Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘colectivizare’

Cand le-au impuscat caii,…

Posted by daurel pe 18 august 2009

…taranii instariti au inteles ca nu mai este cale de intoarcere.
Privite istoric, lucrurile s-au desfasurat rapid si previzibil, dar pentru acei ultimi tarani ai Romaniei, intamplarile nu aveau nici o ratiune economica.
Nu erau „niste tarani”, erau o categorie sociala constienta de forta lor economica si politica. Erau cei ce livrau primarii si consilierii locali de circa 100 de ani. Aveau relatii  pana in capitale, indiferent ca se numeau Viena, Bucuresti sau Budapesta…Pentru acesti  tarani nu existau inlocuitori; obiceiul era ca unul sa mosteneasca totul, restul fratilor si surorilor plecau la studii. Da, studii : avocati, invatatori, preoti…Desigur , nu erau majoritari cei cu stare, dar erau cei ce asigurau mancarea pentru oraseni. Restul taranilor, cei fara cai sau boi, dar cu una sau doua vacute, practicau agricultura de subzistenta, iar copiii lor asigurau necesarul de muncitori calificati, functionari si salahori.
In satul cunoscut de mine erau vreo 50, dintr-o comunitate de 500 de familii (de fumuri, cum inspirat era definita familia!). Deci, taranii  bogati erau cca 10 % dintre sateni. Nu trecusera 20 de ani de la instalarea comunistilor. Teroarea parea domolita. Acesti tarani au asistat pasivi, poate si cu ceva avantaje, dupa bunul obicei romanesc, la alungarea mosierului local, la arestarea unor preoti, la arestarea unora dintre ei. Unii au fost dusi sa sape la Canal alaturi de intelectuali. Asteptau o minune:  sa-si mai trimita inca odata americanii tinerii sa moara in Europa. Ar fi fost a treia oara intr-un secol. N-a fost sa fie!  Era prin 1962-1963, cand comunistii i-au obligat pe tarani sa predea utilajele agricole, caii, boii  in totalitate; oile si vacile trebuiau predate cele care erau peste  un anumit numar. Nu a fost cazul sa fie preluate oi, boi sau vaci, deoarece taranii le taiasera din timp. Au fost dusi la abatoare jumatate dintre caii preluati la colectiva agricola.
Din satul despre care am informatii au fost omorati  vreo 50 de cai.
Erau cai frumosi, perechi asortate, erau ceea ce ar fi acum autoturismul de lux.
Se povestea ca i-au impuscat si carnea a fost exportata la italieni. Alta varianta era ca au fost dati ca hrana porcilor. Oricum, familiile pagubitilor au fost ingrozite. Restul familiilor, peste 90 % din sat, o fi zis:  „Stie guvernul ce face”.
Revin la cai.
Mi-i mai amintesc pe pasunea lor, separata  de a altor dobitoace,  la „stava ” satului, in prundul Somesului. Caii nu se culca niciodata; dorm in picioare. Sunt mereu gata de drum.  Un cal culcat inseamna boala…  Ca regula, proprietarii de cai, deci fostii  tarani instariti, nu au lucrat in colectiva agricola. Avand relatii la oras,  s-au angajat ca paznici sau au fost calificati la locul de munca, in nenumaratele industrii si cooperative ce au aparut.
Prin anii ’70 ai veacului trecut, mai cantau: „Ce-mi doresc mai mult pe lume? Doi cai murgi si hamuri bune/”.  Nu erau  nostalgici. Copiii lor, avand ceva gene mai orgolioase, au devenit oraseni, proprietari de case inca din vremea comunistilor.   Nu prea aveau acces la functii de conducere, dar erau si sunt respectati. Eu ii recunosc dupa vorba, dupa port.  Nici azi, la 20 de ani de la rasturnarea regimului colectivizant, nu au ajuns la putere urmasii taranilor instariti; nici nu ar avea timp de asa ceva: sunt in procese interminabile de recuperare a proprietatilor pustiite de ciocoi…

Posted in confidente | Etichetat: , , , , , , , , , , , | 15 Comments »

Stim istorii diferite

Posted by daurel pe 9 aprilie 2009

.

Voiam sa intitulez: citim istorii diferite.
Adevarul este (vorba vine!) cã nu prea acceptãm istoriile alternative. Am avut sansa ca in paralel cu invãtarea variantei comuniste a istoriei sã ascult multe povestiri istorice ale tãranilor din satul natal din nord-vestul transilvan.
Era o vreme, dupa colectivizare, când taranii aveau timp infinit pentru povesti. Se povestea organizat, pe indelete, in timpul programului de munca la camp sau in fermele cu animale neglijate. Singurul deranj era controlul conducatorilor. Tot tarani si ei.
Era prin anii ’70 ai secolului trecut. Primeam informatii (!)  din cel putin patru surse: participanti la primul razboi mondial si la Marea Unire, fosti soldati si functionari in Basarabia pana in 1940 ( cand Basarabia a cazut din nou sub rusi), participanti la ultimul razboi, dar o parte, cei mai multi, in armata hortista, o alta parte, mai scoliti, care se refugiasera in 1940 din Ardealul de Nord si participasera alaturi de Antonescu pe frontul antisovietic, recucerind in 1941 Basarabia, ajungand la Odesa:  dupa 1944  soldatii care cucerisara Odesa au ajuns, alaturi de sovietici, pâna in Cehia.
Povestitorii nu se contraziceau intre ei: cred ca erau constienti ca ne-ar deruta pe noi, copiii si adolescentii prezenti.
Nu aveau curajul sa vorbeasca despre rege si partidele istorice interzise. Imnul regal se cânta la colindul adultilor la Craciun, in orele târzii ale noptii de Ajun, cand se termina postul si se trecea serios la bautura.
Dupa 20 de ani de la reasezarea din 1989, inca nu am cazut pe o forma acceptabila a istoriei, nici in familie, nici la nivel de popor. Cum sa voteze toti basarabenii cu unionistii?… Romanii din Basarabia sunt deja in minoritate, istoria era si este in continuare falsificata; singura lozinca valabila in revolta de la Chisinau poate fi „Jos comunismul!”, dar multor alegatori de acolo, le convine traiul mizer de iobagi ai statului si mici ciupeli neimpozabile. In timp ce scriu aud ca Radu de Romania vrea sa fie presedinte! Istoria se misca mai repede decat am dori noi!  Acum, se potriveste povestea cu justificarea tãranilor privind optiunea de vot: „pânã conduce Iliescu, il votãm pe el si pe ai lui , când vor conduce  altii  vom vota pe altii”.

Posted in confidente, istoria Romaniei | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »