Uitam…

…ca mijloacele folosite in atragerea electoratului sunt determinante. Ne suparam cam devreme certandu-ne pe principii. Deocamdata au iesit la atac niste intelectuali naivi si /sau foarte infometati. Au fost angajati consultanti americani, care vor stabili urmatorii pasi…Dl. Iliescu declara ca nu este cazul, ca strainii nu stiu realitatile romanesti; are dreptate, dar n-are importanta. Totul trebuie sa fie grandios, sa dea impresia ca partidul respectiv are bani, ca alegatorii vor fi platiti! Debutul este la 1MAI.  Am vazut mita electorala la alegerile locale intr-o comuna suburbana. Apreciez ca peste 50% dintre sateni au fost cumparati; mi s-a spus, ca la fel a fost in toate satele. Se poate aprecia ca cca. 25% dintre alegatorii din Romania n-au fost influentati de doctrinele politice si programe! Fiecare vot era platit cu minim 200 Ron, din care numerar 50, restul erau marfuri. Din pacate familia mea nu are domiciliul in comuna respectiva…

Ziaristi nãscuti si ziaristi fãcuti

Am devorat zeci de ani ziare si reviste: politice, social- economice, tehnice si chiar literare.
Nu mã mândresc cu asta. Nu mi-au folosit la nimic, deoarece se aplica principiul gnoosferei; cu cât stii mai mult, cu atat vii in contact cu noi suprafete necunoscute si-ti dai seama ca stii doar jumatate; suntem mereu la jumãtatea cunoasterii!
Revin la ziaristi.
Pe multi ii citeam de dinainte de 1989: P.M. Bacanu, Al.Mironov (!), N. Manolescu… Dupa Revolutie l-am citit si pe I. Cristoiu, C.T. Popescu,  Tia Serbanescu, M. Dinescu, E. Hurezeanu, St. Tanase…Nu-i mai amintesc pe cei aparuti in ultimul deceniu, pentru demonstatie imi ajung cei mentionati.
Ideea este:  ziaristii talentati isi cunosc cititorii si nu-i socheaza. Mai mult: isi iau pe cititori cu binisorul…
Privind din partea cealalta, noi, cititorii, asteptãm ca ziaristii sa ne confirme prejudecatile!  Inclusiv sa fie de aceasi religie cu noi! Nici nu mai amintesc faptul ca ii consideram cu aceasi optiune politica… ; si orientare sexuala!
Recunosc, aici si acum, ca dintre toti cei enumerati mai am incredere in judecata lui Emil Hurezeanu, care se pare, sau imi convine sa cred, l-a convertit, partial, pe C.T. Popescu! (sper sa nu citeasca orgoliosul!)

Desigur,  apreciez cativa ziaristi si ziariste din noua generatie, scoliti si masterati in publicistica, dar nu ii voi nominaliza…Tocmai scolirea celor tineri este problema: cine i-a scolit, cum i-a format, dar mai ales de la ce materie prima s-a pornit? Ce pregatire si determinare au noii veniti in jurnalism?…
Povestea articolului de azi este adevarata, am auzit-o de la dl.Dinescu, in vremea cand era mai spiritual. Iata ce spunea poetul de la Slobozia:
Prin 1950 s-a deschis o „facultate de poeti”. Se punea problema  formarii noilor poeti necesari orânduirii comuniste (Voiculescu era la inchisoare, Blaga interzis, Arghezi si Calinescu nu pactizasera, inca, cu noua putere)
Pentru noua facultate au fost „recrutati”  mai multi tineri sãraci si cinstiti; deci s-a intrat  fãra examen.
Dupa trei ani, comisia de examinare a acordat diploma de licenta unui singur tânar: Nicolae Labis!

Cugetarea unui capsunar

Sunt cativa lucratori romani care s-au intors din UE. L-am intrebat pe unul dintre acestia, daca dupa 4 ani printre straini, ar fi remarcat ca totusi, romanii sunt mai destepti decat alte popoare, cum ni se sugereaza in manualele scolare. Mi-a raspuns scurt: „daca eram mai destepti romanii, atunci ar fi lucrat spaniolii pentru romani”. Cred ca nu este nimic de comentat!

Boierii culturii nu-s monarhisti!

