Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Archive for the ‘lecturi’ Category

Citate favorite(14)

Posted by daurel pe 9 Octombrie 2017

Această postare participă la  jocul bloggeristic de luni. Detaliile si tabelul de inscriere se găsesc pe blogul https://zinnaida.blogspot.ro/2017/10/citate-favorite-33.html#more

Dupa cum am mai spus, recent am aflat că Ioan Es. Pop este un poet renumit, medaliat si tradus in multe limbi.

Imagini pentru hadesburg
Iată cateva idei din două interviuri cu poetul mentionat:
Reporter: De la debutul în revistă, în jurul vârstei de 21 de ani, la debutul editorial, la Cartea Românească, cu volumul „Ieudul fără ieşire”, în 1994, aţi parcurs un drum întortocheat. Cum v-aţi simţit la debut?
Aveam 36 de ani la debut şi mi-era jenă că sunt aşa de bătrân. În plus, mi-era groază să apar în public la propria lansare, aşa încât pur şi simplu am anunţat că trebuie să plec nevoie-mare în Maramureş şi m-am ascuns într-una dintre nenumăratele taverne din Bucureşti până la trecerea taifunului. A fost încă un motiv pentru care Magdalena Popescu-Bedrosian, directoarea de atunci a Editurii Cartea Românească, a continuat să creadă că Ioan Es. Pop nu există în realitate, că este o născocire a lui Laurenţiu Ulici. Ne-am cunoscut abia dup un an de la lansare.

Reporter:Care este rolul fericirii şi ce legătură are ea cu inspiraţia? Dar a nefericirii?
Ioan Es. Pop:Despre nefericire am tot vorbit şi, într-un fel sau altul, am reuşit s-o aproximez suficient de bine pentru a o socoti, după o vreme, un soi de ecuaţie prenumerică, prematematică relativ simplă, cu o singură necunoscută. Despre fericire, în schimb, nu prea am amintiri.
Nefericirea poate fi rememorată pentru că te agaţă de istorie şi se petrece în istorie.
Fericirea e ceva supraistoric.

(Revista Luceafarul / Numarul 8 / 2009 /).



Alt interviu:
Reporter: Aţi scris şi „Mă întorc acasă după ani şi ani”, poezie în care spuneţi că nu aţi câştigat nimic.

Ioan Es. Pop:“

„Mă intorc acasă după ani si ani de umblat prin Bucuresti/
si mă intorc cu o plasă goală in mână/
si iese ea la poartă si imi zice, păi, dragul nostru, parcă ai zis că mergi la câstig/
parcă ziceai că tu, in doi ani,  o să câstigi cât altii in patru/
si uite că acum nu aduci nimic/
ba uite dragilor, chiar nimic nu am câstigat/
si aduc atâta nimic acasă cât n-a putut aduna nimeni in ăstia doi ani/
nici n-am putut căra de unul singur atâta nimic cât am câstigat/

Reporter: Şi ce lasă până la urmă poezia? Învingători sau învinşi?

Ioan Es. Pop: Istoria este poezia învingătorilor, iar poezia istoria celor învinşi”. Învingătorii şi învinşii, la modul fizic, au acelaşi drum. Se ştie. Sfârşim toţi acolo, dar destinul merge înainte şi povestea merge chiar şi fără noi, dar cu ceva din noi dacă am lăsat acea urmă scrijelită pe hârtie sau pe realitate.http://www.mediafax.ro/cultura-media/interviu-ioan-es-pop-vocatia-mea-este-de-calator-pe-dinauntru-un-om-care-umbla-mai-mult-in-genunchi-13399371/HomeCultură-MediaBUCUREŞTI, (16 Oct 2014)Diana Parvulesc


Anunțuri

Posted in Blogareala, lecturi | Etichetat: , , | 10 Comments »

Lecturi. Fructele mâniei

Posted by daurel pe 6 Septembrie 2016

Cartea am cumpărat-o in urmă cu o săptămână de la un anticar ambulant. Când am ajuns spre ultimele pagini am constat că citeam volumul 1; de pe internet am aflat că ar trebui să fie incă vreo 400 de pagini; nu cred ca le voi citi: deja am aflat cum se termină.

 John Steinbeck - Fructele miniei -
Romanul american in discutie este notoriu. Citez de pe internet:
 Istoria fermierilor săraci din Oklahoma, nevoiţi să migreze în timpul Marii Depresiuni (criza economica), i-a adus lui John Steinbeck acuzaţia de propagandă socialistă, cartea, apărută în 1939, fiind considerată „voit exagerată“. (O sută de cărţi interzise)
Imaginea de mai sus este o  editie diferita de cea pe care am inceput eu s-o citesc. Se pare că prima traducere in România a fost in 1962;  pe atunci eu silabiseam „Morometii” vol 1 (apărut in 1955).
Vrând-nevrând am facut comparatii intre americani si români. Mai precis, intre agricultorii din cele doua state .
In cartea lui Marin Preda, aproximativ in aceeasi perioada la care se refera John Steinbeck,  feciorii lui Moromete isi insusesc oile si caii din ograda si pleaca la Bucuresti fara sa le pese că ceilalti membri ai familiei raman muritori de foame.
Nu voi povesti cum au reactionat familiile fermierilor americani când bancile le-au confiscat fermele, insa cred că am ocazia să relatez cum ne-au protejat părintii, pe mine si pe fratii mei mai mici in 1962, când comunistii ne-au confiscat caii.
La scoală auzeam tot felul de povesti despre cai ascunsi de tarani prin păduri, despre cai care i-au muscat pe activistii comunisti, despre cai infometati, despre cai impuscati si fierti in cazane pentru hrana porcilor din  fermele statului…
Părintii, rudele si unii vecini au convenit ce e potrivit să ni se spună nouă, copiilor: caii nostri au fost răscumpărati de la activistii comunisti prin intermediul unor tigani plătiti de tata.
Cumva ne-am linistit: caii vor rămâne la tigani atâta vreme cât vor fi comunistii la putere…

