O fi fost sirenã…

…sau pestisor de aur, n-are importanta; cert este ca trebuie sã recompun dupa o veche poveste cu moralã.

Da, devin tot mai moralist…; cu riscurile inerente: de-a gafa, de-a fi considerat ipocrit…

Desi pare ciudat, incredibil, sotul si sotia mergeau impreunã la pescuit. Este adevãrat cã nu erau tocmai tineri; implinisera 30 de ani de cãsnicie…; nu se mentioneaza dacã erau fãra slujbe, dacã acesta le era jobul, daca era un hobby…

Intr-o zi au prins un pestisor de aur, care s-a zbãtut pâna a devenit sirena vorbitoare; probabil era grabita, altfel ciudaţenia le-ar fi acceptat trei dorinte; in acest caz le-a promis  sã indeplineasca fiecaruia doar câte o dorinţa.

Doamna, previzibil, plictisita de cratiţa si bãltire, dar cu  bun simţ, a cerut doua bilete intr-o croaziera de lux; instantaneu a constatat cã ţine in mâna biletele solicitate.

Sotul, putin stâjenit, cu figurã de om necajit, privind intr-o parte, a cerut sã aiba o partenera de viata cu vreo 30 de ani mai tânãrã decãt el.

Sirena i-a privit pe cei doi, s-a gândit câteva clipe, considerate veacuri de cãtre cei doi, apoi a decis: „Bine, de acum inainte vei arãta, si te vei simţi ca un soţ la vârsta de 80 de ani”

Bani in plus

Am copiat, din nu mai stiu care ziar,  textul de mai jos. Asa cum am promis se adreseaza celor care nu cred ca maine, de 1 aprilie, se vor termina problemele economice. Cealalta poveste, cu sirena care indeplineste  o dorinta la sotie si una la sot, o voi lansa mai tarziu. Va fi dedicata optimistilor prospeti iesiti din recesiune.

1. Ia un job part-time. Cea mai întâlnită metodă prin care poţi câştiga un ban în plus este, desigur, un extra-job, cum ar fi un job part-time, de babysitter. Nici un job ca freelencer nu este de lepădat. Daca ai pasiuni precum scrisul sau fotografia, poţi colabora cu publicaţii care ar putea avea nevoie de serviciile tale.

2. Vinde lucrurile pe care nu le mai foloseşti.

3. Dă meditaţii.

4. Navighezi pe net tot timpul aşa că de ce nu ai face şi ceva bani din asta. În străinătate, dar şi în România, în ultimul timp, au apărut firme care plătesc utilizatorii de Internet pentru a accesa anumite site-uri. Nu este o ocupaţie foarte bănoasă, dar cei care iau în serios aceste oferte au reuşit să câştige câte 100 de dolari lunar sau chiar mai mult.

5. Colaborează cu firme care se bazează pe marketingul direct, cum ar fi Avon sau Amway. Pentru a deveni colaborator Avon, de exemplu, nu ai nevoie decât de o sumă de circa 10 dolari.

6. Vinde instantaneele pe care le suprinzi în viaţa de zi cu zi cu aparatul tău de fotografiat unei firme care stochează imagini, cum ar fi Shutterstock.com. Dacă imaginile tale sunt acceptate, poţi primi pentru o fotografie circa 25 de cenţi.

7. Foloseşte maşina personală ca mijloc de promovare a unei firme.

8. Reciclează gunoiul. Firmele care folosesc plastic, sticlă sau fier, cumpără de la populaţie aceasta materie primă refolosibila.

9. Nu trebuie neapărat să faci ceva în plus pentru un câştig suplimentar. Este suficient să încerci să consumi mai puţin. Pentru început, dacă eşti fumător, ai putea încerca să renunţi la acest obicei sau cel puţin să reduce numărul de ţigări fumate.

10. Ţine evidenţa cheltuielilor. Este o metodă de a obţine un ban în plus care, din nou, nu presupune mult efort. Dacă alcătuieşti o listă cu toate cheltuielile, vei fi suprins să observi câte lucruri inutile cumperi într-o lună şi la care ai putea renunţa cu uşurinţă.

