Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Sunt nevoit sã revin,…

Posted by daurel pe 25 Iulie 2011

.. simt cã trebuie sã completez postarea din 2011/07/22.

Iata ce scrie dl. Cãrtãrescu, iar de data asta nu pot sa-l suspectez de naivitati:

În anii ’70, însă, versurile sale au creat prima breşă prin care un nou continent poetic se arăta în zare. Noi, optzeciştii, ca şi cei mai tineri decât noi, am fost într-un fel copiii săi. Mircea Ivănescu a fost unul dintre vârfurile triunghiului de aur al poeziei româneşti de după război, alături de prietenul său Leonid Dimov şi de Nichita Stănescu.

Suntem de asemenea îndatoraţi lui şi prin faptul că i-a îmbrăcat pe Joyce şi pe Musil, pe Kafka şi pe Faulkner, pe T.S. Eliot şi pe Scott Fitzgerald în haina splendidă a limbii române. Poate comit o blasfemie, dar, subiectiv vorbind, savoarea lui „Ulise” în româneşte mi s-a părut adeseori că depăşeşte originalul. În orice caz, pentru mine epopeea lui Leopold Bloom se leagă în primul rând de incredibila versiune ivănesciană, pe care-o ştiam pe vremuri ca pe propriile mele buzunare.

Mi se pare potrivita si poezia selectata de dl. Cartarescu:

 Dar sunt şi amintiri adevărate
Şi eu am umblat odată cu o amintire
în mâini, strângând-o atent, să nu-mi scape.
(îmi alunecase odată – şi se rostogolise de-a dura
pe jos. am şters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frică. amintirile mele sunt mingi –
nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,
din mâini, se pot rostogoli foarte departe –
şi mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar
să mă întind la marginea mea, să-mi las mâna
din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea.
îmi iau mai bine o alta. şi asta poate fi falsă.)
şi eu am umblat, deci, odată cu o amintire
în braţe – (şi ma gândeam, cu un rânjet
rău, că într-o carte celebră, nu mai ştiu cine
umbla cu propriul sau cap prin infern, luminându-şi
drumul). şi parcă nu e tot una?
(Mircea Ivanescu)

PS. Asadar, Mircea Ivanescu inchide  triunghiul de aur care-l include pe Nichita…

De altfel, a fost propus pentru premiul Nobel, insa, culmea ironiei, el cunoscatorul a sapte limbi, nu prea avea  poezii traduse in limbi de circulatie…

Anunțuri

4 Răspunsuri to “Sunt nevoit sã revin,…”

  1. CELLA said

    iar eu… simt NEVOIA să , (cam) , TAC!

  2. Da, sunt întâmplări, cărora, de multe ori, nu prea le găsești răspunsuri, indiferent din câte unghiuri ai privi lumea…

  3. Mirela said

    Selectia facuta de Cărtărescu este foarte potrivita. Ivănescu e un poet deosebit. Si nu numai. „Suntem de asemenea îndatoraţi lui şi prin faptul că i-a îmbrăcat pe Joyce şi pe Musil, pe Kafka şi pe Faulkner, pe T.S. Eliot şi pe Scott Fitzgerald în haina splendidă a limbii române.” Da, suntem!
    Dumitru Bădiţă scrie:”Am trăit şi eu în câteva oraşe, dar pe nicăieri nu am văzut om citind în mers pe stradă, cu excepţia lui Mircea Ivănescu.”

  4. daurel said

    @Cella
    Ne-tacerea o pot demonstra…

    @Incertitudini
    Unele raspunsuri nu ne convin, altele nu…vin…

    @Mirela
    Am cautat mult pe Wikipedia; se pare ca nu s-a ostenit nimeni sa-i redacteze viata si operele

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: