Blogul bate viata

Pentru multa lume romaneasca blogareala este neclara. Desigur multe zone rurale nu au internet, nici bani…Am fost intrebat, inclusiv pe blog, despre acest viciu. Este greu de spus in cuvinte putine: este o dependenta ca oricare alta. Este o carciuma, pentru domni si sueta la cafeluta cu cobarfitoarele, pentru doamne; restul este orgoliu…Cel mai bine a surprins aceste lucruri dl Ioan Usca in seriale de postari; cel de ieri se numeste chiar „Moartea unui blogger”. Mai exista si bloggeri implicati in social: Zamfir Pop si Satmareanca (Crina Dunca), ziaristi care se iau de autoritatile locale cu un curaj demn de toata lauda: de multe ori ma gandesc ca, probabil,  n-au copii…  Ii gasiti zilnic pe blogroll-ul meu, in dreapta, mai jos. Succes!

Sfantul Petru si turismul romanesc

Se cunosc mai multe povesti populare despre calatoriile Sfantului Petru, de obicei insotindu-l pe Dumnezeu, pe la casele taranilor romani. De ce umbla Sf. Petru si nu Sf. Pavel, care chiar  facuse multe calatorii, nu stiu sa va spun; poate ne lamuresc comentatorii…Ospitalitatea  romaneasca, era in acele vremuri, cam de 33 %, adica o gospodarie din trei ii primeau pe calatori . Consider exagerata cifra, taranii romani n-au chef de turisti, si-i inteleg. Toti stim, doar vedem in filme si la televizor, ca nu suntem la un nivel bun de comfort si igiena. Daca ne  comparam cu  Europa. Deci apare un sentiment de rusine, dorinta de-ai face sa plece, sa nu mai vada si altele. Desigur, au aparut unii intreprinzatori dornici sa atraga turisti, dar daca nu sunt din familia primarului n-au sanse. Oricum, chiar daca primaria ar acorda sprijin, comunitatea este foarte dornica sa moara si capra vecinului; mai ales daca vecinul castiga din turism…

A posta, a comenta

Am scris, in sase luni, peste o suta de articole si am comentat in vreo 350 de locuri. De cateva zile ma gandesc, deci nu scriu, sa renunt la postari. Am si un motiv bun: am de lucru la o camaruta la tara. Daca imi va permite cineva in sat, voi comenta pe unde am mai comentat. Mai am un plan: daca nu l-am batut pe Cabral in urma cu 17 ani, cand se juca cu copiii mei in zona Brancoveanu – Belu, poate ne aliem cativa spre toamna  si-l dovedim… Adica il surclasam in Ze List. Pentru cei ce ma cititi sistematic: accesati pe blogroll meu si veti gasi multe variante sa va racoriti…

DESTINE SI PERSONALITĂŢI SĂTMĂRENE

Cunosc câteva familii de intelectuali care, de multi ani, işi dedică comunităţii,  binemeritatul timp liber.
Mă refer la iniţiative private, non-profit, având ca scop cunoaşterea şi promovarea valorilor româneşti.  Voi prezenta o familie din nord-vestul Transilvaniei.
Este vorba de soţii Cosma, Gheorghe şi Rozalia.
Ca profesori la Liceul «Mihai Eminescu» din Satu Mare au «livrat» facultăţilor peste 30 de promoţii de absolvenţi; în ultimii cincizeci de ani se menţin în primele 10 personalităţi ale judeţului Satu Mare; în plan naţional profesoara Rozalia Cosma a fost distinsă cu Ordinul Naţional pentru Serviciu Credincios, iar profesorul Gheorghe Cosma a fost membru în Comitetul Naţionalal Societăţii de Ştiinţe Matematice între anii 1956-1993.

În anul 2000, când le-am fost prezentat, ştiam toate cele de mai sus despre soţii Cosma şi-mi imaginam că după 1989  «s-au orientat» spre pregătirea, pe bani, a elevilor pentru admitere şi/sau participarea remunerată în diferite consilii şi comisii locale sau naţionale. Am avut o surpriză plăcută şi un interes personal, când am aflat că profesorii Cosma au iniţiat o activitate de scriere a monografiei comunei Pomi- comuna mea natala.
Se proiecta o lucrare complexa: geografie, istorie, religie, etnii/naţionalităţi, folclor, regionalisme, arhitectură, starea economică…Totodata, se intocmeau anexe  cu numele, adresele, telefoanele si destinele consatenilor mei. Doream de mult să-mi apară şi mie scrise numele şi faptele (bune)  într-un letopiseţ.
I-am întrebat imediat cine sunt colaboratorii, unde să trimit datele despre mine şi familie, dacă trebuie să sponsorizez. M-au privit cu înţelegere (sper că nu cu milă) şi mi-au răspuns: întâi despre sponsorizare: că mai este timp şi Domnul are grijă. Despre colaboratori mi-au spus că sunt toţi cei ce vor să relateze ce cunosc despre comuna Pomi şi judeţul Satu Mare.
Soţii Cosma se angajau să adune relatările scrise, să caute indicii istorice (româneşti, austriece, ungureşti), să le selecteze, să le transcrie, corecteze, coreleze, comenteze, să suporte costurile tipăririi. Credeam  că este o întâmplare că soţii Cosma călătoreau spre Pomi, ca mine, cu o maşină de ocazie, dar am aflat că inginerul Vasile Dunca, proprietarul acelui Cielo vechi, este printre primii sponsori asigurând, în câte un  week-end, partea de dus spre terenul de documentare; întoarcerea zilnică în Satu Mare era o alta problemă. Singurul sprijin viguros, ce se profila atunci, era profesorul de istorie Ilie Sălceanu, director la ziarul Informaţia Zilei din Satu Mare, dar care nu este pomnean. Recunosc că n-am crezut în proiectul cărţii. N-am trimis familiei Cosma materialele promise, n-am fost solicitat să sponsorizez…

În 2002 a apărut monografia promisă cu titlul «Comuna Pomi, străveche vatră românească» la Editura Solstiţiu – Satu Mare, 260 de pagini, 83 trimiteri bibliografice, multe fotografii vechi, reproduceri după documente istorice. Ce mi se povestise în anul 2000 era publicat în totalitate, atrăgător, convingător, detaliat. Găsim, în plus, în monografie: acte de cultură şi de politică naţională specifice, problemele convieţuirii religioase, liste de intelectuali, primari, eroi etc., din comună, dar şi alte personalităţi din nord-vestul Transilvaniei. Numele subsemnatului apare în două locuri. A fost un succes comentat pe plan local, dar şi la Cluj Napoca, Oradea, Baia Mare. În mod firesc au apărut şi personalităţi nemulţumite de (ne)prezentarea lor. Răspunsul prompt al profesorului Cosma a fost o invitaţie publică către toţi cei ce doresc să dea replică sau să întregească monografia din 2002, să trimită materiale în vederea editării unei completări.

În 2007 autorii sătmăreni amintiţi lansează în Satu Mare şi Pomi cartea «Omagiu celor care au fost şi celor care sunt – POMI – 600 de ani» Editura Solstiţiu – Satu Mare. Cele 468 de pagini sunt dedicate cu sentimente nobile şi respect celor care : au menţinut focul, ani lungi,  în cele 450 de vetre,  n-au uitat de unde au plecat, au sosit în comună şi i-au înţeles rânduielile, au vizitat locurile noastre şi le promovează. Sunt menţionaţi, în ambele cărţi, peste două mii de persoane; numele tuturor locuitorilor, cu adrese poştale şi numere de telefon sunt actualizate la nivelul anului 2007. Soţii Cosma au trecut de cel puţin două ori pe la fiecare casă. Voi selecta, foarte subiectiv, câteva personalităţi sătmărene intrate în istorie.

         Vasile Lucaciu: preot, memorandist (1892), profesor de limba română, a  însufleţit pe sătmăreni în afirmarea naţională ; Alexandru Pteancu: născut în Pomi , devine protopop greco-catolic, inspector general pe întreaga Românie (1923), ataşat la Liga Naţiunilor; Eugen-Pavel Barbul: cu rădăcini nobiliare în Pomi, director al Bibliotecii Universitare din Budapesta înainte de Marea Unire, deputat în Parlamentul României în perioada interbelică (cartea din 2007 reproduce fragmente ample din memoriile Lucreţiei Barbu, soţia lui Eugen, întemniţată de comunişti); Aloisie L.Tăutu: sătmărean, profesor de teologie, membru al Legaţiei Române de la Vatican (1937-1947), documentele copiate din arhivele Vaticanului sunt la muzeul ce-i poartă numele în comuna Valea Vinului – Satu Mare.

          Dintre cele douăsprezece personalităţi aflate în activitate ca profesori universitari voi aminti numai pe academicieni.

Gabriel Ştrempel : născut în Pomi la 8 septembrie 1926 ( de Sfântă Mărie, data hramului bisericii), directorul Bibliotecii Academiei, publică în cartea din 2007 un text autobiografic emoţionant ;  Maria Magdalena Zaharescu, cercetător ştiinţific în Cluj, este nepoata preotului greco-catolic Pelle amintit cu respect în Pomi.

Am încercat să semnalez că există speranţe de bine şi normalitate dincolo de ceea ce vedem la televizor. Persoanele instruite cu rădăcini  la ţară au interese directe în civilizarea mediului rural, rentabilizarea economiei săteşti şi, implicit, valorificarea moştenirii părinteşti. Am relatat la început că nu ştiam cum se rezolvă costurile materiale directe ale proiectelor private non-profit; au apărut sponsorizări din partea firmelor consătenilor; a contat determinant implicarea personală a familiei Cosma, care şi-a sacrificat circa zece ani acestei demonstraţii de real simţ civic şi românism în variantă ardelenească.

Sa nu minti

Pana la intamplarea asta, ziceam ca nu ar trebui sa minta cei cu memorie scurta. Acum spun : la mintit  trebuie sa ai si noroc. Geta n-a avut noroc. Vorba aia: n-a avut saraca femeie noroc: a prins-o sotul cu altul…Si pe Geta a prins-o barbatu-sau, dar asta a fost acu douazeci de ani, cand a divortat si a ramas fara casa si masina. Dar avea permis auto, ceea ce , dupa cum se stie, constituie un avantaj. Acum banuiti ca nu despre cancanul divortului vreau sa povestesc, desi, poate, ar fi interesant. Sincer, nu stiu acea poveste. Acum, Geta lucra la firma unei foste colege de pe vremea comunistilor. N-as spune ca erau prietene; mai degraba era o empatie, deoarece si patroana era divortata si fara copii. Geta se plangea mereu ca-i oropsita, fara casa si familie, iar sefa avea ocazia sa fie generoasa atat material, cat si cu sfaturi de om realizat. Geta locuia in garsoniera firmei, conducea masina firmei, inclusiv inafara progamului, iar acum erau in vorba ca sa cumpere masina firmei, la un pret simbolic. Firma mergea bine, iar Geta era mai eficienta in deplasari prin tara, decat la birou. Astfel s-ar explica faptul ca nu era la curent ca sefa voia sa cumpere  un apartament. Poate stia si a neglijat. Sau avea memorie scurta?  Fapt este ca atunci cand sefa a sunat la usa apartamentului  indicat de intermediar, i-a deschis Geta. Din doua vorbe patroana s-a lamurit ca Geta avea un apartament ce valora 50.000 de euro. Discutia o fi fost interesanta, dar eu  stiu atat: in final, Geta a convins-o pe fosta colega, ca inainte de-ai desface contractul de munca sa-i dea o adeverinta de salariat pentru a-si cumpara un autoturism in rate; doar  nu era s-o lase si  fara  masina !?. Mi se pare corect:  in problema autoturismului, nu mintise.

Reglare de conturi

Doamna Popescu, licentiata in comert inainte de 1989, s-a privatizat  in primul val de viitori patroni. Cand se intalnea cu fosti colegi de facultate,  se scuza ca n-are timp de taclale, dar  se interesa daca mai preda la comert profesorul Contu.   Contu era porecla profesorului de contabilitate. Doamna Popescu nu mergea la intalnirile anuale ale colegilor, motivand ca acolo va fi si  prof. Contu. Nimeni nu mai insista;  parea ceva intim, delicat. Prin anul 2000, fostii colegi voiau s-o atraga pe Popeasca la intruniri; era deja bogata, si putea sa ajute alti colegi mai fara noroc. In sfarsit, dupa atatia ani, au intrebat-o ce are cu prof. Contu. ” Cum,  ati uitat ca m-a picat la examen?  Mi-a stricat o vara, m-a facut de ras in familie si in oras!  Si nu este numai asta!  In zece ani de profesie nu am avut nevoie niciodata sa fac balante contabile; voi ati facut balante?” . Dupa mai multe discutii,  organizatorii au cazut de acord ca  Popeasca  are dreptate. I-a chinuit pe degeaba Contu cu contabilitatea;  nici ei, ca oameni de marketing, nu au intocmit niciodata balante contabile. Balantele sunt in raspunderea contabililor si finantistilor. Popeasca s-a  bucurat ca a fost inteleasa, dar acum voia ca proful Contu sa nu mai fie invitat la intrunire. Au cazut de acord sa nu fie invitat la restaurant; la intrunirea de la facultate nu putea fi oprit, mai ales ca era decan! Popeasca s-a pregatit indelung pentru marea intalnire cu fostii colegi; voia sa fie admirata pentru toate: firma,  automobil, tinuta, bijuterii…Nu s-a dus la strigarea catalogului, s-a prezentat direct la restaurant, fara  sot,  mai spre seara, cu ceva intarziere fata de ora stabilita.  Cand a intrat doamna Popescu in restaurant, decanul Contu tinea un discurs,  avand intr-o mana paharul cu sampanie, iar in cealalta o hartie. Fara nici un cuvant, doamna s-a repezit la decan sa-i ia hartia; se pare ca omul s-a aparat cu paharul. Figura lui Contu, stergandu-si cu hartia sampania de pe costum, va fi  ultima imagine despre facultate  retinuta de Popeasca. Colegii i-au spus, in toate ocaziile anilor urmatori, ca dupa ce a scrasnit cuvantul  „Viermilor!” s-a indreptat cu demnitate spre usa, asemanator cu plecarea batranei doamne spre automobil, in filmul  „Vizita”.

