Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘Marquez’

HW.Lecturi online

Posted by daurel pe 22 decembrie 2013

Am scris „lecturi” pentru impresie; azi recomand o carte; mai precis o cãrticica.
Nu e prima data când indrãznesc asa ceva:  am scris de câteva ori despre „Micul Prinţ”; nu dau link, prefer sa-l cãutati in blogroll-ul prezentului sit; blogroll-ul este amplasat in dreapta paginii. Veti gasi acolo o editie recenta…
M-as bucura si daca ati cauta ce am zis eu despre Micul Print;  pentru asta se  foloseste mecanismul  „cãutare”; este in stânga sus a prezentei pagini.
Cãrticica pe care v-o prezint azi online are pentru mine valoare sentimentala; este printre putinele cãrti citite in ultimii 20 de ani, am primit-o de la fiica mea cea mare care a remarcat, cu ceva deruta,  ca scriitorul este de vârsta ei…
Recent, dupa aproape un deceniu, am recitit online  cartea cu care m-a cadorisit fiica-mea: Martin Page, M-am hotărât să devin prost.
Acum, la a doua lectura,  am gãsit si  regãsit detalii care mi-au rãsplãtit ideea de-a rupe câteva ore din timpul consacrat televizorului.                            
Am preluat de pe internet  date  despre  autor.
Martin Page

Născut la 7 februarie 1975, scriitorul francez MARTIN PAGE reuşeşte performanţa de a se impune ca romancier de enorm succes încă de la prima carte, publicată în 2001: Comment je suis devenu stupide (M-am hotărât să devin prost, Humanitas, 2004). Avea 25 de ani când şi-a scris romanul, exact ca eroul său stânjenitor de inteligent. Şi-a întrerupt studiile universitare (antropologie) şi a mai scris, de atunci, patru cărţi…

………………..

Îi plac bicicletele olandeze şi zăpada de Crăciun. ….

….Scriitorii preferaţi sunt Shakespeare, Wilde, Waugh, Saki, McCullers, Calvino, Dickens, Dahl, Austen, Dick, Chandler, Parker, Dostoievski, Jerome, Poe, dar în primul său roman cel mai sus stă totuşi un francez, Flaubert. Martin Page este una dintre bucuriile literare ale acestui început de secol. Biografia şi bibliografia lui sunt în curs de formare şi mai pot oferi multe surprize.

*

Extras din carte.
[…]Avea puţini prieteni, căci suferea de acel soi de asociabilitate care se trage din prea multă toleranţă şi înţelegere.
Gusturile lui nediscriminatorii, disparate, îlexcludeau din grupurile care se formează pe bazadezgusturilor.
Nu avea încredere în anatomia duşmănoasă a mulţimilor, iar curiozitatea şi pasiunea lui, care ignorau frontierele si clanurile, făceau din el un apatrid în proprialui ţară. Intr-o lume în care opinia publică este îngrădită în răspunsul la sondaje între da, nu şi fără opinie, Antoine nu voiasă bifeze nici o rubrică. A fi pentru sau împotrivă era pentru el o insuportabilă limitare a unor întrebări complexe, în plus, avea o uşoară timiditate la care ţinea ca la un vestigiu al copilăriei. Avea impresia că o fiinţă omenească este atît de vastă şi de bogată, încît nu există vanitate mai mare pe lumea asta decît să fii prea sigur pe tine faţă de alţii, faţă de necunoscut şi de incertitudinile pe care le reprezintă fiecare.

&

PS.1. Constat cã am dat un  link spre Humanitas; nu cred cã-mi vor mulţumi…
2.Desi personajul din carte  nu are  inţelepciunea sa ingrijeasca un animaluţ, aduc si la cunostinţa  Penelopei aceasta posibila lectura.
3. Pentru cei hotãrãti  sã citeasca sistematic, exista www.lecturirecenzate.ro; este un blog administrat de Zinnaida.
4. Si eu cred ca: Biografia şi bibliografia lui sunt în curs de formare şi mai pot oferi multe surprize.  Sa n-o luati ca o lauda: am avut surpriza sa citesc din Marquez inainte ca acesta sa devina nobelist… ( pe atunci, subsemnatul nu aveam alte criterii…)

„Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 50.”

