Lecturi. Fructele mâniei

Cartea am cumpărat-o in urmă cu o săptămână de la un anticar ambulant. Când am ajuns spre ultimele pagini am constat că citeam volumul 1; de pe internet am aflat că ar trebui să fie incă vreo 400 de pagini; nu cred ca le voi citi: deja am aflat cum se termină.

 

Romanul american in discutie este notoriu. Citez de pe internet:
 Istoria fermierilor săraci din Oklahoma, nevoiţi să migreze în timpul Marii Depresiuni (criza economica), i-a adus lui John Steinbeck acuzaţia de propagandă socialistă, cartea, apărută în 1939, fiind considerată „voit exagerată“. (O sută de cărţi interzise)
Imaginea de mai sus este o  editie diferita de cea pe care am inceput eu s-o citesc. Se pare că prima traducere in România a fost in 1962;  pe atunci eu silabiseam „Morometii” vol 1 (apărut in 1955).
Vrând-nevrând am facut comparatii intre americani si români. Mai precis, intre agricultorii din cele doua state .
In cartea lui Marin Preda, aproximativ in aceeasi perioada la care se refera John Steinbeck,  feciorii lui Moromete isi insusesc oile si caii din ograda si pleaca la Bucuresti fara sa le pese că ceilalti membri ai familiei raman muritori de foame.

Nu voi povesti cum au reactionat familiile fermierilor americani când bancile le-au confiscat fermele, insa cred că am ocazia să relatez cum ne-au protejat părintii, pe mine si pe fratii mei mai mici in 1962, când comunistii ne-au confiscat caii.
La scoală auzeam tot felul de povesti despre cai ascunsi de tarani prin păduri, despre cai care i-au muscat pe activistii comunisti, despre cai infometati, despre cai impuscati si fierti in cazane pentru hrana porcilor din  fermele statului…
Părintii, rudele si unii vecini au convenit ce e potrivit să ni se spună nouă, copiilor: caii nostri au fost răscumpărati de la activistii comunisti prin intermediul unor tigani plătiti de tata.
Cumva ne-am linistit: caii vor rămâne la tigani atâta vreme cât vor fi comunistii la putere…

Sursa:aici
&
P.S. A fost lansată propunerea pentru Miercurea fără cuvinte de mâine:”cele mai cele portrete” (http://calinhera.blogspot.ro/2016/09/persoana-de-marti-pentru-ziua-de.html)

Idei. Fără bani si fără card

Desi citesc pe internet de vreo  6 ani ( dovada vechimii o găsiti  in arhiva prezentului blog), abia azi am aflat despre initiativa “Gib und Nimm”, în traducere „Dă şi primeşte”.
Normal era să povestesc ce am găsit pe internet despre aceasta tendinta; insă, din comoditate, apelez la copy:

[…]

În urmă cu 22 de ani, nemţoaica a ajuns să se stabilească în Dortmund împreună cu cei doi copii ai săi, în urma unui divorţ complicat. Profesoară la gimnaziu, Heidemarie Schwermer a intrat imediat în contact cu problemele sociale ale noului său oraş de reşedinţă: cea mai pregnantă era situaţia oamenilor fără adăpost. Şocată de numărul lor, femeia a decis că e cazul să se implice şi aşa a înfiinţat un magazin aparte, numit  “Gib und Nimm”, în traducere „Dă şi primeşte”.

Locul a devenit un centru în care oricine poate face shimb între produse, servicii, abilităţi, toate trazacţiile făcându-se fără niciun ban. Treptat, locul a devenit punct de atracţie atât pentru cei fără adăpost, cât şi pentru şomerii care nu reuşeau să-şi găsească un loc de muncă.
…
Astfel, femeia a decis să renunţe la postul de profesoară şi a început să-şi ofere serviciile în schimbul alimetelor sau obiecteler vestimentare. A început cu spălatul vaselor: în urma unei ore de curăţat farfurii şi tacâmuri, a fost recompensată cu 2 cutii de lapte, un kilogram de cartofi şi o pânie. Asta i-a dat curaj şi, începând din 1995, Heidemarie Schwermer nu s-a mai folosit de bani pentru a-şi procura cele necesare, în ciuda comentarilor primite din parte familiei şi a prietenilor. Heidemarie le răspunde tuturor aşa: „Niciodată nu am fost mai fericită!”
[…]
Sursa:aici (revista ONE, despre care auzisem, dar nu o accesasem…)
*
In acest context se potriveste citatul:
„Binele pe care îl faci maine va fi uitat…
N-are importanţă, împlineşte-l”. (Maica Tereza)
&

Recomand:
# Viata dupa DNA
# imagini cu biserici din Romania
# Hannibal – Spaima Romei. (X) Prăbuşirea
...

Lectură. Defăimarea lui Paganini

Incercând sa vând/schimb carti la anticariatele din Bucuresti, am aflat ca se cauta carti scrise in perioada interbelica.
Desi Anatoli Vinogradov si-a publicat cartea in 1936, patru anticari mi-au refuzat oferta; unul a spus ca nu o primeste nici gratuit; ultimul meu pret era 2 lei…Nu vand nici o carte de literatura sub acest pret, deoarece am in plan sa cumpar carti, tot second, politiste si de razboi, pentru a le oferi unor persoane cunoscute recent. In principal sunt paznici si pensionari din Ilfov.

Aici puteti vedea câteva editii ale cartii.
Ce să mai zic ? Am citit cartea cu mult interes. N-am de gând sa povestesc nimic din viata lui Paganini;  voi cita ceva, descris bine in carte, despre coruptia  politicienilor francezi in anii restauratiei.
[…]
Vicontele Crousolles, reprezentantul unei vechi familii de nobili scăpătati, devenit fabricant la Lyon, cu banii primiti din miliardul de aur impartit emigrantilor facuse o fapta pe cat de necugetata, pe atat de necinstita. Cumparase pe burghezii liberali din camera (deputatilor), astfel ca nu Harul Domnului, ci mita, in valoare de cinci sute de mii de  franci, a fost pricinavotului pentru restituirea tuturor averilor Mănăstirii Bernandine.
[…]
&
Recomandari.
Mi se pare normal ca in acest context să recomand postări asemănătoare: Don Quijote, Omul cu a lui carte,  `dosarul Pessoa` (pe un blog al Cellei)

P.S. S-a intâmplat, tot in aceste zile, să citesc o cărticică apărută in 1906: Gogol si diavolul, scrisă de Dmitri Merejkovski. Sunt tentat să o comentez cândva. Mai intâi vreau să mă lămuresc in ce consta vrajba actuala dintre Ucraineni si rusi.
*