Povara moştenirii (updatat sâmbãtã)

Unii spun „greaua mostenire”, insa expresia s-a cam uzat si, in plus, a fost folositã de neamuri proaste.

Ma refer strict la moştenirea patrimoniala, adica la avere, care in Romania, mai mult decât in statele asezate, ne aminteste de moşi si strãmoşi. Multi cunoscuti s-au trezit proprietari fara sa solicite expres acest lucru; existau alte rude sau intreprinzatori interesati direct, dar nu puteau intotdeauna sa-i inlature pe toti mostenitorii legali…Nu insist; sunt multe telenovele…

Pâna nu uit: solutiile in aceste cazuri de averi, la care mostenitorul n-a contribuit, i-au venit moca, sunt cedarea cãtre societate; nu cãtre stat, ci fundatii de caritate, asezaminte culturale…E bine si pentru protejarea animalelor…; fãrã ghilimele…

Alt caz frecvent, este averea adunatã de pãrinti, mai ales când copiilor li s-au interzis anumite distractii si mondenitati; aici consider ca  averea  poate fi transferata acestora in anumite limite si conditii; aici intervine teoria meritocratiei; oricum, si pentru acestia va fi o povara…

.   

Am gãsit articolul si imaginea zilelor noastre, deci ajunge; voi reveni.

Updatarea de sambata ora 10.30: am intrerupt ieri postarea pentru a privi nunta regala, ca orice monarhist consecvent; de altfel, urmaresc cu interes orice nunta, chiar tiganeasca…

Pana sa revin cu o noua postare, recomand articolul meu din 2009 Casa vieneza; este despre meandrele mostenirilor si despre un an din viata mea.