Invingerea fricii

N-am vrut sã folosesc imperativul Nu va fie frica!, deoarece stiu ca multi fac alergie când le sunt amintite modelele recente de curaj.

Ieri am condus un tânar curajos prin Bucuresti pentru a da un interviu la o multinationala; fusese cazat la noi, deci am avut timp de discutie; m-am abtinut cu greu sa nu-i dau sfaturi…; dupa interviu mi-a spus cât a cerut: 2.500 net. Este inginer zootehnist, are 30 de ani, a lucrat in Germania si Scotia, dar si la o mare ferma de porci din Timis. Asadar, a aparut si managerul potrivit pentru domeniul meu agreat; stiu cu cine ar renta sã mã asociez in caz cã mi-ar prisosi cândva banii si ar trebui sa investesc…Pe de alta parte, a tine banii la banci este tot un act de curaj…Ar fi o trista dilema…

Acum imi dau seama ca intr-o postare mai veche am imagini potrivite pentru WW:

A iesi din zona de confort /Posted by daurel pe 11 august 2010

Am postat recent despre inconfort, ca o stare de neplaceri de diferite grade, dar fara nimic dramatic; cum se intampla, imi revin in minte cateva asocieri ce trebuiau spuse; deci am ramas cu un fel de inconfort…

Sintagma din titlu, ca sa zic mai ca la ziar, m-a dus la niste articole foarte interesante pe internet; iata una:

sau

Sursa: un blog recomandat perfectionistilor.

Zona de confort este mai mult legata de teama, decât de dependente. Este frica de-a nu fi rãniti fizic si psihic.

Probabil si blogareala este o zona de confort; eu recunosc faptul cã mi-am facut un blogroll agreabil…

Invingerea fricii, fara a cadea in aventuri inutile si periculoase, face parte din instruire si educatie, incepand din familie.  Mark Twain ar fi spus: “Pe cand eu aveam 14 ani, tatãl meu era asa de ignorant cã abia il sufeream; la 21 de ani am fost uimit cât de multe invãtase bãtrânul in sapte ani”

Nu stiu exact când am inceput sa apreciez metodele educationale si  curajul pãrintilor mei; oricum mult dupa 21 de ani…

La sat, teama de intuneric apare altfel decat la oras; ulitele si curtile nu sunt luminate; nu sunt luminate nici anexele: poduri, pivnite, hambare; povestile traditionale sunt uneori infricosetoare: moroi, stafii, spanzurati…Suplimentar, in satul natal, erau patru cimitere in trei puncte cardinale; erau greu de ocolit…

Intâmplarile spuse de catre tata incepeau clasic: “La vârsta voastra…”

La vârsta copilariiei fusese trimis noaptea cu caii la pãscut. N-a reusit sã-i gãseasca pe ceilalti tineri, era singur in noapte. Când s-a intunecat de tot a atipit in apropierea cailor; caii nu calca copii; s-a trezit când deja luna era sus; caii erau in preajma, dar de la vreo 50 de metri era privit de o naluca…; o vedenie alba, mai mare de trei metri…; a inchis ochii, insa astfel  “o vedea”  apropiindu-se…

N-a mai reusit sã adoarmã. S-a hotãrât sã infrunte nãluca. A despiedicat caii, care aveau “piedici metalice ca si cãtusele politistilor, nu funie ca tiganii, care rãnesc picioarele cailor…”. A incãlecat pe un cal si s-a apropiat de vedenie cu lanturile piedecilor in mâna. Nu mai stiu daca a lovit arãtarea cu lanturile…A constatat cã este o rãchita decojita…

Inchei cu un citat biblic, gãsit prin cheia “cãldicel”; primul articol gasit se refera la Sever Voinescu, care parea mai normal când scria in : Dilema veche; poate mai scrie, dar eu n-am mai citit-o de cativa ani…

Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot! Dar fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea!”

Recomand indemnul lui I.O. Flavius: de-a povesti despre Un OM. Un om căruia îţi e jenă să-i spui pînă şi… “mulţumesc”…

Asta scriam in aug.2010.

Recomand si ultima postare a lui I.O. Flavius: Gesturi care…