Despre „crede si nu cerceta” trebuie sã…

…spun din start: este o expresie pseudo-crestina. Am pus-o in titlu, in principal, pentru …cercetatorii de pe internet; printre altele, am constatat cã internautilor nu le pasa de Dinu Patriciu sau despre stropirea pomilor in aprilie.

Prin nu stiu ce asocieri   mi-am amintit  cã un consãtean, vecin cu casa pãrintilor mei, m-a rugat in urma cu 10-15 ani sã-i cumpãr cartea cu papii de la Roma; avea el o discutie cu cineva care nu voia sã creada cã a existat papa femeie…

In acei ani mergeam anual in satul natal, iar  vecinul mã tot chestiona despre carte; odata l-am luat peste picior si l-am intrebat daca nu-l intereseaza si papii de la Avignon; mi-a rãspuns supãrat: „sunt eu electrician de mina, dar nu sunt necitit; papa femeie a fost inainte de Marea schisma !” N-am mai insistat, deoarece habar n-aveam ce-i cu schisma…Eram ca  Dan Sova si problema Holocaustului…

Trebuie sa recunosc (si) faptul cã am o apreciere speciala fata de acest vecin, mai in vârsta decat mine cu vreo 10-12 ani: a fost singurul consãtean care m-a felicitat pentru alegerea mea de-a lucra in Bucuresti; din acest motiv nici nu i-am explicat atunci cã n-am avut voie sa concurez pentru Satu Mare sau Baia Mare, deoarece posturile  erau alocate celor cu domiciliu in acele orase si limitrofilor pâna la 25 de kilometri…

Unii dintre cititorii mei stiu la care vecin mã refer; dacã-l intâlnesc, ar fi bine sã-l ducã la un internet si sã-i deschida articolul mistere/papa-ioan-al-viii-lea-a-fost-femeie; mai sunt si alte documente, inclusiv protestante, deci nepãrtinitoare cu Vaticanul…

PS. Acum, dupa   cercetarea  sintagmei pe internet si dupa redactarea postarii, am o bãnuiala: vecinul ii suspecteaza pe catolici si greco-catolici de ipocrizie…

Dincolo de politica

Am incurcat câteva cercuri de bloggeri promitând sã scriu povesti pe teme date. N-am reusit din cauza nestiintei mele privind link-urile si alte chestii tehnice. As fi putut adauga vreo zece adrese pe blogroll…Mi-am cerut atunci scuze, poate m-au boscorodit, dar cel putin o persoana m-a inteles si constat cã mã citeste, mã comenteaza, deci mã ajuta. Este vorba de o doamna din Baia Mare, care  munceste in Spania. Citesc cu surprindere articolele dumneaei, scrise dintr-o rãsuflare, dar pline de viata si atmosfera. Scrie in egala masura despre Spania, Italia si Maramures. Ceea ce-i deosebit in abordarea temelor delicate este exemplificarea cu evenimente din experienta personala.  Fiind o persoana curajoasa, are si experiente pe mãsura…Cineva poate spune cã este un caz particular, insa eu, care  m-am nãscut si am locuit peste doua decenii la 30 km de Baia Mare, vã asigur cã astfel de caractere sunt frecvente in zona. Desigur, talentul si stilul sunt proprii Doamnei Giulia Szavo. Am incercat si eu tema convietuirii etnice, multiculturale; nu-mi place cum mi-a iesit, deci nici nu  mentionez postarea mea, ci va recomand sa incepeti cu un articol mai vechi al bãimãrencei, apoi mai vedeti, mai vorbim… (http://giuliaszavo.blogspot.com/search/label/atitudini)

Drumuri si poduri

Ma impresioneaza podurile. Le vad la televizor… Stiu cate ceva despre materiale si structuri, dar nu de aici mi se trage. De cand ma stiu, orasul era/ este dincolo de Somes. La cinci kilometri. De dincolo de Somes cumparau parintii bomboane si lebenita.   Dincolo de Somes se gaseau, mai tarziu, cisme de cauciuc, patine, mingi, ghete…Patru ani ma regasesc dincolo de Somes; ani de liceu…Somesul nu mai conta atat de mult…Aveam si  bicicleta… Drumul spre casa dura o jumatate de ora. Multi ani am uitat de Somes. Recent, am planuit sa revad locurile copilariei. Inclusiv oraselul  de dincolo de Somes. Am discutat cu cei ramasi in zona. Nu este nici o problema: ma vor lua din satul natal si in maxim doua ore ajungem in orasel. Poate mergem si in Tara Oasului, la Certeze…M-am lamurit: nu pot sa-mi puna la dispozitie o bicicleta.  Cu masina nu se poate trece Somesul; trebuie sa ocolim vreo saizeci de kilometri , cu intrare  obligatorie in unul dintre cele doua orase mari din zona:  Satu Mare sau Baia Mare…Deci am variante…In urma cu exact 70 de ani, tata a lucrat la drumul, pietruit si largit,  spre oraselul vecin.  A lucrat si la digul din amontele viitorului pod. Apoi a inceput razboiul… Apoi a venit comunismul…Comunistii n-au facut multe drumuri si poduri. Podurile si drumurile inseamna relatii, legaturi, comunicare. Pe bacnotele europene, pe euro, sunt desenate poduri; unii pot verifica!  N-am  incredere in liderii neglijenti cu  drumurile  si podurile oamenilor; astfel de lideri dispretuiesc  nevoile altora; nu pot demonstra, dar cred ca au bucurii cand distrug relatiile altora.

Comprehensiune

Am dat un titlu mai lung, deoarece sper sa  scot un articol scurt. Prietenul Zamfir Turdeanu’ , intr-un comentariu despre Banat, a folosit cuvantul  Mehala; nu l-am gasit in  „Mic dictionar enciclopedic”,  editie  1972, dar l-am gasit pe internet…Cuvantul din titlu, pentru mine  este , prin excelenta, o notiune de dictionar; un test de cultura generala. Prin anii  ’60, la un liceu dintr-un orasel dintre Satu-Mare si Baia Mare, profesoara de romana ne-a provocat sa citim. Banuind ca nu intelegem ce citim, ne-a obligat sa venim cu liste de cuvinte  neintelese.  Un timp, profesoara putea explica cu usurinta cuvintele. Afland povestea, sora-mea, studenta  la filologie, imi trimitea periodic cate o carte de critica literara si  lista de cuvinte ciudate. Profesoara, navetista de la Baia Mare, aducea zilnic de acasa dictionarul enciclopedic. Azi l-am cantarit: 3 kg si costa 160 de lei; salariul profesoarei era max. 1000 lei…Insusirea si transmiterea culturii n-a fost niciodata usoara ; desigur, ma refer la profesori…Laptop -ul este mai usor, dar mai scump.  Probabil ca majoritatea elevilor au laptop si-i corecteaza pe profesorii nedocumentati; educatie interactiva…

Big Ben la 150 de ani

Credeam ca este mai vechi. Se pare ca unele biserici din Transilvania au orologii mai vechi. 31 mai 1859.  Deci s-a pus in functiune in anul Unirii de pe timpul lui Cuza. Datele le-am luat din EVENIMENTUL ZILEI, iar ziarul declara ca a copiat dupa „The DaiIly Telegraph”;  asa ca nu am nici o raspundere. De altfel, nici n-am fost pe acolo, adica prin Londra. Se numeste asa ,dupa numele unui ministru (Benjamin Hall). Turnul are aprope 100 de metri. Cadranele au diametrul de 7 metri, minutarul este de 4,2 m, clopotul mare are inatimea 2,2 m , diametrul 2,7 m si cantareste 13 700 Kg. M-a  impresionat tehnica turnarii clopotului de bronz. Racirea, dupa turnare,  a durat 20 de zile. Mi-am amintit ca sovieticii au realizat  un film, ANDREI RUBLIOV, in care era o secventa emotionanta cu un clopot mare ,turnat sub coordonarea unui adolescent… Daca-i intrebi pe rusi, iti vor spune ca era cel mai mare  la acea data. Posibil. In tara sovietelor traia cel mai mare pitic, iar soldatii lor treceau fluviile inghetate pe sub gheata, cu tigara aprinsa. Revin la clopotul mare, numit tot Big Ben. Atelierul, care l-a realizat, a fost infiintat in anul 1570, deci in timpul adolescentei lui Mihai Viteazul. Cand a primit comanda, manufactura avea o experienta de aproape 300 de ani. Firma exista si azi, se numeste  „Whitechapel…”, este in Londra, se poate vizita de doua ori pe luna, contra 10 lire. Pe NET este mai ieftin, dar nu se aude sunetul clopotzeilor…Am scris asta, si pentru o paralela cu unii blogheri, care se mirau ca Hitler construise   autostrazi in urma cu  70 de ani. In Germania, normal. P.S. In Romania se pot comanda clopote in Baia Mare.

Poveste veche

Povestea e demult, de pe vremea comunistilor. As fi surprins neplacut daca n-ar fi valabila si azi. ” Stii, ca sofer de sef, mergem duminica sa recrutam salahori, sapatori, prin satele de pe langa Baia Mare; mai prin zona de munte, spre Sighet. Io n-am nici o treaba dupa ce ajungem acolo; ma hodinesc, aprind o tigara, stau deoparte. Treaba este a sefului. Cand ies oamenii de la biserica seful se urca pe capota masinii si le spune oamenilor avantajele ce le-ar avea ca lucratori in constructii. In duminica de care-ti spui, am ajuns mai devreme si seful, ca sef, stii tu, a adormit pe canapeaua din spate a masinii. Masina era oprita langa o casa cu cateva trepte de piatra spre o usa ce da spre ulita. O batrana, da garbovita de batrana, incerca si nu reusea sa urce treptele spre usa de care am zis .  M-am gandit ca este o casa de rugaciune de-a pocaitilor, ca nu era nici o firma, dar nici nu parea casa de oameni…Batrana parca nici nu vedea bine…Am coborat din masina si am ajutat-o pana la usa. Foarte frumos, dar unde-i poanta? am intrebat eu. Tot el intreaba:Ce  crezi ca era?  Nu stii, ce stiti voi cum traiesc oamenii?   Fii atent, ce-mi zice batrana: „Multam fecioras ca m-ai ajutat sa ajung si io la birtul astora; o sa beau si io o palincuta ca doara e duminica”. Te-ai prins? Nu m-am prins, nu reusesc sa ma amuz de o vreme incoace.