Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘poveste parfumata’

N-aş fi crezut cã…

Posted by daurel pe 21 februarie 2014

…voi fi atât de lipsit de inspiratie, incât  sã repostez.
Am avut la dispozitie o grãmada de zile, iar tema acestei sãptãmâni este simplã: amintiri din copilãrie; mai exact, parfumul copilariei.
Adevarul este cã, in toata aceastã perioadã, m-am gândit cam la toate variantele de abordare, insã nu am reuşit sa decid care este mai potrivita.
Nici nu se punea problema sa ratez ocazia de-a participa…

Dupa cum se cunoaste, „m-am specializat”  pe aceasta tema;  am postat inclusiv despre copilaria tatalui meu… E vorba de prima mea postare, debutul meu pe internet… Imi tot propun sã o actualizez, sã-i pun diacritice, s-o aliniez…
Despre copilaria mea am scris aproape totul. Inclusiv ca poveste parfumata: Pe cand eram mai verde la minte…
Despre copilãria fiicelor mele nu stiu sã fi scris…Astept sã scrie ele…
Copilãria celor doi nepoți este in plina desfaşurare. In California…Sunt tentat sã postez  zilnic câte zece poze…

Asadar, incerc sã mã inscriu pe lista deschisa  pe blogul Mirelei cu repostarea de mai jos.

[…]cred ca scoala ar trebui sã fie atractiva.
Cum s-ar realiza acest lucru, nu stiu…Vorbesc si eu ca acel  inventator, care voia sa-si breveteze un sistem sigur de aparare a granițelor Romaniei: sa fie plasate in aer, la diferite inalțimi, o rețea de  bombe care sa explodeze in contact cu eventualele avioane inamice; cand i s-a cerut sa descrie  sistemul de fixare al bombelor, inventatorul s-a enervat si le-a spus de la obraz: “Eu v-am dat ideea, faceți si voi ceva daca sunteți patrioți !”

Atractiva sau nu, scoala pregateste tinerii pentru atingerea unor ţinte – ca sã rãmân tot in domeniul strategiei militare.

Problema ţintelor este complicatã; mentionez doar cã unii au mai multe ţinte, altii nici nu-si pun problema sa-si stabileasca targeturi…

Voi povesti  despre situatia când scoala, in numele unor ideologii, impune ţintele…

O  chinezoaica a relatat foarte sugestiv cum se fãcea pregãtirea patriotica pe timpul lui Mao. Elevii trebuiau sa alerge spre portretul presedintelui SUA si sa-l strãpunga cu baioneta de lemn. Peste 2-3 ani, spune chinezoica, tinerii au fost dusi sã-l ovationeze pe presedintele SUA, Nixon, pe bulevardele Bejingului…

Sã spun ceva si despre clasele mele primare incepute sub dictatura unui bãtrân speriat ca isi pierde „tronul”: Gh. Gheorghiu-Dej. Nefericitul s-a apucat sa aplice stalinismul inca vreo zece ani dupa moartea tãtucului de la Kremlin.

Imi plãcea la scoala, deci m-am speriat rãu când m-au trimis acasa cu mesajul ca pot sã mã intorc  dupa ce familia se va inscrie in colectiva…Cumva, trebuia ca noi, copiii, sã dovedim cã suntem progresisti…Sã le spunem pãrintilor ce-i bine si ce-i rãu…

Atunci s-a desãvârsit instaurarea dispreţului…
Tãranii care au plecat la oras au fost dispreţuiţi in locurile unde au ajuns; cei rãmasi in sate au fost dispreţuiţi cã n-au avut curaj…
Inclin sa cred cã  lasii suntem cei care nu ne-am (re) intors dupa ’89…

Parfumul scolii era dat de motorina cu care se curãtau sãptãmânal podelele; era un miros de tractore, se prefigura hala industriala…Se ţintea sã avem si noi, noi romanii, faliţii nostri; cam la un  deceniu dupa „89 se constata cã marii perdanţi, faliţii de dupa revoluţie, sunt muncitorii din industria comunista; au devenit  proletari, mercenari…
(https://daurel.wordpress.com/2011/09/11/parfumul-scolii)

*

Recomandãri:

1. articole pe tema copilariei: Mirela, Vero, Maya, Elly, Adriana T, Vavaly, Diana.
2. o leapsa  despre vacanta 2014: la  Zina.
3. un blog unde sunt mentionat. Cu empatie…

Posted in Blogareala | Etichetat: , , | 6 Comments »

Parfumul șifonierului

Posted by daurel pe 7 aprilie 2013

Clubul Povestii Parfumate
Dupa ce au fost publicate 12 povesti, s-ar zice cã este usor de postat inca una. Nu e tocmai asa.  Am auzit cã s-au inventat programe care descopera orice plagiat intocmit superficial…
Va trebui sa evit, pe cât este posibil, abordarile folosite de cãtre ceilalti membri ai clubului.
Asadar, am citit cu atentie aproape toate articolele pe tema propusa de Mirela:   pâna la aceasta ora n-am detectat in postari, dar nu garantez pentru comentarii; mã refer la bancul cu „strãinul din sifonier„.
*
Iata bancul:
Mai Gheo, gãsit-ai tu vreodata bãrbati straini la tine in sifonier?
– Mai Ioane, n-am gasit nici un strãin, toti erau români.
&
Recomandare speciala :
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
(Am zis „speciala”  deoarece, de data asta, cum rar mi se intamplã, sunt altruist:  nu dau nici un  link  spre articolele mele)
…………………………………………………………………………………………………………………….