Sursa:aici
&
P.S. A fost lansată propunerea pentru Miercurea fără cuvinte de mâine:”cele mai cele portrete” (http://calinhera.blogspot.ro/2016/09/persoana-de-marti-pentru-ziua-de.html)

Posted in lectura, lecturi | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Idei. Fără bani si fără card

Posted by daurel pe 17 Martie 2015

Desi citesc pe internet de vreo  6 ani ( dovada vechimii o găsiti  in arhiva prezentului blog), abia azi am aflat despre initiativa “Gib und Nimm”, în traducere „Dă şi primeşte”.
Normal era să povestesc ce am găsit pe internet despre aceasta tendinta; insă, din comoditate, apelez la copy:

[…]

În urmă cu 22 de ani, nemţoaica a ajuns să se stabilească în Dortmund împreună cu cei doi copii ai săi, în urma unui divorţ complicat. Profesoară la gimnaziu, Heidemarie Schwermer a intrat imediat în contact cu problemele sociale ale noului său oraş de reşedinţă: cea mai pregnantă era situaţia oamenilor fără adăpost. Şocată de numărul lor, femeia a decis că e cazul să se implice şi aşa a înfiinţat un magazin aparte, numit  “Gib und Nimm”, în traducere „Dă şi primeşte”.

Locul a devenit un centru în care oricine poate face shimb între produse, servicii, abilităţi, toate trazacţiile făcându-se fără niciun ban. Treptat, locul a devenit punct de atracţie atât pentru cei fără adăpost, cât şi pentru şomerii care nu reuşeau să-şi găsească un loc de muncă.

Astfel, femeia a decis să renunţe la postul de profesoară şi a început să-şi ofere serviciile în schimbul alimetelor sau obiecteler vestimentare. A început cu spălatul vaselor: în urma unei ore de curăţat farfurii şi tacâmuri, a fost recompensată cu 2 cutii de lapte, un kilogram de cartofi şi o pânie. Asta i-a dat curaj şi, începând din 1995, Heidemarie Schwermer nu s-a mai folosit de bani pentru a-şi procura cele necesare, în ciuda comentarilor primite din parte familiei şi a prietenilor. Heidemarie le răspunde tuturor aşa: „Niciodată nu am fost mai fericită!”
[…]
Sursa:aici (revista ONE, despre care auzisem, dar nu o accesasem…)
*
In acest context se potriveste citatul:
Binele pe care îl faci maine va fi uitat…
N-are importanţă, împlineşte-l”. (Maica Tereza)
&

Recomand:
Viata dupa DNA
imagini cu biserici din Romania
Hannibal – Spaima Romei. (X) Prăbuşirea
.
..

Posted in confidente, lecturi | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Lectură. Defăimarea lui Paganini

Posted by daurel pe 17 Februarie 2015

Incercând sa vând/schimb carti la anticariatele din Bucuresti, am aflat ca se cauta carti scrise in perioada interbelica.
Desi Anatoli Vinogradov si-a publicat cartea in 1936, patru anticari mi-au refuzat oferta; unul a spus ca nu o primeste nici gratuit; ultimul meu pret era 2 lei…Nu vand nici o carte de literatura sub acest pret, deoarece am in plan sa cumpar carti, tot second, politiste si de razboi, pentru a le oferi unor persoane cunoscute recent. In principal sunt paznici si pensionari din Ilfov.

Aici puteti vedea câteva editii ale cartii.
Ce să mai zic ? Am citit cartea cu mult interes. N-am de gând sa povestesc nimic din viata lui Paganini;  voi cita ceva, descris bine in carte, despre coruptia  politicienilor francezi in anii restauratiei.
[…]
Vicontele Crousolles, reprezentantul unei vechi familii de nobili scăpătati, devenit fabricant la Lyon, cu banii primiti din miliardul de aur impartit emigrantilor facuse o fapta pe cat de necugetata, pe atat de necinstita. Cumparase pe burghezii liberali din camera (deputatilor), astfel ca nu Harul Domnului, ci mita, in valoare de cinci sute de mii de  franci, a fost pricinavotului pentru restituirea tuturor averilor Mănăstirii Bernandine.
[…]
&
Recomandari.
Mi se pare normal ca in acest context să recomand postări asemănătoare: Don Quijote, Omul cu a lui carte,  `dosarul Pessoa` (pe un blog al Cellei)

P.S. S-a intâmplat, tot in aceste zile, să citesc o cărticică apărută in 1906: Gogol si diavolul, scrisă de Dmitri Merejkovski. Sunt tentat să o comentez cândva. Mai intâi vreau să mă lămuresc in ce consta vrajba actuala dintre Ucraineni si rusi.
*

Posted in Cultura, lecturi | Etichetat: , , , | 3 Comments »