Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘Iorga’

Despre lene

Posted by daurel pe 23 august 2013

Intr- o rapida cautare pe internet pe baza sintagmei coabitarea politica, n-am gasit  nimic ce ar merita publicat. Adica copiat.

Totusi, m-am ales cu ceva ce ar putea fi de interes; inclusiv politic.

“Mila este, uneori, o îndemânatica prevedere a nenorocirilor ce ne pândesc; ajutam pe altii pentru ca si ei sa ne ajute în împrejurari asemanatoare.
Clementa este, aparent, o varietate a milei. În realitate, ea se practica uneori din vanitate, alteori din lene, adeseori din frica, si aproape întotdeauna din toate aceste trei motive laolalta.
”François de la Rochefoucauld

Pacea este în sine un lucru bun, dar nu este cel mai bun lucru daca nu este subordonata dreptatii; ea devine un lucru diabolic daca serveste ca o masca pentru lasitate ori lene, ori ca un instrument al despotismului ori anarhiei. Theodore Roosevelt

&

PS. In acelasi loc am gãsit si un citat din Iorga; nu l-am agreat niciodata, insa trebuie sa fiu onest pana la capat. Iata ce zicea marele agitat si  yesman al dictaturii carliste:

“Lenea nu-i odihna si de aceea-i lipseste multamirea.” Nicolae Iorga

Posted in civilizatie, confidente, Faliment | Etichetat: , , , , , | 2 Comments »

M-am bucurat…

Posted by daurel pe 28 octombrie 2011

…in ultimele zile si pentru unele realizari in domeniul bloggeristicii; am fost folositor unor cititori care cautau insistent  informatii despre pisoi; iata ce au gasit pe blogul meu:

… elevii primesc ca tema sa faca o compunere despre dragostea de tara.

Cea mai apreciata compunere a fost a lui Bula. El a descris o intamplare legata de pisoii pe care pisica sa i-a fatat de curand. Bula le-a pus in fata doua strachini cu lapte, pe una a scris Romania si pa cealalta Germania si pisoii s-au dus toti la strachina pe care scria Romania .
– Bravo, Bula!Frumoasa compunere! exclama invatatoarea entuziasmata. Te rog sa citesti compunerea si cand vom avea inspectie.

Dupa cateva saptamani a venit inspectia.
Bula e pus sa citeasca compunerea, dar de data asta pisoii merg la strachina pe care era scris Germania .

Contrariata, invatatoarea intreaba:

– Cum asa, Bula? Parca acum cateva saptamani pisoii au mers la strachina pe care scria Romania !
– Asa-i, doamna, dar intre timp au fãcut ochi!

PS. Azi am descoperit citatul: Quod scripsi, scripsi; tot acolo veti gasi articole despre copilaria lui N. Iorga si multe alte informatii pentru minte, inima si literatura.

Posted in Blogareala | Etichetat: , , , | 9 Comments »

Iesi din gramada

Posted by daurel pe 19 iunie 2010

Unii ar zice turmã, dar este dicutabil…Turma parca are o noima.

Inserez  un (alt) sfat, inca un sfat, cu scuzele de rigoare, deoarece, azi, nu mi-a cerut nimeni sfaturi; nici bani..Va recomand, ca sa nu zic sfatuiesc,  frecventarea blogului indicat; merita!

Ernest Hemingway:  Nu judecaţi oamenii după cei cu care se adună. Nu uitaţi că Iuda avea amici ireproşabili.

Gãsesc zilnic, in publicatiile SEER Romania, mici povesti de viata crestina; povesti actuale, practice. Astfel,  Jack Welsh, fost director general la General Electric, recomandã o singura modalitate de-a iesi in evidenta: „depãsirea asteptãrilor”. Cand seful dã o insãrcinare are in minte rezultate clare, bine cuantificate. Executantul care indeplineste strict lucrarea nu face decât sã-i confirme sefului convingerile, asteptarile medii planificate; asta facem peste 90% dintre lucrãtori; si trãim mediocru… Progresul apare când executantul vine cu idei la care seful nu s-a gândit… In mod normal, intr-o societate normala, angajatul care aduce valoare va fi promovat.

Jack Welsh se referã la angajati, dar eu cred cã se poate generaliza. Desigur, metoda se aplica de când e lumea; incã din scoala, copiii primesc calificative si note in functie de asteptãrile dascãlilor. Nici nu discut, azi, despre surprizele plãcute fãcute de cãtre tinerii  considerati mediocri, dar care in anumite medii si  etape depãsesc asteptãrile familiei…

Nu stiu ce spune americanul citat despre  rãbdare si incredere, insã, sunt convins cã in ecuatie intrã si aceste ingrediente. Cu riscul sã-i supãr pe sorã-mea si pe  doi frati, voi povesti ceva din familie. Tata, copil orfan de ambii pãrinti, a fost sub tutela unor familii bogate. Tutorii administrau averea orfanilor pâna la majoratul acestora (21 de ani), când trebuiau sã le inmâneze o suma de bani bine determinatã. Tata a plecat in armata  direct de la ultima familie tutelarã, fãra sã i se facã decontul. Prin anul 1930-1931, intr-o permisie, si-a revendicat drepturile in doua directii: pe de o parte, asupra jumãtãtii din gospodãria pãrinteasca, unde se instalase deja fratele lui, unchiul meu, cu sotia; pe de alta parte, asupra sumei adunate de tutore pe seama terenurilor folosite vreo zece ani. De câte ori povestea, tata sublinia cã erau ani de criza si instabilitate politica; era perioada când muriserã Regele Ferdinand si  Bratianu, iar Carol al II-lea l-a detronat pe Mihai…Maniu a fost de partea lui Carol, care promisese cã renuntã la Elena Lupescu…

Stagiul militar era de trei ani, perioada in care tinerii aveau ocazia sa-si schimbe ideile despre viata…Probabil cã tata se visase bogat, poate planuia ceva afaceri… Averea virtuala era  echivalent a patru hectare: doua hectare ii reveneau dupã pãrinti, iar echivalent a doua hectare era suma ce trebuia sa i-o inmâneze tutorele. A plecat fãra nici un rezultat, pentru inca doi ani, in armata. Obtinuse doar accesul intr-o camera in casa pãrinteasca. N-a obtinut banii nici dupa terminarea armatei, iar indiviziunea cu familia unchiului era stresanta; desigur, din cauza mãtusii… Prin 1933-1934 a dat pãmântul in arenda si a plecat la Bucuresti. Nu s-a dus la intâmplare: doi consãteni erau angajati la Garajele  Regale din P-ta Victoriei; amândoi erau comunisti…Nu stiu cât câstigau prietenii  tatãlui meu ca mecanici si soferi, dar ca activisti comunisti, se pare, cã era mai tentant. Sunt sigur cã tata n-a fost atras de grupãrile comuniste, deoarece dupa 1944, când prietenii lui au devenit privilegiati, nu l-au chemat la marele jaf…  Nu mi-a povestit niciodata, dar se pare cã in anii ’50, când au fost marile persecutii asupra chiaburilor, tata a avut incredere cã nu-l vor lãsa fostii prieteni sã fie intemnitat; nici n-a fost intemnitat…; doar arestat…

A trait din expediente,  pâna prin 1938, când a inceput rãzboiul in Europa. A fost concentrat printre primii, desi avea 30 de ani; fusese caporal…In cei doi ani, cât au trecut pâna la cedarea fãra lupta a Basarabiei si apoi a Ardealului de Nord, a fost  „pe zona”…;  pe zona considerata vulnerabila, respectiv aliniamentul Satu Mare – Carei – Oradea – Arad – Timisoara… A fost o alta scoala; ofiterii erau  din personalul concentrat:  profesori, invãtatori, functionari…Au fost doi ani de asteptare incordata si povesti …Intr-un concediu s-a cãsãtorit; mama, vecinã cu casa pãrinteasca a lui tata, stia toate problemele patrimoniale ale viitorului sot… Destin…A adus ca zestre doua hectare si o promisiune de incã o holda la moartea bunicului…Cumva, au reusit sã-si cumpere o vaca, pe care o injugau impreuna cu vaca altui vecin…Era (si) armonie cu unii vecini…La cedarea Ardealului, nu si-au pus problema sã se refugieze in Regat; tãranii nu se refugiaza…Am câteva rude care s-au refugiat; sunt povesti incredibile…

Trebuie mentionat cã, inainte sã se aseze definitiv la casa lui, ca tãran, a mai fãcut o cãlãtorie la prietenii de la Bucuresti. A participat la marile sãrbatori carliste din vara anului 1938. Spunea cu mândrie: „M-am dus pe banii mei, nu gratis cum au fost dusi mamã-ta si ceilalti coristi; puteam sã rãman acolo, azi aveam pensie de ilegalist…”  Probabil prietenii il ironizau, deoarece nu reuse sã-si recupereze banii de la tutore…; intre timp avusese loc Conversiunea lui Iorga, sansele erau practic nule…

Consãtenii povestesc cã, tata si mama, desi convietuiau in aceeasi gospodarie cu unchiul, reusiserã sã se afirme ca gospodari de viitor. Dupã patru ani, prin 1944, când tensiunea intre familiile celor doi frati ajunsesera insuportabile, a venit oferta de la fostul tutore: ii lasã lui tata imensa gospodãrie si jumãtate din terenuri, dacã tata si mama se mutã la el si-l ingrijesc. Tata n-a fost deosebit de incântat, deoarece stia cã bogãtasul, care n-a avut niciodata copii, este ciudat, arogant, nemilos cu tinerii…A acceptat, deoarece avea sentimente de recunostinta fatã de sotia acestuia, „mama-bãtrâna”, cum ii spuneam noi, copiii, care n-am cunoscut altã bunicã…

La vãrsta de 36 de ani, tata  a iesit din grãmadã…Si mama.  Aveau doi cai, oi, vaci, doua cãrute, utilaje diverse, pivnita, vie…Bãtrânul tutore s-a stins in urmãtorul an, convins cã tata a fost  rãsplatit…Sotia lui, o femeie corectã si deosebit de religioasa, a trãit pânã a s-a convins cã averea i-a adus familiei mele multe belele; tata a fost declarat chiabur, sabotor, exploatator…Totusi, familia mea a fost pe deplin recompensatã. Mama-bãtrana se ruga continuu pentru linistea familiei mele; rugãciunile ei au fost ascultate!

Posted in confidente, Ganduri | Etichetat: , , , , , | 14 Comments »