Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘Transilvania’

Miercurea mea este cu imagini si vorbe imprumutate

Posted by daurel pe 9 noiembrie 2011

Mai intâi un banc vechi.

Niste reporteri straini incercau sa discute cu câtiva tãrani români; nu era clar daca taranii refuzau interviul sau nu intelegeau  nici o limba incercata de straini; intr-un final românii au intrebat daca inregistrarea se va auzi si la „Europa libera”.

– „Ja, igen, da, yes, …” au exclamat reporterii.

– „Noa, atunci scrieti acolo: HEEELP!

„Cele mai minunate dintre toate aceste bogăţii sunt pădurile”, continuă jurnalistul britanic


Fotografia aleasă de Financial Times pentru a reprezenta editorialul „Lost in Transylvania”

Mai multe imagini gasiti mereu, dar in special azi, pe blogul Doamnei Carmen din Germania

Posted in Blogareala | Etichetat: , , , | 17 Comments »

Un banatean

Posted by daurel pe 11 aprilie 2010

Bãnãtenii sunt mai orgoliosi decât ardelenii. Imi cer scuze, dar nu bag azi alte provincii in ecuatie. Imi cer scuze si celor ce provin din aceste locuri. M-a intrebat mai demult cineva din familie dacã este Maramuresul este in Transilvania, in Ardeal…Eu i-am spus cã nu…Dar oricum am lua-o, Sãtmarul meu natal nu face parte din Transilvania; deci nu suntem ardeleni; decât dacã ne convine…Acum am si gãsit ceva ce-mi convine; inclusiv o harta…

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C5%9Fier:Transylvania,_Banat,_Crisana_and_Maramures.svg

Sunt bucuros ca mi-a reusit transferul…Ce voiam sa zic?…Despre bãnãteni…Au o traditie de-a fi exacti si obiectivi; pânã nu uit il mentionez pe dl Rusnac si-l voi atentiona pe cumnatul meu bãnãtean, nãscut in Bãrãgan in timpul deportarilor, sã citeasca ultima postare a acestuia. Trec repede peste sportivul Dunca Romeo, care-mi duce numele cu TIR-urile in toata Europa, pentru a ajunge la personajul fabulos al postarii. Am aflat despre el acum vreo 30 de ani, inainte ca el sa  publice  in România. Avea un copil din flori, dar recunoscut, cu o ziarista plasatã  de cãtre securitate, cred in alte scopuri, in anturajul celebrului personaj. Ziarista locuia in acelasi bloc cu familia mea in Drumul Taberei, la Favorit; astepta viza de plecare in Italia, unde Josif Constantin Dragan, tatãl copilului, isi aduna toti mostenitorii. Se pare cã toti copiii erau/sunt dinafara cãsãtoriei; sotia lui, o contesa/ printesa italiana, nu reusea sã-i ofere si mostenitori…In acei  ani, au apãrut in România câteva cãrti despre daci si romani, scrise de catre J.C. Drãgan, cu intentia de-a demonstra cã au existat impãrati romani de origine dacica…Protocronism si alte chestii inãltãtoare…Il sustinea Ceausescu…Mi-am reamintit de toate acestea azi, in contextul tragediei poloneze. Polonezii, cumva ca evreii, cauta sã mentinã in constiinta Europei istoria lor zbuciumatã; ceva asemanator a incercat si J.C. Dragan. A cheltuit averi cu propaganda românismului. Nu sunt sigur cã mai traieste, dar primesc gratuit, sãptãmânal, publicatia NATIUNEA, fondata de renumitul magnat al aragazelor si gazelor lichefiate. Mi-l pune in cutia postalã, cu banderola, deci necitit, vãduva unui general cu care ma imprietenisem in urma cu câtiva ani. Se pare cã generalul se abonase cam cu prea mult optimism…Astfel,  citesc istoria moderna a României in viziunea marelui bãnãtean, dar si a unui grup nationalist diferit de cel al lui Vadim Tudor…Desigur, diferit si de varianta ortodoxa a lui Becali si Dan Puric…Tot in acest ziar gãsesc  si amintirile intrigantului Mircea Micu, un aradean stabilit in Capitala, despre Marin Preda, Nichita Stanescu si alti fosti locatari de la Palatul din Mogosoaia…Il citesc, tot in acel sãptãmânal, si pe Paul Everac, fost prieten al nasului meu de cununie; apoi ii povestesc nasei…Nasul nu mai este…Revin la Katyn: se pare ca Divinitatea a decis sa readuca in actualitate, spre neuitare, acest loc, aceasta istorie…Pentru a lua seama.

