Citate favorite(107)
Posted by daurel pe 27 octombrie 2020
Despre viata si opera poetului Vasile Voiculescu am aflat in anii de după 1989. Nici profesoara care mi-a predat cu răbdare literatura română in liceu – desi a devenit ulterior poetă – nu învătase in facultate despre acest poet…
Nu doresc să abuzez cu linkurile, dar trebuie să mentionez că V. Voiculescu avea 74 de ani când a fost condamnat la 5 ani de inchisoare pentru faptul că a frecventat organizația culturală ”Rugul Aprins”, denumită și „Grupul de la Mănăstirea Antim”. Desi e de prisos, spun că in acele vremuri toate condamnările erau cu executare…
*
Sursa:https://jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/un-martir-vasile-voiculescu-/
**
”Cerească floare, albă, stralucită,
Cu blând miros de rai e Poezia,
Sământa ei de îngeri e zvârlita
Si brazda caldă-i e copilăria.”
(Vasile Voiculescu, Poezia)
**
”M-am băgat surugiu la cuvinte:
Le momesc cu văpăi, le hrănesc cu jăratec,
Le strunesc în ham de gând, când lin, când sălbatec,
Le-ncing cu harapnicul dorului şi mână-nainte.
Ca să nu zboare la cer ca puricii din basm, pripite,
Mă plec la fiecare, migălos faur,
Şi-ncalţ agerile versuri la copite
Cu potcoavele rimelor de aur.
Oprim în nori, la palatul de cleştaruri
Să furăm umbra frumoasei din vis fără trup, nici sânge,
Dar scorpia-i după noi. Arunc în urmă zaruri;
Coif şi buzdugan, toate grelele-mi daruri :
Inima, sufletul, minţile nătânge.
Loc, loc! Rădvanul coboară pe pământ,
Dar aci se destramă crăiasa de imagini,
Amuţesc, speriaţi,zurgălăii de rime-n vânt,
Chingile se rup, caii răzvrătiţi, cuvânt de cuvânt,
Strâng aripile şi fug înapoi prin paragini.
Rămân, negre, dârele roţilor pe albele pagini.”
(Vasile Voiculescu, Poezie)
**
”Nu am putut ajunge năpraznica-ţi mărire!
Am cutezat atuncea, îngenuncheat umil,
Să te cobor… jos… până-n adânca mea smerire…
De-am tălmăcit cu umbre lumina ta regească
De lacrimi, ca şi ochii, mi-s versurile ude.
Te-am îngânat ca pruncul ce-nvaţă să vorbească
Şi-n râvna-i scâlciază cuvintele ce-aude…
Dar tu eşti soare veşnic: o clipă poţi ierta
Să fiu-o biată gâză jucând în raza ta.”
(Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară)
**
Vasile Voiculescu s-a născut la în comuna Pârscov, judeţul Buzău, ca fiu al lui Costache Voicu, gospodar cu stare, şi al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Şcoala a început-o în satul Pleşcoi, Buzău în 1890 (…) şi apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti.
(…)
Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1902 – 1903) şi le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obţinut în 1910.
S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov..
Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la ţară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuţă. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din acelaşi an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul ”Din ţara zimbrului şi alte poezii” (1918).
A a decedat în anul 1963, dupa o grea suferinta provocata de anii grei de temnita la care l-a supus regimul comunist...
La Pârscov există „Casa Memorială Vasile Voiculescu”
(https://www.goodreads.com/book/show/2429438.Ultimele_sonete_nchipuite_ale_lui_Shakespeare/)
*
**
Particip la serialul Citate favorite găzduit de Suzana.
*
Poteci de dor said
Nu ştiu acum, dar îmi amintesc că noi am trecut repede peste opera lui, cumva a fost aşa, grăbit. Nu ştiu de ce.
Diana said
Nu-mi amintesc sa fi invatat ceva despre el, dar il „stiu” din cartea „Scriitori români” – o editie din 1978. Sunt aproape sigura ca nu scrie acolo si despre perioada de detentie… Probabil ca numele lui a aparut in acel volum doar pentru ca a existat „moda” ca fiecare dictator comunist care urma la putere sa „reabiliteze” dintre condamnatii politic de sub regimul precedentului. .
Are versuri foarte sensibile! Multumesc pentru reamintire.
Toate cele bune!
Suzana said
Nu cred ca am auzit in scoala de Vasile Voiculescu.
Am gasit un link cu poeziile lui. https://1md.online/versuri/autor/voiculescu Se spune ca sunt toate. Nu stiu daca e asa.
Ai ales o poezie deosebita.
Este atat de sinistru ca opinia sa devina un delict….
Multumesc mult pentru aceasta postare, Daurel!
rofstef said
Cu această ocazie am mai aflat de încă un autor foarte bun despre care nu s-a prea vorbit..
Mi-a plăcut mult primul fragment ales.
Numai bine îți doresc, Daurel !
ina02s said
Nu-l știam. Nu l-am învățat. Am citit acum, aici și poeziile sunt deosebite. Mulțumesc!
racoltapetru6 said
Și eu aflu despre el doar acum, datorită ție. Foarte inspirate versuri!
Mulțumiri!
daurel said
Potecuța,
In 1958 Grupul de la Antim a fost invinuit ca ar avea idei legionare…
daurel said
Diana,
asta cred si eu: se prefaceau ca reabiliteaza pentru a-i obtine tehnologie din Vest, pentru a-si trimite copiii la studii la universitati renumite…
Roximoronica said
Un poet drag sufletului meu! Iar proza lui fantastică e genială.
daurel said
Suzana,
Multumesc pentru vizita, comentariu si link!
daurel said
Stef,
ma bucur ca am fost folositor!
Toate cele bune!
daurel said
Ina,
Era crestin…
daurel said
Roximonica,
Asta voiam sa spun…