Alegeri anticipate
Posted by daurel pe 16 iulie 2010
Sunt la a treia, poate a patra, tentativa sã scap de cãrtile din bibliotecã; o parte nici nu sunt in biblioteca, ci in saci…Am trimis la case de copiii, la o banca care aduna pentru Chisinau, am oferit la anticariate…Pânã la urmã am predat la deseuri vreo 50 kg; cu gândul sâ nu se mai taie pãdurile.
In ultimul moment, la depozitul de deseuri, am observat doua cãrti relativ noi, de doi autori notorii: Adrian Nastase si Ion Cristoiu; am ales sã-l pãstrez pe maestrul cu „Lumea vãzutã de un român rupt in fund”. Acum, când scriu, remarc referirea autorului la o parte a corpului, nu la o parte a pantalonilor…
La momentul cumpãrãrii cãrtilor am anticipat multe bucurii spirituale, vorba lui Andrei Plesu…Nu am anticipat cã le voi da la topit atât de repede, nici cu un pret atât de mic; 12 bani/kg…
Tot dl Plesu spune despre cultura:
–nu ajuta la necaz; dramele n-au nevoie de citate;
-nu garanteaza etica, morala;
-multe lichele sunt pline de lecturi…
…insã spatiul adevãratei libertati este in compania cãrtilor!
Cred cã nu se referã la lecturile obligatorii, care ne-au fãcut sa urâm multi scriitori, dacã nu pe toti…Oricum, eu mi-am luat libertatea de-a mã debarasa de majoritatea cãrtilor. Spatiul virtual este mai larg si este la fel de adevãrat; poate mai adevãrat…
PS. Pentru alegeri parlamentare anticipate nu sunt amatori suficienti; doar Crin Antonescu si cu mine…
Daurel's Blog 
melicovici said
Da, spatiul virtual a devenit tot mai adevarat. Insa cartile in sine, nu pot fi invinse de virtual. Este de fapt, o dubla „interactiune”: interactiunea directa cu restul lumii, prin intermediul internetului si interactiunea cu sinele tau, prin intermediul lecturarii obisnuite a unei carti. Asta din urma predomina de mii de ani. Cu amintirea celebrei biblioteci de la Alexandria cu tot. Ceea ce vreau sa spun, este pana la urma un alt adevar, aparent non sens: cele doua interactiuni „interactioneaza” intre ele.Oricat de mult am prefera eu, tu, altii, spatiul tot mai adevarat al virtualului, tot vom cauta si regasi in el carti pe care multi dintre noi le donam, le ducem altora, le aruncam si acelea vor ramane pentru totdeauna adevarate.Mult mai adevarate.
CELLA said
NU!!!
chiar NU POT SĂ CRED
e o glumă, da?
Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Creație de diplomă, premiu și creație de parfum said
[…] de creion proaspăt ascuțit, ar desăvârși inima parfumui. Un iz de patchouli , care aduce mireasma mucegaiului la rang de parfum rarisim, ar constitui baza unui parfum cu aromă de anticariat, în care se […]
Zamfir POP said
Pentru alegeri parlamentare anticipate nu sunt amatori suficienti; doar Crin Antonescu si cu mine … plus, Zamfir! Că Ulise nu are drept de vot!
daurel said
@Melicovici.Bine ati venit! Cartile sunt un suport pentru POVESTI; povestile pot fi scrise in piatra, tablite de lut,transmise oral…; acum avem o POLIMEDIA… Ma despart cu multe ezitari de carti, dar o selectie este necesara…
@Cella. Nu ce? Oricum, nu ma despart de toate cartile; numai cele proaste…; gen Adrian Nastase…
@Zamfir. Unii ar trebui sa aiba dreptul la mai multe voturi; altora le-as interzice…
sebra said
Selecţie, da. Dar nu le arunc, le pitesc în dulapuri.
