Despre ceai
Posted by daurel pe 25 martie 2014
Mi-am propus să scriu si eu despre subiectul analizat in Clubul Condeielor Parfumate.
Dacă nu reciteam cu atentie articolul recomandat de Mirela, riscam să mă limitez la dimensiunea casnica si/sau individuala a ceaiului medicinal. In realitate, tema e gândită in ideea de-a marca functia estetica si sociala a ceaiului.
Nu m-as aventura sa vorbesc despre functia estetica …
Functia sociala o sesizez, insa nu o practic. Ca fapt divers, cred ca am mai scris despre o cunostinta care, mergând in vizite, insista sã nu se deranjeze gazdele intinzând masa: poate, doar un ceai negru cu un biscuit si ceva unt de arahide…; cred ca aveti pe acolo un ceai „English Breakfast” sau „Irish Breakfast”…In 99,99 din cazuri gazdele dădeau din colț in colț. Pâna la urma se descurcau, deoarece erau intre români: o palică, ceva slănina, o ceapă, brânză, jumări, ouă …
Totusi, la funcția sociala s-ar putea incadra si ceaiul de la cantina; uneori era de doua ori pe zi…Iată ce comentarii am găsit la un articol al lui Adi Hadean:
Vladimir
Intotdeauna mi-am dorit sa pot reproduce sosul de rosii cu “gust de cantina” care se mananca impreuna cu piure de cartofi si chifelute. Ai putea sa imi spui ingredientele ce se folosesc la sosul din prima imagine a postarii?
Multumesc
&
Articolul asta imi aduce aminte de perioada liceului cand stateam la camin si aveam tichete (obligatorii) la cantina unde mi se parea cea mai ca lumea mancare. Culmea e ca ne inghesuiam chiar si la ceaiul ce ni-l faceau aia, desi cred era un ceai normal cum putea sa faca oricine:)
*
Vă spun sigur că bucurestenii nu prea le aveau cu ceaiurile in anii ’70-’80 când am ajuns eu la ei. Redau o discutie, din acei ani, dintre
Zsolt Kerestely (n. 12 mai 1934, Șiclod, județul Harghita) si Aurelian Andreescu (n. 12 mai 1942, București – d. 22 iulie 1986, Constanța):
[…]
Cu Aurică (Aurelian Andreescu) eram bun prieten, venea la mine acasa. Noi suntem mari bautori de ceaiuri. Si nevasta-mea l-a intrebat daca vrea ceai si el a zis: Da’ ce, sunt bolnav ?[…]
(http://www.dcnews.ro/jolt-kerestely-despre-motivul-pentru-care-copacul-nu-a-locul-1-la-mamaia_439520.html)
*
Trebuie să scriu ceva si despre englezi; e bine să-i cunoastem, să ajungem la standardul lor. Apoi, daca va fi cazul, la cel al japonezilor.
Un englez de familie bună este întrebat care e diferenta dintre Anglia, Irlanda si Scotia.
El răspunde cu următorul exemplu:
-Daca o persoana în Anglia este invitata la ceai si cere mai mult zahar, va primi de la stapâna casei o bucatica foarte mica.
În Irlanda stapâna casei îi va întinde zaharnita si o va ruga sa serveasca.
Daca în Scotia ar fi formulata o astfel de dorinta stăpâna casei îi va spune încetisor: “nu ati amestecat destul ceaiul”.
*
Au mai scris recent, cu mult talent, despre ceai:
Mirela, Maya, Elly, Vania, Vienela, Gabi, Diana, Tina, Irealia, Silving, Mala, Adriana,Vavaly
&
PS. De câteva zile, mai ales spre seară , imi prepar ceai aromat din mere verzi si melisa (roinita, iarba stupilor). Desigur, folosesc pliculete din comert, desi am roinita in gradina…
Daurel's Blog 
Mirela said
Minunat articolul tău, Daurel! Afirmații pline de savoare, mi-a plăcut! Să știi că și eu preferam mâncarea de la cantină într- o vreme, când practicam atletismul și aveam bonuri de masă la o cantină, pe carei chiar le foloseam, cu toate că aș fi putut mânca și acasă. Îmi amintesc exact sosul de roșii cu chifteluțe, era cel mai bun! 😉
Scoțianul tot scoțian, ahahah! Dar irlandeza, mână-largă! 🙂
Între timp au mai apărut trei articole deosebite și vor mai fi, prietenilor din Club le-a fost dor de poveste, iar mie și mai mult. Mă bucur mult că ai scris, deoarece știu că ai multe, inteligente și originale de transmis prin scrierile tale, și nu sunt singura care a observat. Nu știu azi cât de amatori au devenit bucureștenii, dar se pare că Aurică nu prea ”le avea” cu ceaiul. O zi bună, aromată cu ceai de calitate! 😉
Samovarul, poveste parfumata la un ceai aromat | my heart to your heart said
[…] Pete, Silving, Maya, Ioan Usca, Elly, Vienela, Daurel, , […]
Adriana said
Original mod de a aduce prietenii la…ceai. Iar dacă e de mere verzi, până şi eu mă încumet la o ceaşcă!
Diana said
Mie nu-mi place sa beau ceai dar o fac, atunci cand nu ma simt bine… (ceea ce se intampla foarte-foarte rar). Stiu multe despre infuzii / decocturi / etc. de plante, dar nu-mi plac. In cercul cunostintelor apropiate nu stiu pe nimeni care sa bea ceai daca nu se simte bine. 🙂 Din acest motiv greu mi-a venit o idee despre „povesti la o ceasca de ceai” 🙂
Articolul e excelent, pentru ca ne-a adunat la un ceai! 🙂
g1b2i3 said
Mi-am amintit acum de gustul ceaiului de la spital.Nu-s o mofturoasa, dar ala e un fel de ceai.Despre obiceiuri nu am stiut nimic pana acum.Va multumim pentru poveste.
daurel said
@Mirela,
Constat cu bucurie ca nu sunt ultimul pe lista de pe blogul tau.
Aroma de ceai o fi stârnit cheful de taclale…
@Adriana,
Bine ai venit la ceai !
@Diana,
Am citit si recitit povestea ta cu ceaiul japonez care aduce linistea; o recomand inca o data celor care citesc pana aici..
daurel said
@Gabi,
Cred ca spitalul si cantinele au aceeasi reteta…Eu am baut ceaiuri de cantina fix 10 ani; pâna m-am insurat…
Alexandra Ali said
Pe perioada studentiei am stat la camin. Cantina aproape, vreo cateva alte localuri unde ceaiul era ieftin, nimeni nu te dadea afara daca stateai mai mult si uite asa mai pierdeam noi vremea in perioada aceea: la un ceai, in camin, la cantina, pe teresa afara impreuna cu colegii, cu prietenii.
penelopa1 said
Bei … ce ai!
daurel said
@Alexandra Ali,
O cunostinta, functionar public de grad inalt (cca 4000 lei / luna) imi tot spunea ca a fost, in timpul programului, la un ceai cu cate un coleg, cu fosti colegi ajunsi in Capitala…; eram curios cat costa un ceai la localurile mai rasarite: min.8 lei !
@Penelopa 1,
… apa de izvor
cu un strop de vinisor