Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘Ziua Crucii’

Zilele Bucurestiului…

Posted by daurel pe 14 septembrie 2012

…este un titlu bun pentru atragerea cititorilor; nu prea am ce sa povestesc despre Capitala, deoarece nu-mi place sub nici o forma…

Totusi, pentru evitarea gandurilor negative din partea celor dezamagiti de ce au gasit in prezenta postare, recomand dezinteresat situl cu evenimentele din Herastrau: http://www.123romania.ro/festivaluri/zilele-bucurestiului-2012/.

Dupa acest ghid orar evit zona respectiva…

Iata ce vreau sa comunic azi blogolumii: sunt bucuros cã tot mai multi români se intereseaza de semnificatia sãrbãtorilor.

Argumentez aceasta constatare cu captura integrala a situatiei privind cuvintele cheie prin care au nimerit majoritatea internautilor pe blogul meu.

These are terms people used to find your site.

Astăzi

Căutare Vizualizări
ziua crucii 9
rugaciune de ziua crucii 5
daurel 4
glume politice 3
ziua crucii semnificatie 2
rugaciune ziua crucii 2
ce rugaciuni se spun de ziua crucii 2
ziua crucii 2012 1
alimente interzise de ziua crucii 1
rugaciune la ziua crucii 1
ce semnificatie are ziua crucii 1
restricti de mincare in 14 septemrie de ziua cruci 1
rugaciuni pentru ziua crucii 1
14 septembrie ziua crucii 1
Total search terms 34

Posted in Blogareala, confidente | Etichetat: , | 6 Comments »

Ziua Crucii

Posted by daurel pe 13 septembrie 2012

Repostez De Ziua Crucii/Publicat de daurel pe 14 septembrie 2010

La  Ziua Crucii, odinioara, in familiile cu scolari era agitatie mare.

Era zi de cumpãrãturi urgente, deci stresante…Elevii mai mari de la sat erau  cazati la internate sau la gazde; se transportau pãturi, perne, dune, imbracaminte si alimente…

Sã bag si un moment politic: n-am pomenit niciodata sã inceapa scolile inainte de Ziua Crucii…

Oricum, sunt mai sigure recomandarile institutiilor milenare:

Cum ne facem cruce?

Însemnarea feţei cu semnul crucii trebuie făcută cu respect şi cuviinţă. Semnul crucii se face astfel: se împreunează primele trei degete de la mîna dreaptă, simbolizînd Sfînta Treime, iar cele două degete mici le lipim strîns de podul palmei, simbolizînd pe Adam şi Eva. Ducem mîna la frunte şi zicem: „În numele Tatălui“, „şi al Fiului“ – la pîntece, „şi al Sfîntului Duh“ – la cei doi umeri. Lăsînd mîna în jos, spunem: „Amin!“. Sfinţii Părinţi spun că fruntea închipuie cerul, pieptul – pămîntul, iar umerii – locul şi semnul puterii.

Simbolistica zilei

• Ziua Crucii nu este importantă doar ca punct de hotar, ea se bucură şi de alte semnificaţii. În tradiţia creştină, crucea este cea mai de temut armă, atît a lui Iisus Hristos, cît şi a tuturor oamenilor. Ea a fost cea care a sfinţit pămîntul şi toate lucrurile de pe el. Crucea ferestrei, sau cerceveaua, sfinţeşte acest microcosmos care este casa, îndepărtînd pericolele. Semnul crucii îi apără pe oameni de nenorociri şi primejdii şi îndepărtează teama. Tradiţia mai spune că este suficient să-ţi aduci aminte în ce zi a săptămînii a picat în acel an Ziua Crucii, că pe dată capeţi putere şi-ţi învingi teama. Fiind o zi foarte importantă, s-au instituit de-a lungul timpului o serie de interdicţii. Cea mai importantă este legată de interzicerea consumului alimentelor care au forma unei cruci: usturoi, nuci, prune sau peste. Nu se lucrează pe camp sau în casă, pentru a nu atrage primejdiile. În schimb, cei care ţin post negru, însoţit de rugăciune din suflet, se vindecă de multe boli grele.

Ofrande de Moşii de toamnă

• Se dau de pomană, de sufletul celor morţi, vase de lut. De obicei se oferă copiilor şi se umplu cu apă proaspătă de izvor, cu lapte sau cu miere. Deasupra se aşază un colac sau un covrig. Pomana este primită doar alături de o lumînare şi un cuvînt bun. De Moşi se organizează în sate tîrguri de toamnă, în care se vînd diferite vase de lut, de toate mărimile si formele.

