Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

N-a sti nime(ni) ca m-am dus

Posted by daurel pe 17 iulie 2010

Versurile si melodia sunt  vechi; le-am  auzit de la oseni sau maramureseni, in urma cu peste 40 de ani.

Nu-i vorba despre plecarea din aceasta lume, ci plecarea fãrã urari reciproce de  bine, dintr-o comunitate considerata nepãsãtoare.  Probabil cã nu pleacã nimeni fãrã publicitate, cât timp mai exista o persoana cãreia ii pasa de el; sau o persoana de care-i pasã…Din contextul creatiei populare, eu inteleg cã personajul nu doreste sã revina; este ceva de genul: daca voi nu mã vreti, nici eu nu vã vreau…Nu pare o poveste româneasca; pare nordica, protestanta…Un altfel de asumare a sortii. Fãrã jale…

Totusi, nu este nici o regula…Unii pleacã pentru a demonstra cuiva ceva…; psihologii pot explica, ei le stiu pe toate…

Altii pleaca pentru a reveni: cum se intâmpla in filmul Vizita bãtrânei doamne…

Se poate reveni ca stafie…

Sã spun ceva si despre plecarea pe lumea cealaltã. Este obligatoriu un minim de „protocol”, publicitate… Sunt olteni care-si organizeaza pomana si toate cele cuvenite când, incã, au situatia sub control.

Unui vecin, intelectual, fost expert in comertul exterior comunist,  i-a murit soacra. Fiica decedatei  nu prea avea autoritate in casa, desi intelectualul venise de ginere…  N-au pus prapure la poarta, n-a chemat vecinii la pomanã. Cã n-a fost nici preot,  am aflat mai târziu…Niste constructori, care lucrau la mine, l-au ajutat pe vecin, in câteva reprize, la  spãlatul moartei, imbrãcatul, asezatul in sicriu… A treia zi, seara tarziu, au fixat sicriul pe portbagajul unui autoturism…Dupã incã vreo trei zile, vecinele, cred cã intelese intre ele, sunau pe rând la poarta distinsului intelectual sã intrebe ce face doamna profesoarã; decedata fusese, pâna la pensionare,  directoare de liceu si apoi inspectoare  in Sectorul 1 al Capitalei…

Actualizarea recomandãrilor: azi sunt de acord cu Daniel Tudose, care argumenteaza cum & cât trebuie comentata O DISPARITIE.

6 răspunsuri to “N-a sti nime(ni) ca m-am dus”

  1. sebra said

    Cum a fost la înmormântare? Faină pomana, bună coliva!
    Cam asta-i la noi.

  2. Cred că este momentul in care cel ”dus” se află total la dispoziția altora.Ca și la naștere.
    Un strop de liniște ar aduce ideea că singuri venim pe lume și ne ducem tot singuri.

  3. […] Daurel.N-a sti nime(ni) ca m-am dus […]

  4. sebra said

    @Incertitudini,
    Te-aş contrazice puţin. La venire, nu venim singuri şi nici nu depinde de voinţa noastră; cei din jur aflându-se oarecum la dispoziţia noastră. La plecare în schimb, ne aflăm la dispoziţia lor şi totul se face pentru cei rămaşi, sub pretextul că se face pentru cel plecat. Fiecare are parte de propriul spectacol de plecare.

  5. Sebra,

    Eu știu?
    Venim , fără a ocupa locul altcuiva, venim, fără să fim intrebați dacă vrem..că se ocupă alții de noi este pentru că așa simt ei că trebuie, nimeni nu ne intreabă.părerea mea..

  6. daurel said

    @Sebra. Deci se pomeneste…

    @Incertitudini. Comunitatile satesti traditionale cauta sa indeplineasca decent ultimele dorinte ale defunctului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: