Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘colectiva agricola’

Tãlmacii

Posted by daurel pe 21 octombrie 2009

M-am nãscut si am trãit mai mult de doua decenii in nord-vestul Transilvaniei.
In anii ’60  ai veacului trecut erau inca activi  tarani si intelectuali participanti la Primul Razboi Mondial, vreo doi  deputati de la Marea Unire, preoti persecutati politic, ofiteri degradati, fosti chiaburi, fosti legionari, fosti tãrãnisti…
De la Al Doilea Razboi trecuse un timp comparabil cu cel ce  ne desparte (?)  azi de comunism, dar,dupa opinia mea, memoria colectiva functiona mai bine decat in zilele noastre…
Exista atunci o majoritate confortabila, adaptata la vietuire, indiferent de cine administra puterea. Sa nu uitam ca in acele timpuri taranii nu aveau pensii…Erau invidiati cei cu pensii IOVR…
Era mai mult decat  supravietuire. A fost un amestec de  implicare, expectativa, negare, orgolii, razbunari…
Multi tarani veterani din cele doua razboaie  parca-si spuneau : „Ia sa vedem cum ii pãcãlim si pe ãstia„; ãstia erau cei instalati de puterea comunista; in majoritate tot consãteni, oameni cunoscuti.
Deoarece dascalii nu puteau sa ne spuna prea multe, sarcina lor era preluata de ceilalti. Munca la colectiva agricola era un prilej de povesti si tãlmãciri.
Fostii soldati de la Cotul Donului si din Muntii Tatra isi calibrau reciproc informatiile, fãrã pasiuni si invective; erau constienti ca transmit tinerilor un mesaj. Mereu armata germana era prezentata cu admiratie. Armata regala a Romaniei era compatimita ca a ajuns la mana cãprarilor olteni, iar Armata Rosie  era comparata cu navalirile tatare…
Istoria era proaspata, chiar si la nivelul omului simplu, pana cu o suta de ani in urma. Tata si oameni de vârsta lui povesteau episoade din razboaiele din povestile strabunicilor.  Despre batalia de la Costutza  (Konstantz ?), unde a castigat Garibaldi impotriva austriecilor se aminteau detalii de tot hazul. La acel moment ardelenii erau pusi sa-i „pizmuiasca” pe italieni…  Toti vâstnicii stiau ca strãmosul meu a fost trimis in acel rãzboi deoarece  se certase cu nobilul local. Mai precis,  a taiat din parcul „mãriei sale” un brad pentru pomul de Craciun…
In anii ’60, ardelenii in varsta  puteau compara vreo zece regimuri politice: austriac, austro-ungar, bolsevismul sovietic, bolsevismul unguresc, regalitatea romaneasca, dictatura carlista, legionarismul, dictatura militara a lui Antonescu, hortismul, comunismul…
Este adevarat: in anii ’40 au asistat cu indiferenta la desfiintarea prin  Holocaust a puternicei comunitati evreiesti din comuna; poate chiar au profitat…
Acei oameni mi-au tãlmãcit mersul vremurilor: niciodata nu-i ceea ce pare, nimic nu dãinuie peste puterea de-a indura …
M-am vãzut cu ei pana pe la 24 de ani…
Mesajul  lor, descifrat de mine acum, când ma apropiu de vârsta lor,  era:  sa invãtam, dar mai ales sa avem diplome; sa fim prudenti cu puterea, dar si sã ne infiltram in noua putere…

Voiau sã aiba si ei pe cineva sus…Personal n-am reusit sã-i ajut, nici cu functii, nici cu butelii sau repartitii pentru Aro, dar au fost si desigur sunt,  multi consateni,  pomeniti cu binemeritat respect…
Ma intreb din cine-i compusa si cum functioneaza acum la sat acea institutie de traducere a mersului vremurilor. Cineva poate spune ca nu existã…

Eu  cred cã existã.

Posted in civilizatie, educatie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , | 16 Comments »

Dirijorii

Posted by daurel pe 4 octombrie 2009

Dirijorii corurilor rurale sunt deja o raritate. Nu „corurile ” lipsesc, ci dirijorii. In satul care m-a format, corul era de pe vremea  cand,  Vasile Lucaciu era la inchisoare. Batranii mai cantau: „Zace Lucaci l-nchisoare/ De doi ani fara de soare/ Pentru sfanta libertate/ De care noi n-avem parte”. Sub Carol al II-lea, a fost o emulatie nationala privind cultura, iar corul a luat premiu la Bucuresti. In vreo suta de case se pastreaza, inca, fotografia corului  din 1938; in rama, alaturi de icoane. In 1940, la cedarea Transilvaniei de Nord, dirijorul, profesor de muzica,  nu s-a refugiat, a ramas sa apere drepturile satenilor…A fost arestat. Dupa 1945 a fost arestat de comunisti…Corul era mai mult decat muzica! Era o societate culturala. La repetitii satenii schimbau idei, inclusiv politice. Dirijorul arbitra, influenta, corija. Zeci de ani satenii au avut un sfatuitor autorizat, credibil. Oricum, petreceau mai putin timp in crasma…In noua situatie, cu liderul arestat, erau dezorientati. Corul, condus de o invatatoare mai adaptabila, canta, la noile sarbatori, pe terasa castelului nobilului local: „Vom iesi din noroi/ Vom zdrobi pe ciocoi/ Vom patrunde desculti in palate…” . Am invatat carte in castelul devenit scoala…Nu era nimeni descult!    Sub comunisti, legenda lui Lucaci  devenise colinda; se canta dupa miezul noptii, cand se presupunea ca dorm turnatorii…Colinde erau, deasemenea, Imnul regal, Pe-al nostru steag, Imnul eroilor, Trei culori…Prin 1960 dirijorul a fost reintegrat in invatamant, deci a preluat, din nou, corul. Cantecele erau de „tip nou”, neatractive. Era o alta generatie de coristi: colectivistii agricoli. Nu mai veneau cu drag la cor. Voiau recompense. Primaria si organizatia agricola au stabilit sa li se acorde zile- munca . Prin 1970 zilele- munca nu mai erau platite; contau numai ca drept pentru a pastra gradina. Nici dirijorul nu era platit; avea  obligatie de servici sa organizeze corul!  Nici nu se punea problema sa-si spuna parerile politice! Unii sustin ca activitatea culturala la sate s-a destramat dupa 1990. Eu cred ca s-a degradat, continuu, incepand cu 1940…

Posted in Cultura | Etichetat: , , , , , , , , | 16 Comments »