Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘Sorin Oprescu’

Fiindcã se cautã pe internet…

Posted by daurel pe 6 iunie 2011

discursuri scolare, voi reposta un articol la care tin mult.

Sunt sincer interesat sa-i ajut pe dascalii si absolventii dornici sa tina un discurs aplicat, insa azi spun doar ca profesia nu se alege; profesia se descopera; chiar si  la absolvirea facultatii, chemarea vietii nu este clarificata; un indiciu ar fi: ni se potriveste acel loc unde am dori sa muncim 1-2 ani fãrã salariu…

Deocamdatã, in anii scolari obligatorii, ar fi interesant sã-i convingã pe tineri cu ceva de genul:

„Nici nu stiti ce lucruri frumoase veti afla in anii urmatori de scoala; printre altele, este posibil  sã se mãreasca salariile dascalilor, deci unii dintre voi veti opta pentru a deveni formatori, desi azi vi se pare ceva de neconceput… ; NEVER SAY NEVER…”

IQ-ul nu conteaza prea mult; poate EQ-ul…Am si un argument: Dumnezeu doreste sa-i salveze pe toti, indiferent de nivelul inteligentei

As da exemplul lui Iosif, cel care si-a infuriat fratii fandosindu-se cu haina pestrita si cu viziunile lui de mãrire…Iosif si fratii sai trebuie citit de catre orice adolescent; nici românilor verzi nu le strica…Ar afla cum a fost lumea inainte sa aparã, dacii, tracii, romanii, românii ungurii, rusii…Despre greci nu spun nimic; se mai fac sãpãturi arheologice pentru a gãsi unde au disparut fondurile europene primite in ultimii zece ani…

Am avut de ales intre doua postãri mai vechi: https://daurel.wordpress.com/2010/02/01/efectul-razelor-gamma/ si Calea Victoriei

Iata povestea Victoriei:

Calea Victoriei

Scris de daurel pe octombrie 23, 2009

De o vreme îmi tot revine in minte o poveste cititã intr-o carte moralizatoare. O voi adapta la obiceiurile ortodoxe. Pânã acum mi-o reaminteam numai duminica,  la biserica, cand aprindeam  lumânãrile pentru vii si morti, iar  unele tinere isi cereau repezit scuze, si treceau peste rând.

 Peste sãptãmânã uitam de poveste. Azi este vineri, si, se pare ca trebuie s-o scriu.

Este vorba de carierele  a doua fete. Amândouã erau jurnaliste, cam de aceasi vârstã, aceeasi pregatire, la fel de plãcute.

In decursul a câtiva ani s-au ciocnit una de alta in mai multe redactii. Relatiile dintre ele, totusi, nu au trecut de la “Bunã”  la mai apropiatul  ”Ce faci?”  Mereu Cornelia era pe o pozitie ierarhica superioara. Pentru Victoria, cealalta jurnalista, evenimentele au luat o intorsaturã mai neplacutã când a pierdut un concurs de promovare in favoarea Corneliei; au ajuns colege in acelasi serviciu, dar  le desparteau doua trepte ierarhice.

A inceput s-o urascã, s-o bãnuiascã de aranjamente incorecte, chiar de imoralitate. Pentru Victoria munca in redactie devenise un calvar. A fost nevoita sa se destainuie in fata pãrintilor,care au calmat-o si, in lipsa altor idei, i-au reamintit despre perceptele religioase. Trebuia sã-si iubeasca dusmanca! 

Parintii erau cumva pregatiti pentru acest esec al fiicei lor inca de la  gradinita. Victoria isi facuse un scop de-a fi premianta, recitatoare, zâna cea bunã din piesele scolare, sahista, redactor sef  la revista liceului…Vedeta…Pãrintii n-o incurajau, dar nici nu stiau cum s-o pregateasca pentru locul doi. Aveau doar un singur copil…

O vreme, Victoria nu stia cã ea o  ura pe Cornelia; credea cã este o banalã invidie, si se rusina in sinea ei pentru acel sentiment. A citit pe furis comentarii religioase, dar n-a gasit ceva clar despre invidie. In schimb, a aflat multe despre povara urii si despre dragostea fata de oameni, fata de toti oamenii…

Având multe drumuri prin oras, intra in biserici si incerca sa se roage. Uneori reusea. Aprindea si lumânãri. Dorinta  de-a fi remarcata nu-i disparuse. Urmarind daca actele ei  sunt apreciate de catre cei prezenti, intr-o duminica,  a recunoscut-o in multime pe Cornelia, care se ruga concentrata .  A asteptat-o la iesire, dar Cornelia a trecut fara sã se uite la cei prezenti. Victoria a urmat-o si a salutat-o cu  “Buna, ce mai faci?”.

 Fãrã sã zicã nici un cuvânt, Cornelia a luat-o pe Victoria  de brat si s-au indepartat de multime. A invitat-o la o cafea. N-a lasat-o pe Victoria sa vorbeasca pana nu s-a confesat cu pauze lungi si cuvinte demult gandite. Astfel, Victoria a aflat ca sefa ei i-a simtit ostilitatea imediat dupa concurs, si tot de atunci se roaga si pentru linistea ei.  Cornelia a povestit cã- si creste singurã copilul, munceste mult, inclusiv peste program; a recunoscut ca admira  cu sinceritate, tenacitatea si talentul de reporter al Victoriei. 

 A fost o mare bucurie in familia Victoriei. Mergea cu bucurie la redactie. Cornelia ii cerea sfaturi despre stilul diverselor articole jurnalistice si o incuraja sã scrie o carte.   Dupa cativa ani, Cornelia a ajuns redactor sef, iar Victoria o scriitoare de succes. Bineînteles, orice  lansare a cartilor ei era sprijinita cu publicitate cordialã de Cornelia si multi jurnalisti.

Nota: Nu sunt de acord cu jurnalistii nemti, care, scrie Andrei Plesu, il critica pe Cioran si pe Eminescu; nu cred nici in impacarea marilor civilizatii contemporane, cum presupune un ganditor in aceasi scriere din Dilema.

Eu il cred, in continuare pe ...Samuel P. Huntington. Argumentul meu este simplu: daca nu ne suportam intre noi noi cei de aceeasi religie si limba, cum sa convietuim armonios cu arogantele altor popoare?

Updatarea de la ora 15, inainte sa merg la indatoririle mele din ruralul ilfovean, atat de râvnit de barosanii zilelor noastre:

  „Se poate trăi. Se poate trăi bine. Se poate trăi (încă) frumos”.

Posted in confidente, Ganduri | Etichetat: , , , , , , , , | 6 Comments »

Edilitare. Azi, partea…

Posted by daurel pe 24 iunie 2010

…plinã a paharului. Am fost si azi in oras; adica dincolo de P-ta Victoriei, pe bulevardele de care rãspunde dl Oprescu. Am circulat bine cu RATB-ul, deci alt punct pentru primarul general…Mi- a plãcut si azi pasajul de la Universitate; data trecuta n-am fost atent: canapelele amplasate acolo, pentru odihna pietonilor, sunt insotite de publicitatea magazinului IKEA . Bravo IKEA,  felicitari directorului Oprisan! (o mai fi el?)

De ce  fac publicitate Doctorului si familiei Kamprad, aflatã in spatele fundatiei olandeze care detine franciza IKEA?  Din acelasi motiv, care m-a fãcut sã laud, acum un an,  ziarul Evenimentul Zilei, iar recent holdingul Adevarul si pe Patriciu: sa-i provoc sã mã caute, sã stabilim comisionul si continuarea actiunii…

Mi-a plãcut cum se modernizeaza Spitalul Coltea; ferestrele au fost reproduse montându-se termopan in cercevele din lemn; era si timpul sã se termine cu oribilul PVC…O fi tot meritul lui  Sorin Oprescu?

Inchei, cu doua idei edilitare de pe strada mea. Un vecin si-a gãsit constructori foarte ecologici… si nu numai: au venit cu WC si camion inchis, parcat pe strada; in  camion se schimbã,  sevesc masa, isi fac siesta,  pãstreaza uneltele; deci se poate…Alt vecin, cu casã fãra etaj, a cerut autorizatie de construire pentru schimbarea invelitorii de tigla, cu lindab; taxele sunt insignifiante…Are conditia sã nu depaseaca inaltimea initiala; n-a depãsit-o, dar a pregãtit fostul pod pentru câteva camere si anexe de mansarda…A obtinut receptia oficiala, conform legii, dupa tencuirea exterioara a peretilor rezultati prin micsorarea pantei sarpantei; apoi a decupat ferestrele necesare in peretii din OSB, acoperiti cu polistiren… Acum finiseaza mansardarea. Mi-a dat o idee de fentare a legislatiei si a fiscului, in ideea pãrtii pline a paharului…

Alte bloguri: stim  cã  suntem tâlhãriti  la drumul mare; pe blogul Simonei Ionescu gãsiti si câteva recomandari pentru depãsirea impasului…

Posted in confidente, Ganduri | Etichetat: , , , , , , | 5 Comments »

In spatele candidatilor

Posted by daurel pe 8 octombrie 2009

Circulã de o vreme poanta cu Bãsescu in fata oglinzii.   Oglinda îi zice sã se dea la o parte, sa vada cine-i in spatele lui…Sau asa ceva…Nu ma refer numai  la sponsori, ci si la personajele ciudate tractate spre demnitati. Ca sa nu supar  multi cititori, voi nominaliza pe d-na Buruiana care se ivea din spatele lat al lui Vadim Tudor…Orice candidat provenit din partid(e) este banuit ca va promova persoane din zona politica pe unde a navigat. Despre sponsori n-am ce sa zic; m-am obisnuit cu ideea, inca din anul 1999, cand un parlamentar al Conventiei Democrate, intr-o discutie particulara, mi-a confirmat ca un loc in parlament se platest cu 20.000 de dolari…Inca nu au aparut candidati independenti credibili…Istoric vorbind a fost unul singur: Ion Ratiu. Am bucuria ca l-am votat; a fost prima si ultima data cand am fost sigur ca votez pe cine merita! Reamintesc celor ce poate au uitat: Ratiu n-a fost sustinut ferm nici de PNTCD, cu toate ca i-a sponsorizat masiv pe candidatii pentru parlament. Tot in acea perioada am facut propaganda electorala in familie si in cercul de cunoscuti; propaganda benevola, pentru Ratiu si taranisti.  Am convins-o doar pe nevasta-mea; stiu asta deoarece am intrat impreuna in cabina; aveam o singura pereche de ochelari…In spatele independentilor ar trebui sa stea o opera. Nu opera artistica sau strict stiintifica. Ar fi nimeriti fosti primari, oameni de afaceri de succes, juristi integri, poate militari…Dl Oprescu nu este independentul asteptat de mine! Desigur, ar trebui clarificate cateva articole si in constitutie; presedintele are puteri prea interpretabile…

Posted in confidente | Etichetat: , , , , , , | 13 Comments »

Ce vorbim si ce fumam

Posted by daurel pe 10 septembrie 2009

Expresia o stiu de pe vremea cand tigarile Kent si whisky erau foarte populare, dar le consumam numai prin reprezentantii nostri. Daca nu ma insel , d-nii Oprescu si Basescu au intrat cam in acelasi timp in politica. Primul mi-a devenit simpatic reamintindu-mi de expresia din titlu. Si-a dat arama pe fata cand l-a insultat pe dl. dr. Arafat, care voia sa generalizeze  SMURD-ul. Actualul primar avea pentru Bucuresti salvarile dumnealui si-a prietenilor cu care consuma inainte de1989, Kent si whisky… Voiam sa zic ceva si despre actualul presedinte, dar cititorii mei le stiu pe toate ce merita cunoscute. Inchei cu zicala: ori vorbeste cum ti-e PORTUL, ori te-mbraca cum ti-e vorba…

Posted in Politica | Etichetat: , , , , , | 15 Comments »

Penultima isprava romaneasca:Oprescu presedinte

Posted by daurel pe 3 septembrie 2009

Penultima, ca o nota de incurajare, de speranta. Napoleon isi apostrofa soldatii : „Esti penultimul soldat !” Fiind intrebat, de catre ofiteri, de ce-i menajeaza pe  loaze, imparatul a explicat ca,  psihologic  (nu era acest cuvant atunci!), expresia este receptionata ca o lauda… Nu este rationamentul meu, dar cred ca n-ati avut timp sa-l aflati. Iata ce-am inteles eu: este posibil ca bucurestenii sa-l voteze masiv pe Oprescu ca presedinte din mai multe motive: 1. unii il iubesc, si-l vad bun la Cotroceni; 2. altii vor alt primar; 3. alegatorii saraci vor cat mai multe alegeri ca sa mai castige un ban. Daca sondajele vor indica preferinta bucurestenilor pentru Oprescu, multi din provincie vor imita Capitala. Oricum , Oprescu are deja suporteri in tara….Nici nu pun la socoteala orientarile, posibile, pro- Oprescu ale multor partide. In final, un ultim argument: cei care au investit, pana acum, banii in  „independentul”  Oprescu  vor atrage si alti investitori, inclusiv din provincie, ca banii se vor recupera, cu dobanda, dintr-un purcoi mult mai mare: Bugetul de stat al Romaniei.

Posted in Politica | Etichetat: , , , , , , , , | 16 Comments »