Lady A said
in putin timp intru in concediu si am aceeasi idee de a ma debarasa de ‘unele dintre carti’. O sa fie greu si, probabil, o sa le rasfoiesc inainte de a le lega in pachet. Este necesar. Am nevoie de spatiu…
Lady A said
Eu nu am ce pierde
Cristian Tudor POPESCU
27 mai 2010
Dacă ar fi fost numai foamea, deşi învăţasem bine ce înseamnă să mănânci ceai cu ce ai, n-aş fi ieşit în stradă în decembrie ’89. Dacă ar fi fost numai frigul, l-aş fi îndurat în continuare. În întuneric pot sta ore în şir. Ceea ce m-a scos din minţi a fost imaginea perpetuă a lui Ceauşescu vorbind pe ecranul televizorului alb-negru Temp 6 al maică-mii. De mult nu mai auzeam ce spune. Ascultam doar hârâitul vocii, ca pe un mârâit de animal.
La fel mi s-a întâmplat marţi noaptea cu Traian Băsescu. Minute în şir n-am perceput niciun cuvânt – nu-i vedeam decât rânjetul de deschidere al discursului şi nu-i auzeam decât vocea, ironică, cinică, ameninţătoare, inventând în fiecare clipă justificări pentru mizeria şi frica din ţară. M-am cuplat brusc când l-am auzit spunând: „Eu nu am ce să pierd”. Acum sunt calm şi pot să analizez propoziţia asta, atunci, pe loc, cred că am înjurat înspăimântător. Deci, domnul preşedinte al tuturor românilor nu are ce pierde. Corect. E plantat la Cotroceni până în 2014. Progeniturii sale EBA nu i se va tăia 25% din fondul pentru cosmetice şi pantofi. Cealaltă e bine aranjată din „vânzări anterioare”. Ceva îmi spune că Elena Udrea nu va ajunge să-şi câştige existenţa tricotând sau dând cu mopul. Şi atunci, ce să piardă domnul preşedinte? Că România ar putea ajunge un haos violent, în care să fie devastate magazine, bănci, administraţii financiare, în care oamenii să-şi dea în cap unii altora pentru o bucată de pâine, ce-l priveşte pe domnul Băsescu? (Aici, domnul preşedinte ar replica, probabil, numindu-mă din nou „propovăduitor al Apocalipsei”, ca astă-toamnă înainte de vot, când zicea că România n-are treabă cu criza). Ori acceptaţi să strângeţi cureaua până la leşin, ori, dacă nu, o să fie şi mai rău. Alegerea dumneavoastră. Eu n-am ce pierde.
Da? Păi, atunci, de ce nu mai faceţi un referendum, dragostea dvs., ca ăla pentru împuţinarea parlamentarilor cu care aţi câştigat alegerile? De ce nu vă întoarceţi la popor ca să întrebaţi: Vreţi salarii cu 25% mai mici pentru bugetari? Vreţi pensii mai mici cu 15% pentru pensionari? Nu mai doriţi încă un rezultat de peste 80% care să cereţi a fi aplicat de îndată?
Vorbeşte d-l Băsescu de cancerul din buget. Că peste 60% din buget se duce pe salarii şi pensii. Alaltăieri aflase cifrele astea, de la servicii? Le-a spus românilor acum câteva luni că, dacă va fi ales preşedinte, va tăia pensiile şi salariile, că altă cale nu există? Păi, nu, domnia sa repeta la nemurire că desfiinţarea unei camere a Parlamentului e cheia redresării României. Şi, ce-i drept, s-au găsit destui buimaci care să-l creadă.
Nu vorbeşte însă domnul Băsescu de cancerul din PDL. De camarila zâmbăreaţă şi prosperă, adunată ciorchine în jurul manikinului Boc, adusă şi menţinută la putere numai de domnul Băsescu, care a ajuns să o concureze la corupţie pe campioana PSD. Şi Videanu, şi Berceanu, şi Udrea ar surâde şi ar răspunde într-un glas, într-o remarcabilă unitate de viziune cu domnul preşedinte: „Nici noi n-avem ce pierde”. Udrea vrea acum despărţirea politicii de afaceri pentru membrii PDL. Acum! După ani de zile în care s-au îmbuibat din banii statului. Acum, când trebuie prostiţi în mod solidar pensionarii, că se sacrifică şi miliardarii. Până ieri nu era nicio problemă la umflat contracte cu statul cu toptanul. Iar domnul Băsescu nu poate decât să spere că „nu vor fi aplicate standarde duble în procesul de restructurare”, adică să fie jupuiţi amărâţii fără protecţie politică şi să huzurească în continuare amicii PDL.
„Trebuie să înţelegem că nu mai merge cu minciuna”, mai spune d-l preşedinte. Deci, până acum a mers. Oare de ce? Este exact tipul de frază pe care a rostit-o Ion Iliescu periodic, ani în şir, ca să dea impresia că muştruluieşte baronii PSD: „Aşa nu mai merge, tovarăşi”.
Şi ce se va întâmpla dacă „există o opoziţie insuportabilă, o presiune socială insuportabilă”? „Sigur că nimeni nu poate deveni duşmanul propriului popor. Şi nu avem decât să nu realizăm cele ce ne-am angajat”. Deci, domnul preşedinte e gata să renunţe la tăierile de cheltuieli, să împingă România în mod conştient pe un drum şi mai rău, dar că guvernul Boc ar trebui să plece nici nu concepe. Ca să nu mai vorbim de propria-i demisie. Spre deosebire de sutele de mii de români cărora nu le va mai rămâne decât să se uite noaptea la televizor, domnul preşedinte nu va ajunge şomer, deşi domnia sa anunţă că „am toată noaptea la dispoziţie”.
Nu-mi mai rămâne să spun decât că nici eu nu am nimic de pierdut. Dacă n-o să mai am bani de benzină, o să merg cu metroul sau pe jos. Dacă n-o să mai pot plăti ca să joc tenis, o să alerg prin parc. Dacă n-o să-mi mai pot cumpăra dvd-uri, o să mă duc, ca pe vremuri, la Cinematecă. Sunt gata să trăiesc din nou la nivelul de viaţă pe care îl aveam în 1989, nu mi-am pierdut antrenamentul.
Cu o singură condiţie, aceeaşi care îmi intrase în cap şi pe atunci, când mă uitam la televizor.
Hmm… am ramas mult pe ganduri…
mirelapete said
„Cred cã nu se referã la lecturile obligatorii, care ne-au fãcut sa urâm mulți scriitori, dacã nu pe toti”
Asa este, a fost oribil. Acum citesc doar ce imi place. La topit cu maculatura!
Daca imi place Cartarescu, respectiv Nostalgia (REM in mod deosebit), n-o voi da la topit (si nici in cot n-o sa ma doara daca unii, asa cum s-a intmplat pe blog, ma vor „condamna” (auzi dumneata!) ca imi place Cartarescu si exceptionala „Nostalgia”! In schimb, Paunescu nu mai citesc demult. Asta este.
Lectura placuta tuturor, fara sa fie impusa si…obligatorie! 😉
daurel said
@Sebra.M-am necajit ca fiica-mea cea casatorita nu si-a luat cartile la casa ei; nici cele de la premile scolare…
@Lady. Sunt de acord cu C.T.popescu, chiar daca sunt ceva mai in varsta decat el…Nu ne poate speria nici un presedinte!
@Mirela. Ne-au fost bagate pe gat multe valori false; in special in literatura…
Incertitudini said
Am dus multe cărți la țară.
De unele nu mă pot despărți. Pur și simplu. Am incercat să le așez pe rafturi mai dosnice..din când in când, mai deschid câte una.. le știu ale mele.
M-au ajutat, m-am format cu ele,avem o legătură specială.
pariuri sportive said
Cred ca anticipantele ar fi o solutie,dar cu o campanie electorala mai putin costisitoare.
daurel said
@Incertitudini.Inteleg; cand avem indoieli, le mai deschidem…
@Pariuri…Costurile sunt un pretext de amanare. Parerea mea…