In aceeasi idee: http://www.informatiiprofesionale.ro/productie/service/cum-sa-castigi-bani-in-plus/

Pentru cititorii mei…

…recenti, dar nu numai, repostez ceva referitor la simtul practic; care nu-i tot una cu bunul simt.

Despre dl Plesu nu am chef sa scriu decat cã prostia este molipsitoare; dumnealui a luat-o de la dl Liiceanu; reamintesc cã eu pun semnul egal intre orgoliu si prostie.

Pâna la iesirea din recesiune, deci azi, mai am in plan inca o postare despre sirenele bune.

Pentru cei care nu cred ca vom iesi din recesiune, tot azi, voi posta câteva metode de supravietuire.

Deocamdata repostarea Simt practic/ iunie 6, 2009/

In vremea copilariei mele povestile erau foarte lungi. Multora nu stiu le cunosc finalul, deoarece adormeam…

Am auzit recent o poveste veche, dar scurta. Iat-o:

O cusatoreasa, adica nu tocmai croitoreasa, locuia intr-o casa lacustra. Avea un sot pescar fara noroc, deci traiau amandoi din ce castiga femeia. Cum cosea ea, pe prispa casei, si-a scapat degetarul in apa. Fara degetar nu-si putea tine casa, mureau de foame. Despre facturi nu stiu daca aveau de achitat… Pe cand scormonea disperata in apa cu o plasa, apare o sirenã si-i ofera un degetar de aur. Femeia il  refuza spunand cã nu este al ei. Sirena se scufunda si se intoarce cu un degetar de argint, dar cusatoreasa il refuza si pe acesta. Normal, la a treia incercare sirena aduce degetarul cel obisnuit, cel ieftin al femeii. Dupa cum bãnuiti, sirena ii lasa toate trei degetarele acestei femei cinstite…Nu se stie daca i-a spus sotului despre intâmplare. Eu cred ca nu i-a spus… Dupa un timp, intr-o seara obisnuita, adica  dupa o zi in care pescarul s-a intors acasa obidit si cu plasa goala, s-a intâtmpla o nenorocire: pescarul cade in apa si fiind obosit, poate si beat, nu poate inota; dispare in adancuri.  Femeia striga, se agita, arunca plase in apa, dar omul nu apare. Asta-i varianta cusatoresei, martori nu au fost.

Apare, in schimb sirena si o intreaba ce-a pãtit. Sirena intelege repede , se scufunda si revine sustinand  un barbat, in slip, cu parul dat cu gel, zimbitor, semãnând izbitor cu Mircea Radu. Spre stupoarea sirenei cusãtoreasa il accepta si multumeste. “Stai, femeie schimbatoare, de ce minti? Stii bine ca acesta nu este sotul tau! ” Femeia rãspunse cu umilinta: “Iartã-mã  sfanta zana, dar daca-l refuz ,o sa mi-l aduci, probabil, si pe Mircea Badea si, abia la urma  pe al meu. Eu sunt o femeie sãraca si nu pot sã-i intretin pe toti trei; chiar daca am trei degetare, tot cu unul lucrez…”  Am cateva variante de final, dar nu le scriu; puneti fiecare ce vreti!

 

Updatare din motive de statistica, 31 martie 2011:

Am incercat in cele ce urmeaza sa demonstrez ca am publicat 630 de articole si am contorizat peste 6000 de comentarii; in doi ani. N-a aparut ca sunt 1200 de comentarii in spam…

Conținut

630	De posturi
6	Pagini
23	De categorii
1,869	De etichete

Discuție

6,001	Comentarii
6,001	Approved

Schimbă temaTheme Andreas09 with 11 Widgets

Pensiunea

Incerc sã comprim povestea unor fapte incepute in urma cu peste 30 de ani, auzite fragmentar in rãstimpul ultimilor  vreo 5 ani, de când fac naveta; uneori impreuna cu boemii de la Buftea. Povestitorul mai colaboreaza in productiile cinematografice, iar eu il tot intrebam despre Sergiu Nicolaescu, Mircea Diaconu si Diana Lupescu, Cãlinescu…; adica actori dedati la politica…Despre restul actorilor am numai cuvinte de lauda. De vreo doi ani, de când stie cã am blog, nu-i convine sã-mi vorbeasca despre actori; nici despre politica… Revine mereu la amintiri despre fratii lui cu care voia sa faca o pensiune in satul natal, alãturi de cãsuta pãrinteasca. Vãzându-mã cãrând flexuri, bormasini, bomfaiere si alte asemenea, mã considerã constructor…

