Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘castel’

Bataia de joc

Posted by daurel pe 15 noiembrie 2009

Mi-am revãzut la televizor scoala, fosta scoala, azi o ruina. Ar fi o postare cât un roman, dar eu, de câteva zile mã concentrez pe esente, pe PA-uri. Sã vedem ce iese…  În anii ’60, scoala satului era in castelul nobilului local. Trecusera vreo 20 de ani de la nationalizare, dar inca se vedea bun-gustul nobiliar. Singurul mobilier salvat era in cancelarie . In cancelarie parchetul nu era dat cu motorina, ca in salile de clasa,  ci cu ceara, marca „VAX”. Castel, castel, dar WC-urile elevilor erau tot in curte, respectiv in parcul imens; WC-uri de socializare, din scanduri rare, si cu atmosfera controlata…Pentru singurul WC functional din castel, profesorii trebuiau sa ceara cheia de la tovarasul director. Aripa castelului cu turnul, buduarul si baia erau inca de atunci nefolosite; erau locuri de joaca, de exersare a distrugerii. N-am mai vazut niciodata o baie mai mare si mai elaborata. In baie ne chinuiam sa scoatem faianta de pe pereti pentru a o folosi ca suport pentru ghivecele cu flori, pentru paharul de la fantana… Faianta pe tavan era cea mai frumoasa, dar randamentul de scoatere era una din zece. Acum , multi nu cred cã, era faianta si pe tavan…Imi amintesc perfect cum am pus teancuri de carti  legate in piele, ca sa ajungem la tavan.Patru ani am admirat, in lungile ore de clasa, desenul parchetului innegrit de motorina, stucaturile  tavanelor, vitraliile si cremoanele ferestrelor, feroneriile aurite. Cineva le vazuse in Viena, le-a achitat, le-a asteptat cu nerabdare, le-a mangaiat cu drag…Apoi au venit altii si au dat cu motorina si vopsea  „DUCO”… Am fost, inca vreo zece ani,  in scoli cu linoleu si vopsea de ulei. Cand  „mi s-a dat”  garsoniera eram deja obisnuit cu ambientul standard, deci n-am avut surprize de trecere de nivel. Dupa niste ani,  la trei camere, intr-un bloc mai vechi, am beneficiat de parchet. Parchet dat deja cu motorina…Mi-e martor frate-meu Vasile, pe atunci student, ca am incercat sa-l lustruiesc. Am pus si oglinzi pe pereti si pe unele usi. Apoi m-am mutat… Inca dinaite de ’89 m-am hotarat sã nu ma leg sentimental de case si continutul caselor, sã nu personalizez locuinta. Mai precis, mai clar:   caut sã nu oblig urmasii sa locuiasca in visul meu.  Evit, cât pot,  sa fac modificãri, modernizari, dotãri. Nu-mi va aprecia nimeni capriciile, extravagantele, fanteziile…As vrea sã clarific, cât mai curând, inventarul mobil:  cãrti, tablouri, icoane, servicii de masa…;  mi-e foarte clar cã, cea mai mare parte  au valoare numai pentru mine si pentru sotie…  Poate gândesc astfel,  deoarece  am vazut marile demolari, am fost detasat de la slujba sã ajutam, ca salahori,  la demolari; parcã asistam la zeci, sute de piese de teatru ce se terminau simultan, dar fara sa traga cineva  cortinele…Multi recuperau ultimele lucruri in paralel cu demolarea; erau sobe din faianta, vitralii, glasvande cu cristal…Poate mã determinã si faptul cã, din gospodaria pãrinteascã, din satul cu castelul, nici unul dintre frati  n-am putut pãstra lucruri; ne bucurãm cã mai avem locul…Locul nostru…  Povestile nu s-au terminat… Multi mostenitori de case si terenuri nationalizate se mai zbat sa-si recupereze averea. Am toata admiratia pentru ei; eu consider cã executa un testament moral, lãsat de parintii lor; au de dus mai departe ceva…De multe ori o mare povara.

Posted in civilizatie, confidente | Etichetat: , , , | 14 Comments »