Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘Ioan-Florin Florescu’

Rãspuns la heretisirea unui senator

Posted by daurel pe 8 ianuarie 2012

Senatorul a transmis o  felicitare colectiva „românilor de pretutindeni” cu ocazia zilei de 1 Decembrie;  rãspunsul unuia dintre cei vizati, respectiv al domnului Ioan-Florin Florescu, este publicat intr-un ziar central, pe o5 ianuarie; cred ca a sosit prin posta obisnuita

„Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați. Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orășel scoțian.

Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iași.

Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o ediție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la Paris și Geneva, sau că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.

Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni” care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară?

Ca să îmi arătați că vă pasă?

Azi nu comentez;  m-a surprins un comentariu din ziar:

Suntem 5 milioane in diaspora, uite acum trebuie sa plangem de mila la toti sarmanii recent incorporati in randurile noastre, aia care acum cativa ani cand inca nu lovise criza in Romania, ne radeau in nas cu superioritate si ne denumeau capsunari. Badea a trimis o scrisoare adresata tuturor, romanilor plecati peste granite, iar noi cei care am luat drumul pribegiei cu mult timp in urma, il salutam cu respect. Este greu in ziua de azi sa impaci pe toata lumea. Domnul Florescu trece printr-o trauma prin care am trecut pe rand milioane de romani, pentru ce ar trebui sa primeasca aplauze in plus?
ContraPro
-42

Posted in confidente | Etichetat: , | 7 Comments »