Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘cadouri’

Parfumul cadourilor de primavara…

Posted by daurel pe 4 martie 2012

…a fost descris in fel si chip; am in minte, cum se intampla, cele mai recente relatari pe aceasta tema; una se intituleaza Coşmar contra coşar.

Inainte de altceva, afisez o imagine din postarea mea O lume imperfecta. Desigur, si acea postare se bazeaza pe copy/paste…; se poate verifica…

Funny Animation Scraps and Graphics Redau cateva extrase din articolul Coşar contra coşmar ; sunt cugetari ale unei beneficiare cu ceva experienta; reiese si din articol…; am facut si investigatii
*
(..)În afară de darurile stupide, ieftine şi fără semnificaţie romantică, orice alt mesaj de acest gen declanşează în sufletul femeii speranţe fatale. Asta e spaima bărbatului.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

(…)În al patrulea an, ea manifesta deja anumite morocănoşenii. Aştepta un inel, iar iubi al ei ştia asta, deci s-a gândit la un cadou care să n-aibă nimic, dar absolut nimic comun cu ceva rotund. I-a luat o pereche de cercei în formă de elefănţei, cu pietre Swarovski. Ea a sărit până-n buricul lustrei din plafon: Iubiiiii, ăştia merg cu orice rochie de mireasă!

(…)Aşa că anul ăsta, în al cincilea martie împreună, i-a dus în sfârşit inelul de logodnă. Ea a şezut calmă, l-a acceptat pe degetu-i ca un cârnăcior (nicio femeie nu mai e la fel de slabă ca acum cinci ani) şi a spus un „da” blazat, molcom. Aşteptase atâta amar de vreme s-o ceară, deci nu se mai preta la un entuziasm stupid. Acum e o doamnă. Sau mă rog, urmează să fie.

Simona Catrina este editor coordonator al revistei „Tango”

&

PS.Au mai scris pe tema Parfumului de primavara:

Mirela     Parfum de primăvară

Pandhoraa     Poveste Parfumata – Parfum de Primavara

Sara   Parfumul Primăverii – Poveste parfumată
CARMEN Parfumul primaverii

Florentina  Parfum de primavara
Lolita Ganduri-verzi-de-primavara-parfumul
Roxana Parfumul-primaverii

Aurora PRIMĂVARA ŞI NOI

Ioan Usca  Parfumul primăverii

Gabi Poveste parfumata de primavara

Vero Parfumul primăverilor copilăriei | VERONICISME

Innerspacejournal-EA

*

Posted in Blogareala | Etichetat: , | 17 Comments »

Dupa 20 de ani (1)

Posted by daurel pe 3 martie 2009

O cunoscuta ziarista, Crina Dunca, (http://satmareanca.wordpress.com/) lansat recent pe blogul mentionat o tema despre ce faceau, simteau, sperau satmarenii in 1989. Au raspuns multi tineri; numai tineri. Sunt doua ziare centrale care publica zilnic asa -zise facsimile din 1989, dar sunt false autolaudative, plictisitoare. Revin la blog-ul mentionat. Deci tinerii de azi se vad cum erau copii in 1989; este tonic, optimist. Sper sa nu uite de aparatele video player/recorder. Nu sunt multe sanse sa intre pe blog adultii din 1989- nu au blog, nu au chef, sunt/ suntem egoisti. Acum eu profit, ca am cuvantul, si-mi reamintesc de dragii satmareni pe care ii asteptam in Gara de Nord, cam saptamanal, cam aceiasi, curieri ai firmelor, sositi cu cadouri pentru ministere. Eu nu lucram in ministere, dar fiindca ii ajutam cu cârca si uneori cu cazarea, primeam si eu bunatati originale: slana, palinca, caltabosi, cafea, ciocolata. La plecare imi era cam rusine ca nu le puteam da si eu ceva. Chiar era problema cand mergeam in vizita in Nord-Vest, ca nu -mi imaginam ce le-ar putea lipsi; si azi cred ca nu le-a lipsit niciodata nimic, nici material, nici spiritual. Acum, dupa o gramada de ani, cred ca nici nu s-au bucurat enorm, la Revolutie (nu gasesc alt cuvant). Ei aveau de toate…,a

Posted in Ganduri | Etichetat: , , , , , | 1 Comment »

Daruri de Craciun

Posted by daurel pe 26 decembrie 2008

„Bunico, eu primesc de la Mos Crãciun cadou sau dar ?” a incercat Licuţa  sã afle, cu o zi mai devreme, daca va primi mãnusile cele noi, de lâna, cu cinci degete, cum a vazut cã au copii mai mari. Bunica a terminat de copt colaceii de Craciun, sarmalele erau pregatite, dar le va pune mâine la fiert ;  acum pregatea bradul  adus de bunicu direct din padure.

„Primesc daruri sau cadouri, bunico ?” a intrebat inca odata cu glas putin plângãcios Licuţa, trãgand-o pe bunica-sa de maneca. „Cadou spun cei de la orase, de la  Bucuresti, din Chicago; cadoul  nu e tot una cu darul. Darul este ceva special,  deosebit,  deoarece e amintit in colinde: Mos Craciun aduce daruri multe la fetite si baieti, Cei Trei Crai de la Rasarit  I-au daruit  Pruncului Isus aur, smirna si tamaie.

„Atunci o sa primesc un dar ?”

Bunica nu i-a raspuns nici acum la intrebare, chiar a schimbat discutia astfel :

„mâine este Ajunul Craciunului, mãi pruncule, ai cinci ani….”

„…si  o sa primesc cadou manusi cu cinci degete” spuse repede Licuţa.

Bunica a continuat : „Ti-am pregatit pentru mâine o traista cu cusaturi  frumoase, o atârni de gât si mergi la colind cu doi-trei prunci din vecini, la cateva case de pe ulitza noastra;  maine cand se crapa de ziua… Azi mai repetam colinzile «Buna dimineata la Mos Craciun / ne dati, ne dati /ne dati, ori nu ne dati…» si  « Sculati, sculati boieri mari/ florile dalbe/ sculati voi romani plugari…/ casa s-o va maturati/ florile dalbe/ pruncii sa v-i adunati… » .

” Nu ma duc la,… la cerut, la  cersit ca tiganii, bunico; am vazut eu cum i-ai dat lui Nuţu, cand a fost cu prietenii lui, in alta iarna…, i-ai dat niste mere si nuci; nu mã duc sã colind, mi-e rusine…”.

” I-am dat, in plus, si colacel cu miere si nuci, cum o sa primesti si tu de la neamurile noastre” .

„La care neamuri, mã lasi sã merg departe,  acolo unde-i Nuţu, la matusa Mãriuca lui Barbu ?”.

 „Nu asa departe de prima data. Am vorbit cu matusa ta, o sa-ti trimita darul aici, e prea departe sa mergi cu pruncii din vecini pana acolo; la Craciunul urmator, la anul, cand o sa ai sase ani, vei merge la colind cu frate-tau, cu Nutzucu, Domnul sa va aiba in paza „.

„Ce cadou imi trimite mãtusa, manusi cu cinci degete?”

„Iar cadou? Iti trimite darul de colind, ca si cum ai fi fost la colind, cum ti-a trimis in fiecare an: colacel, mere si nuci. Punct !”

Dupa ce a aflat ce-l asteapta, Licuţa a iesit in curte s-o pârasca  bunicului, care de multe ori schimba cele stabilite de bunica. Bunicu era cu vacile si caii la fântâna, le da apa in valãu.

” Mosule, eu nu ma duc maine la colind daca nu primesc acum manusile! „.

” Nu te grabi mã pruncule, mai e mult pâna mâine! Acum, dupa ce legam caii si vacile la iesle in grajd, vom face cãrãri prin neaua asta mare, pana la poarta si putin in ulita pana catre vecini sã poata veni maine colindatorii”.

„De ce sa vina? Sa nu vina, mosule,… bunicule, nici eu nu ma duc la nimeni, nici ei sa nu vina! Sa vina numai fratele meu, Nuţu sa ne jucam!  De ce nu sta Nutzu la noi, zii bunicule, de ce nu sta la noi?”

Bunicului i-au dat lacrimile si l-a luat in brate pe Licuţa. „Facem ce putem, facem ce ne ajuta Domnul, ma Licutzã. Mãtuse-ta Mariuca e fata mea, si mã ajuta sa cresteti mari, tu si Nuţucu; la ea e mai mare casa si frate-tau e mai aproape de scoala unde merge cu verii vostri, Ionel si Gheorghe. La anul o sa stai si tu cu ei ca doar mergi la scoala! Vrei sa mergi la scoala ?”

Cand a aflat noutatile Nutzu a uitat de manusi. Au facut cãrãri cu lopata prin zapada, au intrat apoi in casa sa mãnance si sã se pregateasca de culcare. Inainte sa doarma, pruncul alegea ce poveste sa asculte. Acum, ca maine e ziua colindului,  Licuţa l-a  rugat pe bunicul sa-i povesteasca de ce trebuie sa mearga pruncii din casa in casa si sa colinde.

„Dragul mosului, vezi ca ai uitat ce ti-am mai spus si acu e anul despre copii cuminti si oamenii buni „

” Povestea cu ingerii ?”

„Da, povestea cu ingerii; io bag sama, ai uitat-o!”

„Mosule, ti-a spus bunica cã am mintit,  cã am zis de Rex, caţelul, ca s-a urcat pe scaunel si a luat placinta de pe cuptor ?”

„Ai vazut  tu Licuţã, cã in mai putin de un an ai uitat ca nu e voie sa minti? La fel si oamenii mari uita de la un an la altul ca trebuie sa fie buni, ca trebuie sa-si tina ingerii aproape”

” Îngerasul meu ma apara, asa mi-a spus bunica !”

„Da, dar unii copii foarte cuminti au doi ingerasi: unul pe umarul drept, altul pe umarul stâng. Cand pruncul isi face semnul crucii, ii atinge usor pe ingeri si acestia au si mai multa grija de acel prunc sa nu se loveasca tare, sa nu-l muste ciinii vagabonzi, sa nu se rãtãceasca pe unde umbla….”

„Oamenii mari n-au ingeri, mosule, bunicule ?”

” Au… si nu au !”

„Au sau n-au ?” a insistat nepotul.

„Nu au tot timpul, nu au toti. Ce facem noi duminica si de sarbatori ? „

„Mergem la biserica”, a raspuns Licuţa.

„Asa este, mergem la biserica, fiindca acolo ne asteapta ingerul, el asa stie: ca  duminica trebuie sa fim la biserica. Daca suntem in alta parte, si nu ne rugam ingerul nu stie de noi si avem necazuri .”

„Acum imi amintesc, spuse Licuţa, asa este, dar ce au ingerii cu colindatul ?”

„Iata cum „, spuse bunicul, „cineva trebuie sa le reaminteasca oamenilor sa fie buni, ca vezi tu, ca intr-un an se uita regulile, adica legile. Cine e mai potrivit decat copiii sa mearga, insotiti de ingerii lor, din casa in casa sa le aminteasca oamenilor sa fie buni? Oamenii ii asteapta cu bucurie, le asculta cu atentie colindele si inca un an o sa fie bine in case, in sate si in tara… Ai adormit?”

„Stiu mai departe: oamenii le dau copiilor nuci, mere si colaci” a spus Licuţa si s-a intors spre perete sa viseze frumos.

Nu se stie daca Licuţa a mai auzit urmatoarele cuvinte ale bunicului : „Aceste daruri sunt de la oameni, insa sa fii in grija ingerilor e darul adevarat.”

A doua zi, in Ajunul Craciunului, Licuţa s-a trezit cu colindatorii la usa. Erau doi frati cu ghetele rupte, caciuli vechi, de oameni mari, insa colindau foarte frumos. Bunica le-a dat darurile obisnuite, direct in traistele pe care pruncii le tineau deschise cu mainile inrosite de frigul Craciunului. La plecare au zis urarea : „câte paie pe casa, atâtea bunãtati sãaveti pe masa;  la anul si la multi ani !”

„Cresteti mari, mãi scolari”, le-a urat bunicul, care stia multe ziceri potrivite la orice sarbatoare.

Atunci, a iesit dupa colindatori bunica si le-a spus : „Pentru ca ati colindat asa frumos si ati fost primii de ziua asta sfanta, cand ingerii ne cântã, va daruiesc la fiecare cate o pereche de manusi noi”

Colindatorii s-au bucurat si au spus : „Multumim  frumos… nu trebuie… o sa ne cumpere si noua mama,… cand o sa aiba bani”. Era un lucru neasteptat sa primeasca si altceva ca dar de Craciun. Asta s-a intimplat in dimineata  primului colind de Craciun al copilului numit Licuţa, care traia intr-un sat din Transilvania.

Posted in confidente | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , | 11 Comments »