Culturalizare

Internetul oferã sansa culturalizãrii. Nu zic cultivãrii; cultura nu se poate face  ”pe sãrite”. Fiind campanie, nu am timp de demonstratii si referinte; voi devoala din ce am cunoscut pânã la aceastã vârstã…Pânã in 1990  am lucrat in  doua unitãti industriale mari si una foarte mare; cea foarte mare avea peste  300 de licentiati, printre cei vreo 4000 de angajati. Desigur majoritatea licentiatilor erau ingineri, dar erau si fizicieni, economisti, ciberneticieni, traducatori, medici, militari, securisti… Se discuta mult despre cultura; despre cultura generala, privind exprimarea coerenta, dar in principal scrierea inteligibila in instructiunile si documentele tehnice. Timpul era infinit…Am lãlãit o lucrare, peste termen,  mai mult de o luna, din cauza unui cuvânt. Era vorba daca este corect  „tesitura”, „sanfren”, „zencuire” sau „bizotare”. Lucrarea a fost indrumata spre biblioteca tehnica, unde erau incadrati filologi; nu mai stiu ce au decis…Dincolo de cultura generala si cultura de specialitate, am descoperit personalitati cu o cultura rafinata. Nu intotdeauna erau si cei mai potriviti pentru postul ce-l ocupau, adica nu aveau la baza studii tehnice, insa se achitau cu eleganta de indatoriri…Ii ajuta atitudinea fata de munca si rabdarea de-a citi orice documentatie, instructiune, pãna la capãt…S-au dat de gol prin umanismul lor; nu voiau sa fie ultimii depozitari ai unor valori… Voiau sa transmita cunostinte…Stiau ca in urma oricarui om ceea ce  ramane este influenta; buna sau rea…; ei au optat pentru influentarea in bine…Era in perioada când cãutam sa-mi instruiesc copiii, mai corect sã le ofer ce n-am asimilat eu când trebuia: muzica clasica, sporturi , dans, limbi straine…Asa am cunoscut, printre colegii de munca,  fosti preoti, fosti ofiteri in garda regala, compozitori si dirijori fosti legionari…Legionarii aveau  jumatate de norma la brigazile artistice… Nu fãceau paradã de cultura lor, nu râdeau de incultura nimãnui…Mi-au recomandat  si m-au recomandat…Era o categorie care trãia intr-o lume cu alte bucurii. Ii surprindeam vorbind despre spectacolele de la filarmonica, despre cântãretii de la opera, despre bridge si rugby…Ceilalti ne entuziasmam de Adrian Paunescu…

I-am inteles cât m-a dus mintea; nu credeam ca va cadea comunismul; credeam ca Ion Iliescu ca se va umaniza…

Cei cu care am discutat  dupa ’89 mi-au spus ca m-au creditat sperand sa ajung cineva si sa-i ajut candva pe copiii lor…; cã nu i-am insultat si nu le-am ingreunat dosarul; de altfel, nici nu mi s-a cerut niciodata de cãtre securitate sãdau declaratii despre ei; profitau si securistii destepti de cultura celor fãra drepturi de-a ocupa functii … N-am cumpãrat pianul recomandat de unul dintre ei; fiicele mele si l-ar fi dorit, deoarece avea scaun rotitor…

Am retinut o vorbã, care o aveau numai ei: „cred ca nu m-am facut inteles” ; ceilalti  ne insultam mereu  cu : „n-ai inteles nimic…”

Extrasezon

Toata vara am citit pe bloguri mirãri despre cãlãtorii turistice, dar nu le prea   comentam; mai precis nu le incurajam povestile. Scriu acum, in extrasezon, cu speranta cã dacã cineva se va supara ,  pana in urmãtorul sezon va uita…Fiind democratie, deci diversitate, sper sa fiu inteles: pot fi admisi ca oameni normali si cei care nu-si doresc calatorii turistice!  Adica sa se multumeasca cu calatoriile de afaceri si cele impuse de evenimentele familiale. Eu practic si sustin traditia tãranului roman asezat.  De foarte multi ani conduc sau astept pe cineva la aeroport, cu o frecventa de circa doua ori pe luna. Am ascultat sute de relatari, am zeci de kilograme de prospecte despre locuri incomparabile. N-am reusit sa-i invidiez…Fiind in relatii normale cu vecinii si stiind cã la noi este mereu cineva acasa, sprijinim turismul vecinilor: udãm florile, hrãnim animalele, plãtim facturile…Se intelege cã eram solicitati numai in sezoanele turistice. Pânã acum… De câteva zile un vecin olandez ne-a lasat in grijã doi iepuri si o pisica. Noi avem un câine in casã si câtiva in curte. Pisica olandezului nu-i prietenoasa cu iepurii, dar s-a nimerit ca fetele noastre sunt plecate, deci avem camere libere… Desigur ne-au lãsat hrana si instructiuni, dar tot au apãrut probleme. In final am constatat cã iepurii mãnânca cu mare pofta varza româneasca, iar pisica a fãcut pasiune pentru boabele câinilor nostri…  P. S. Aviz amatorilor: nu prestam aceste activitati pentru bani, ci contra  unor invitatii de-a merge cândva la casele lor de vacanta, respectiv sa facem  sejururi in Olanda; ne-am asigurat sejururi pentru cativa ani…Noi sa fim sãnãtosi!

Sa nu-i dai romanului sa aleaga

Vãd cã in titlu, din cauza  diacriticelor, n-a apãrut român, dar nu cred cã mã citesc multi din Roma…Azi, dupã aproape 20 de ani, m-am lãmurit de ce nu mã trezesc foarte odihnit: am dormitorul spre rãsãrit, deci soarele, nu masinile, nu ceasul imi stricã dulcele somn de dimineata…Tot azi, mi-am dat seama cã, n-o sa fiu multumit de nici o locuintã, decat dacã  va avea prispa si  curtea spre rãsãrit, cum au majoritatea caselor din satul natal. Desigur, soarele de dimineata intra in toate camerele, dar oamenii erau deja la câmp…Acolo, in satul formãrii, toata lumea stia când clopotarul s-a imbãtat si  „n-a bãtut de amiaza”  la timpul  legal; dupã umbra streasinii fata de casa, se stia cand este vremea mesei de pranz, masa cu care nu se glumea…Cam acestea vor fi problemele cu care mã voi confrunta, dacã si când, imi voi alege o casã sau un loc de casã…Cred cã, vorba prezidentiabililor, aceste aspecte, ale confortului si meselor regulate, sunt  „adevarãtele probleme ale romãnilor” !

Parerile altora

Pânã mã hotãtãsc ce poveste sa postez, sunt nevoit, pentru statisticã, sã citez din clasici. Asadar, zice Maurice Coyaud:  „Timiditatea, un defect al oamenilor mari, tupeul, defectul oamenilor mici„.  In drumurile mele zilnice spre si dinspre un sat, discut cu un venerabil  inventator . L-am impresionat, in urma cu cinci ani,  cedându-i locul in autobuz. Nu sunt mereu amabil cu inginerul;  il mai necajesc atacându-l pe Traian Basescu, pe Udrea, pe  Musca…Imi vorbeste mult despre absenta rusinii in societatea actuala. Eu ii spun cã  fãrã rusine sunt tocmai  personalitatile mentionate…Am aflat cã, dupa ce a inregistrat vreo treizeci de inovatii, recompensate cu bani echivalent a doua autoturisme, i-a fost rusine sã mai breveteze restul innovatiilor…Nu i-am pus niciodata la indoiala inventiile, dar nu-i aprob judecatile privind politicienii. Acum cateva zile a venit la mine cu toate brevetele si cu o damigeana cu vin. La fiecare brevet am inchinat câte un pahar. In final m-a intrebat, cu sfialã: „credeti cã  un om,   cu atâtea inventii,  nu stie cine meritã sã fie  presedinte?”

Improvizatii

Poate nu sunt  persoana potrivita sã vorbesc despre improvizatii; prietenii si familia stiu de ce…  Cititorii  acestui blog au observat ca improvizez zilnic. Imi place sa experimentez, sa incerc; daca reusesc mã plictisesc  si trec la altã temã. Desigur, garajul si pivnita imi sunt pline de incercari nereusite…Si arhiva blogului…Familia s-a obisnuit fãrã sa fiu nevoit sa recurg la violente! Prietenii isi vãd de improvizatiile lor…Partea ciudata este cã, de un timp  au inceput sa mã enerveze improvizatiile personajelor publice , care pânã acum mi se pareau amuzante, uneori chiar inteligente… Poate  pretul spectacolului public este prea mare, poate mi-am pierdut simtul umorului…Chestii de sociologie, psihologie…Trece…

Sa presupunem…

…ca li se confisca mogulilor trusturile de presa, in special televiziunile. Odata confiscate statul  are cateva posibilitati: 1. sa lichideze trusturile, scotând ceva bani pe aparatura si cladiri;  presa  ar deveni  mai putin diversificata, mai neconcurentiala;  2. sa  vanda afacerea, dar este posibil sã ajunga la alti moguli; 3. sã devina proprietate publica, deci subventionate din bani publici, cu directori numiti dupa algoritm politic. Poate sunt si alte variante, dar important este cine si ce castiga. Bani la buget n-ar veni, dar sustinatorii d-lui Basescu ar fi mai fericiti. Lichiditati are doar Patriciu, dar deja este prea tarziu pentru PD-L si  Traian Basescu sa-i ia cele 2-3 miliarde. Petrolistul se pare ca este razbunator; il inteleg… Reamintesc ca a fost umilit si  facut sa planga in fata televiziunilor!  Probabil ca acum pune totul la bataie pentru a-l detrona si umili pe dusmanul personal.

Gestionarea esecului

Am adunat câteva cugetari din diverse publicatii decente. O sã  le reproduc fãrã sa le comentez.. Winston Churchill a spus : „N-am esuat niciodata in viata, ci doar am primit a doua sansa pentru a face acel lucru mai bine.”  Sir Edmund Hillary a incercat de cateva ori , fãrã succes, sa cucereasca Everestul, dar in final a reusit. Dupã una din tentative, si-a stâns pumnul, sfidãtor si a stigat: „Te voi invinge! Tu esti mare, dar eu incã mai cresc!”  Nota: Cred ca E. Hillary a fost innobilat dupa ce a cucerit Everestul, iar W. Churchill era lord prin obârsie.

20 de ani; degeaba?

Azi am fost in centru. N-am gasit ce cãutam, dar am cumparat banda de izolat ferestele si usile care nu se inchid bine. Se pare ca acum este vara lui Sanmihai, pe stil vechi. Ultima sansa data greierilor…Vorba aia: fã-ti vara sanie, ca sã ai ce pune la  iarna pe foc…Aiurea! Sãniile sunt din fier…M-a impresionat un afis, care suna cam asa:  1989-2009 DEGEABA . Cred ca l-au pus recent, in vara nu era…

„Eu stiu calul cand se fura/…

…/Noaptea pe fulgeratura/ Când e negurã si burã/”. Practic, orice poveste româneasca aminteste (si) despre un furt.

Furt de bunuri, idei, mirese, mosteniri…

Exista o admiratie tainica fata de ingeniozitatea hotilor…

La scoalã, pe vremea mea, deci sub comunism, haiducia era la mare cinste; nici nu mi-a trecut prin cap ca era vorba de tâlhãrie!  Se va spune cã se furã in toata lumea. Este adevãrat, dar numai in Romania exista garduri atât de artistice, zdravene si inalte; inclusiv intre frati, mai ales in sate…Intre români gardurile nu sunt simbolice; cele mai ieftine sunt din sârma ghimpata…

Se furã si la votare, fãrã nici o retinere. De când se pot afla estimarile pe internet, merg la votare pe înserate;  daca este cazul.  Azi a fost cazul…  Sondajul de la ora 18 indica egalitate intre alesul familiei si alt candidat. Am aflat, de pe liste,  cã mai mult de jumatate dintre vecini au votat. S-au exprimat si la referendum…Revin la furt, fraudã:  nu mi-a propus nimeni mita, dar daca as fi avut ocazia, neasteptînd  recompensã, ci din patriotism (!),  as fi introdus fãrã  remuscãri, cât mai multe voturi pentru cel preferat!

Stergatorul de parbriz

Sunt multe glume cu stergatorul de parbriz, dar in aceste zile mi-am  amintit de sugestia de-al monta  pe ecranul televizorului, pentru a-l sterge de scuipat; nu mai stiu  exact poanta, daca scuipau  cei din fata sau cei din spatele ecranului; era pe vremea comunistilor…Azi am cautat o ora, fara folos, cine-i Jeanne Wasbro, deoarece i se atribuie asocierea urmatoare: Râsul este ca stergãtorul de parbriz : nu opreste ploaia, dar iti permite sã-ti vezi de drum. Mie mi se pare adevarata, doar este negru pe alb, dar nu stiu cine râde: cei ce raman, cei ce-si vad de drum sau toata lumea.