DESTINE SI PERSONALITĂŢI SĂTMĂRENE
Posted by daurel pe 25 iunie 2009
Cunosc câteva familii de intelectuali care, de multi ani, işi dedică comunităţii, binemeritatul timp liber.
Mă refer la iniţiative private, non-profit, având ca scop cunoaşterea şi promovarea valorilor româneşti. Voi prezenta o familie din nord-vestul Transilvaniei.
Este vorba de soţii Cosma, Gheorghe şi Rozalia.
Ca profesori la Liceul «Mihai Eminescu» din Satu Mare au «livrat» facultăţilor peste 30 de promoţii de absolvenţi; în ultimii cincizeci de ani se menţin în primele 10 personalităţi ale judeţului Satu Mare; în plan naţional profesoara Rozalia Cosma a fost distinsă cu Ordinul Naţional pentru Serviciu Credincios, iar profesorul Gheorghe Cosma a fost membru în Comitetul Naţionalal Societăţii de Ştiinţe Matematice între anii 1956-1993.
În anul 2000, când le-am fost prezentat, ştiam toate cele de mai sus despre soţii Cosma şi-mi imaginam că după 1989 «s-au orientat» spre pregătirea, pe bani, a elevilor pentru admitere şi/sau participarea remunerată în diferite consilii şi comisii locale sau naţionale. Am avut o surpriză plăcută şi un interes personal, când am aflat că profesorii Cosma au iniţiat o activitate de scriere a monografiei comunei Pomi- comuna mea natala.
Se proiecta o lucrare complexa: geografie, istorie, religie, etnii/naţionalităţi, folclor, regionalisme, arhitectură, starea economică…Totodata, se intocmeau anexe cu numele, adresele, telefoanele si destinele consatenilor mei. Doream de mult să-mi apară şi mie scrise numele şi faptele (bune) într-un letopiseţ.
I-am întrebat imediat cine sunt colaboratorii, unde să trimit datele despre mine şi familie, dacă trebuie să sponsorizez. M-au privit cu înţelegere (sper că nu cu milă) şi mi-au răspuns: întâi despre sponsorizare: că mai este timp şi Domnul are grijă. Despre colaboratori mi-au spus că sunt toţi cei ce vor să relateze ce cunosc despre comuna Pomi şi judeţul Satu Mare.
Soţii Cosma se angajau să adune relatările scrise, să caute indicii istorice (româneşti, austriece, ungureşti), să le selecteze, să le transcrie, corecteze, coreleze, comenteze, să suporte costurile tipăririi. Credeam că este o întâmplare că soţii Cosma călătoreau spre Pomi, ca mine, cu o maşină de ocazie, dar am aflat că inginerul Vasile Dunca, proprietarul acelui Cielo vechi, este printre primii sponsori asigurând, în câte un week-end, partea de dus spre terenul de documentare; întoarcerea zilnică în Satu Mare era o alta problemă. Singurul sprijin viguros, ce se profila atunci, era profesorul de istorie Ilie Sălceanu, director la ziarul Informaţia Zilei din Satu Mare, dar care nu este pomnean. Recunosc că n-am crezut în proiectul cărţii. N-am trimis familiei Cosma materialele promise, n-am fost solicitat să sponsorizez…
În 2002 a apărut monografia promisă cu titlul «Comuna Pomi, străveche vatră românească» la Editura Solstiţiu – Satu Mare, 260 de pagini, 83 trimiteri bibliografice, multe fotografii vechi, reproduceri după documente istorice. Ce mi se povestise în anul 2000 era publicat în totalitate, atrăgător, convingător, detaliat. Găsim, în plus, în monografie: acte de cultură şi de politică naţională specifice, problemele convieţuirii religioase, liste de intelectuali, primari, eroi etc., din comună, dar şi alte personalităţi din nord-vestul Transilvaniei. Numele subsemnatului apare în două locuri. A fost un succes comentat pe plan local, dar şi la Cluj Napoca, Oradea, Baia Mare. În mod firesc au apărut şi personalităţi nemulţumite de (ne)prezentarea lor. Răspunsul prompt al profesorului Cosma a fost o invitaţie publică către toţi cei ce doresc să dea replică sau să întregească monografia din 2002, să trimită materiale în vederea editării unei completări.
În 2007 autorii sătmăreni amintiţi lansează în Satu Mare şi Pomi cartea «Omagiu celor care au fost şi celor care sunt – POMI – 600 de ani» Editura Solstiţiu – Satu Mare. Cele 468 de pagini sunt dedicate cu sentimente nobile şi respect celor care : au menţinut focul, ani lungi, în cele 450 de vetre, n-au uitat de unde au plecat, au sosit în comună şi i-au înţeles rânduielile, au vizitat locurile noastre şi le promovează. Sunt menţionaţi, în ambele cărţi, peste două mii de persoane; numele tuturor locuitorilor, cu adrese poştale şi numere de telefon sunt actualizate la nivelul anului 2007. Soţii Cosma au trecut de cel puţin două ori pe la fiecare casă. Voi selecta, foarte subiectiv, câteva personalităţi sătmărene intrate în istorie.
