Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Pensiunea

Posted by daurel pe 29 Martie 2011

Incerc sã comprim povestea unor fapte incepute in urma cu peste 30 de ani, auzite fragmentar in rãstimpul ultimilor  vreo 5 ani, de când fac naveta; uneori impreuna cu boemii de la Buftea. Povestitorul mai colaboreaza in productiile cinematografice, iar eu il tot intrebam despre Sergiu Nicolaescu, Mircea Diaconu si Diana Lupescu, Cãlinescu…; adica actori dedati la politica…Despre restul actorilor am numai cuvinte de lauda. De vreo doi ani, de când stie cã am blog, nu-i convine sã-mi vorbeasca despre actori; nici despre politica… Revine mereu la amintiri despre fratii lui cu care voia sa faca o pensiune in satul natal, alãturi de cãsuta pãrinteasca. Vãzându-mã cãrând flexuri, bormasini, bomfaiere si alte asemenea, mã considerã constructor…

Acum, a cãzut si varianta cu pensiunea…Din cauza unor nenorociţi de olandezi…Poate-i  mai bine asa; nu cred cã as fi rezistat; vã dati seama:  dupa 40 de ani de viata la bloc in Capitala, seara de seara prin localuri selecte, m-am rupt total de traiul la ţara. Dealtfel, am puţine amintiri plãcute despre satul natal; m-am visat mereu in locuri si locaţii rafinate; am avut si norocul sã ajung in paradisuri turistice unde puţini români au ajuns…

Dupa cum cred ca v-am mai spus, pãrintii, pensionari de la CAP, n-au gãsit pe nimeni in sat dispusi sã-i ingrijeasca; nici daca au promis ca lasa casa in schimbul acestor servicii; i-a adus un frate in Bucuresti; in mod firesc acel frate, Paul, trebuia sa mosteneasca casa parinteasca; poate si cele 7-8 hectare de teren…Dupa trei ani de oras, bãtrânii au cerut sã fie dusi sã moara  in casa lor, sã fie siguri cã vor fi inmormântati in locurile stabilite; s-au stins la o luna dupa ce au ajuns din nou in sat, la câteva zile unul de altul; nu inainte ca mama sã se impace cu sorã-sa cu care nu vorbise de zeci de ani…

Se pare cã eu si fratii mei semãnãm cu tata, insã cine stie ce ne rezerva viata…

Frate-meu Paul are un ginere cam sãrit de pe fix; il cheamã Nelu; in anii când erau pãrintii la socru-sãu ne tot critica pe ceilalti frati cã i-am stricat rosturile; ar fi vrut sã deschida o afacere in casa acestuia in Bucuresti; apoi, câtiva ani n-am stiut nimic despre el, dar nici nu doream sã stiu…Nici cu fratii n-am prea vorbit dupa inmormântarea pãrintilor, desi am participat la pomenirile cuvenite pânã la trei ani…

In urma cu vreo zece ani,  Nelu ne-a comunicat fiecarui frate in parte cã vrea sa cumpere terenul si casa pãrintilor nostri; noi i-am rãspuns ca teoretic este a lui socru-sãu, a lui Paul, sã se inteleaga cu el; noi dãm oricând declaratie de renuntare.

Intr-un final am ajuns sã aflam ce se intâmplase: Nelu urmase niste cursuri si devenise pastor la o denominatie crestina…Bine, vãd ca trebuie sã va explic, domnule Dunca; eu nu spun secte sau pocãiti;  nu vreau sa supãr pe nimeni; la fel, evit sã generalizez despre moldoveni, olteni, ardeleni…Mai am ce am  cu unii tigani din Mogosoaia, dupa cum am mai discutat…

Asadar, Nelu era pastor, nepota-mea era preoteasa, iar cumnata, care avea grija de copiii lor, era pe punctul de-a renunta la religia majoritara pentru a nu-si deruta  nepotii; credinta si pãrerea fratelui meu nu contau nici de data asta; nici nu-mi explic cum reusise sã aduca, cu ani in urma, pãrintii in casa neveste-si; mã bate gândul cã tot aceasta a avut si atunci un plan, insa cred cã era un plan de afaceri in care era inclusa casa pãrinteascã…

Cu aceasta ocazie am aflat ca a fost reconstruita casa parinteasca de cãtre pastorul Nelu, care a cazat temporar acolo niste”pocaiti”; consãtenii mei, ortodocsi inversunati, au vrut sã dea foc casei; veneticii au renuntat si au plecat, insa Nelu s-a ambitionat: voia sa faca o pensiune si o casa de rugaciune cu acte in regula pe terenul nostru; a gãsit o comunitate care trebuia educata in spiritul  tolerantei religioase…

Oferta lui Nelu ne-a derutat; includea punerea la dispozitia noastra a casei pãrintesti atât timp cât trãim  si acces, contra cost, la cantina pensiunii ce se va construi pe cei 4000 de metri ai nostri. Totusi, voiam sa stim de ce nu si -a insusit  frate-meu casa si terenul aferent in conformitate cu dorinta pãrintilor si acceptul nostru, al celorlalti frati.  Explicatia lui  Paul a fost neconvingatoare: cicã, nu-i moral ca pentru ingrijirea pãrintilor sã pretinzi rãsplata materiala…Ca stie el ca prima dorinta a pãrintilor era sa ne facem fiecare acolo câte o casa; este loc pentru toti, fiecare avem amintiri legate de acel loc …Ne-am simtit cumva reimproprietariti de cãtre Paul; nu este prea confortabil sã admitem un fel de donatie din partea familiei lui Paul…. Asa l-o fi sfãtuit nevastã-sa; sa ne indatoreze …

De voie, de nevoie, am intrat in echipa cu fratii; m-am uitat mai cu atentie ce a devenit satul natal: are gaze, canalizare, trotuare, farmacie, dispensar…;  am vãzut si câteva vile reusite.

Am hotãrât sã punem mâna de la mâna si sã facem o pensiune pentru uzul familiei; ar fi urmat sã-l despãgubim pe pastorul Nelu pentru ce a cheltuit cu casa pãrinteascã; Paul a rãsuflat usurat…Iesea de sub influenta ginerelui.

Aceasta era situatia in urma cu vreo 3-4ani; pensiunea trebuia sa contina câte o garsoniera pentru fiecare frate si câte o camera la mansarda; suplimentar, era planificata o sufragerie si o bucãtarie comuna pentru evenimente si oaspeti…

A cazut tot planul când un alt frate a venit cu urmatoarea poveste.

In Olanda, intr-o casa mare, un fel de pensiune familiala, o mostenire indiviza, locuiau frati si surori in vârsta; se intâlneau zilnic in curte sau in sufrageria comuna pentru a discuta, juca cãrti…Uneori plecau singuri sau impreunã in cãlãtorii…Odata, dupa o discutie politica, unul dintre ei s-a supãrat si a zis :  „nu vreau sã  mai aud de voi”; cadavrul mumificat natural al razvratitului a fost descoperit in garsoniera lui dupa ce murisera ceilalti frati si casa fusese scoasã la vânzare…

Anunțuri

3 Răspunsuri to “Pensiunea”

  1. Fiecare casă a fiecărui sat își are povestea ei, mai veselă, mai tristă, depinde când și de la cine o auzi.
    Oamenii, ca oamenii..unii păstrează poveștile în suflet, alții sunt ca burghezul gentilom..
    O seară bună!

  2. S-a complicat totul dupa intamplarea cu cadavrul mumifiat.
    Pacat, pensiunea era o idee buna si frumoasa.

  3. […] Daurel.Pensiunea […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: