Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘Seini’

Bancuri alese

Posted by daurel pe 8 decembrie 2016

Intentionam să public câteva promisiuni hazlii citite in pliantele electorale. Nu risc. Unii cititori s-ar putea supăra…; si asa am putini vizitatori…
Pentru umor, dar si multe alte blogareli, recomand un blog echidistant: https://racoltapetru6.wordpress.com/category/bancuri/ L-am trecut si in blogroll la litera R.
D-l Racolta Petru este din orasul Seini. Am scris despre aceasta localitate aici, aici si  aici.
Iată câteva mostre de pe blogul mentionat:

1. Noi, ardelenii, suntem singurii cetățeni români care putem scrie o propoziție din 8 cuvinte, fiecare cu câte 2 litere, care să aibă și sens: ”No, ni tu mă la el ce be!” 
*
2.Inițial cauți dreptatea, iar apoi alt serviciu!
*
3.Marian Vanghelie este intrebat:
-Ce stiti despre Canalul Panama?
-Nimic, televizorul meu nu-l prinde!
*
4. Un ardelean aleargă în gară să prindă trenul, dar nu reușește. Plin de năduf, trage clopul pe ceafă și zice:
– No, bine-i să aibă omu’ lucru lui!
*

*
P.S. Ca fapt divers mentionez că, si in acest an, politicienii promit extinderea metroului din Străulesti până in Mogosoaia; in unele variante dincolo de aceasta: până in Buftea !

 

Posted in Blogareala, confidente | Etichetat: , , , , , | 4 Comments »

Lecturi. Oameni din Seini

Posted by daurel pe 18 septembrie 2016

In urmă cu vreo 50 de ani eram licean in Seini. Era perioada când, pentru timp de 10 ani, scoala agricolă din localitate se transformase in liceu de cultura generală.
Acum, cand am in curte vita de vie, mi-ar fi prins bine să stiu mai multe despre tehnologiile agrare…
La ultima editie MfC intentionam să public imagini cu inscriptia EMINESCU de pe dealul Comja din Oas-Maramures. Cătând pe internet am aflat despre cartea Oameni din Seini. 

Oameni din Seini       
Autor: Claudiu Porumbăcean, Viorel Câmpean, Kereskényi Sándor

descarca
Anul apariţiei: 2013

Preţ: 0.00 RON
Fiind interesat daca in carte sunt prezentati profesorii sau colegii mei, in cateva ore am citit intreaga carte. Nu se refera la generatia mea; sunt evocate personalitati din perioada interbelica. Sunt amintiti si doi consãteni de-ai mei: Ioan Grosan, Ionel Barbul (dirigintele meu la scoala din comuna Pomi).
Dupa cum se poate vedea, nu am participat la Miercurea fara cuvinte din 14 septemberie. Deoarece recent am gasit o imagine partiala a „monumentului viu” realizat in 1939 din initiativa  generalului Pion Georgescu, am ocazia s-o prezint mai jos:
Imagini pentru imagini din seini

Sursa:https://racoltapetru6.wordpress.com/2016/09/09/seini/
*
*

Posted in Blogareala, confidente | Etichetat: , , , | 5 Comments »

De Ziua Crucii,…

Posted by daurel pe 14 septembrie 2010

…odinioarã, ca si in zilele noastre, se intâmplau multe.

Unii isi amintesc de bâlciuri cu cãlusei, pepeni si inghetata.
Eu imi amintesc ca fiind o zi de cumpãrãturi urgente, emotii, cãlãtorie spre oras…Asadar, stres…
Pentru copiii „de pe sate” era  ziua in care se instalau  la internate sau la gazde; se transportau paturi, perne, dune, imbracaminte si alimente…

Sã bag si un moment politic: n-am pomenit niciodata sã inceapa scolile inainte de Ziua Crucii; nu mã mir cã sunt semne rele; oricum, trebuie sa protestãm pe 10.10.10 !

Totusi, sunt mai sigure recomandarile aproape bimilenare:

Cum ne facem cruce?

Însemnarea feţei cu semnul crucii trebuie făcută cu respect şi cuviinţă. Semnul crucii se face astfel: se împreunează primele trei degete de la mîna dreaptă, simbolizînd Sfînta Treime, iar cele două degete mici le lipim strîns de podul palmei, simbolizînd pe Adam şi Eva. Ducem mîna la frunte şi zicem: „În numele Tatălui“, „şi al Fiului“ – la pîntece, „şi al Sfîntului Duh“ – la cei doi umeri. Lăsînd mîna în jos, spunem: „Amin!“. Sfinţii Părinţi spun că fruntea închipuie cerul, pieptul – pămîntul, iar umerii – locul şi semnul puterii.

Simbolistica zilei

• Ziua Crucii nu este importantă doar ca punct de hotar, ea se bucură şi de alte semnificaţii. În tradiţia creştină, crucea este cea mai de temut armă, atît a lui Iisus Hristos, cît şi a tuturor oamenilor. Ea a fost cea care a sfinţit pămîntul şi toate lucrurile de pe el. Crucea ferestrei, sau cerceveaua, sfinţeşte acest microcosmos care este casa, îndepărtînd pericolele. Semnul crucii îi apără pe oameni de nenorociri şi primejdii şi îndepărtează teama. Tradiţia mai spune că este suficient să-ţi aduci aminte în ce zi a săptămînii a picat în acel an Ziua Crucii, că pe dată capeţi putere şi-ţi învingi teama. Fiind o zi foarte importantă, s-au instituit de-a lungul timpului o serie de interdicţii. Cea mai importantă este legată de interzicerea consumului alimentelor care au forma unei cruci: usturoi, nuci, prune sau peste. Nu se lucrează pe camp sau în casă, pentru a nu atrage primejdiile. În schimb, cei care ţin post negru, însoţit de rugăciune din suflet, se vindecă de multe boli grele.

Ofrande de Moşii de toamnă

• Se dau de pomană, de sufletul celor morţi, vase de lut. De obicei se oferă copiilor şi se umplu cu apă proaspătă de izvor, cu lapte sau cu miere. Deasupra se aşază un colac sau un covrig. Pomana este primită doar alături de o lumînare şi un cuvînt bun. De Moşi se organizează în sate tîrguri de toamnă, în care se vînd diferite vase de lut, de toate mărimile si formele.

Asadar, ziua de azi este mai sigura cu post negru, altfel putem sa gresim consumand nuci, prune usturoi, pesti...

Pâna azi n-am stiut despre aceste restrictii; chiar daca le stiam, nu mi s-ar fi aplicat  prea des, deoarece zilnic imi sunt pe drumuri; stiu, din pruncie, cã postul si ajunul nu se impun  cand crestinul calatoreste. Se povestea despre o ruda (Nuțu lui Ionu’  lu’  Şimon), in casa cruia a fost gzduit tata ca orfan, ca in zilele de post pleca la drum avand in desaga cele cuvenite: palinca, slana, ceapa si brânza.  Spre seara, se intorcea acasa…Nimeni nu avea curajul sa-i cearã explicații…

Inchei cu una dintre cele mai vechi amintiri.

Nu stiu exact ce vârsta aveam, dar imi va spune sora-mea, care in acel an, de Ziua Crucii, a fost  (con)dusã  cu cãruța noastra  pentru a incepe  liceul la  Negresti-Oas. Acolo era profesoara Aurica unchiului Vila, iar sotul ei, Ionel, era procuror…Altfel, consatenii nostri se orientau, in egala masura, spre Satu Mare sau Baia Mare.

Plecarea s-a facut dimineata devreme.  In  familie s-a   relatat multi ani varianta cã m-am ascuns cu o seara inainte  in fânul din caruța si  m-au descoperit  la primul popas, in Seini,  dupa ce trecusem Somesul cu podul plutitor…

Dacã pâna la Seini sunt  7 km, masurati peste cativa ani de mine in anii grei de liceu, apreciez cã Negrestiul este la vreo  30. Deci durata cãlãtoriei, cu caruta trasa de cai, a fost de vreo cinci ore.
Dupã ce am trecut de Seini, am urcat dealul spre  satul Orasul Nou, apoi am coborât in Tara Oasului; cu aceasta ocazie tata mi-a  spus sã privesc atent la  „ce-i dincolo de deal, cum il tot intrebam  arãtând de pe câmpia natala spre nordul impãdurit.

Dincolo de deal este alt deal apoi Tisa, Polonia si Cehoslovacia, unde am vândut boi si am adus dohan si tigari, la contrabanda, impreuna cu niste prieteni oseni, cu care am fost in armata si pe zona…; asta era inainte de cedarea Ardealului…”

Apoi a continuat: „Osenii ãstia nu-s ca noi, sunt mai fãra carte.
In ’45, când ni s-o spus celor de pe sate sã mergem la defilare, in Sãtmar, cu steaguri frumoase, cei din Racşa au venit cu steag unguresc…S-au fãcut de râs; toata lumea ii arãta cu degetul. Unii îi fotografiau,…
Primarul lor tot intreba nedumerit: <
verdele-i de bai ?

PS.A fost posibil sã nu fi fost remarcata lipsa mea la „apelul de seara”, când m-am ascuns in car in ziua de 13 septembrie in urma cu peste o jumatate de veac. Cãruța era in surã; uneori, copiii adormeau prin pãnusa porumbului sau in ieslele vacilor care-i lingeau pe cap…

Mai in vechime,  copiii nu erau printre primele griji; mama povestea oripilata despre vorba ce o spuneau unele femei mai bãtrâne, când bãtea clopotul mic al bisericii:
O fi murit un prunc…; bine ca n-a murit un purcel a oarecui…, mai ales de  la sãracii care au doar  un purcel”






Posted in civilizatie, confidente | Etichetat: , , , , , | 13 Comments »

Meditatiile

Posted by daurel pe 22 iunie 2010

In ultimul timp am tot auzit cuvantul internat; nu internarea la spital, Doamne fereste, ci internatul scolii. Totodata, au aparut monografii ale unor licee, unde apar referinte si la internatele acestora.  Amintesc doua monografii aparute in 2009: Liceul Avram Iancu din Brad, Hunedoara si Liceul Mihai Eminescu din Satu Mare. Sustin cã, impresiile, amintirile, despre cunoscutii din perioada scolarã au dubla mãsurã: colegii de la internat si ceilalti colegi…Ar fi multe de spus, dar mã voi limita, azi, la notiunea din titlu; apelez si la DEX:

MEDITÁȚIE, meditații, s.f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecție. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană. 3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor cu un meditator; lecție particulară dată de un meditator; preparator (3). ♢ (Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. – Din lat. meditatio, fr. méditation.
Sursa: DEX ’98

Si acum, dupa zeci de ani, notiunea de meditatie, pentru mine inseamnã un program impus de cãtre cineva; fiind program impus, presupun mereu cã se face formal, deci se decade in altceva; eu decãdeam in reverie… Cumva, varianta lirica despre conditia umana:  mã intrebam ce-or fi fãcut fratii Jderi dupa bãtãlia de la Podul Inalt si Ilie Moromete dupa ce copiii i-au furat caii…Cu cei 3-4 muschetari francezi m-am linistit cand am gasit romanul Dupã douazeci de ani; dacã accesati linkul veti citi ca este o nuvela...; cred ca au dreptate cei cu Wikipedia…

Incep cu orele de meditatii de la internat. Erau multe, nu insist… In mod sigur, meditatiile de dimineata, de la 6.00 la 7.00, când invatam in disperare, isi aveau rostul rostuit; ingrãsam porcul in Ajunul Craciunului; era ora cãnd intuiam pericolul de-a fi ascultat si notat…; deci, dimineata  nu aveam reverii… Tot fãra reverii erau ora de meditatii de noapte, de la 19.30 la 20.30; era ora când pedagogul ne lãsa nesupravegheati, iar noi povesteam povesti nemuritoare; cu stafii, moroi, vrajitoare, banditi…Erau multe ore de sala, in bãnci, dupa masa, sâmbata, duminica…Ce sã inveti? De ce sã inveti? De la cine sã inveti? Erau multe modele… Am avut sansa sã am si dascãli intelegatori; multi erau scoliti inainte de comunism…Am invatat, am retinut ce am vrut…Nu intotdeauna ce mi-a plãcut… La Seini, zonã distincta intre Oas, Maramures si Sãtmar, se puteau invãta multe…; am avut si 2-3  colegi evrei…

Despre meditatiile cu meditator am auzit dupa terminarea liceului; cei din internat nu aveam cum sã urmãm un alt program…Sotia imi spune cã nici in zona lor, cei de la internat nu erau meditati. Consecinta a fost cã nici fiicele noastre n-au primit meditatii…Am gresit: trebuia sã le trimitem la meditatii la sporturi de echipã si individuale, la balet, la ceva muzicã…

Pentru cei practici, trebuie sã zic ceva si despre cum ne gospodãream. Pedagogul, pedagoga si directorul internatului stabileau tabele cu responsabilitati privind cãratul apei de la fântâna unui vecin, stocarea, incãlzirea, economisirea…; erau reguli stricte de pregãtire si indeplinire ordonata a spãlarii de dimineatã si searã. Si multe alte reguli…Ar trebui sã spun cã nici in armata n-am umblat atât de mult incolonat…Regrete? Ar trebui si oarece regrete… Puteam sã invãt ungureste, fiind la paritate români neaosi si unguri neaosi; poate prea neaosi…

Inchei cu o meditatie despre olteni. O mãtusa, care fusese la  internat in perioada interbelica, când incepusera sã vinã in contact ardelenii cu oltenii, povestea cã, seara, pedagoga olteancã o intreba:  „Domnisoara Terezia Barbu, te spãlasi pe picioare?”, iar mãtusa rãspundea: „Da, mã spãlasi pe picioare…

Recomand:  daca accesati corespondentii mei din blogroll, sã incepeti si cu Z; cel putin la doua zile; acolo sunt cei ce posteaza zilnic: Zamfir, Ulise, Ziarul Lumina, Zalmoxys32 cu istoria zilei

Posted in confidente, Ganduri, Povesti | Etichetat: , , , , , , | 5 Comments »