Acum, a cãzut si varianta cu pensiunea…Din cauza unor nenorociţi de olandezi…Poate-i  mai bine asa; nu cred cã as fi rezistat; vã dati seama:  dupa 40 de ani de viata la bloc in Capitala, seara de seara prin localuri selecte, m-am rupt total de traiul la ţara. Dealtfel, am puţine amintiri plãcute despre satul natal; m-am visat mereu in locuri si locaţii rafinate; am avut si norocul sã ajung in paradisuri turistice unde puţini români au ajuns…

Dupa cum cred ca v-am mai spus, pãrintii, pensionari de la CAP, n-au gãsit pe nimeni in sat dispusi sã-i ingrijeasca; nici daca au promis ca lasa casa in schimbul acestor servicii; i-a adus un frate in Bucuresti; in mod firesc acel frate, Paul, trebuia sa mosteneasca casa parinteasca; poate si cele 7-8 hectare de teren…Dupa trei ani de oras, bãtrânii au cerut sã fie dusi sã moara  in casa lor, sã fie siguri cã vor fi inmormântati in locurile stabilite; s-au stins la o luna dupa ce au ajuns din nou in sat, la câteva zile unul de altul; nu inainte ca mama sã se impace cu sorã-sa cu care nu vorbise de zeci de ani…

Se pare cã eu si fratii mei semãnãm cu tata, insã cine stie ce ne rezerva viata…

Frate-meu Paul are un ginere cam sãrit de pe fix; il cheamã Nelu; in anii când erau pãrintii la socru-sãu ne tot critica pe ceilalti frati cã i-am stricat rosturile; ar fi vrut sã deschida o afacere in casa acestuia in Bucuresti; apoi, câtiva ani n-am stiut nimic despre el, dar nici nu doream sã stiu…Nici cu fratii n-am prea vorbit dupa inmormântarea pãrintilor, desi am participat la pomenirile cuvenite pânã la trei ani…

In urma cu vreo zece ani,  Nelu ne-a comunicat fiecarui frate in parte cã vrea sa cumpere terenul si casa pãrintilor nostri; noi i-am rãspuns ca teoretic este a lui socru-sãu, a lui Paul, sã se inteleaga cu el; noi dãm oricând declaratie de renuntare.

Intr-un final am ajuns sã aflam ce se intâmplase: Nelu urmase niste cursuri si devenise pastor la o denominatie crestina…Bine, vãd ca trebuie sã va explic, domnule Dunca; eu nu spun secte sau pocãiti;  nu vreau sa supãr pe nimeni; la fel, evit sã generalizez despre moldoveni, olteni, ardeleni…Mai am ce am  cu unii tigani din Mogosoaia, dupa cum am mai discutat…

Asadar, Nelu era pastor, nepota-mea era preoteasa, iar cumnata, care avea grija de copiii lor, era pe punctul de-a renunta la religia majoritara pentru a nu-si deruta  nepotii; credinta si pãrerea fratelui meu nu contau nici de data asta; nici nu-mi explic cum reusise sã aduca, cu ani in urma, pãrintii in casa neveste-si; mã bate gândul cã tot aceasta a avut si atunci un plan, insa cred cã era un plan de afaceri in care era inclusa casa pãrinteascã…

Cu aceasta ocazie am aflat ca a fost reconstruita casa parinteasca de cãtre pastorul Nelu, care a cazat temporar acolo niste”pocaiti”; consãtenii mei, ortodocsi inversunati, au vrut sã dea foc casei; veneticii au renuntat si au plecat, insa Nelu s-a ambitionat: voia sa faca o pensiune si o casa de rugaciune cu acte in regula pe terenul nostru; a gãsit o comunitate care trebuia educata in spiritul  tolerantei religioase…