Salve!

Uneori, recunosc transilvanenii dupa formulele de salut spuse tare, clar si apasat. Pe olteni nu-i recunosc anticipat dupa nimic…Poate dupa ce se supara ca am spus un banc discriminatoriu…Desigur,  si moldovenii sunt remarcati prin rostirea vorbelor. Voi reda un fapt din Transilvania de nord- est. Intalnesc tot mai des, la piata,  taranci care vand branzeturi aduse de  la Bistrita si Nasaud.  Eu stiu putine despre zona:  Cosbuc si Rebreanu. Si colegul meu de facultate, Ion Margineanu din Salcutza… Le-am intrebat pe doamnele taranci ( sper ca nu e jignitor; este ca „doamna casiera”) ,daca au auzit de legenda numelor localitatilor Romuli, Parva, Nepos si Salva. Doua doamne erau din Salva, dar nu stiau de ce le-au botezat astfel satul cei de  „amu cateva sute de ai”;  deci este firesc sa nu se mai stie!  Au promis ca vor intreba in sate si-mi vor spune sambata; „daca ne ajuta Dumnezeu”. Asa sa fie!

Eminescu

Daca este 15  iunie, ni se va reaminti o aniversare Eminescu.  Azi, in public, nu ar trebui sa vorbeasca nimeni despre Eminescu.  Azi, cine este daruit, ar trebui sa cante sau sa recite. Sau sa se roage…Ar fi frumos ca la fiecare ora, radiourile si televiziunile sa transmita muzica pe versuri eminesciene si recitari reusite. Desigur televiziunea ar putea da si imagini…Pentru mine, 15  iunie 2009 este importanta ca am gasit ce este WIKIPEDIA !  Apoi sunt multumit ca fundatia americana nonprofit numita WIKIMEDIA , care editeaza si actualizeaza enciclopedia WIKIPEDIA , incepand cu 2001, a adunat tot ce eu consider relevant despre Mihai Eminescu. Acum cand scriu  articolul, constat ca  ultima actualizare despre poetul nostru, la simpaticii  enciclopedisti americani,  este  datata 12 june 2009 !  Apoi au urmat doua zile libere… De ce-i dispretuiesc unii pe americani?

Blogareala

Am vrut sa zic Blogareala de  joi, dar nu ar reflecta realitatea. Zilnic  citesc vreo zece bloguri.  Citesc in diagonala articolele. Multe se lamuresc in comentarii si replici!  Frunzaresc si nu este bine! Comentez numai daca  inteleg ceva, daca ma priveste…Desigur sunt multe care ma privesc, dar nu inteleg eu. Am pierdut multe citind superficial. Voi aminti ca am ratat intalnirile cu bloggerii puse la cale de Satmareanca; n-am citit pe Ioan Usca tocmai in ziua cand amintea de mine!  Tarziu am inteles, de la Zamfir Turdeanu’ , ca  joia se da statistica blogurilor; articolul lui Zamfir incepea cu joia libera a servitoarelor!  Glume de la Cluuuj…Politica si fotbal, la nivel national, gasesc pe blogul Roxanei Iordache; acolo este simplu de comentat: ” Rusineee!” ,”Asa nu se mai poate”….. Muzica buna este la Octav Pelin,  dar si la Mihaella1, prima in turism. Nu-mi plac incheierile, concluziile, deciziile…, dar, deocamdata zic: cand nu scriu pe paginile mele, poate sunt in vizita la cei de care va tot spun. Daca nu comentez nici acolo, inseamna ca-i vizitez pe prietenii lor…Sau n-am internet…Sau am de tzesut!

Termopane

Am apreciat usa de temopan a unei cunostinte si am avut parte de un curs despre izolare termo- fono- hidro. Dar si despre radiatii, transparenta si toxicitate. Concluzia la fata locului, cu berea si gratarul gazdei, a fost: geamul termopan trebuie sa fie triplu, cu, n-am retinut ce fel de gaz introdus in spatiul dintre sticle. Sticle securizate!
Unul dintre cele trei geamuri – iar n-am retinut care – trebuie sa fie cu oglinda, ca sa nu se vada din exterior in casa, dar totodata (sau altadata) sa nu permita razelor infrarosii sa iasa sau sa intre.
Desigur, a spus ceva  si despre raze ultraviolete si   betta…
PVC si aluminiu nu mai monteaza nimeni in Vest; chiar le arunca cu dispret si greata…Daca intereseaza pe cineva,este posibil sa aflu si alte amanunte; cred ca vrea sa-mi intoarca vizita. Deocamdata am telefonul inchis, dar imi stie adresa…