I se atribuie lui Einstein…

…urmãtoarea cugetare: când se desluseste câte ceva din modul de functionare a lumii, a comunitatilor umane, Bunul Dumnezeu intârzie „omologarea ” descoperirii;  aceasta perioada  poate dura si dincolo de viata cercetatorilor implicati…Daca am inteles corect, Einstein sugereaza cã Domnul ne pune, inca odata, oglinda in fata pentru a ne demonstra lipsa noastra de incredere, nerecunostinta…Este vesnica poveste: ii consideram pe toti semenii nostri mânati de egoism… Chiar daca-i vorba despre o reteta pentru sãnãtatea psihicului…

Am comentat mai vast despre un roman al lui George Calinescu povestit de  Zina. Cândva am postat despre istoria acestei carti.

PS. Dupa cum se vede nu-mi mai alãtur (re)numele de Patriciu, ci de Einstein…Este o noua abordare

Spune-mi ce nu arunci…

…ca sã-ti spun…cum locuiesti.

In unele orase italiene (?) la anul nou se arunca in strada vasele care n-au fost folosite in anul care a trecut; mi se pare un obicei sãnãtos.

Dupa cum bãnuiti, n-am suveranitate asupra vaselor; poate doar asupra a 2-3 aparate de preparat cafea si ceai, o ceasca, o canã primita cu dedicatie…

Vina mea in aglomerarea locuintei se manifesta, in contextul ideii din postare, prin stocarea clasica a informatiilor; din fericire, n-am ajuns sa leg cartile preferate, cum mi-a spus ca face prietenul meu Todut Gheorghe din Cluj…Inca inainte de aparitia inernetului am vândut peste o mie de cãrti; acum nu mai dã nimeni mai mult de 10 bani pe kilogram…Nu stiu daca cele vreo 20 de agende, cu diverse adrese, telefoane, planuri si comentarii, n-ar trebui arse…

Cumva, m-am debarasat de suporturile informatiilor de dinainte de ’89, insa am inceput sa mã aglomerez cu ziarele aparute in noul context; ieri am incercat o noua debarasare si am constatat ca am multe taieturi din ziarul Romania libera de pe vremea lui Petre Mihai Bacanu; in special din suplimentul Aldine; le mai pastrez…

Am gãsit câteva copii xerox a unei taieturi din Romania Literara de prin 2005 prin care voiam sã  demonstrez prietenilor mei admiratori ai lui Adrian Pãunescu cã acesta nu-i poet valabil. Azi am gãsit pe internet clasamentul „primilor zece poeti români din toate timpurile” intocmit prin 2004 pe baza consultãrii a 34 de critici literari:

CLASAMENT GENERAL

Ioana Parvulescu, semnatara anchetei din Romania literara, a mai initiat si alte confruntari de pareri intre oamenii de litere. Iata-i acum pe primii 10 poeti romani:

1. Mihai Eminescu (312 puncte).

2. Tudor Arghezi (243).

3. George Bacovia (151).

4. Lucian Blaga (143).

5. Ion Barbu (133).

6. Nichita Stanescu (119).

7. Mircea Cartarescu (79).

8. Leonid Dimov (51).

9. Gellu Naum (51).

10. Alexandru Macedonski (45).

Ceea ce nu apare in trimiterea mea este faptul ca A. Paunescu nu este nominalizat nici intre primii 60 de poeti; Cosbuc, Dinescu si Labis sunt pe la jumatatea clasamentului, iar Ana Blandiana la pozitia 38…; deci si criticii au rãutatile lor, interesele lor…Locul lui Cartarescu este deja discutabil…

Asadar, am si eu interesele si rãutatile mele; strâns legate intre ele…

PS. Pentru actualitatea politica consult blogul Roxanei Iordache, iar pentru viziunea economica articolele lui Patriciu; cu riscul de-al deranja, in general mã delimitez de viziunea politica a mogulului…; cu exceptia optiunii monarhice, care, de altfel, nu-i o optiune politica, ci de bun simt…

%      $

Ar putea fi un PA ?

Îi iertãm adesea pe cei care ne plictisesc, dar nu le putem acorda iertare celor pe care-i plictisim noi, a cugetat Francois de La Rochefoucauld. Dacã voiam sã mã dau rotund, puteam sã povestesc cugetarea, dupa cum urmeazã: „Profesorul suporta cu stoicism acreala si sastisirea tinerilor, pe durata unui an. Cateodata, când isi termina discursul inainte de-a suna de pauza, strecura câte o amenintare voalata, de genul: ‘cine râde la urmã râde singur’ . Astepta examenele ca pe o sãrbãtoare. Ca pe o dubla sãrbãtoare; avea ocazia sã se rãzbune atât pe tineri, cât si pe colegii care incercau sa intervinã pentru vreo loazã.” P.S. Pentru amãnunte privind proza arhiscurta (PA) se pot accesa : (Http://calinhera.wordpress.com/de-doua-ori-cate-500-de-semne-despre-pa/) si (http://www.alvalia.ro/blog/?=1205)

