Provocari

Nu cred cã este un fenomen, dar s-a manifestat la vreo trei familii numeroase. Dealtfel, nici nu se poate intampla  decât in anumite familii. Este vorba de familii unite, care obisnuiesc sã provoace prilejuri de-a se intâlni. Vãzând cã se simt bine la nuntile fiilor si nepotilor lor, si-au propus sã se intâlneascã mai des. Se pare cã nu s-au bazat pe eventualele botezuri care trebuiau sa urmeze firesc dupã nunti…; poate erau prea rare nuntile…Oricum, au convenit sã fie o  intrunire obligatorie când unul dintre frati sau cumnati/surori/cumnate implinesc vârstele de 50 , 55, …si tot asa, din cinci in cinci ani la fiecare … Am retinut, fãrã sã pun intrebãri indiscrete, cã n-au avut prilej de bucurie decât la doua,  maxim trei sindrofii, in mai putin de trei ani de la demararea proiectului. Urmãtoarele intruniri au coincis cu inmormântarea fostilor aniversati. Cam in ordinea si perioada intrunirilor fericite…PS. Dacã mã auziti cã vreau sã-mi iau liber pentru sindrofii, ar fi bine sã-mi reamintiti povestea asta…Multumesc!

Determinare

Existã un exemplu clasic de determinare. Este vorba despre acel om care,  traversând noaptea cimitirul,  cade intr-o groapã adâncã . Rateaza câteva incercari  de-a iesi;  se hotãreste sã astepte ajutoare. Dupã un timp adoarme, dar se trezeste cu incã un individ cãzut alãturi de el. In timp ce primul, cam rãgusit,  spune: „‘Stai linistit, nu poti iesi de aici…”, al doilea era deja afarã si fugea…A reusit, era determinat…Ca de obicei, eu o dau la intors: nu stiu ce cuvinte trebuia sã foloseasca primul captiv,  pentru a nu-l speria pe al doilea. Oricum cuvintele folosite nu i-au folosit nici unuia…Cam tot in acelasi registru ar fi o discutie despre viitorul comunist. Un propagandist descria ca, in comunism fiecaruia i se va cere sa lucreze dupa capacitate si toti vor  primi dupa nevoi…”De exemplu, cand te intorci de la muncã, in piatã vor fi grãmezi de cartofi si fiecare isi va lua, fãrã bani, cât doreste…” Unul, mai recalcitrant zise: „Dar, mie nu-mi plac cartofii!” In timp ce propagandistul cãuta un rãspuns politic corect, un intelept l-a incurajat pe recalcitrant: „O sã-ti placã, o sã-ti placã…„

Banii bisericii

Mi-am amintit de expresia din titlu si sper sã-i pot reda intelesul.  Mai mult: as vrea sã-i tãlmãcesc indemnul…Parcã suna astfel: nu-ti bate capul de banii bisericii, in sensul cã are cine sã se ocupe; in definitiv era consiliul ales, era preotul. Si peste  peste toti  Cel de Sus. Nu doresc sã duc discutia spre banii pe care-i dãruim bisericii. Chiar dau pentru biserici fãrã nici o suspiciune sau regret; inclusiv taxele anuale; dacã gãsesc bani pe strada, ii donez anonim primei biserici…Recent am primit instiintari de platã a impozitelor. Sunt mai mari decât anul trecut. Primãria a fãcut si greseala sã ataseze o scrisoare propagandistica, adica politica. Ieri am fost atât de indignat, incât nici n-am mai postat nimic pe blog…Este adevarat cã, se implineau 20 de ani de cand Corneliu Coposu si Ion Ratiu i-au pus „sula in coaste” lui Ion Iliescu. Atunci am inteles ca FSN-ul, declarandu-se partid, va avea puterea totala si pe multa vreme…Este adevãrat cã, in spatele lui Iliescu am depistat câtiva oameni dubiosi…Oricum, de la acea data m-am atasat de cei bãnuiti cã n-au mâncat salam cu soia si n-au bãut nechezol…Revin la bani, si(-mi) pun o intrebare: de ce dau cu mai multã detasare bani pentru bisericã, decât pentru stat?

Izmeneli

Ideea mi-a dat-o Cristian si comentariile de la articolul sãu recent. Izmeneli cred cã vine de la izmã, de la mentã…Ar fi ceva mentolat, alt aer…La fel de logic izmeneala poate sã se tragã de la lenjeria bãrbãteascã clasicã… Izmeneala tipicã pentru mine sunt doua personaje care apar des pe posturile TV la care picotesc eu. Mã intreb ce familii indiferente or fi având Mircea Diaconu (actorul)  si unul Vasilescu (purtator de vorbe de la Isarescu), de-i lasã sã se facã de râs… Daca n-ar fi aparitii vrednice de mila…Or fi ducând-o greu cu banii… Stiu o situatie de acum 50 de ani, de izmeneli in izmene, in indispensabili…De câte ori mergea in petzit in alte sate, un flãcãu tomnatic ii cerea nasului de botez gaci; unii le spun gãci… O parantezã: nu stiu cum se face cã, nasii sunt intotdeauna mai bogati decat finii. Normal cã le cerea cu imprumut… Memoriul justificativ al finului continea câteva puncte forte: poate doarme cu gazda in aceeasi camerã; trebuie sã meargã la budã in grãdinã; a doua zi dimineata iese sã salute vecinii si nu poate sã faca de râs familia fetei…

Bucuria de-a fi fericit

Am invãtat de la dl Vania cã trebuie sã ai un blogroll consistent, si sã-l parcurgi zilnic; incã nu stiu de câte ori…

Când mi-am fâcut azi rondul, intuitia/ premonitia/ paranormalul violet m-au condus direct la I.O. Flavius si am avut sansa sã-mi continuu euforia inceputã cu premierile amintite in articolul de ieri.

Asadar: dupa ce mã promovasera Vania, Cella, Lady, Mirela,…, si altii care, incã, nu i-am citit, azi, Flavius m-a nominalizat la categoria „Cel mai fericit blogger”. Acum, mã scuzati, trebuie sã citesc restul blogroll-ului…Cine stie ce bucurii  mã asteaptã!?

PS. Dacã vã gânditi la   „fericiti cei saraci…”,   nu vã inselati!  Doresc fiecaruia sã aibã bucurii…

A inghetat internetul…

..de  pe strada mea; poate si pe alte strazi, poate si in alte orase. Mai prind momente când pâlpâie. Trebuia sã dau mai departe premiile si nominalizãrile pentru BLOGOLUMEA 2009,  primite de la: Lady, Vania Usca, Mirela si Cella. Puteti verifica pe blogurile dumnealor… Sigur,  mai sunt multi care m-au premiat si nominalizat, dar nu pot sa-i contactez, nu pot sa mã contacteze, din cauza mentionata. Trece si asta, cum bine a fost incurajat, de cãtre preot, un condamnat la spânzurãtoare; sau la moarte…Cã tot mai am ceva semnal: cicã unui condamnat la streang i s-a dat o sansã: au ales o funie slãbita si voiau sã-l atârne deasupra unei ape adanci si involburate; daca se rupea funia, scãpa. Nefericitul a cerut o funie zdravãnã, deoarece nu stia sã inoate…

Ultima serbare scolara

Nu intotdeauna pãrintii au experientã, insa sotii Escu mai aveau un copil, mai mare, care a refuzat sã meargã la serbarea de sfârsit de an scolar.Dacã n-ar fi pãlãvragit cu vecinii in curte scolii, domnul si doamna Escu ar fi observat cã sunt prea putini copii, ca ceva nu este in regula…

