M-ar interesa cât plãteste…

…dna Monica Tatoiu pentru aparitiile la televiziune.

Daca ar fi o suma rezonabila as fi interesat sã mã introduc.

Banii i-as aduna din familie; sper cã ar plãti rudele cu prunci scolari; i-ar putea mobiliza sã invete spunãndu-le: „Vedeti unde a ajuns unchiu’ Aurel, dacã s-a tinut de carte?!” ori „Daca nu terminati temele, nu vã las sã-l vedeti la televizor pe unchiu’ din Bucuresti!…”

Ambitia de-a fi fericiti in viitor

Ma voi referi numai la câteva situatii comune de fericire receptionata  prin reflectarea bucuriei celor dragi.

Fericirea egoista este prea complexa, perversa, n-am ce (de)scrie…

Am auzit de zeci de ori oameni responsabili spunând: vom fi fericiti, când...

...vom fi pe banii nostri;

… vom avea masina, casa;

…vom face excursii culturale, excursii exotice;

…odraslele noastre  vor fi multumite cu ce au ales;

…va cãdea guvernul.

 

PS. De trei zile pãstrez acest ciot de postare, pentru a adauga una-alta; i-am dat drumul cum se vede…

 

 

 

Statistic se explica,…

 

…insa eu tot speram, de peste 20 de ani, sa ajunga la demnitati si cineva dintre cele cateva sute de oameni cu care am studiat, am muncit, si am conversat sincer despre durerile comune…

M-as fi bucurat ca unii dintre fostii colegi de facultate ( vreo 80) mai ales cei lansati ca  directori inca din fostul regim, sa fie printre alesi…Chiar daca imi reproseau mereu, ca, stau degeaba in Capitala, daca n-am influenta…

A fost tonic, când un consatean, a ajuns chestor la deputati, mi-a promis cã-mi angajeaza o fiica la Parlament; numai ca fiica- mea auzise ca este un program haotic, pana seara tarziu…Asta era in vremea lui Constantinescu…Consateanul era de la celebrul PNT-CD, partid de care eram atasat fara sa stiu de cariera acel;ui consatean…flaLa terminarea mandatului l-am intrebat cu cat se poate cumpara un loc eligibil pe lista; mi-a spus ca este vorba de peste 30. 000 de dolari; atunci erau bani de o garsoniera; cred ca domn profesor nu se pricepe la afaceri…

Asadar, de  10 ani, n-am pe nimeni de incredere in politica…

NIHIL SINE DEO…

…am citit, pe stindardele  Regatului Romaniei, intr-o inregistrare de pe blogul Calin Hera.

M-a emotionat, inca odata Imnul Regal…

Poate ne lumineaza Domnul…

Prietenii transcedentale

Pe situl ziarului Adevarul gãsesc si Dilema Veche; azi l-am  citit pe dl Plesu, care sustine cã cei ce nu avem o opera in spate  n-ar trebui sã-i criticãm pe viitorii monstri sacri ai natiunii…

Iata cum descurajeaza bestelitorii valorile timide ale culturii:

De ce scrie omul pe forum?

Parcă îl văd stingînd lumina, punîndu-şi pătura în cap şi pornind, cu fălcile încleştate, la luptă. După care poate adormi sedat, pe laurii anonimatului. Nu e de ici-de colo să ştii că tocmai ai plasat cîteva sudalme între ochi vreunui ministru, sau lui Patapievici, sau lui Liiceanu.

Asadar, ministri sunt pe  acelasi palier  cu oamenii de cultura; deasupra lor sunt prim -ministrul ,  guvernatorul, si presedintele Romaniei…; nu mai citez, nu mai comentez…

Am citit comentariile; sunt,putine si decente; multe sunt semnate; iata câteva

adăugat de Leonberger la data de 24 Octombrie 2010 06:10:48

E normal ca domnul Plesu sa ia apararea unui prieten cand acesta e atacat de cainii mahalalei; i-ar fi mai usor sa o faca daca prietenul respectiv si-ar cumpani mai bine afirmatiile (publice) si ar gandi mai rar cu voce tare. Nu orice idee care iti trece prin cap poate fi publicata, e chiar daunator pentru sine si pentru altii. Mai ales cand ai un prieten care gafeaza cam des, care e pornit sa puna mereu verdicte in orice domeniu, e greu sa-l feresti de propriile apucaturi, de grandomanie sau de mania judecatilor de valoare in raspar, a originalitatii de gandire cu orice pret.
Cand iei un interviu, lasa apucaturile pseudojurnalistilor cu opt clase care daca ar putea ar aplica socuri electrice intervievatului si pune intrebari politicoase, lipsite de penibilitate, uita acasa pumnalul, uita batul de scormonit in gunoi, uita ca esti dascal cand ai in fata oameni de valoare, maturi, gata formati, care nu au nevoie sa-i apostrofezi cu degetul ridicat. Nu pune neaparat intrebari penibile, sau la care e imposibil de raspuns intr-un interviu. Uita ca esti cel mai destept si fara prihana. A mai existat un interviu penibil luat lui Cioran, care ne-a privat pe noi toti de multe informatii importante fiindca a fost condus de un om vanitos care dorea sa-si etaleze mereu caratele….

Un ultim comentariu de  forumist:

adăugat de electroserv la data de 23 Octombrie 2010 05:10:13

Va multumesc pentru articol. Este o placere pentru mine sa va citesc. N-ati pomenit nimic de bani; din pacate, in situatia redata de dvs ( si nu numai) banii sunt instrumentul prin care oameni de nimic reusesc sa distruga oameni cu un potential valoros.

PS. Multe comentarii o lauda pe Herta Muller, ceea ce mi-a convenit…

Banc cu mafioti

In general mafiotii lucreaza sub acoperirea unei firme onorabile.

Un mafiot voia sa angajeje un contabil; s-au prezentat trei candidati; fiecaruia i s-a pus aceeasi intrebare:

– Cât fac 2+2 ?

Primul candidat s-a simtit jignit si a plecat.

Al doilea a rãspuns amuzat:

– 2 + 2 fac 4…; a fost respins.

Al treilea s- a  uitat in stânga si dreapta, s-a  apropiat de boss la o distanta inafara  zonei de sigurantã, s-a aplecat si l-a intrebat cu voce soptitã :

– Dumneavoastrã, domnule, cât v-ar conveni sa facã…?

PS. Evident este o glumã reincãlzita, Zamfire; imi (mai) caut publicul tinta…

Ulise are o simpaticã temã economico- sociala; merita citit.

 

Repostez…

…un articol de acum un an.

Este  despre minciuni.

(Posted by daurel pe octombrie 22, 2009)

…m-am inspirat din “Adevãrul” lui Dinu Patriciu. Vinerea, cumpãr acest ziar pentru articolul economic scris de catre proprietar; nu vreau sa pierd ocazia de-a prinde vreo cale patriciana  de câstig usor si sigur. Oricum , primesc  in pretul ziarului si programul TV; este un inceput de afacere… In numarul din 28 aug. a. c. este un titlu ce promite confesiuni  : “De ce obisnuim sa mintim”. Articolul nu este scris de mogul, dar este interesant. Ideea este ca  circa un sfert din ce auzim sau  spunem, sunt minciuni. Mintim ca sa ne protejam imaginea, mintim nevinovat, pentru a-i protejam pe cei dragi…Cele mai multe minciuni se spun la telefon, cele mai putine in corespondenta pe e-mail…Scrisul indeamna la prudenta, se presupune ca ramane…Femeile mint cu tendinta de-ai face pe cei din jur sa se simta bine; barbatii mint pentru a se lauda. deoarece le uitasem, m-am bucurat ca sunt reamintite gesturile  specifice persoanelor care ne mint in fata. Inafara de roseata, neliniste, jocul cu pixul, schimbarea subiectului, ar mai  fi: frecatul la baza nasului;  inclinarea capului spre dreapta, cu privirea spre  sus; atingerea urechilor; rotirea mâinilor pentru a fi cu palmele in jos…Partea neplãcutã a comunicãrii este dupa cum urmeaza: cuvintele conteaza foarte putin si trebuie sa adaugam si alte semnale audio-vizuale;  inclusiv  gesturi . Astfel,  55 % din ceea ce reusim sa transmitem este non-verbal, deci gesturi, mimica;  38 % transmitem prin tonalitatea si timbrul vocii. Ei au calculat, iar eu nu mai verific: ar rezulta ca  numai 7 %  din mesaj reusim sa-l transmitem prin cuvinte …Recunosc: eu stiam, credeam, speram ca se poate acoperi prin vorbe (bune)  mai mult de 50 %.  Cand voi dori sã cer cuiva indepartat  favoruri nu-i voi scrie, nu-i voi telefona, ci,  pentru a   fi foarte  convingator, voi apela la skype.  Pana gasesc sponsorul potrivit, gesticulez in fata oglinzii…In paralel  imi dreg si vocea.  Cuvintele conteaza doar 7 %;  un fel de marja de eroare ; sau o inflatie. Chiar  nu merita sa-mi bat capul cu ele!

Ps. Acum, cã tot nu mã  contacteaza mogulul, pot sa recunosc: nu mai cumpãr ziarul; il citesc pe internet.

 

Comparatii

Este vorba despre compararea copiilor intre ei; am mai scris cã mi se pare nedrept sã fie discriminati prin  premii…

Povestioara preluata din SUA  o plasez la final  pentru a nu-i indeparta pe cei ce fac alergie la americani.

Cautand despre aceasta tema am gasit:

Erau diferite situatii in care mama mea (ca tata nu avea timp pentru ca muncea zi lumina) ne dadea de exemplu anumiti copii din vecini sau colegi de scoala, comparandu-ne cu ei in permanenta. In perioada tezelor sau a lucrarilor de control, inevitabil venea intrebarea: „si X sau Z cat a luat?” nici daca aveam 10 si eu si respectivii nu ajungeam sa ma simt bine, deoarece tot timpul aveam sentimentul ca nu fac bine ceea ce fac sau ca nu fac destul…

Iar la comentariile articolului, ceva sincer,  emotionant:

---

Membru inregistrat la

28.04.2006

Localitate

GALATI

Postari in forum

149

M-am confruntat si eu cu o astfel de situatie. La mine insa nu a fost atat de grav pentru ca mama mea ma compara doar cu un singur coleg care statea pe scara cu noi si cu care nu am mai fost in clasa incepand cu clasa a 5-a. Si care oricum, de prin clasa a 4-a nu mai invata atat de bine; eu eram comandanta de detasament, el doar de grupa
Oricum, si mama si-a dat seama ca fiecare copil are personalitatea lui si a incetat incet, incet sa faca comparatii.
Si eu recunosc ca fac comparatie intre fetita mea si alti copii de varsta ei dar nu stiu cum se face ca ea mi se pare cea mai frumoasa si cea mai inteligenta.
Lasand gluma la o parte, cazul pe care l-ai prezentat tu este teribil; niste parinti inconstienti si-au pus amprenta negativa pe viitorul copilului lor. Nu inteleg cum pot unii parinti sa iubeasca mai mult un copil decat pe celalalt? Atunci de ce au mai facut 2 copii daca-l iubesc doar pe primul?

Off topic: Ai auzit de scoala step by step? Am inteles ca este o scoala unde nu este incurajata competitia si nu se pun note (se face o altfel de evaluare, nu stiu exact cum) pana la clasa a 5-a. Se pare ca, la varste foarte mici, competitia nu este buna.

Acum,  povestea americana, citita intr-o publicatie de moralã crestinã, desi pare evreeasca

Un tatic din Sua stia ca nu-i sanatos sa-ti compari, cu glas tare, odrasla cu ceilalti copii; probabil li se spune la sedinta cu parintii…Acest tatic il tot intreba pe copil:

„Stii ce fãcea Lincoln la 9 ani ? „

„Iti amintesti cum la 11 ani viitorul presedinte mergea singur cu pluta?”

„Ce facea Lincoln la 12 ani? „

Intr-o zi, sictirit, copilulul si-a intrebat pãrintele:

„Tatã, stii ce fãcea Lincoln la vârsta dumitale? „

Updatarea de miercuri ora 12

Alte teme: despre investitii gasiti la Ulise; despre  Alma si prietenii ei, la  Chat Noir; sa va scriu si titlul: http://rebusache.wordpress.com/2010/10/20/cacealma/

„Si m-ai inselat…

…” ; aici ar urma numele incriminatei, insa eu nu-l voi scrie, deoarece, deocamdata, este plina blogosfera cu un nume asemãnãtor.

Eu mã simt inselat de cãtre majoritatea jurnalistilor; nici nu stiu cum sã protestez…Deocamdata fredonez un cantec din studentie.

Iatã câteva strofe:

Eu te-am iubit Paraschivo,

Ţi-am spus-o de o mie de ori

Şi ca drept dovadă ţi-am prins grămadă

Vreo 15 ghivece de flori

………………………………………

Te-am luat de la mă-ta de-acasă,

În fustă şi fără jibon

Ţi-am luat şi seminţe, ţi-am luat şi bomboane,

Ţi-am luat şi chiloţi de nilon

………………………………………..

Pe maică-ta şi pe tot neamul,

Să nu te mai prind că mă rogi

V-am scos de la pivniţă, când v-aţi spart geamul,

‘ţi-ar al drac, să fiţi de milogi

…………………………………………. 

Au de te prind Paraschivo

Cu altul la braţ de gramon,

Îţi sparg şi gagiul, îţi fur şi poşeta,

Vă leg şi vă spânzur de-un pom

Restul, inclusiv pe muzica, gasiti cu „ti-am spus-o de-o mie de ori„; dau si un link: http://www.eugenkarban.de/index.php/index.php/cantece/song/392-paraschiva

A iesit cam inghesuit…

Recitind varianta m-a contrariat „la brat de gramon”‘ ; cred ca este „pe Gramon”, adica pe strada respectiva din zona din spatele Mitropoliei…

Sunt santajabil, deci…

…nu pot accepta nici o propunere de-a candida in functii cu vizibilitate publica.

Nu-i vorba despre dosarul de la (fosta)  securitate, unde este ceva peste care n-a putut trece, prin 1980, nici fostul  deputat si mare director  Babiciu de la IMGB, sãtmãrean de-al meu… Câstigasem un concurs de specialitate pentru a mã instrui in Canada  in tehnologii nucleare.  Serviciile nu si-au dat acordul; poate imi fac timp si cer dosarul; se pare cã nu mai este aglomeratie la CNSAS…

Nu-i vorba nici cã am fost in Piata Universitatii in 1990; de  când l-am auzit pe Ponta lãudându-se cã a fost si el (pe) acolo, imi propusesem sã nu mai pomenesc asta…

Cu ce pot fi santajat? Cu multe si rusinoase…

Iatã câteva:

– am afirmat despre  un  prieten actual de familie, de la care mã imprumut (des) cu bani, cã are nevasta risipitoare;

– am povestit cã n-am fost la nuntã si nu am trimis  cadou la fericitul eveniment al unor nepoti, pe al caror sprijin mã bazez de un timp, deoarece nici pãrintii lor  nu s-au sinchisit de nunta mea…;

– despre o cumnata i-am spus altei cumnate….;

–  i-am spus unui frate ce a zis  alt frate de-al nostru sã nu-i spun…

Toate acestea, si altele la fel, le-am spus la telefon in ultimul an.

Sunt sigur cã am telefoanele ascultate de cãtre procurori…Am gard comun, cum am povestit pe 15  aprilie, cu un afacerist invinuit in acelasi dosar cu un parlamentar (din opozitie) bãnuit de coruptie.

L-am sunat pe vecin de câteva ori, sã discutam despre  una-alta…Deocamdata nu mi-a rãspuns…Nici el, nici procurorii…