane de euroi…Se pare cã au vândut ceva imobile…

Asta stie Ela...

Magda: Chiar si asa, sotia si bãiatul au rãmas tot cu atât, deci tot in top…

Daurel: Stai sã vezi; el a urmat câteva tratamente de dezalcoolizare, incã dinainte de divort; daca E.I. ar fi invocat boala, poate cã instanta nu accepta divortul, insa E.I. avea deja o prietena care-l consilia…Prietena l-a gãzduit in vila proprie, vila care avea nevoie de piscina, sauna, jacuzi, debarcader, gazon…

Magda: Si-a bãgat dracul coada ! E.I. are  59 de ani…

Daurel: Cam asa ceva…Acum câteva luni prietena lui E.I.,i-a  aruncat lucrurile in ulita comunei suburbane, l-a fost lovit cu o sticla in cap, ocazie cu care i s-au spart si ochelarii…E.I. a rugat un vecin sã-l sune pe fiu-sãu sã vina sã-l ia. Bãiatul l-a dus direct la balamuc…

Cortina

Updatarea de duminica: recomand articolul Roxanei Iordache despre Corneliu Coposu, la 15 ani de când ne-a parasit. Seniorul era iubitor de câini si pisici; animalele  apropiate l-au urmat imediat…
Merita, ca de fiecare data cand posteaza, ba si cand nu posteaza, vizitat cetateanul implicat; verificati daca dezinformez …

Posted in Politica, Povesti | Etichetat: , , , , | 11 Comments »