Vasile Lucaciu: preot, memorandist (1892), profesor de limba română, a însufleţit pe sătmăreni în afirmarea naţională ; Alexandru Pteancu: născut în Pomi , devine protopop greco-catolic, inspector general pe întreaga Românie (1923), ataşat la Liga Naţiunilor; Eugen-Pavel Barbul: cu rădăcini nobiliare în Pomi, director al Bibliotecii Universitare din Budapesta înainte de Marea Unire, deputat în Parlamentul României în perioada interbelică (cartea din 2007 reproduce fragmente ample din memoriile Lucreţiei Barbu, soţia lui Eugen, întemniţată de comunişti); Aloisie L.Tăutu: sătmărean, profesor de teologie, membru al Legaţiei Române de la Vatican (1937-1947), documentele copiate din arhivele Vaticanului sunt la muzeul ce-i poartă numele în comuna Valea Vinului – Satu Mare.
Dintre cele douăsprezece personalităţi aflate în activitate ca profesori universitari voi aminti numai pe academicieni.
Gabriel Ştrempel : născut în Pomi la 8 septembrie 1926 ( de Sfântă Mărie, data hramului bisericii), directorul Bibliotecii Academiei, publică în cartea din 2007 un text autobiografic emoţionant ; Maria Magdalena Zaharescu, cercetător ştiinţific în Cluj, este nepoata preotului greco-catolic Pelle amintit cu respect în Pomi.
Am încercat să semnalez că există speranţe de bine şi normalitate dincolo de ceea ce vedem la televizor. Persoanele instruite cu rădăcini la ţară au interese directe în civilizarea mediului rural, rentabilizarea economiei săteşti şi, implicit, valorificarea moştenirii părinteşti. Am relatat la început că nu ştiam cum se rezolvă costurile materiale directe ale proiectelor private non-profit; au apărut sponsorizări din partea firmelor consătenilor; a contat determinant implicarea personală a familiei Cosma, care şi-a sacrificat circa zece ani acestei demonstraţii de real simţ civic şi românism în variantă ardelenească.
This entry was posted on 25 iunie 2009 la 6:47 PM and is filed under Cultura, istoria Romaniei, Mari romani. Etichetat: Alexandru Pteancu, Aloisie L. Tautu, Aurel Pelle, Com Pomi-600 de ani, Daurel, Eugen-Pavel Barbul, familia Gheorghe si Rozalia Cosma, Gabriel Strempel, Ilie Salceanu, ing. Dunca Vasile, Liceul Mihai Eminescu din Satu Mare, Maria Magdalena Zaharescu, Vasile Lucaciu. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, sau trackback from your own site.
Gh. Cosma said
Scrieti foarte frumos! V-am descoperit intamplator, prin blogul Satmarencei. Sunt si eu pomian, un sponsor ”de doi bani” al monografiei, parca va mai tin minte de pe vremuri (au trecut cel putin 40 de ani), de cand veneati la ograda cu un mar mare paduret, de vis-a-vis de moara…
daurel said
@ Gh. Cosma.Multumesc! Nu stiu, momentan, de-al cui sunteti, dar ma bucur ca a aparut in blogosfera un pomnian (asa ne zice fam. Cosma in carte).M-am uitat in carte la sponsori si i-am gasit si pe fratii mei; imi vor spune ei de unde va iau. Da, ograda de langa moara ne-a fost luata cand aveam 21 de ani…Mai discutam. Am banuit ca ma citeste un satmarean mai deosebit; pe bloguri avem niste contoare a numarului de cititori, articolele care au fost citite, blogurile de pe care s-a intrat, E-mail-uri…Sunt aproape 150 de articole, dar noptile devin mai lungi…
Gh. Cosma said
Se apropie 8 Septembrie!
Sunt nepotul lui Gyuri Ruschii! Angela, matusa mea (sora mamei mele), este vecina dumnavoastra (dincolo de Simonucu)!
daurel said
Gh. Cosma.Am fiica si nepotii din Chicago aici. Pe 8 sept. vine si ginerele. Poate mai tarziu, fac si eu un pelerinaj la Pomi. Multumesc!
Gh. Cosma said
In octombrie, anul trecut, am facut si eu un pelerinaj la Bucuresti!
Viorel Câmpean said
Sa aveti si in acest an o sarbatoare frumoasa la Pomi. Cu oameni precum familia Cosma, neamul romanesc nu va disparea din istorie.
daurel said
@Viorel Campian. Am crezut, sperat ca ajung de Luminatie la Pomi… La ora asta este clar: altadata. Cu familia Cosma mai discut la telefon.
Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Un parfum pentru fiecare. Branduri. ( Partea a XXV-a ) said
[…] vor lua un gurmand și aromat Omnia de Bvlgari. Un domn inteligent și clasic va opta pentru…Aqua di Parma, iar unei fete cu amintiri de ieri, i se potrivește un romantic En Avril, un Soir, acel minunat […]
Ajun de Praznic « Ioan Usca said
[…] Daurel […]
Un parfum pentru fiecare. Branduri de parfum « Mirela Pete. Blog said
[…] vor lua un gurmand și aromat Omnia de Bvlgari. Un domn inteligent și clasic va opta pentru…Aqua di Parma, iar unei fete cu amintiri de ieri, i se potrivește un romantic En Avril, un Soir, acel minunat […]
incertitudini said
Am mai trecut pe aici.
Recitesc cu aceeași nedisimulată duioșie.Nu cunosc,personal, pe nimeni, dar mi se pare că-i știu pe toți !