Dupa dl Dinescu, a luat atitudine  impotriva lui Radu Duda si dl Plesu. Domniile lor s-au grabit sa faca cuiva pe plac, dar au iesit cam devreme. Si brutal. Le spun boieri, deoarece sunt la fel de conservatori cum erau boierii in vremea lui Eminescu, dar mai bogati. Boierii se simt responsabili in directionarea culturii si moralei. Probabil nici ei nu stiu ce conserva: privilegiile lor sau cultura romana! In aceasi categorie ii gasim pe d-nii Paunescu, Patapievici, Vadim Tudor, Florin Calinescu. Toti  boierii culturii nu vor influienta votul la prezidentiale  cat il va influienta dl. Becali de unul singur! Rezultatul votului va fi in functie  de interesele „baronilor ” locali si primari. Vor fi  bani publici si bani personali pusi la bataie. Este pacat ca acesti intelectuali nu se pot abtine de la partizanate politice; toti sunt daruiti cu talent si ar fi putut inca sa aduca bucurii de suflet romanilor. Acum seamana in mintea admiratorilor deruta si indoieli.

„Voi stiti ceva

Voi stiti ceva si mie nu-mi spuneti,/ Voi stiti desigur ceva;/ Altfel cum ati trai,/ Cum ati fi trait atea decenii,/ Parintii mei,/ Si voi batrani ai lumii?/…/Ingenunchez in tulbure lava/ La picioarele voastre, batrani:/ Spuneti-mi taina…/ Stele reci cu labe fara sot va mangaie/ Si voi nu muriti.”   scrisa de Ana Blandiana, careia ii sunt recunoscator ca exista.

Sângeorzul de altãdatã

Nu Floriile, nici Pastile (cf. BOR, in loc de Paste!), ci  Sângeorzul este sãrbatoarea religioasa a naturii, a vegetalului. Gheorghe este din grecescul GEO = solul, pãmantul.

In satele din nord- vestul Transilvaniei la Florii nu se pomenea de flori si persoane cu nume de flori; simbolul era salcia, mâtisori de salcie, pur si simplu!

La Sângeorz – rostit Sânjorz – se puneau  la poarta corzi inverzite de trandafir sãlbatic (rug), iar la Rusalii, in vara, ramuri de tei. Sânjorzul era reperul de incepere a lucrarilor agricole: sâmbra oilor, angajarea slujilor, ciurdarilor, purcarilor, stãvarilor (la pazit caii). In unele sate era sãrbatorita in aceste zile tânjeaua (ceva cu plugul), se stropeau feciorii cu apa…

La oras se stabilea chiria de vara, care dura pana la Sf. Dumitru, deci vreo 6 luni. Tiganii aveau vorba potrivita de Sanjorz: „unparnou uncarnou socardenfoc!”  Erau sãrbatoriti, desigur, si cei cu numele de Gheorghe; Gherghinele nu stiu cum erau sãrbatorite, Georgianele nu aparusera…

Dupa ce dimineata erau udati de cãtre vecini, cu galeti de apa rece, sãrbatoritii se schimbau si mergeau la biserica , unde ii felicita preotul la finalul predicii. Dupa prânz,  barbatii se adunau prin livezi sau in parcul castelului si chefuiau cu vin din productia proprie; mersul la crâsma / bufet(!)  era necuviincios. Nu se intindeau mese.  Inainte de asfintit se terminau chefurile, deoarece trebuiau ingrijite animalele.

Acum o foarte veche gluma politica.

Pe vremea când România era condusa de  Gheorghe Gheorghiu-Dej (G.G.-D)  a avut loc o vizita la nivel inalt in China lui  Mao Zedong.  G.G.-D, conducatorul delegatiei i-a prezentat lui Mao restul delegatiei: „tovarasul Gheorghe Apostol, tovarasul Gheorghe Maurer, tovarasul Gheorghe Cioara …” 

Aici a intervenit admirativ Mao spunând: „asa tânar si este deja gheorghe ! ?”

Capcane pentru soareci

Puteam sa postez  si la categoria Politica,  sa atrag, abuziv, trafic suplimentar.  In lipsa de imaginatie si chef de a clatina convingeri, voi reaminti onoratilor cititori o poveste cu mai multe intelesuri. Un inventator a nascocit o capcana pentru soareci, constand din branza si parizer asezate in extremitatile unei lame de barbierit; cica, soarecele nici nu manca alimentele , deoarece tot miscandu-si, nehotarat, capul intre cele doua bunatati isi taia gatul!  Inventia a fost un succes mondial, fiindca nu se consumau alimentele, iar lama era inoxidabila. In scurt timp a aparut o alta inventie, din partea concurentei, constand doar dintr-o lama de barbierit, fara sa mai necesite alimente; principiul era, ca vine soarecele in fata lamei si-si misca capul dintr-o parte in alta, intrebandu-se  „unde-i branza , unde-i parizerul?” , pana isi taie gatul!  Metoda aceasta o aplica si unii titulari de bloguri de succes;   au trafic si comentarii fara sa posteze sistematic. Nu este cazul meu; inca!

