Gesturi si atitudini

Mai continuã câteva zile campania care ne indeamnã sã fim buni si sã avem speranta; cât este posibil in mod specific spatiului românesc, deci traditional.

Incerc sã ilustrez notiunile de mai sus prin câteva extrase de pe bloguri. Mai precis: recomand aceste postãri scrise in contextul sãrbatorii de Paste.

Mai intâi despre speranta:

[…]“Adormiti de intristare” este expresia pe care am remarcat-o pentru prima dată astăzi.

Singurul evanghelist la care apare această formulare este Luca. Traditia sustine că Luca era medic.

Ma gândesc dacă nu cumva medicul Luca (singurul care le găseste o scuză apostolilor adormiti) avea in minte analogia cu amortirea, epuizarea si lipsa de speranta a persoanelor atinse de depresie (melancolie, cum i se zicea in medicina antică).

Rimează cu această interpretare si faptul ca remediul pe care li-l prescrie de trei ori Învăţătorul este rugăciunea; ori rugăciunea presupune sperantă, iar inspirarea sperantei este prima nevoie in depresie (lipsa de sperantă este, de altfel, simptomul cel mai strâns corelat cu riscul suicidar).

In postarea de ieri, Vania ne reaminteste o poveste tulburatoare despre faptele bune; si nu numai…

[…]Şi aşa începu prăbuşirea.

Încetul cu încetul, caii, vacile, oile şi stupii dispărură din curte, unele după altele, datoriile îi crescură, iar pe Lizaveta n-o mai putea suferi… Toate belelele astea, zicea el, îi căzuseră pe cap din pricină că nevastă-sa era o femeie rea şi proastă, şi că Dumnezeu se supărase pe amândoi… de-atunci, de când cu cazacul cel bolnav.[…]

Despre o interesanta traditie de Pasti puteti citi la Teo Negura; redau doar doua versuri:

[…]”Eu sunt micul gradinar,

Cu sticluta-n buzunar…”[…]

PS  Urez tuturor cititorilor si ascultatorilor:

SARBATORI FERICITE !