Consecvent

Am recitit, la fel de contrariat, poezia „Fiul risipitor” de R. Kipling, (1856-1936) pe blogul d-lui Usca, ( http://ivanuska.wordpress.com/2009/08/29/ultimul-mitropolit-31/). Iata teribilele versuri: „Intorsu-m- am, iata, iar acasa, /…/ Ii las sa ma stranga la san./ Din vitelul cel gras in blid mi-au pus/ Dar roscovele-mi par mai presus./ Si ei blanzi ca porcii mei blanzi parca nu–s,/ Asa ca plec iar la stapan.”

Calatorii culturale

Unele concedii pot fi calatorii culturale. Probabil ca trebuie programate si pregatite diferit fata de concediile de odihna. Documentarea prealabila este facila. Conservarea impresiilor as vedea-o mai degraba inregistrata pe reportofon, ca sa nu zic in jurnal. Cred ca trebuie facuta de unul singur si fara aparat de inregistrat imagini. Fotografiile, filmele sunt bune doar pentru vizitatorii familiei, ca sa nu se plictiseasca in timpul cat facem cafeaua si nu avem poze de la nunta sau/si cu copiii/ nepotii. Iluminare mea, privind aceast subiect, este recenta, deci neconsolidata. Azi am citit in „Ziarul Lumina” un articol despre poetul Rilke. Teoria poetului era  : a fi cult inseamna a fi eliberat, iar arta este drumul spre cultura, adica spre libertate. Rilke era la Florenta si-i scrie logodnicei, cam in felul urmator: ca nu-i vorbeste si nu-i va vorbi nici in viitor despre Botticelli sau despre Michelangelo, ci : „aduc doar o singura solie – despre mine insumi, si vestile sunt bune”. Probabil poetul asimilase arta italiana si se simtea mai liber. Nu, n-a rupt logodna;  logodnica i-a devenit sotie…Mai zice Rilke: „Dar daca ati fi doar o zi nemoderni, atunci ati vedea cata vesnicie se afla in voi”. Acest ultim citat mi se pare incurajator pentru un concediu in Romania cu bilet subventionat.

Metaliteratura (2)

Nu am studii de arta, ba dimpotriva, asa ca l-am descoperit abia acum cativa ani pe Vl. Nabokov (23 apr. 1899-1977).  S-a afirmat tarziu ,in 1955 . Practic a dat demonstrativ lovitura  cu cartea  „LOLITA”, mai precis in 1962 cu filmul facut de S. Kubrick. Nu vreau sa citesc, nu vreau sa vad „LOLITA”, deoarece , cel putin cartea, nu cred ca sunt capodopere. La fel ca  G. Calinescu, pastrand proportiile, Nabokov a cautat sa fie notoriu. Ca profesor de literatura universala stia  ca succesul in vanzari este asigurat prin socarea bunului simt al  cititorilor. A reusit sa atraga apoi atentia asupra ideilor lui  despre literatura, dar s-a si imbogatit. A ramas in constiinta urmasilor ca si critic  literar, poate cel mai mare din secolul XX. N-are aceasi sansa  N. Manolescu , din doua motive: 1) n-a scris un roman si  b) (sic)  nu-i original, ci smecher de capitala, cam ca primarul Oprescu. Voi insira cateva  romane -din cele12 neamericane- considerate  de Vl. Nabokov reprezentative ptr. a fi studiate de copiii americanilor :Ana Karenina, Mantaua -de Gogol, Doamna Bovary, Swann-Proust, Metamorfoza–  Kafka, Ulise-Joyce.

Metaliteratura (1)

Cuvantul din titlu nu l-am gasit in dictionar (editat prin 1980); am sanse sa inventez. Acum, judecand cinstit, nu prea are sens deoarece si literatura e  „meta”;  oricum blogerii au inteles deja ce ar putea fi meta -literatura. Pana prin 1989 citeam cca. un roman pe saptamana; in ultimii 20 de ani am citit maxim zece, dintre care 2-3  romane la moda. Timp pierdut!  Astept romanul  de geniu despre perioada dictaturii comuniste. Deja stiu cum trebuie sa fie: „…un cititor intelept o va citi nu cu inima, nici macar cu capul, ci cu sira spinarii. Acolo ne atinge fiorul povestii…” spune Vl. Nabokov, profesor la Universitatea Cornell etc.  Pana ma va atinge o noua straluminareo iata o poezie de Corneliu Coposu: „Cerne, Doamne, linistea uitarii/Peste nesfarsita suferinta/Seamana intinderi de credinta/Si sporeste roua indurarii // Rasadeste dragostea si crinul/In ogorul napadit de ura/ Si asterne peste munti de zgura/Linistea, iertarea si seninul!”