Posted in confidente, istoria Romaniei | Etichetat: , , , , , | 11 Comments »

About nem tudom

Posted by daurel pe 5 septembrie 2009

De un timp imi propun sa n-am regrete, decat pentru faptul ca i-am suparat pe unii care nu meritau; este un fel de rusine…Ziceam: imi propun, deci inca n-am sters lista. Regretele le inteleg raportate la ceva ce se putea face usor, dar am neglijat nejustificat realizarea; nejustificat cu mintea de acum, atunci aveam toate argumentele posibile…Puteam sa invat la nivel acceptabil limba maghiara, adica vorbit si citit. De la 15 la 25 de ani am invatat  alaturi de maghiari si secui;  mai mult, am fost cazat, neintamplator, in camere cu ei. Unii romani isi amintesc de palinca, slana si zacusca ungureasca. Eu nu, fiindca imi place ca la masa sa inteleg ce se vorbeste, conversatia face parte din meniu…N-am mancat si baut cu ei, dar am discutat multe teorii socio- filozofice. Politica si istorie nu se discuta…Pana spre 35  de ani n-am simtit lipsa unei limbi straine, dar  in  anii  ’80 doream sa stiu incotro merge politica. Mi-ar fi folosit si maghiara, deoarece radioul din  Budapesta transmitea mai mult decat cel din Bucuresti. In actualitatea politica de azi, mi-ar prinde bine sa citesc ce scriu ungurii si maghiarii despre istoria Transilvaniei. Le zic unguri cetatenilor Ungariei. Poate ca as avea ocazia sa si public traduceri scandaloase, deci ar fi si ceva oneros.  Oricum, romanii si maghiarii ne ignoram elegant  si reciproc limbile. N-ar trebui sa ignoram ce crede  fiecare despre istoria comuna. In final un fel de gluma: un parinte isi indemna odrasla sa invete engleza, justificand si prin faptul ca jumatate din populatia lumii  stie aceasta limba; copilul a intrebat: „Si nu-s de ajuns?”.

Posted in Ganduri, glume reincalzite | Etichetat: , , , , , , | 20 Comments »

Stim istorii diferite

Posted by daurel pe 9 aprilie 2009

.

Voiam sa intitulez: citim istorii diferite.
Adevarul este (vorba vine!) cã nu prea acceptãm istoriile alternative. Am avut sansa ca in paralel cu invãtarea variantei comuniste a istoriei sã ascult multe povestiri istorice ale tãranilor din satul natal din nord-vestul transilvan.
Era o vreme, dupa colectivizare, când taranii aveau timp infinit pentru povesti. Se povestea organizat, pe indelete, in timpul programului de munca la camp sau in fermele cu animale neglijate. Singurul deranj era controlul conducatorilor. Tot tarani si ei.
Era prin anii ’70 ai secolului trecut. Primeam informatii (!)  din cel putin patru surse: participanti la primul razboi mondial si la Marea Unire, fosti soldati si functionari in Basarabia pana in 1940 ( cand Basarabia a cazut din nou sub rusi), participanti la ultimul razboi, dar o parte, cei mai multi, in armata hortista, o alta parte, mai scoliti, care se refugiasera in 1940 din Ardealul de Nord si participasera alaturi de Antonescu pe frontul antisovietic, recucerind in 1941 Basarabia, ajungand la Odesa:  dupa 1944  soldatii care cucerisara Odesa au ajuns, alaturi de sovietici, pâna in Cehia.
Povestitorii nu se contraziceau intre ei: cred ca erau constienti ca ne-ar deruta pe noi, copiii si adolescentii prezenti.
Nu aveau curajul sa vorbeasca despre rege si partidele istorice interzise. Imnul regal se cânta la colindul adultilor la Craciun, in orele târzii ale noptii de Ajun, cand se termina postul si se trecea serios la bautura.
Dupa 20 de ani de la reasezarea din 1989, inca nu am cazut pe o forma acceptabila a istoriei, nici in familie, nici la nivel de popor. Cum sa voteze toti basarabenii cu unionistii?… Romanii din Basarabia sunt deja in minoritate, istoria era si este in continuare falsificata; singura lozinca valabila in revolta de la Chisinau poate fi „Jos comunismul!”, dar multor alegatori de acolo, le convine traiul mizer de iobagi ai statului si mici ciupeli neimpozabile. In timp ce scriu aud ca Radu de Romania vrea sa fie presedinte! Istoria se misca mai repede decat am dori noi!  Acum, se potriveste povestea cu justificarea tãranilor privind optiunea de vot: „pânã conduce Iliescu, il votãm pe el si pe ai lui , când vor conduce  altii  vom vota pe altii”.

Posted in confidente, istoria Romaniei | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »