Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Posts Tagged ‘bacanie’

(B)ani multi

Posted by daurel pe 27 octombrie 2009

Nu trec pe la bãcãnia satului decât spre seara. Nu-i cunosc pe consumatorii de dimineata. Am auzit ca se opresc, incepand cu ora sase, microbuzele cu lucratori in drum spre oras.  Domnul Icã, omul de la cãrat si curatenie, m-a informat cã s-a schimbat ora, si nu este nimeni sub copertina din curte, unde aparent toata lumea consuma cafea sau racoritoare din pahare de plastic. I-am aratat ca este un pensionar, dar Icã a m-a informat ca omul nu vorbeste. M-am asezat pe unul din scaunele desperecheate si l-am servit pe comesean cu o tigara. S-a luminat la chip si mi-a spus ca s-a lasat de la  70 de ani. Am aflat ca are 81 de ani si-i necajit ca nu mai are bani ca sa le dea baietilor concubinei, care in ultimul timp au devenit foarte rai. Cand a inceput sa povesteasca despre vanzarea casei din alt sat, Icã s-a dat mai aproape. Casa o vânduse in urma cu vreo cinci ani, banii erau la CEC. Sau asta credea batranul pana cand a vrut sa scoata dobânda.   Atunci a aflat ca cineva scosese cele 200 de milioane. Infractorul dovedit era unul dintre feciorii concubinei; a facut numai  o luna de inchisoare, deoarece la recurs bãtrânul a schimbat declaratiile, l-a iertat pe pãcãtos…Banca i-a restituit suma integrala,  dobânzi si cheltuieli de judecata. „Vezi, mosule, ce pãtesti daca esti zgârcit si tii banii la banca?”  a zis Icã.  „Nu-i tin la banca, i-am dat celor doi baieti ai concubinei…”. In acel moment l-am vazut pe Icã cum se ia cu mainile de cap, apoi a rãcnit: „Maaamãã!?”

Posted in confidente | Etichetat: , , , , , | 8 Comments »

Vodca, rrom si doamne

Posted by daurel pe 28 mai 2009

Voiam sa localizez, dar este fenomen national. Adica seminational – daca pot spune asa. L-am intalnit recent intr-un sat, l-am discutat cu cativa cunoscuti, mai umblati pe la tara, si confirma ca in majoritatea satelor este acest  comportament. Este vorba despre statutul profesional si social al satencelor. Nu lucreaza pamantul din diferite motive. Deci nu sunt taranci. Nu au contract de munca, chiar daca mai lucreaza pe la diferite familii  in orasul apropiat sau pe la bogatasii din sat. Eu le adresez cuvantul „doamna” . Ele riposteaza, cu un zambet trist, asemeni tarancilor de acum 40-50 de ani: ” Doamne sunt doamnele de la oras, doamnele de la birouri, de la sfatul popular…”  Da, primaria este sfatul popular… Altfel, satenii, intre ei, se apeleaza pe numele mic, pe porecle, ca pe vremuri. Se descurca. Desigur, primesc si  ajutor social de la primarie si au credit deschis la bacanie. La bacanie merge bine si comertul cu alcoolice. Nu in bacanie, ci in spatele acesteia…Mai bine decat la carciuma! Domnul Mitu este un alcoolic, in varsta de cca 30 de ani, care-si duce noul veac pe langa bacanie, dar cu atributii in zona consumatorilor de bauturi la pahare de plastic. Riposteaza violent, daca  i se spune „Mitu” ; depune jos ce are in miini, se indreapta spre client si-i arunca vorbele: ” Mama-i vodca, tata-i rrom, iar eu sunt domn!”. Ca de atatea alte ori, mi-a luat-o inainte dl Dinescu si a spus la TV glumita postata ,abia azi, de mine. Mi-e din ce in ce mai simpatic dl Dinescu. Vazand ca-si repeta bancurile si de fiecare data uita  poantele, l-am iertat  pentru magariile cu Duda, si-l voi ierta indiferent cine-l va plati pentru campaniile electorale viitoare. Asa-i si crestineste…

Posted in Cultura, educatie | Etichetat: , , , , , , , , , , , | 6 Comments »