Asadar, ziua de azi este mai sigura cu post negru, altfel putem sa gresim consumand nuci, prune usturoi, pesti...

Pâna azi n-am stiut despre aceste restrictii; chiar daca le stiam, nu mi s-ar fi aplicat  prea des, deoarece sunt cãlãtor si  stiu din familie cã postul si ajunul nu se impune  cand esti drumar.

Mi-a plãcut intotdeauna povestea despre o ruda (Nuțu lui Ionu’  lu’  Şimon), in casa cãruia a locuit tata in anii de scoala. Ruda aceasta, când nu avea chef sã posteasca, pleca la drum;  spre seara se intorcea acasa…

Inchei cu una dintre cele mai vechi amintiri.

Nu stiu exact ce vârsta aveam, dar imi va spune sora-mea, care in acel an, de Ziua Crucii, a fost  condusa  cu caruta noastra   la liceul din  Negresti-Oas, unde Aurica unchiului Vila era profesoara…

Plecarea s-a facut dimineata devreme. Legenda pastrata in  familie  relateaza ca m-am ascuns cu o seara inainte  in fânul din car si ca  m-au descoperit  la primul popas, in Seini,  dupa ce trecusem Somesul cu podul plutitor…

Dacã pâna la Seini sunt  7 km, masurati de mine in anii grei de liceu, apreciez cã Negrestiul este la vreo  30. Deci durata cãlãtoriei a fost de vreo cinci ore. Dupã ce am trecut de satul Orasul Nou, am coborât in Tara Oasului; cu aceasta ocazie tata mi-a  spus sã privesc atent la  “ce-i dincolo de deal, cum il tot intrebam  arãtând de pe câmpia natala spre nordul impãdurit.

Dincolo de deal este alt deal apoi Tisa, Polonia si Cehoslovacia, unde am vândut boi si am adus dohan si tigari, la contrabanda, impreuna cu niste prieteni oseni, cu care am fost in armata si pe zona…; asta era inainte de cedarea Ardealului…”

Apoi a continuat: “Osenii ãstia nu-s ca noi, sunt mai fãra carte. In ’45, când ni s-o spus celor de pe sate sã mergem la defilare, in Sãtmar, cu steaguri frumoase, cei din Racşa au venit cu steag unguresc…S-au fãcut de râs; toata lumea ii arãta cu degetul si unii-i fotografiau,…;  primarul lor tot intreba: <verdele-i de bai ?>”

PS. A fost posibil sã nu fi fost remarcata lipsa mea la apelul de seara, in ziua de 13 septembrie in urma cu vreo jumatate de veac, când m-am ascuns in car; carul era in surã; uneori copiii adormeau prin pãnusa porumbului sau in ieslele vacilor …

Mai in vechime,  copiii nu erau printre primele griji; mama povestea oripilata despre o vorba  spusa de unele femei mai bãtrâne, când bãtea clopotul mic: “O fi murit un prunc…; bine ca n-a murit un purcel al oarecui…, mai ales de  la sãracii care au doar  un purcel…

….

Posted in Blogareala, confidente | Etichetat: , | 1 Comment »

Ziua Crucii…

Posted by daurel pe 14 septembrie 2011

…imi dã motive sã amân postarea WW; ziua de 14 septembrie are, pe de o parte, incãrcãtura sentimentala:

una dintre cele mai vechi amintiri. Nu stiu exact ce vârsta aveam, dar imi va spune sora-mea, care in acel an, de Ziua Crucii, a fost condusa, cu carul tras  de cai,  la liceul din  Negresti-Oas, unde Aurica unchiului Vila era profesoara…Plecarea s-a facut dimineata devreme. Legenda familiei spune ca m-am ascuns de seara in fânul din car si  m-au descoperit abia la primul popas, in Seini, dupa ce trecusem Somesul cu podul plutitor…Dacã pâna la Seini sunt  7 km, apreciez cã Negrestiul este la vreo 30, deci durata cãlãtoriei a fost de vreo cinci ore. Dupã ce am trecut de satul Orasul Nou, am coborât in Tara Oasului; cu aceasta ocazie tata mi-a dat spus sã privesc atent “ce-i dincolo de deal”, cum il tot intrebam  arãtând, de pe câmpia natala, spre nord.

