Pe cand eram mai verde la minte…

…eram inflexibil in concepte.  Consideram, ca orice taran, cã ne rupem suficient oasele cu munca, asadar nu trebuie sa facem sport; nici banalul sah...

Desigur, din frageda pruncie simteam nevoia sa justific orice actiune, dar mai ales inactiunile…; una cu alta, eram un copil ca majoritatea copiilor de ieri, de azi, dintotdeauna…

Revin la conceptiile despre lume si umanitate ce mi se fixau treptat in memorie: nu erau nici cele vehiculate in familie, nici cele venite dinspre dascali. Simteam ca exista o alta autoritate, cineva deasupra acestui nivel direct, insa, neavand bunici nu mi-am putut-o reprezenta decat târziu, in liceu, când un profesor din Banat, care avea acelasi nume de familie, m-a chestionat de unde sunt, de unde-mi sunt parintii. Aparuse in Magazin istoric un articol despre un Dunca erou cu statuie in SUA din vremea lui Lincoln.
A fost un moment important pentru orientarea lecturilor mele; am inceput sa citesc destul de sistematic revistele  Lumea si Magazin istoric
Despre eroul din SUA n-am lamurit mare lucru nici pana azi, insa am inteles ca nici profesorii nu stiu totul; mai grav: incercand sa discut cu ei despre cele citite in reviste, evitau discutiile; i-am considerat rãi, egoisti, dezinteresati…Desigur, greseam, pãcãtuiam; acele reviste si alte asemenea aveau si rol propagandistic; profesorii nu puteau risca sa discute despre aceste aspecte…Chiar si matematica era politizata; trebuiau rezolvate probleme de genul: ” câte piese a fãcut in plus muncitorul fruntas, stiind cã...?”

Ca fapt divers, amintesc faptul cã pãrintii se amuzau cu zicala:

„Au iesit la rezultate

doi sãpãtori si jumãtate…”

Daca profesorii ar fi spus cã revistele induc ideologii puteau sã fie scosi din invatamant. eram in primii ani ceausesti: se depasise perioada cu inchisorile…

Din pãcate, a fost o perioada cand i-am crezut pe asa-zisii maestrii care scriau in reviste ceva de genul:  in anul 2000 nici un om nu va mai trebui sa dea cu sapa, munca va fi o bucurie, vom avea mult timp liber…

Perioada acestei naivitati a durat vreo zece ani: pâna am ajuns in fabrica…; cam tot de atâtia ani ma lupt, la propriu, cu buruienile din gradina de zarzavat…

Partial imi deschisesera orizontul spre alte realitati câtiva colegi unguri, inclusiv spre adevarul metafizicii…Eram la Cluj. Acei colegi se bazau pe morala crestina, insa eu mai trebuia sã fac un ocol pentru a-i intelege…Regret cã nu am invãtat, nici atunci, ungureste.

Am descoperit o ierarhie a autoritatii stiintifice (nu-i cuvantul cel mai potrivit…); din fericire nu m-am dus spre filozofi, ci spre istorici si inovatii in tehnica si economie;  din pacate, nu aveam acces la original, iar interpretii nu erau de buna credinta…Sau sunt si ei niste victime?

Dau un singur exemplu.

Intr-o revista,  M. Malița, probabil la origine era Melița, sustinea, prin anii ’70, ca civilizatie inseamna sa poti renunta fãra nostalgii la natura; omul viitorului va cãlãtori in spatiu, se va hrani cu pastile, va respira aer sintetic…

Nu vreau sa reamintesc cât au manipulat, in acei ani, Pãunescu, Paler, Mironov…

Ce tânãr n-ar vrea sã fie omul viitorului?

Sper cã am acoperit promisiunea facuta Mirelei; alte amintiri inspirate de verde au postat: lunapatrata, parfum uitat de verde crud, Carmen si inca odata Mirela, profesoara noastra de arte:

Au mai fost inspirati de tema lansata de Mirela:Lolita, Cati Lupascu, Dictatura Justitiei, Gabi pe blogul de arta