Oferta lui Nelu ne-a derutat; includea punerea la dispozitia noastra a casei pãrintesti atât timp cât trãim  si acces, contra cost, la cantina pensiunii ce se va construi pe cei 4000 de metri ai nostri. Totusi, voiam sa stim de ce nu si -a insusit  frate-meu casa si terenul aferent in conformitate cu dorinta pãrintilor si acceptul nostru, al celorlalti frati.  Explicatia lui  Paul a fost neconvingatoare: cicã, nu-i moral ca pentru ingrijirea pãrintilor sã pretinzi rãsplata materiala…Ca stie el ca prima dorinta a pãrintilor era sa ne facem fiecare acolo câte o casa; este loc pentru toti, fiecare avem amintiri legate de acel loc …Ne-am simtit cumva reimproprietariti de cãtre Paul; nu este prea confortabil sã admitem un fel de donatie din partea familiei lui Paul…. Asa l-o fi sfãtuit nevastã-sa; sa ne indatoreze …

De voie, de nevoie, am intrat in echipa cu fratii; m-am uitat mai cu atentie ce a devenit satul natal: are gaze, canalizare, trotuare, farmacie, dispensar…;  am vãzut si câteva vile reusite.

Am hotãrât sã punem mâna de la mâna si sã facem o pensiune pentru uzul familiei; ar fi urmat sã-l despãgubim pe pastorul Nelu pentru ce a cheltuit cu casa pãrinteascã; Paul a rãsuflat usurat…Iesea de sub influenta ginerelui.

Aceasta era situatia in urma cu vreo 3-4ani; pensiunea trebuia sa contina câte o garsoniera pentru fiecare frate si câte o camera la mansarda; suplimentar, era planificata o sufragerie si o bucãtarie comuna pentru evenimente si oaspeti…

A cazut tot planul când un alt frate a venit cu urmatoarea poveste.

In Olanda, intr-o casa mare, un fel de pensiune familiala, o mostenire indiviza, locuiau frati si surori in vârsta; se intâlneau zilnic in curte sau in sufrageria comuna pentru a discuta, juca cãrti…Uneori plecau singuri sau impreunã in cãlãtorii…Odata, dupa o discutie politica, unul dintre ei s-a supãrat si a zis :  „nu vreau sã  mai aud de voi”; cadavrul mumificat natural al razvratitului a fost descoperit in garsoniera lui dupa ce murisera ceilalti frati si casa fusese scoasã la vânzare…

Pânã sã mã hotãrãsc…

…dacã, ce si cum sã scriu despre neinspiratul atac politic al  dlui Plesu impotriva lui Crin Antonescu, transcriu niste glume.

– Cine a fost Cristofor Columb ?
– Primul socialist !
– Cum asa ?
– Nu stia unde merge, habar n-avea unde se afla si toate acestea pe banii contribuabililor.

Un lord, trecand pe langa un cersetor, ii arunca 5 lire si ii spune:
-Ia, omule si bea un whisky in sanatatea mea!
-Sir, dar eu nu obisnuiesc sa beau! ii raspunde cersetorul.
-In acest caz, poftim 10 lire sa-ti cumperi tigari.
-Sir, dar eu nu sunt fumator!
-In regula, am inteles! Uite 50 de lire, du-te la o casa de toleranta si alege-ti cea mai frumoasa femeie!
-Sir, nu va suparati, dar prefer sa nu am de-aface cu asemenea femei!
-Ei, omule, in cazul acesta ia 100 de lire si du-te la sotia mea, sa vada si ea in ce hal ajunge un barbat care nu bea, nu fumeaza si nu merge la femei!

 

DIPLOMAT: Este cineva care-ti poate spune sã te duci la dracu in asa fel incât sã astepti cu nerãbdare cãlãtoria .

Mohammed in Australia

Mohammed intra, pentru prima data, in clasa, la noua lui scoala.
„Cum te numesti?” intreaba invatatoarea.
„Mohammed”… raspunde copilul.
„Esti in Australia iar aici nu exista Mohammed. Din acest moment numele tau va fie Bruce,”
Dupa ore, Mohammed se intoarce acasa.
„Cum a fost in prima zi, Mohammed?” intreaba mama sa.
„Numele meu nu este Mohammed. Eu sunt australian iar numele meu este Bruce.
„Ah, ti-e rusine de numele tãu, incerci sã-ti renegi parintii, mostenirea ta, religia ta? Sã-ti fie rusine.” si l-a bãtut.
Apoi a sosit tatãl sau, care l-a bãtut si mai rãu…
In ziua urmatoare Mohammed se intoarce la scoala.
Invatatoarea il vede plin de vânãtãi si il intreabã:
„Ce-ai patit Bruce?”
„Doamna, n-o sa credeti, dar la doar doua ore dupa ce am devenit australian, am fost atacat de doi arabi nenorociti!…”

Doi tipi se intâlnesc in gara.
– Ce faci?
– Mi-am pierdut nevasta si o caut!
– Ce coincidenta ! si eu mi-am pierdut nevasta si o caut…. Da’ cum arata a ta?
– E inalta, roscata, cu ochii verzi, sânii mari,  picioare lungi…. Da’ a ta?
– Dã-o dracu pe a mea, hai s-o cautam pe a ta !?

Sunt curios dacã Zamfir va stârni di-versiuni zicând, si de data asta, cã le stia…; oricum eu le-am dat categoria „reincãlzite”…

PS. Daca cineva se va intreba in ce calitate ma leg eu de dl Plesu, ii rãspund de pe acum:

Românii au talent

Acum, sâmbata seara, la un televizor este cumnatul, la alt televizor cumnata. Laptopul este liber, deoarece sotia are de lucru in bucãtarie; doar sunt neamurile ei…

Mã gândeam ca mâine sã scriu ceva despre  parfumul amintirilor, insã as strica seria primãvaraticã lansata pâna acum:

Daniela / http://popasuriprincopilarie.blogspot.com/2011/03/dosesc-un-sipet-cu-amintiri.html

Gina / http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/03/pe-uriasul-nevazut-raboj.html

Gabi / http://g1b2i3.wordpress.com/2011/03/26/cutiuta-cu-minuni-amintiri-din-vacantele-de-la-sighisoara/

Carmen / http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/03/cutia-cu-minuni.html

Vreo orã am „frunzãrit’ presa online, blogurile politice, mersul trenurilor…Apoi am trecut la cancanuri.
Când vreau sã vãd ceva decent-monden accesez blogul jurnalistei Simonei Ionescu; azi, pe acest blog, am gãsit pozele unor „capitalisti” ( ca sa nu zic mitici) si un chinez din Maramures marcând ultimul episod din serialul cu final previzibil BLOG DE BLOG – 2010. Intr-o vreme imi reprosam cã n-am fãcut si eu nominalizari…Din blogrollul meu este mentionat Teo Negura, desi meritau sã fie citati mai mult de jumãtate dintre corespondentii mei; la cel putin doua categorii fiecare…

In alta ordine de idei, neavând in continuare acces la tv, am verificat de pe unde-mi vin unii cititori; astfel am ajuns pe blogul unei doamne care nu-si ascunde  varsta. Dupa ce i-am urat cele cuvenite, am „servit” câteva postari; am gãsit ceva despre suedezi, cu adresa si la talentele românilor:

Trăiesc acum printre „oameni cu stare”, după cum zicea un comentator despre suedezi. Păi, să vă spun că bogații ăștia au mașini de 8-10 ani vechime? Că în 5 luni nu cred că am văzut mai mult de 10 suv-uri? Că ideea e să te ducă din punctul A în B, nu să arate că ai „statut”. Și că în timpul săptămânii nu se întind în cârciumi, la șpriț nu pentru că e băutura scumpă, ci pentru că a doua zi merg la muncă și nu se pot duce obosiți și mahmuri. Ah, ăsta e un concept puțin cunoscut românilor: respectul pentru muncă! Că aici e rușine să stai mai mult de câteva luni pe șomaj, când există joburi prin cârciumi, firme de curățenie, iar aici nu e rușine să fi fost dat afară de la un job de birou și să te apuci de o muncă „de jos”. Din contră! Și au pauze de cafea și de prânz suedezii, dar când se muncește se muncește, nu se stă la bârfe, cafele și țigări. Am întrebat un suedez de ce crede el că e Suedia așa cum e? Și nu mi-a răspuns că e spiritul viking și măreția înaintașilor, ci că suedezii au conștiința lucrului bine făcut. De respectul pentru alți oameni nici nu mai vorbesc. Și nici ei nu au politicieni perfecți, dar au învățat în timp să se implice, să fie parte din decizii, nu au stat să înjure la colț de stradă și atât. Și uite că deși nu au avut calamități și nevoie de ajutor, sunt a 5-a țară la donații pentru Crucea Roșie. Ei de ce n-ar zice să se ajute japonezii singuri că sunt bogați?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Și mai sunt buni românii la ceva. La miștouri și bătut joc. Nu umor sănătos, ci miștocăreală. Ia, uite-l pe cretinul ăsta care adună șosete pentru japonezi! Hăhăhă, se bagă cineva să adunăm tampoane? Hăhă! Nu contează că omul ăla are o campanie foarte bine pusă la punct, cu logistică, că e ACOLO, în Japonia și autoritățile locale chiar i-au cerut la un moment dat ajutorul, că da, or fi bogați ca țară, dar momentan oamenii au picioarele ude! Nu, frate, facem mișto! Ce handicapați și idioți ăia care dau like pe facebook pentru Japonia! Păi, da, că e greu să te informezi, deși te dai de mare cunoscător al online-ului, că pentru un anumit număr de clik-uri facebook chiar dă bani reali cauzelor umanitare!

PS. Sper sã nu se supere LIALIA pentru citarea excesiva; apreciez cã, astfel, este mai sigura difuzarea mesajelor…

Limitele increderii

Când am citit povestea, contextul era despre orgoliu; ceva-mi spunea cã este mai mult, posibil altceva mai grav…

Iatã povestea.

Doi prieteni obisnuiau sã mearga la vânãtoare de cerbi cu elicopterul pentru a-si etala bunãstarea, dexteritatile si implicit trofeele. Deoarece nu erau prea bogati, erau transportati de cãtre elicoptere inchiriate.

Odata, dupa ce au vânat fiecare câte un cerb, au telefonat sã li se trimita elicopterul. Pilotul i-a atentionat cã, dupa aprecierile lui, ar fi o greutate nepermisa daca  transporta ambii cerbi; voiam sã zic ambele animale…Vânãtorii n-au fost de acord sã traga la sorti pentru a stabili care renunta la trofeu.

– Trebuie sã poti; pilotul de data trecuta cum a putut? Ce, tu esti mai incompetent? Sau esti fricos?

Pilotul a acceptat, au decolat, iar dupa cinci minute au aterizat fortat, insa fãrã urmãri grave.

– Vedeti, v-am spus eu ca trebuie sa renuntati la un cerb, a spus pilotul.

– Totusi, celãlalt pilot a reusit sã zboare zece minute…, a replicat unul dintre vânãtori.

Comentariile mele:

– esti la un pas de catastrofa când pilotul poate fi manipulat, santajat…

– intre orgoliu si prostie nu-i mare diferenta.

– nu-i sigur ca progresul tehnic poate evita catastrofele; mai degraba se bazeaza pe acestea…

 

 

Turism cu parfum de afaceri

Sunt restant cu câteva povesti  din experienta personala, insã m-am lãsat acaparat, cam prosteste, de evenimente socante;  mã refer la cele prezentate in mass-media, despre a cãror impact n-are rost sa fabulez si eu…; oricum, fiecare român rãmânem la pãrerile noastre, la afacerile noastre…

Dupã cum bãnuiti, nu consider nimic imoral in a fi implicat in afaceri, dar detest afacerismul…N-am judecat intotdeauna asa; revelatia am avut-o dupa o excursie in URSS  in anii comunismului.

Recunosc, nu mã asteptam la nici un beneficiu cultural. In primul rand era procurarea de produse, apoi curiozitatea politica si tehnica.

Trebuie sã spun cã am rãmas surprins de grandorile din Sankt Petersburg, pe atunci Leningrad, Moscova,  Kiev, Riga, Talin, Vilnius; la Chisinau, dupã câte stiu, nu se organizau excursii…Pentru partea politica am gãsit brosuri in romaneste cu texte inaccesibile in Romania; era perestroica si glasnostiul lui Gorbaciov. Am vazut si m-au uimit Ermitajul, Kremlinul, metroul moscovit, catacombele ortodoxe de langa Kiev, civilizatia cu iz nemtesc din Tarile Baltice…

Dar sa trec la subiect, respectiv la afaceri.

Pregatirea a durat cateva luni; am fost instruiti sa nu facem afaceri, sa nu vorbim despre Basarabia, sa nu mergem nicaieri singuri…

Vãzusem filmul Gara pentru doi, dar i-am inteles mesajul de afaceri abia dupa excursie…Profesiile au partea lor de afacerism; chiar si cãsãtoria poate fi o afacere…; mai ales daca se ajunge la un divort inspirat…

Eram un grup format numai din colegi de servici, fara soti, sotii sau copii; eu, inginerul Ursu si sotia directorului eram la prima excursie, deci neinitiati; cumva eram si marginalizati; inginerul Ursu primise ordine de la director sa o insoteasca pe nevasta-sa la cumparaturi; i-am insotit si eu, deci aceasta a inceput sa aiba incredere si in mine. Mi-a spus ca, fara stirea sotului, a adus ceva marfuri de vanzare; i-am spus ce am si eu de vanzare, ce vreau sa cumpar…Am vandut repede trei perechi de adidasi si un trening dintre cele doua aduse; pe castigul de pe trening am reusit sa cumpar un inel cu piatra violeta; in rest am cumparat cafea, ciocolata, carti politice…Aveam in plan ca pe al doilea trening sa obtin bani pentru doua perechi de cercei pentru fiicele mele; in Romania nu se vindea aur; verighetele le-am obtinut pe lista la un an dupa nunta…In URSS erau mult mai multe produse, insa nu erau adidasi si treninguri; ciudatenii de planificare de stat…Brusc, mi-am dat seama ca ceea ce produceam noi in mare secret, printre care si binocluri si lunete, acolo puteau fi cumparate la un pret derizoriu. In Romania nu se vindeau cãtre populatie decat ochelari… Tehnica industriala era in folosul oamenilor; erau perne electrice, resouri, radiouri, aparate foto, proiectoare, fierbatoare, oale cu plita electrica…Desigur, nu vãzusem Vestul…

M-am imprietenit cu organizatorul de excursii si am stabilit sã mã inscriu cât mai des posibil; existau niste restrictii…Aveam un plan de afaceri…

Sotia directorului n-a reusit sa vânda nimic din ceea ce adusese, rublele primite, la schimb cu leii romanesti, erau foarte putine; doamna era disperata cã nu poate sa-i cumpere un cadou sotului, directorului nostru. Am fãcut greseala sã-i dau treningul  cu promisiunea cã mi-l va achita discret dupa ce ajungem acasa, la servici.

Nu m-am dus la munca in prima zi dupa intoarcerea in tara; imi savuram succesul; aveam o multime de diapozitive, unele cu holograma; familia era incantata, chiar daca nu cumpãrasem cerceii…Pe la prânz am primit un telefon  sa ma prezint urgent la director. M-am conformat. Directorul avea pregatiti banii pentru trening la pret de magazin din România; o trimisese pe secretara sa se intereseze. Mi-a spus ca voia sa-mi returneze rufa, insa nu-i sigur daca fusese pãtatã cu cafea de cãtre mine sau de catre nevastã-sa. Si-a exprimat dezamagirea cã un inginer pe care el il aprecia se preteaza la bisnita; desigur, imi dispãruse umorul, altfel trebuia sã-l intreb dacã se referã la mine sau la inginerul Ursu…

Câteva zile am fost necãjit, insa, dupa cum se stie, toate lucrurile lucreaza impreuna...

In scurt timp directorul a fost mutat disciplinar la Electroaparataj, in urma unei supãrari a lui Ceausescu, personal…; s-a reintors pe functie dupa ’89 ca o victima  a sistemului; nu uitase incidentul cu treningul, insa acum putea sã vadã partea hazlie a vietii; isi gãsise o amanta in atelierul de proiectare in care lucrasem, deci a evitat sã-si (mai) facã  dusmani; glumea cu toata lumea;  era santajabil…

N-am mai reusit sã fac alte excursii de afaceri; nici inainte, nici dupa ’89, insa sunt convins cã lumea are aspectul si relatiile pe care le stim sau le bãnuim, in cea mai mare mãsura, datorita afacerilor; chiar si armatele se misca in sprijinul afacerilor…

Oricum, prin ’90-’91 n-am plecat din cauza directorului; pur si simplu voiam sã fiu liber; voiam sã-mi exersez aptitudinile si inafara ingineriei; existã creativitate si in afaceri…; am fost atât de liber incât am muncit vreo patru ani fãra carte de munca la diferiti importatori, ceea ce mã va afecta la pensionare…

PS.Exista si afaceri oneste, insã lasã un gust amar; sunt putini cei care le apreciaza, iar functionarii statului nu au interes sã le incurajeze.

Restanţe si poziţionãri

A) Dintre restante: sunt interesat sã scriu despre  vacante de neuitat

Iata ce am copiat de pe blogul Mirelei Pete:

Unde mai puteți citi Poveste parfumată între bloggeri (lista e deschisă, dragilor, până duminică seara sau luni dimineața):

Gabi My Heart To Your Heart Parfumul celor mai frumoase vacanțe ale mele e lavanda
http://g1b2i3.wordpress.com/2011/03/19/parfumul-celor-mai-frumoase-vacante-ale-mele-e-lavanda/

Cati Lupașcu http://catilupascu.wordpress.com/2011/03/19/piramida-fericirii/

Mirela Pete, http://mirelapete.dexign.ro/2011/03/poveste-parfumata-intre-bloggeri-parfumul-celei-mai-frumoase-vacante/

Carmen, http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2011/03/egiptul-poveste-parfumata.html
Gina,http://incertitudini2008.blogspot.com/2011/03/intre-doua-lumi.html

B) Despre Legea muncii spun doar atât: reflecta criza sindicatelor; unii sustin cã in lume se cam terminã cu sindicalismul; oricum, liderii nostri de sindicat sunt compromisi si santajabili…

C) Despre Traian Basescu si oamenii lui vom mai vorbi; cel puţin incã un an; tot de rãu…

D) Ceea ce se intâmplã in Libia nu este, cum sustin unii, o trezire a musulmanilor, ci o consecinta a ideii de natiune; in fiecare trib, inclusiv in Europa mai este posibila ridicarea unui Gaddafi; natiunea este o inventie frantuzeasca,  o parodiere a parlamentarismului englez; ideea au corectat-o americanii…; la maximul permis  intr-o forma republicana…Ar putea s-o aplice si UE, daca n-ar fi atât de aroganti francezii…

In acest context, al ideii de natiune, judec si problema HAR-COV

E) Subiectul urmãtorilor ani va fi energia; poate si cea nucleara; mai greu va fi cu ingroparea reactoarelor…

Inca nu mi-am cumpãrat panouri fotovoltaice, insa am câteva idei de amplasare … Mi-au ramas si ceva lemne din iarna aceasta.

 

Ambalajul vinde marfa

Mã refer la titlurile cãrtilor, articolelor, emisiunilor tv, spectacolelor…

Am selectat câteva titluri, din nefericire deja gãsite  de catre altii, când au publicat despre cãsniciile durabile:

„Cum sa devii un insotitor perfect la cumparaturi; tehnici de relaxare si respiratie”

„Aducerea de flori sotiei nu dauneaza grav sanatatii”

„Diferentele fundamentale dintre cosul de rufe si podea”

„Sulurile de hârtie igienica cresc singure in suport? „

„Pierderea identitatii prin pierderea telecomenzii”

si ultima, corolarul:

„Bãrbatii adevãrati solicita indicatii: MARTURISIRI  ALE  SUPRAVIETUITORILOR„

PS. Zicea Mircea Badea cã emisiunea Romanii au talent are o audienta surprinzatoare.

Pe mine nu mã surprinde: are un titlu atractiv; cândva am titrat: Ca Ceausescu suntem toti;  n-a fost nimeni incântat…

Titlul zilei de azi este De ce nu dorm romanii?