Apoi, tata a continuat, ca sa auda si sora-mea:

Dincolo de deal este alt deal apoi Tisa, Polonia si Cehoslovacia, unde am vândut boi si am adus dohan si tigari, la contrabanda, impreuna cu niste prieteni oseni, cu care am fost in armata si pe zona…; asta era inainte de cedarea Ardealului…”

Osenii ãstia nu-s ca noi, sunt mai fãra carte. In ’45, când ni s-o spus celor de pe sate sã mergem la defilare, in Sãtmar, cu steaguri frumoase, cei din Racsa au venit cu steag unguresc…S-au fãcut de râs; toata lumea ii arãta cu degetul si unii-i fotografiau,…;  primarul lor tot intreba: <verdele-i de bai ?>”

Ziua de azi are si semnificatii religioase si politice:

  Romania a fost decretata stat national legionar, ceea ce a inscris atunci tara pe o orbita primejdiosa cu consecinte, asa cum s-a vazut in timp, nefaste.
Pe urma ziua crucii sub comunism a fost sistematic ignorata si de regula, fiindca doar peste o zi se deschid scolile, momentul in sine era exploatat propagandistic, vorbindu-se astfel de grija partidului fata de cei mai tineri cetateni ai patriei,  invatamant gratuit, manuale gratuite etc etc. La liturghie preotii prezentau sarbatoarea destul de evaziv, neriscand sa scoata in evidenta tocmai aspectul ei barbatesc razboinic, care a inspirat-o. Imparatul Constantin, asa cum se stie, l-a invins in primele secole de dupa Hristos pe rivalul sau Maxentiu tocmai fiindca in toiul luptei i s-au aratat crucea si cuvintele care spulberau orice indoiala asupra misiunii sale, in hoc signo vincit. Apoi deplasarea mamei sale, Elena, tocmai la Ierusalim, pentru a afla crucea Mantuitorului alaturi de crucile celor doi talhari, nu era un episod a carui dezbatere ar fi fost prea mult ingaduita.
Spre deosebire de alte sarbatori, Ziua Crucii are o semnificatie aparte deoarece Crucea prin ea insasi, prin forta si demnitatea pe care le degaja, nu are nevoie sa fie sfintita si, deci oriunde am fi, prin inchinare sfintim acel loc.
Cati insa dintre noi care ne facem acum cruce –si intr-adevar, aflandu-te intr-un autobuz care trece pe langa o biserica, te uimeste numarul mare al celor care se inchina – constientizam importanta gestului, faptul ca acesta  este de fapt  ofensiv si abia in plan secund defensiv,  ca te face in primul rand sa fii victorios si  abia apoi te apara de raul care te impresoara?

(repet, partea politica si religioasa am copiat-o din Romania libera…)

Mai adaug: prietenii mei turdeni au astãzi câteva aniversãri; eu le-am fãcut deja urãrile cuvenite…

Posted in confidente | Etichetat: , , | 3 Comments »

De Ziua Crucii,…

Posted by daurel pe 14 septembrie 2010

…odinioarã, ca si in zilele noastre, se intâmplau multe.

Unii isi amintesc de bâlciuri cu cãlusei, pepeni si inghetata.
Eu imi amintesc ca fiind o zi de cumpãrãturi urgente, emotii, cãlãtorie spre oras…Asadar, stres…
Pentru copiii „de pe sate” era  ziua in care se instalau  la internate sau la gazde; se transportau paturi, perne, dune, imbracaminte si alimente…

Sã bag si un moment politic: n-am pomenit niciodata sã inceapa scolile inainte de Ziua Crucii; nu mã mir cã sunt semne rele; oricum, trebuie sa protestãm pe 10.10.10 !

Totusi, sunt mai sigure recomandarile aproape bimilenare:

Cum ne facem cruce?

Însemnarea feţei cu semnul crucii trebuie făcută cu respect şi cuviinţă. Semnul crucii se face astfel: se împreunează primele trei degete de la mîna dreaptă, simbolizînd Sfînta Treime, iar cele două degete mici le lipim strîns de podul palmei, simbolizînd pe Adam şi Eva. Ducem mîna la frunte şi zicem: „În numele Tatălui“, „şi al Fiului“ – la pîntece, „şi al Sfîntului Duh“ – la cei doi umeri. Lăsînd mîna în jos, spunem: „Amin!“. Sfinţii Părinţi spun că fruntea închipuie cerul, pieptul – pămîntul, iar umerii – locul şi semnul puterii.