Posted in Blogareala | Etichetat: , , | 14 Comments »

Cele mai recente detalii despre noblete…

Posted by daurel pe 22 octombrie 2011

…le-am gãsit in  urmatoarele pagini:mirelapete, sarabesleaga,rokssana, g1b2i3,innerspacejournaldictaturajustitiei, verovers, lolitamyinnerthoughts.
Am scris mai demult un articol stropit cu parfum de(spre) noblete; il aduc in actualitate cu orice ocazie…

Doamna R face parte din familiile dezavantajate de comunism. Mai stiu indeaprope vreo zece biografii de “dusmani” ai poporului. Intr-o perioadã pãcãtuiam considerând cã “povestile” le percepeam identice…

Nu se aseamãna, sunt unicate, si nici o poveste de acest fel nu s-a terminat.

Tanti Ani nu mai este, dar eu scriu aici despre ea, deoarece ea a fost aproape toata viata  bona  Doamnei R. Asta-i sigur.

  Mai  cred si partea nesigura autobiografiei ei:   cã  a fost o perioada in slujba Marucãi Cantacuzino si a vãzut-o când  si-a dat foc  deoarece o pãrãsise Nae Ionescu…Unii ziceau ca inventeaza; de ce ar fi fãcut-o ?

Tanti Ani  a preluat-o pe Cindy (Doamna R) dupã ce Maruca, cam pârlitã si ofilitã,  l-a acceptat pe Enescu si au plecat la Paris…

Cindy avea vreo 12 ani când tatãl sãu, aviator decorat in ultimul rãzboi, a fost arestat si executat la Jilava. Mama si bunica fetitei erau la Paris si nu s-au mai intors; se pare cã au murit cu zile…

Cindy a fost exmatriculatã din scoala de arte plastice, dar fiind preluatã cu tutela de cãtre Tanti Ani, care devenise femeie de serviciu la un spital,  a intrat la o scoalã sanitarã. Trebuie sã spun cã, bona era sãsoaicã, vorbea si franceza, nu s-a cãsãtorit niciodatã; avea carte de munca,  deci dovedea origine sociala acceptabilã. Dupa un timp  a primit o garsonierã.

Cindy, ajunsã  asistentã medicalã, probabil avea o personalitate mai deosebitã, din moment ce, de dragul ei, un tânãr medic a renuntat la cariera universitara. Era Domnul R, specializat la Kiev si la Moscova.

Dupã cãsãtorie s-a (re)descoperit cã Cindy provine dintr-o familie de dusmani ai poporului, deci Domnul R  ar putea transmite studentilor ceva subversiv…; a rãmas cercetator.

De la Domnul R, fiu de colonel ardelean  format in Austria si acceptat dupa 1918 in Armata Românã, am aflat multe adevãruri despre istoria românilor…Domnul R se nãscuse  in Basarabia, unde tatal lui era detasat cu treburi militare…Oricum, Domnul R vazuse multe, stia multe, se informa continuu… Avea si  darul  comunicarii, bucuria comunicarii…

La fiecare sfarsit de februarie, intr-o perioada de peste 30 de ani,  fãceam o vizita familiei R pentru a duce mãrtisoare. Acolo am cunoscut-o pe Tanti Ani, pe doamna colonel R – soacra Doamnei R (Cindy pentru cei foarte intimi, insa nu si pentru mine), fosti detinuti politici, spiritisti, ozenisti…O lume reala, insa discreta …

Mãrtisorul era un prilej de cadouri-surprizã intre adulti; eu nu prindeam finalul, mã retrageam devreme; aveam copiii mici, mergeam zilnic la servici…Se pare cã primul mãrtisor primit de Cindy de la Domnul R era o brãtarã-lant de aur; in fiecare an primea un martisor care reproducea o altã carte de joc. Pânã la urmã le-am vãzut: sunt niste miniaturi din pietre pretioase montate in aur. Domnul R s-a stins dupã ce a oferit setul complet de mãrtisoare; l-au urmat Dincolo soacra Doamnei R, apoi Tanti Ani, care si-a trait ultimii ani in casa dragei ei Cindy…

Nu stiu exact când Doamna R a fost nevoitã sã vândã brãtara cu carti de joc…Dar  a mostenit si garsoniera fostei bone…Se gândeste sã se stabileasca in Italia sau in Franta; ar vrea sã respire aerul locurilor vizitate de strãmosii dumneaei…

Posted in Blogareala, civilizatie | Etichetat: , | 23 Comments »