„Nu incerc sa aflu raspunsurile,…

…as dori sa inteleg intrebarile”  a  spus Confucius acum 2500 de ani. Am gasit cugetarea in ziarul  „Evenimentul zilei”, in una din zilele cand nu publica d-nii Cartarescu sau Patapievici, care continua sa ma dezamageasca; in acele zile, nu-mi ticneste nici de cugetarea de la pag. 4, si-mi pare rau si dupa bani. Daca si romanele acestor scriitori sunt atat de stufoase, ma apuc si eu de literatura!  Sa revenim la titlu. Se spunea, candva, ca  in  arhitectura, tehnica si tehnologie, o tema de proiectare si un caiet de sarcini clare  rezolva, cel putin, jumatate din problema. Deci chinezul are dreptate: daca stim ce asteapta beneficiarii nostrii ( in cazul de fata, cititorii de bloguri) vom ataca teme in stare sa bage in faliment televiziunile!. Veti spune ca nu sunt decat 7 milioane de consumatori de internet; va raspund: restul nu conteaza. Nici pentru televiziuni!

Nici un bine nu rămane nepedepsit

Pentru mine expresia este folclor, dar cineva, cum s-a mai intamplat, ar putea să-mi precizeze autorul; m-ar ajuta…

Se mai spunea prin Transilvania: „Daca faci bine, asteapta-te la rau”.

Daca mă gândesc mai bine, cred ca am auzit cugetarea de la fostul coleg de munca, Nicu Dudescu de la IOR, om citit si cu prieteni ziaristi. El mi-a recomandat câtiva scriitori obligatorii pentru orice cetatean si spirit liber, cum ma voiam atunci.

Sunt peste 20 de ani de cand aplic regula de-a nu astepta  recunostinta si m-am ales cu multe surprize placute!  Unii chiar isi amintesc ca le-am facut candva un bine. De mult timp, când  cineva afirma ca ii fac un bine, eu insist sa nu se considere dator….

In ultimii ani am auzit o idee: banalitatea raului. Mi se pare corecta. Daca te astepti la rau si indiferenta, apar de neinchipuit de multe surprize placute. Este posibil ca, stiind ceea ce stiu, sa evit  angajamente altruiste,  umanitare…

Apare si reversul: cum ma revansez eu, subsemnatul D. Aurel, pentru binele primit? Lamentabil!  N. Dudescu m-a sunat sa-mi ceara ceva. Puteam sa -i dau, dar nu mi-am facut timp; daca ma citeste sa stie ca imi pare rau. La fel  datorez scuze d-lui  maistru Popeanga Dumitru de la fosta IITM, stie dumnealui pentru ce!

De multe ori ii ocolim pe cei ce ne-au facut un bine, stiindu-ne incapabili de-a fi  generosi; nu neaparat cu binefacatorii nostrii, ci cu semenii nostrii in general. Faptul ca ii ocolim pe cei carora le datoram recunostinta ar putea fi o pedeapsa pentru acestia, dar numai daca nu cunosc cugetarea din titlul de mai sus.

Complicat?

Asa zic si eu!

De la biblioteca la pian

Poate ma insel, insa consider ca familiile in care se canta la pian au ajuns la un standard de cultura mai inalt decat cele unde nu se petrece aceasta activitate. Nu-mi convine sa negociez: tambal, vioara, nai …; admit, totusi, pianina si/sau harpa! N-am cum sa demonstrez, este o impresie cu care, de bine, de rau, ma descurc. Nici n-are importanta ca pianul este imprumutat sau este al chiriasului, ca cel  care canta nu este proprietarul pianului, ca nu face parte din familia unde se canta. Am vazut multe case cu biblioteci impresionante, cu tablouri pe trei randuri; nu ma mai impresioneaza; sunt doar o premiza ca , poate candva  acolo se va canta si la pian, pianina, harpa. Admit ca sunt si familii cultivate, in care nu se canta la pian;  cele in care se canta le pot identifica mai rapid. Veti zice: si ce-i cu asta? Cu ce ne fericesc cei culti? Iata cateva motive de-ai identifica pe cei culti: 1. sunt sanse foarte mari sa fie si civilizati, deci ai putea sa locuiesti in liniste cu asemenea vecini; 2. daca ai dorinta sa devii/pari  cult/cultivat ii poti intreba si te vor indruma (sfaturi despre civilizatie nu consideram ca avem nevoie!); 3. daca vrei sa cumperi ceva clasic, cei culti te pot sfatui. Acum povestea cu pianul: un copil de 6-7 ani, dintr-o familie imbogatita, a cerut parintilor sa-i cumpere pian; dupa ce a fost instalat instrumentul, toata lumea astepta ca odrasla sa se manifeste; copilul a venit, s-a uitat si a spus: „Ce -i porcaria asta? V-au dat un pian fara scaun care se roteste!”