Posted in Blogareala | Etichetat: , , , | 8 Comments »

Daca asta-i democratia…

Posted by daurel pe 2 noiembrie 2010

Multa vreme ii compatimeam pe cei din dictaturile latino-americane; impresia profunda au reusit sa mi-o inoculeze marii scriitori din zona, dintre care, desigur, Gabriel Garcia Marquez…

Citind sub dictatura noastra despre dictatura altora, parca a noastra era mai soft…Acesta era si scopul acelor traduceri…

Dupa un timp am aflat ca dictatorii au un serios suport popular, deoarece, unii din convingere, altii de smekeri, lãsau categorii largi populare sã-si duca linistiti traditiile; viata famililor era aparata de influentele consumiste americane; pur si simplu se interzicea importul de produse americane; posturile de radio decadente erau bruiate…; educatia tinerilor era sub control, ceea ce convine multor familii.

In general dictatorii cauta ca viata lor de familie sa fie apreciata de o moralitate indiscutabila; desigur, cine discuta…

As exemplifica prin Stalin, Mao, Peron; si acum, dupa atatia ani, populatia ii respecta…

Imi amintesc de o gluma cu un dictator recent, care era un familist desavarsit.

Se pare ca nevoia de discutii politice sincere il facea sa-si consulte sotia, copiii si fratii.

La un moment dat a aflat ca fii frecventeaza localuri unde se practica striptis; s-a interesat discret in ce consta spectacolul, a comandat o bara si podium si apoi i-a comandat sotiei sã se dezbrace pe muzica; se pare cã a pus o romanta…Serviciile nu aveau sisteme video, insa in microfoane s-a auzit o cãzãturã si glasul dictatorului:

„Daca acesta-i striptis-ul, io-l interzic!”

Zic si eu: daca ceea ce trãim noi in România este democratie, prefer o dictatura !

PS. Aud cã i s-a sugerat Patriarhului sã devina prim- ministru; eu l-as vedea la Cotroceni, sã pregãteasca instalarea monarhiei, care ar mai trage a democratie…

PSS.Nu ostenesc sã citez din Marquez:

” …intr-o dupã-amiaza de ianuarie vãzuserãm o vacã in balconul prezidential, contemplând amurgul, inchipuiti-va, câta nedreptate, ce tarã de rahat, o vaca in balconul patriei, când am inceput sã facem tot felul de presupuneri in legãtura cu modul in care fusese posibil ca o vacã sã fi ajuns… ” (fraza continua pe cateva pagini in  Toamna Patriarhului de Márquez).

De dragul stilului si talentului cu care descrie senzatia de  interminabil, mai citez:

“…dar nici atunci nu am avut curajul sa credem cã a murit cu adevarat pentru cã era a doua oarã când era gãsit astfel in biroul acela, singur si imbrãcat , mort dupã cât se pare de moarte bunã, in timpul somnului, asa cum ii fusese prezis…de apele fermecate din ibricele ghicitoarelor.

 

 

Posted in confidente, Ganduri, glume reincalzite | Etichetat: , , | 14 Comments »

Ultimul scriitor contemporan…

Posted by daurel pe 24 august 2010

…care a reusit sã mã pãcãleasca a fost Paulo Coelho (n. 24 aug. 1948); norocul meu a fost cã, dupã ce i-am citit primele douã cãrti traduse la noi, prin 2004, dupa cum am scris  de  multe ori, mi-a cazut sub ochi Nabokov, Cursuri de literatura; oricum, as fi renuntat sã-l mai citesc aflând cã  toate vedetele se lãudau cã il au pe noptierã…

Când  l-am supãrat pe Paul Gabor, temperându-i admiratia pentru O. Paler, nu aveam la indemâna citate din Borges (24 aug. 1899 – 14 iun.1986); acum am: vedeti ample citate din scrierile celui mai mare scriitor sud-american pe blogul Supravietuitor

PS. Marquez ? Mult mai periculos decat Coelho; era/ este(?)  angajat politic in sustinerea lui Fidel Castro si a nebuloasei sale revolutii sud-americane.

Posted in Blogareala, confidente | Etichetat: , , , , | 18 Comments »