Simbolistica zilei

• Ziua Crucii nu este importantă doar ca punct de hotar, ea se bucură şi de alte semnificaţii. În tradiţia creştină, crucea este cea mai de temut armă, atît a lui Iisus Hristos, cît şi a tuturor oamenilor. Ea a fost cea care a sfinţit pămîntul şi toate lucrurile de pe el. Crucea ferestrei, sau cerceveaua, sfinţeşte acest microcosmos care este casa, îndepărtînd pericolele. Semnul crucii îi apără pe oameni de nenorociri şi primejdii şi îndepărtează teama. Tradiţia mai spune că este suficient să-ţi aduci aminte în ce zi a săptămînii a picat în acel an Ziua Crucii, că pe dată capeţi putere şi-ţi învingi teama. Fiind o zi foarte importantă, s-au instituit de-a lungul timpului o serie de interdicţii. Cea mai importantă este legată de interzicerea consumului alimentelor care au forma unei cruci: usturoi, nuci, prune sau peste. Nu se lucrează pe camp sau în casă, pentru a nu atrage primejdiile. În schimb, cei care ţin post negru, însoţit de rugăciune din suflet, se vindecă de multe boli grele.

Ofrande de Moşii de toamnă

• Se dau de pomană, de sufletul celor morţi, vase de lut. De obicei se oferă copiilor şi se umplu cu apă proaspătă de izvor, cu lapte sau cu miere. Deasupra se aşază un colac sau un covrig. Pomana este primită doar alături de o lumînare şi un cuvînt bun. De Moşi se organizează în sate tîrguri de toamnă, în care se vînd diferite vase de lut, de toate mărimile si formele.

Asadar, ziua de azi este mai sigura cu post negru, altfel putem sa gresim consumand nuci, prune usturoi, pesti...

Pâna azi n-am stiut despre aceste restrictii; chiar daca le stiam, nu mi s-ar fi aplicat  prea des, deoarece zilnic imi sunt pe drumuri; stiu, din pruncie, cã postul si ajunul nu se impun  cand crestinul calatoreste. Se povestea despre o ruda (Nuțu lui Ionu’  lu’  Şimon), in casa cruia a fost gzduit tata ca orfan, ca in zilele de post pleca la drum avand in desaga cele cuvenite: palinca, slana, ceapa si brânza.  Spre seara, se intorcea acasa…Nimeni nu avea curajul sa-i cearã explicații…

Inchei cu una dintre cele mai vechi amintiri.

Nu stiu exact ce vârsta aveam, dar imi va spune sora-mea, care in acel an, de Ziua Crucii, a fost  (con)dusã  cu cãruța noastra  pentru a incepe  liceul la  Negresti-Oas. Acolo era profesoara Aurica unchiului Vila, iar sotul ei, Ionel, era procuror…Altfel, consatenii nostri se orientau, in egala masura, spre Satu Mare sau Baia Mare.

Plecarea s-a facut dimineata devreme.  In  familie s-a   relatat multi ani varianta cã m-am ascuns cu o seara inainte  in fânul din caruța si  m-au descoperit  la primul popas, in Seini,  dupa ce trecusem Somesul cu podul plutitor…

Dacã pâna la Seini sunt  7 km, masurati peste cativa ani de mine in anii grei de liceu, apreciez cã Negrestiul este la vreo  30. Deci durata cãlãtoriei, cu caruta trasa de cai, a fost de vreo cinci ore.
Dupã ce am trecut de Seini, am urcat dealul spre  satul Orasul Nou, apoi am coborât in Tara Oasului; cu aceasta ocazie tata mi-a  spus sã privesc atent la  „ce-i dincolo de deal, cum il tot intrebam  arãtând de pe câmpia natala spre nordul impãdurit.

Dincolo de deal este alt deal apoi Tisa, Polonia si Cehoslovacia, unde am vândut boi si am adus dohan si tigari, la contrabanda, impreuna cu niste prieteni oseni, cu care am fost in armata si pe zona…; asta era inainte de cedarea Ardealului…”

Apoi a continuat: „Osenii ãstia nu-s ca noi, sunt mai fãra carte.
In ’45, când ni s-o spus celor de pe sate sã mergem la defilare, in Sãtmar, cu steaguri frumoase, cei din Racşa au venit cu steag unguresc…S-au fãcut de râs; toata lumea ii arãta cu degetul. Unii îi fotografiau,…
Primarul lor tot intreba nedumerit: <
verdele-i de bai ?

PS.A fost posibil sã nu fi fost remarcata lipsa mea la „apelul de seara”, când m-am ascuns in car in ziua de 13 septembrie in urma cu peste o jumatate de veac. Cãruța era in surã; uneori, copiii adormeau prin pãnusa porumbului sau in ieslele vacilor care-i lingeau pe cap…

Mai in vechime,  copiii nu erau printre primele griji; mama povestea oripilata despre vorba ce o spuneau unele femei mai bãtrâne, când bãtea clopotul mic al bisericii:
O fi murit un prunc…; bine ca n-a murit un purcel a oarecui…, mai ales de  la sãracii care au doar  un purcel”






Posted in civilizatie, confidente | Etichetat: , , , , , | 13 Comments »