Discursuri, cor, solisti, recitatori…Premiile la clasa I-a A, apoi clasa copilului lor. Premiul I, premiul II, premiul III, mentiuni…Cei premiati alergau veseli spre grupul pãrintilor.  Erau sãrutati, imbrãtisati, fotografiati…Nu mai urmareau festivitatea; paraseau imediat curtea scolii>
Copiii ce-si asteptau inca premiile, fãceau câte un pas mai in fatã.
Nemaiavand cu cine discuta, sotii Escu si-au cãutat, din ochi, odrasla.
Deja erau premiati elevii clasei a I-a C, iar copilul lor stãtea singur si derutat…Nu i-a spus nimeni ce mai urmeazã…
Ce sã facã cu buchetul de flori, dacã  doamna invãtãtoare  nu i-a strigat numele?…
Atunci, doamna Escu a inteles drama. A alergat prin careu, s-a uitat cu repros la corpul profesoral, si-a luat copilul in brate, si cu lacrimi in ochi i-a zis: „Hai puiule, cã-ti cumpãr eu cãrti, bomboane si coronite…”

Cu perdea

Vecinul cetatean olandez si-a deschis o firma de vândut si montat perdele. A activat in Olanda, dar acolo este un obicei de-a permite trecãtorilor sã  vadã in camerele de la strada, deci nu prea se cumpãrã perdele…Mi se pare ciudat cã se mentine, ca traditie nationala, o interdictie a spaniolilor care stãpâneau in urmã cu sute de ani Tãrile de Jos…Opresorul spaniol ii urmarea sã nu comploteze, sã  poata fi monitorizati…Constat cã si in Romania exista o majoritate care acceptã sa trãiascã dupa regulile vechiului regim: relatii preferentiale, afaceri ascunse, venituri nedeclarate, santaj…Istoricul Marius Oprea, a declarat recent  pentru ziarul „Adevarul” cã inflenta fostilor activisti si securisti in politica si economie este de cca. 40 %. Eu cred cã procentul este mai mare, deoarece Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, condus de istoricul mentionat, a cercetat numai pe securistii si activistii fraieri…Dl Oprea are vesti bune pentru viitorul familiilor securisto- comuniste: chiar dupã disparitia naturala a fostilor (si actualilor)  privilegiati, in urma lor vor rãmâne oameni formati in spiritul lor… N-am cum sa-l contrazic!

Conexiuni la psihiatru

Nu stiu exact situatia electrificarii si telefoniei fixe in Romania, dar am o bãnuialã: mai sunt localitãti fãrã aceste utilitãti. In vremea când eram in scoalã se vorbea la telefon cu provincia numai dupã ce telefonista fãcea legãtura si indica numãrul cabinei din care sã strigi spre cei ce n-au trimis pachetul si banii conform protocolului…Cei din sat asteptau la orele convenite sã fie sunati; sau nu asteptau… O mãmicã a avut o adevarata premonitie in cabina postei sãtesti, când, fãrã sa ridice receptorul a strigat: „Mãriucã dragã, tu m-auzi pe mine? io te vãd pe tine!”. Desigur, convorbirile erau concentrate, dar fiind publice mãmicile mai puneau de la ele: „Asa dragã ai luat cu zece...”  Nu-mi bat capul privind viitorul comunicatiilor;  deocamdata trebuie sã mã uit pe unde calc; nu numai pe stradã, dar si prin casa plinã de sârme. Am citit ieri, la Cristian pe blog, o glumã adusã de Lady67. Iat-o. Când i-a intrat in cabinet un individ târându-se in coate si genunchi, trãgând cu dintii de o sârma, psihiatrul a incercat cu tact: „Cãtelus frumos!”, „Pis, pis!”, „Noaptea  iguanei?…”.   Târâtorul a scuipat pe lânga sârma dintre dinti: „Lasã-mã domnule sã-ti pun internetul!..”

Despre…

…Flacara violet; am aflat azi cã este o metodã de tratament de vreo  zece ani in România; daca este tratament, inseamnã cã poate face si rãu; vorba bunicii d-lui Dinescu, cãtre 100 de ani: „Mie sã nu-mi dati ceai, de ceai a murit bãrbatu’ meu…”  Este si o carte cu acest titlu, dar nu-i fac publicitate; deocamdata …Zãpada: ne-a lovit democratic pe toti. …Alegerile din PSD: are d-l presedinte Bãsescu grija sã iasã bine, sa iasa cine trebuie…