Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

N-aş fi crezut cã…

Posted by daurel pe 21 Februarie 2014

…voi fi atât de lipsit de inspiratie, incât  sã repostez.
Am avut la dispozitie o grãmada de zile, iar tema acestei sãptãmâni este simplã: amintiri din copilãrie; mai exact, parfumul copilariei.
Adevarul este cã, in toata aceastã perioadã, m-am gândit cam la toate variantele de abordare, insã nu am reuşit sa decid care este mai potrivita.
Nici nu se punea problema sa ratez ocazia de-a participa…

Dupa cum se cunoaste, „m-am specializat”  pe aceasta tema;  am postat inclusiv despre copilaria tatalui meu… E vorba de prima mea postare, debutul meu pe internet… Imi tot propun sã o actualizez, sã-i pun diacritice, s-o aliniez…
Despre copilaria mea am scris aproape totul. Inclusiv ca poveste parfumata: Pe cand eram mai verde la minte…
Despre copilãria fiicelor mele nu stiu sã fi scris…Astept sã scrie ele…
Copilãria celor doi nepoți este in plina desfaşurare. In California…Sunt tentat sã postez  zilnic câte zece poze…

Asadar, incerc sã mã inscriu pe lista deschisa  pe blogul Mirelei cu repostarea de mai jos.

[…]cred ca scoala ar trebui sã fie atractiva.
Cum s-ar realiza acest lucru, nu stiu…Vorbesc si eu ca acel  inventator, care voia sa-si breveteze un sistem sigur de aparare a granițelor Romaniei: sa fie plasate in aer, la diferite inalțimi, o rețea de  bombe care sa explodeze in contact cu eventualele avioane inamice; cand i s-a cerut sa descrie  sistemul de fixare al bombelor, inventatorul s-a enervat si le-a spus de la obraz: “Eu v-am dat ideea, faceți si voi ceva daca sunteți patrioți !”

Atractiva sau nu, scoala pregateste tinerii pentru atingerea unor ţinte – ca sã rãmân tot in domeniul strategiei militare.

Problema ţintelor este complicatã; mentionez doar cã unii au mai multe ţinte, altii nici nu-si pun problema sa-si stabileasca targeturi…

Voi povesti  despre situatia când scoala, in numele unor ideologii, impune ţintele…

O  chinezoaica a relatat foarte sugestiv cum se fãcea pregãtirea patriotica pe timpul lui Mao. Elevii trebuiau sa alerge spre portretul presedintelui SUA si sa-l strãpunga cu baioneta de lemn. Peste 2-3 ani, spune chinezoica, tinerii au fost dusi sã-l ovationeze pe presedintele SUA, Nixon, pe bulevardele Bejingului…

Sã spun ceva si despre clasele mele primare incepute sub dictatura unui bãtrân speriat ca isi pierde „tronul”: Gh. Gheorghiu-Dej. Nefericitul s-a apucat sa aplice stalinismul inca vreo zece ani dupa moartea tãtucului de la Kremlin.

Imi plãcea la scoala, deci m-am speriat rãu când m-au trimis acasa cu mesajul ca pot sã mã intorc  dupa ce familia se va inscrie in colectiva…Cumva, trebuia ca noi, copiii, sã dovedim cã suntem progresisti…Sã le spunem pãrintilor ce-i bine si ce-i rãu…

Atunci s-a desãvârsit instaurarea dispreţului…
Tãranii care au plecat la oras au fost dispreţuiţi in locurile unde au ajuns; cei rãmasi in sate au fost dispreţuiţi cã n-au avut curaj…
Inclin sa cred cã  lasii suntem cei care nu ne-am (re) intors dupa ’89…

Parfumul scolii era dat de motorina cu care se curãtau sãptãmânal podelele; era un miros de tractore, se prefigura hala industriala…Se ţintea sã avem si noi, noi romanii, faliţii nostri; cam la un  deceniu dupa „89 se constata cã marii perdanţi, faliţii de dupa revoluţie, sunt muncitorii din industria comunista; au devenit  proletari, mercenari…
(https://daurel.wordpress.com/2011/09/11/parfumul-scolii)

*

Recomandãri:

1. articole pe tema copilariei: Mirela, Vero, Maya, Elly, Adriana T, Vavaly, Diana.
2. o leapsa  despre vacanta 2014: la  Zina.
3. un blog unde sunt mentionat. Cu empatie…

Anunțuri

6 răspunsuri to “N-aş fi crezut cã…”

  1. Diana said

    Hhhhhmmm… Scoala, da, ar trebui sa fie atractiva.
    Inainte vreme, ideologia comunista era „baza”. Azi, pare ca „baza” devine ideologia crestin-ortodoxa. Mai e putin si cei care nu spun rugaciunea inainte de inceperea fiecarei ore de curs vor fi trimisi acasa, cu un biletel, pentru ca parintii sa-si dea acordul ca ei, copiii, sa participe la orele de religie ortodoxa? 😉 De la o extrema la alta?! O fi de bine…? Extremele – ne invata istoria – nu sunt sanatoase… 🙂

  2. elly weiss said

    „Imi plãcea la scoala, deci m-am speriat rãu când m-au trimis acasa cu mesajul ca pot sã mã intorc dupa ce familia se va inscrie in colectiva…Cumva, trebuia ca noi, copiii, sa dovedim cã suntem progresisti…Sã le spunem pãrintilor ce-i bine si ce-i rãu…”
    Dureros dar asa s-a intamplat. Mama povesteste aceleasi lucruri. Concluzia textului e insa extraordinara. Dispretul acela ne bantuie…inca.
    Mirosul motorinei facea parte din mirosul scolii. Cred ca era OK, nici nu-mi imaginez altfel diminetile de eleva in clasele mici. Dimineata mirosea mai puternic…parca in cursul zilei se mai disipa. Poate pentru ca incaperile stateau inchise ore bune de la cursurile de dupa-amiaza…
    Am citit si amintirile despre tatal tau. Am si comentat ceva. Mi-a placut mult.
    Si iata ca si o repostare e foarte buna. Eu nu stiam textele deci … 🙂
    Multumesc!
    Un weekend placut!

  3. Bună dimineața, Daurel! Nu sunt singura care se bucură că ai scris și repostat despre unicul și inegalabilul Parfum al copilăriei! Ai fi uimit să știi câți te citesc și apreciază. Dar cred că știi! Ești unul din membrii de bază ai Clubului Condeielor Parfumate și, indiferent cât de des (sau de rar!) scrii, rămâi membru și prieten, gata, treaba-i clară și hotărâtă! Dar, asemeni nouă tuturor, oamenii nu mai au timp suficient, am observat că majoritatea celor cu adevărat ocupați au mai rărit-o cu blogging-ul. Eu, una, abia mai intru pe blog și nu mai am timp să răspund comentariilor. (Pe Facebook e ceva mai activă lumea). 😉
    Amintirile tale au parfum aspru, puternic și clar. Nici nu m-am așteptat să aibă parfum de trandafiri, nu ar fi fost stilul tău! Dar…”Copilãria celor doi nepoți este in plina desfaşurare. In California…Sunt tentat sã postez zilnic câte zece poze…”! Postează, așa îi ai mai aproape. Sănătate și fericire familiei tale și ție, în primul rând, ca să te poți bucura de nepoți și strănepoți! 🙂

  4. Adriana said

    Cu adevărat nu aş fi ajuns aici fără ajutorul Mirelei. Voi spune cinstit: îmi plac repostările. Consider că fiecare dintre noi am scris, la un moment dat ceva ce a trecut neobservat dar textul merita mai mult. Pe blogul meu am o rubrică semnată: amintiri din copilărie, puteam lua de acolo orice poveste, exact cum spui şi bine aş fi făcut. Am avut, în schimb, altă idee simplă şi nesofisticată şi am pus-o repede în cuvinte. Cred că voi reveni. Voi reveni să citesc despre lucruri care le ştiu, tot din poveştile altora. Simt cum trebuiesc întregite tablouri. Simt cum mirosul acela bărbătesc de motorină îl voi regăsi …diluat în alte senzaţii şi întâmplări. Eu, ca şi cititor, asta caut pe net, oameni ce spun poveşti simple despre lucruri simple. Ştiu că va fi ziua dumneavoastră. Un mare „la mulţi ani” trimit şi sănătate! Mi-a plăcut şi voi reveni. Mulţumesc!

  5. daurel said

    @Diana,
    sunt convins că părinţii isi protejeaza odraslele. De altfel, nu cred că scoala publică actuală (mai) poate influenta in mod serios constiinţa religioasă a tinerilor…

    @Elly Weiss
    E mult dispreţ intre locuitorii României…Poate voi posta odata…

    @Mirela Pete
    Trebuie să recunosc faptul că mă mobilizeaza mult Clubul Condeielor Parfumate. Iţi doresc putere de munca, inspiratie si impliniri in tot ce iţi doresti !

    @Adriana
    Bine aţi venit!
    Mulţumesc pentru urări.

  6. Mala said

    E bine sa ne reamintim cum am fost noi sau altii…cred ca e un exercitiu care ne tine conectati la o realitate care ne-a format ca adulti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: